O nouă apariție editorială la Sophia: Maria Pașc „De vorbă cu Laurențiu Mogoșanu, Mircea Roman, Aurel Vlad”

maria pasc de vorba cu laurentiu mogosanu mircea roman aurel vladAvem deosebita plăcere de a anunța apariția la Editura Sophia a volumului „De vorbă cu Laurențiu Mogoșanu, Mircea Roman, Aurel Vlad”. Volumul, semnat de istoricul de artă Maria Pașc, cuprinde convorbiri cu trei dintre cei mai apreciați sculptori contemporani, atât în țară, cât și peste hotare: Laurențiu Mogoșanu, Mircea Roman, Aurel Vlad.
Pe parcursul celor trei capitole ale volumului, demersul istoricului de artă de a cartografia spațiile de creație în care au lucrat cei trei sculptori de-a lungul vremii devine pretextul pentru a sonda adâncurile celor trei puternice personalități. După cum mărturisește autoarea, „în atelier, vezi artistul, îi vezi lucrul, pictura ori sculptura. Dar vezi mai ales omul. Cum își gospodărește el locul. Cum își compune viața în jurul șelei ori al șevaletului”.
Dialogurile istoricului de artă cu cei trei sculptori pot sluji pentru familiarizarea iubitorilor de artă cu sculptura noastră contemporană, dar și cu arta, în general.
În prefața cărții, Cătălin Davidescu, istoric de artă, remarcă: „Maria Pașc, cea care a declanșat acest flux autoreflexiv al celor trei artiști, reușește să închege imaginea unei lumi care, în pofida aparentei sale izolări de tumultul cotidian, este la fel de pregătită pentru contemporaneitate. Este o lume care își dorește altceva decât să fie integrată într-un sistem unic și care își afirmă propriul adevăr, în complexitatea multipolară ce caracterizează gândirea actuală. Volumul este construit pe un tipar eficient, cu întrebări importante care reflectă o bună stăpânire a materialului documentar și o bună orientare a interlocutorilor spre zona confesiunilor, care au contat în devenirea lor creatoare. Întreg acest efort al Mariei Pașc nu ar fi fost însă la fel de împlinit dacă nu ar fi existat și o dimensiune spirituală comună a acestor interviuri. Cercetarea aridă, de tip documentar, nu poate da rezultatele așteptate, ea nu se împlinește cu adevărat decât dacă este dublată de un firesc sentiment de empatie. Și în acest sens, interviurile propuse sunt mai mult decât un banal de vorbă. Poate că mai acoperitoare pentru aceste dialoguri ar fi sintagma stat de taină sau confesiuni, având în vedere calitatea mărturiilor și evidența conexiunilor spiritual-culturale dintre interlocutori”.

Citește mai mult:O nouă apariție editorială la Sophia: Maria Pașc „De vorbă cu Laurențiu Mogoșanu, Mircea Roman,...

Lacrimioara IVA : MĂIESTRIA DE A STÂRNI EMOȚII

PVM NICI cop1„Nora” m-a captivat datorită măiestriei autoarei de a stârni emoții. Uneori cuvintele nu sunt suficiente pentru a le stârni. Și atunci avem nevoie de sunete, culori, forme, miros: stropi de ploaie, un tango, o vioară, o tartă cu pere și șerbet de vin fiert, clinchet de pahare, fermoarul unei rochii tras încet, excitant de încet, foșnet de lenjerie de mătase...
Maria Popescu-Vasilca analizează cu măiestrie sentimente, emoții și surprize într-o succesiune de transformări și prezintă caracterul Norei printr-un limbaj fluent și clar.

Valorile care aparțin sufletului uman sunt descrise și dezvoltate cu mare sensibilitate până la punctul în care de la paginile scrise trec încet-încet la inima cititorului. Toți suntem unici, avem acel ceva aparte în modul în care gândim, ne mișcăm, suferim, iubim, spunem, muncim, ascultăm, zâmbim, comunicăm, visăm...Suntem unici și imperfecți.

