Liviu PENDEFUNDA: TATUAJ INTERIOR – CRONICAR DE NECESITATE

BALAJ V 2O apariție editorială de excepție[1], nu numai prin tema fierbinte, aș spune de foc, a situației tensionate, bulversantă pentru întreaga planetă, cât și prin minunata creație jurnalistică plină de fragmente lirice, epistolare și proză de mare valoare, ceea ce caracterizează orice scriere a Veronicăi Balaj, de fapt așa cum ne-a obișnuit de-a lungul prodigioasei sale cariere[2].

Textul, reprezintă viziunea din adâncul spiritual și sufletesc al scriitoarei, printr-un filtru psihologic, emoțional, asigurând rețeta jurnalului structurat pe date calendaristice, legate de întâmplări și impresii marcante, încercate în perioada stării de urgență din 2020 și, în lunile următoare prin continuarea acesteia cu prelungita stare de alertă. Un cititor avizat realizează însă că, precum multor autori de proză, romane ori nuvele, datele jurnaliere sunt un pretext pentru realizarea unui volum ușor de lecturat, chiar dacă tema în jurul căreia se desfășoară trăirile autoarei este una parșivă și absurdă în planul civilizației umane. De altfel, nu este la prima experiență de acest fel, adică de a îmbina expresivitatea prozei cu notațiile specifice unui jurnal. Pot face trimitere la volumul Iarna revederii, Jurnal canadian, apărut în două ediții, 2012 și 2019 și Jurnal de Timișoara, editat în 1990, și reprezentând evenimentele din Decembrie 1989, petrecute în orașul său, oraș erou, într-o manieră jurnalistică dar, de asemeni, cu inserții epice demne de paginile unui roman. Filtrarea interioară a cotidianului cu toate accentele sale, așa cum sunt ele percepute de autoare, în perioada pandemiei, redau în final un puzzle alcătuit din teamă, uluire, precauție, suspiciune care privesc existența noastră în condiții limită, tulburarea unei ordini practicate de secole și acum răsturnată. Totul pare absurd și totuși real. Întâmplările dau năvală peste fiecare om, globul pământesc se arată neajutorat. Oamenii se împart în alte zeci de categorii comportamentale, experimentând cele mai bulversante trăiri, multe amestecate între ele: de la disperare sau milă, empatie, ajutorare, egoism la drame și, curios, alții căutând aranjamente pentru afaceri nu tocmai curate. Astfel că afirmația - absurditatea trebuie luată drept normalitate devine ordinea zilei.

Derularea evenimentelor socio-medicale, plus nedumeririle politice, sunt partea de susținere informațională a volumului. Din realitatea învolburată, care se zvântură pe mapamond, sunt alese momente care au caracter de unicitate prin dramatismul prezentării: Ne atacă, ne bușește la pământ, icnim, înjurăm, ea tot ne dă cu tifla când e vorba de planurile noastre prea nepotrivite cu mersul dumneaei și, totuși, continuăm s-o iubim. Noi toți, cei cu mintea întreagă ne supunem. N-avem încotro. N-a putut nimeni urni realitatea în direcția pe care o vrea el, ca persoană, decât puțin, puțin de tot ... Doar cât durata iluziei cum că ne este hărăzit liberul arbitru.