„Nora” Mariei Popescu-Vasilca este atât de imperfect de umană încât devine reală. Iubirea acesteia are mai multe forme! Toate formele sale sunt rezultatul a ceea ce aceasta are în interior, fiecare dorință și fiecare lipsă îi modelează modul de a iubi.
Autoarea evidențiază comportamentul Norei și ne impulsionează să facem o călătorie în interiorul nostru, să ne ascultăm, să ne înțelegem și să ne facem timp pentru a ne lăsa gândurile să curgă.. Abia după o călătorie interioară vom reuși să înțelegem comportamentul acesteia.

Nora este o femeie fermecătoare, al cărei comportament nu este ușor de clasificat, ceea ce ridică spontan mai multe întrebări. Cine este Nora? Ce o bântuie? Este o victimă, o femeie tulburată, cu o minte fragilă și rănită? Nora este afectată de sindromul Burnout? Va putea protagonista noastră să înțeleagă ceva mai mult despre viață, despre dragoste și despre ea însăși? În viața unui cuplu, uneori, se întâmplă ca pasiunea și emoția de la început să dispară, lăsând loc rutinei, chiar și în dormitor.
Nora și Valentin vor reuși să iasă din rutină? Vor găsi vreo modalitate de a-și salva căsnicia? Vor reuși să reaprindă flacăra pasiunii?

Citește mai mult:Lacrimioara IVA : MĂIESTRIA DE A STÂRNI EMOȚII 

Silvia MIHALACHI: SCRISOARE DESCHISĂ

MCD PASI DE CATIFEA cop1Satisfăcându-mi plăcerea de a citi poezii semnate Mihaela CD, într-o zi am primit un inedit cadou, de la distinsa doamnă, o călătorie într-o mirifică grădină a poeziilor pentru a mă plimba pe cele17 alei, bine definite, cu etapele vieții și a trăirilor ei. Însoțită de cartea „PAȘI DE CATIFEA” respectând tempoul „pașilor de catifea” stăpânită de o plăcută emoție, am citi mai întâi, pe frontispiciul porții, care îmi deschidea filele presărate cu poezii, un adevărat îndreptar ,,Fiecare pas pe care-l facem în viață, lasă în urma sa emoții și trăiri impregnate în memoria sufletului”. Mihaela CD. Deviza pentru cititorul călător pe aleile poeziei a fost „Din sufletul meu cu toată dragostea”. Un ambiant frumos care m-a făcut să-mi imaginez că primii pași mă duc la un copac cu indicatorul „Pășind prin viață” Un cumul de învățăminte pentru că viața este”. O salbă de trăiri „într-un perpetuum balans. Ca o frunză ce planeză ușor din copac sunt versurile care îmi dau intimitatea unui” culcuș de amor „și cum nu vroiam să mă despart de această poezie , am exclamat repetativ”: „Si îmbracă-mă în puf de stele!/ Și îmbracă-mă în puf de stele!!!”. Starea de visare o voi găsi îndemn în versurile. „Visează și trăiește cu ființa/ Serbează, onorează-ți conștiința/ Căci în final rămâi tu și cu ea/”. Continui plimbarea cu „Pași de catifea”. O bornă însemnată cu „Printre amintiri” îmi atrage atenția spre ecoul toamnei, al vârstei mele care vibrează la versurile „Pe cerul toamnelor ce-s grele/ Azi punem doar regrete pe cântar/”.

În fața ochilor și a sufletului meu care îmi este un companion credincios, găsindu-mă lângă indicatorul „Copilărie tărâm de vis” a apărut un crâmpei de câmp cu flori. Instinctuală din buzunar scot ca pe un talisman o fotografie de familie cu mama care „până-n ultim ceas/ Își are pruncii săi în gând/” pentru că „O mamă-i una pe pământ/”. Citind poezia „Te chem, copilărie” am chemat-o și eu pe a mea copilărie, în care ,,Cândva în jurul mesei adunați/ N-e bucuram cu multe vise/” Apoi la „MASA” S-a așezat liniștea clipelor cernite/”. Îndemnul în versuri „Să taci/ Să nu mai spui nimic/ Să nu te - ntorci în vreme/” mi-a dat ocazia „să ascult doar zarea”/.

Citește mai mult:Silvia MIHALACHI:  SCRISOARE DESCHISĂ

Nicholas DIMA (Arizona, USA): CRONICĂ DE CARTE - MIRELA ROZNOVEANU - VLACHICA

ROZNOVEANU Mirela VLACHICA cop1Mirela Roznoveanu
Vlachica -- Mountaintops Above a Stormy Sea of Contending Empires
(Piscuri de munți deasupra oceanului furtunos al conflictelor imperiale)
Editura Xlibris, Bloomington, Indiana, SUA, 2021

Am schimbat numeroase idei cu Mirela Roznoveanu, i-am citit unele din cărți și articole, și am ajuns să o cunosc bine și să o apreciez. Mirela a fost scriitor și journalist neconformist și incomod în țară și după prăbușirea regimului comunist s-a refugiat în Statele Unite. Odată ajunsă în America în ianuarie 1991, ea și-a perfecționat limba engleză, și-a reluat activitatea de scriitor, și în mod laudabil a reușit să devină cercetător și profesor. Acum, ea ne impresionează prin publicarea unui roman de proporții scris în limba engleză și intitulat „Vlachica”. Pe o întindere de aproximativ 750 de pagini normale autoarea descrie evoluția, dificultățile, miturile, legedele și tradițiile aromânilor ori armânilor (cum se numesc pe ei înșiși) sau vlahilor (cum sunt numiți de popoarele în mijlocul cărora trăiesc) din mijlocul peninsulei Balcanice și își brodează epopeea în jurul unei povești de dragoste. Precizez că armânii și românii sunt înrudit si apropiati facand parte din familia popoarelor romanice orientale, precum și istrioții și megleniții.

„Vlachica” este o carte complexă scrisă cu multă migală și cu lux de amănunte; o poveste care se desfășoară pe mai multe paliere, dar gravitează în jurul unei iubiri interzise. Acțiunea are loc în a doua jumătate a secolului XVIII și descrie în esență o relație umană neîmplinită dintr-o lume dominată de tradiții conservatoare, controlată de imperiul otoman și influențată de evenimente internaționale.

Citește mai mult:Nicholas DIMA (Arizona, USA):  CRONICĂ  DE CARTE - MIRELA ROZNOVEANU - VLACHICA 

Maria PANCIUC-BUCĂTARU: DAN TEODORESCU - UN EXPLORATOR AL ADÂNCURILOR DIN CUVINTE

TEODORESCU Dan MIRAJUL CUVINTELOR cop1O carte vine spre tine, aproape întotdeauna, numai cu gânduri bune. Din titlu, fără să-ți propui, apar uneori știri senzaționale. Volumul „Mirajul cuvintelor“, semnat de Dan Teodorescu, președintele L.S.R. – Filiala Iași - Nord Est, neobositul om al condeiului, care pare că nimic nu-i poate sta în cale pentru a aduce spre cunoaștere oameni, fapte, trăiri, ale celor pentru care viața are valoare, este o astfel de carte. Scriitorul, prin ce scrie, pare să ne convingă pe noi cititorii că poezia ne poate alina multă suferință.

„Citiți o carte de poezie și scăpați de pandemie“. Poezia, mereu ne-a salvat din situații limită, aș spune eu. Încerc să pătrund în „titlul cărții“ domnului Teodorescu, „Mirajul cuvintelor“. Am în fața mea un „pachet“ cu ceva foarte prețios, pe care văd substituit titlul „Mirajul vieții“. Cu grijă încep să pătrund în taina darului primit de la autor. Îmi aduc aminte că, de-a lungul anilor, am cochetat cu „frumusețea din cuvinte“, cu puterea lor, cu tăcerea din ele sau pur și simplu cu, acele cuvinte din tăcere etc.

M-am plimbat prin cuvinte, descătușată de angoasele vieții, și-mi dau seama că Dan Teodorescu pare mult mai liber decât mine, pare să ne sugereze „să alergăm în jurul amurgului“, dar ne anunță parcă să fim prudenți, căci prin mișcările noastre greșite putem fi pradă întunericului. Autorul pare că poartă în suflet durerea lumii întregi, nu numai a semenilor săi. Cuvintele au sensuri ascunse pe care le poți traduce doar cu răbdare și respect. Pentru ilustrul om de litere, pentru poetul Dan Teodorescu, ninge peste toată Europa. Domnia sa simte nopțile aspre, cerul senin. Pe muntele sacru și piscul sublim, simte spaima durerii.

Citește mai mult:Maria PANCIUC-BUCĂTARU:  DAN TEODORESCU - UN EXPLORATOR AL ADÂNCURILOR DIN CUVINTE 

Constantin STANCU: JURNAL PE O CATIFEA DE BEZNĂ LINĂ

BOTEZ Adrian JURNALUL UTDL cop1Adrian BOTEZ „JURNALUL UNUI TĂIETOR DE LEMNE” (degete între solstiții), (Poeme) Editura RAFET, 291 pagini Râmnicu Sărat, 2021

Vremurile sunt tot mai complicate, oamenii nu mai au timp de reevaluări, de poziționări în societate și-n viața de zi cu zi. Evenimentele neprevăzute, șocurile suferite - nu dau ocazia recăpătării identității pierdute în istorie, sau șansele sunt tot mai mici.

Adrian Botez, fidel crezului său literar, a ținut să fixeze experiențele personale, într-un Jurnal Poetic, pe timp de pandemie. Privind la bolile oamenilor, la bolile personale, el constată că lumea, în sine, este bolnavă spiritual. Lucrurile sunt cunoscute, în general, dar puțini sunt dispuși să o recunoască și să accepte dimensiunea.
În volumul „”Jurnalul unui tăietor de lemne (degete între solstiții), scriitorul captează stările personale și le aranjează în poeme, ținând jurnalul la cote dense, atente. Volumul a apărut la Editura Rafet, în anul 2021 - și este dedicat soției, Elena. După cum mărturisește în Prefață, Adrian Botez și-a decantat propriile stări și idei : consideră aceste texte ca pe o experiență personală, dar relevantă și pentru oricare (prezumat) cititor.

Pentru scriitor, Jurnalul este o inițiere în tainele zilnice. Lumea este creată și Creatorul se descoperă prin istorie, cu istoria, în istorie. De aici, capacitatea omului de a înțelege fenomenul, de a pătrunde dincolo de aparențe. Fiecare zi este o probă a lucrării divine, scriitorul având capacitatea de a reda miracolul. Chiar dacă unele evenimente sunt banale, sau lipsite de importantă - ele trădează prezența Creatorului, capacitatea de modelare a lumii. Poetul devine și un „văzător/vizionar”, conform vechilor doctrine religioase (Biblia: Vechiul Testament). Dimensiunea spirituală domină poezia, autorul se personifică în TĂIETORUL DE LEMNE, care intră în pădurea de evenimente apocrife și face lumină, retează copacii căzuți, cei putrezi, copacii ieșiți din timpul ce ni s-a dat. Din când în când, este nevoie ca tăietorul să-și ascută TOPORUL, unealta de lucru, adică MINTEA și STAREA, pentru a face față muncilor necesare.

Citește mai mult:Constantin STANCU:  JURNAL PE O CATIFEA DE BEZNĂ LINĂ

Aurelia RÎNJEA: O MAMĂ ȘI DUMNEZEU  (Recenzia romanului „Ursula)

RÎNJEA AureliaRomanul „Ursula, o mamă judecată de copii”, Editura Izvorul Cuvântului, București, 2020, al scriitoarei de origine română din Canada, Mara Popescu-Vasilca, face parte din colecția „Dragostea, arză-o-ar focul”. O surpriză plăcută pentru mine, motiv pentru care vă invit la lectură, astfel ca împreună să pășim în fascinantul universul existențial al femeii, într-o societate ignorantă și agresivă. Încă de la început, prin titlu și prin Cuvântul înainte al autoarei, cartea constituie o provocare, o șansă de a cunoaște universul interior, atât de tainic și de magic al femeii, plin de surprize, dar de cele mai multe ori neînțeles.

Cuvântul din partea Editurii prin domnul Căprar Florin, interviul luat autoarei de către Veronica Gavrilă, ne ajută s-o cunoaștem mai bine, să-i înțelegem modul de a gândi, de a trăi într-o țară agreată de mulți români, unde aceștia și-au urmat destinul. O temă actuală, un prilej prin care autoarea trăiește odată cu personajele sale, cărora le-a dat viață, purtătoare de mesaje adânci, scrierile sale urmărind rezonanța tacită cu cititorul, pe care aceasta o realizează din plin.

Cartea are 14 capitole, prin care treci ca și cum ai deschide ușile unui simplu, dar mare edificiu al vieții, în care Ursula își prezintă povestea ei, plină de lecții înțelepte și confesiuni. Ea consideră că „numai cei care au fost iubiți, știu să iubească. Iubirea nu are limite și nici reguli”… „toți suntem sau avem parteneri ideali, dar nu avem timp să-i înțelegem” (p. 19). „Lipsa de comunicare, de dăruire, de sinceritate și respect duc la vieți imposibile”… „Trebuie văzut omul de lângă noi, să-i dăm spațiu ca să înțeleagă că e iubit” (p. 20).

Încă din capitolul I, atmosfera este magică: „vântul mă înconjoară ca pe o femeie dezbrăcată ce-așteaptă să-i lipească el veșmânt de frunze pe trup” (p. 22). Construcții estetice deosebite: „ploaia care stă la pândă” (p. 22),… „un vânt care o duce precum destinul unde vrea el”. O confesiune cu ploaia, care te ajută să intri repede în pielea personajului: „omul care nu are lacrimi, plânge numai înăuntrul lui” (p. 25). Ursula este o femeie care a făcut sacrificii pentru a exista, pentru copii ei, vânzându-și trupul în prima parte a vieții, pe care trecutul o urmărește, neștiind cum să le spună copiilor ei adevărul.

Citește mai mult:Aurelia RÎNJEA:  O MAMĂ ȘI DUMNEZEU   (Recenzia romanului „Ursula)

Aurelia RÎNJEA: ARCA IUBIRII (Recenzie - DIALOG PESTE OCEAN) 

MCD TS DPO cop1Într-o lume atât de lipsită de dragoste și plină de nepoveste, apariția volumului „Dialog peste ocean”, o punte de poeme pentru suflet, scris de Mihaela C.D. (Canada) și Trandafir Sîmpetru (România), la Editura „Global Universum”, 2021, este o binecuvântare. Cartea reprezintă un dialog poetic, care învinge distanțele și cu siguranță va învinge și timpul. Volumul așa cum mă așteptam, începe incandescent, poetul fiind „nedespărțit de lumină” (p. 18), iar prin poezia izvorâtă din miezul Logosului, al inimii, acesta se află într-o continuă căutare a desăvârșirii ființei sale. Într-o simetrie astrală, răspunsul vine „albastru”(p. 19) prin armonizări poetice, într-o nemurire ciclică, marină, atingând infinitul.

O să vă prezint volumul, nu urmând pașii dialogului, dar respectându-l, pentru a-i înțelege mai bine pe cei doi protagoniști ai noștri. Ea, poeta, Mihaela C.D., ne dezvăluie o iubire magică, de poveste, unde cu un fir fermecat descuie toate lacătele, eliberând iubirea. Sufletul are o arhitectură aparte, cu oaze înluminate de iubirea celor doi. Poeta stă de vorbă cu propria inimă, pe care o îndeamnă să-și asculte instinctul, să-i fie vântului trubadur, chiar dacă oftează tăcut, aceasta aspirând la o dragoste veșnică. „Un trubadur” cu șoapte iscusite, ca un cântec de „ceteră”, ca o adiere de înger (Un trubadur în noapte). „Un carusel de gânduri”, … „torente de emoții” pe care ea le închide într-o carte (p. 35) sau se lasă purtată în cetatea zeilor.

Poeta se vede „floare zâmbitoare” (p. 39) salutând dimineața. Chiar dacă dorul nu are somn, ea merge pe drumul destinului, căutând să compună o rapsodie, pe care să o cânte o viață întreagă. Sufletele umblă desculțe, scriind împreună povestea lor, pe plaja de nisip sau în cartea emoțiilor. În poeme, ploaia dansează, marea are glas, cântă acompaniată de chitară, de amintiri, într-un bal ai iubirii, în care dorul și el caută un liman. Un sărut marin induce pace, în briza care o mângâie, plină de vise nerostite, în clipele care măsoară infinitul. Un periplu pe orbitele unei planete noi, cea a sufletului, care își caută sorii și punctele cardinale, „o stea pe al iubirii ceaslov” (p. 55). Șoapte legănate în dimineți, care scriu povestea plină de fior, unde un mare dor suspină pe meandrele destinului.

Citește mai mult:Aurelia RÎNJEA:  ARCA IUBIRII   (Recenzie - DIALOG PESTE OCEAN) 

Elena BUICĂ (Pickering,Toronto, Canada)-ADÂNCUL SETEI DE IUBIRE ÎN ROMANUL „BIANCA, PRINTRE CASTELE DE NISIP”

POPESCU VASILCA Mara BPCDN cop1Nu este nimic pe lumea asta mai absorbit cu sete decât iubirea. Ne-am născut din iubire și suntem însetați de iubire. Ea este sublima lege a existenței noastre pe acest pământ stăruind a fi o temă inepuizabilă pentru toate artele. Poeziile și romanele relatând povestea veche, veșnic nouă a îndrăgostiților, au fost dintotdeauna apreciate pretutindeni, mai ales în rândul femeilor. Nu de puține ori emoția pe care acest gen de cărți o transmite e de-a dreptul răvășitoare.

Pe un astfel de teren a pășit cu succes romanciera româno-canadiană din frumosul Montreal, Mara Popescu Vasilca. Domnia Sa ne prezintă o incitantă magie a iubirii capabilă să ne răscolească viața. Scriitoare cu vocație, cu un izvor nesecat de noi valențe, s-a dedicat acestei teme cu câțiva ani în urmă. Stăpânită de o adevărată debordare a energiilor literare, ne mărturisește că acestea sunt „romanele pe care le scriu cu mult drag și pasiune” și că a plâns și s-a bucurat împreună cu personajele sale. Această efervescență a creației sale a dat viață unei colecții, „Dragostea, arză-o-ar focul”, care include șase romane inedite publicate – „Vanda, între dorință și rațiune”, „Catia, gustul amar al trădării” „Nora, în căutarea identității”, „Paula, împlinire târzie” și la care se adaugă și „Bianca, printre castele de nisip”. Despre aceste romane în care autoarea plasează feminismul în centrul atenției, subliniază în „Cuvânt către cititor”: „Când am început să public toate aceste romane ale căror titluri sunt cu nume de femei, am vrut să fie un omagiu pentru mame, surori, soții și, de ce nu, și pentru amante. Orice femeie se poate regăsi citind cu interes cum au reușit sau nu să-și trăiască parte din viață”. În același timp, trebuie remarcat că autoarea pune în valoare abilitatea femeii de a lua decizii care contribuie la succesul ei în viață.

Deși iubirea e atemporală și omniprezentă, autoarea o aduce în zilele noastre desfășurându-se, în mare parte, pe tărâmul țării noastre în condițiile specifice acestor timpuri, oferind astfel mai mult interes. Deși marile probleme ale iubirii sunt aceleași dintotdeauna, autoarea îmbogățește această temă, căci Iubirea poate fi privită din infinite unghiuri de vedere, amintindu-ne că întâmplările și trăirile sunt tot atâtea câte ființe omenești sunt pe pământ, ba chiar sunt și multe trimiteri la dragostea și devotamentul necondiționat al unor animale.

Citește mai mult:Elena BUICĂ (Pickering,Toronto, Canada)-ADÂNCUL SETEI  DE IUBIRE ÎN  ROMANUL „BIANCA, PRINTRE...

Web Analytics