Chiar dacă naratoarea reprezintă personajul al cărui suflet se zbate în corul suferinței globale (iată de unde începe adevărata globalizare!), firul roșu, realul prim plan îl reprezintă Virusul încoronat/ încornorat. Și câtă tandrețe lirică, un Pessoa, un Sadoveanu în unele părți ale textului: părea că un potop de nouri trecea peste vârful frasinului din curtea laterală a casei bunicului și se prefăcea în îngeri; drame și chiar tragedii sociale ne transferă în domeniul psihologiei: povestea de iubire între doi tineri care s-au întors din străinătate , acum nemaivând locuri de muncă, nu este lipsită de piedici și emoții neimaginate în alte perioade. Pandemia schimbă cu repeziciune rotirea sentimentelor, a preferințelor, a normelor știute. Epoca restricțiilor de de tot felul impuse pe întreaga planetă dau obligatoriu alt sens vieții. Toată lumea își dorește o reîntoarcere la normalitatea cu care era obișnuită. Poate doar teoriile conspiraționoste și Noua Ordine Mondială, ia în calcul acest lucru ca pe ceva benefic.
Greu de închipuit cum se poate interpreta și descrie acest jurnal de război în care educația, serviciile, chiar medicina se desfășoară on-line, îndepărtând oamenii, izolându-i, ucigându-le speranțele și dorul unei îmbrățișări. Nimic nu lipsește din panoplia acestei călătorii în infern cu ajutorul cuvintelor. Și totuși: în varianta on-line, sufletul nu poate fi reperat...
Talentul de reporter al autoarei trezește imaginația cititorului sugerându-i un itinerar din trăirile amintirilor și ale povestirilor unor personaje episodic întâlnite în această călătorie prin spațiu și timp. Pe mapamond, s-a extins ca o pecingine starea de zbor la ceruri. Fără prea multe formalități. Din starea de urgență, direct, rapid, se poate experimenta starea lui Icar. Drumul spre ceruri e liber. Cum n-a mai fost demult.
Drama unui nou început cu tentă apocaliptică, dramă pe care am trăit-o și pe care, obsesiv, o recunoaștem prezentă în jurul nostru, se derulează pagină cu pagină în acest document al unei scriitoare puternice în ochiul său de vultur, cu aripi ce bat în ferestrele celebrității, care acordă evenimentelor o altă șansă decât uitarea și trecerea într-o statistică scrisă cu litere înnegurate, transformându-le, de cele mai multe ori, în pagini epice în care este pe rând spectator sau actant implicat. În cele aproape 200 de pagini sunt diferite titluri atractiv-sugestive și care, se rotunjesc în adevărate povestiri precum: Ocheade în spectacolul repatrierii, Falșii talanți ai primăverii, Complicități la speranță, Singurătatea cu dublu sens, Răzmeriță și nuntă pe jumătate, Iubire și sfinți în pandemie, Arta se va dezlega în luna mai, Semnul focului nemeritat, Realitate franjurată, Erori, precauții, dispute, Pași furișați prin pandemie, Festin teatral, Viața on-line... De fapt, autoarea resimte că împăcarea cu sine și rugăciunea adreasată Creatorului este un gest stângaci pentru a-și face simțită prezența în univers, un univers în care rolul lui Isus este esențial și azi pentru omenire. Existența unei lecturi din evanghelie în timpul Sărbătorilor Pascale și a Săptămânii Luminate ne determină să înțelegem complexitatea naturii spirituale a doamnei Balaj.
Eludând mass-media (aparent copleșită de evenimente în derularea evoluției în expansiune geometrică a pandemiei, apoi cumpărată să reprezinte interesele unor organizații oculte), Veronica Balaj rămâne obiectivă în descrierea pragmatică a vârtejului ce a cuprins mapamondul, imposibil de desprins de trăirea subiectivă a evenimentelor. Realitatea schimbă perspectiva jurnalistului în raport psihologic. Antropologia socială resimte, cum singură afirmă, intrarea dantescă în infern: Alerta produsă de instinctul de apărare ne duce spre nenumărate cărări, toate întortocheate. Unele de-a dreptul șubrede. Unde odată ajuns, te uiți cu disperare în zare, căutând speranța vindecării de acest virus care ne pune la colț. Ori ne aruncă pe întinderea debusolării.
Fluviul gândurilor induse de ceea ce ne înconjoară e o declarație pe proprie răspundere... Seara, lumea-i topită în tăcere. Nu circulă decât rar câte o mașină și numai dacă are drept destinație aprovizionarea urgentă. În rest, cale liberă ambulanțelor. Sunetul lor se înfinge în carnea nopții și în temerile noastre./ Timpul se zbate de parcă l-am ține ostatec în ființa noastră. Și realitatea unui apocalips armaghedonic încleștează cuvintele presărate de figuri de stil care trădează poesia din gândurile care vor să stingă metaforele intelectualului răvășit de absurdul și oprobriul paradigmei nedorite. Și lirica sufletului se adâncește în text, revărsând trăirile autoarei: Salcia pletoasă, nu-i zic plângătoare, a înfrunzit. O văd de pe terasa dinspre vest. Mlădioasă, într-un gest de cuviincioasă plecăciune către pământ, își lasă pletele într-o rostire verde. Șoptită. Exemple de rafinament intelectual întâlnim la tot pasul ca o gură de aer fără mască între rândurile înfricoșate: Noaptea izvodește ornamente fantaste pe pereții luminați doar de becul din stradă. Ca urmare, gândurile se prind și ele în desenul aiuristic, abracadabrant și cu limite imprevizibile, pentru că, scrie prozatoare: corsetul fricii are și țepi. Alteori nostalgia ascunde o frântură de depresie mascată de natura înconjurătoare: uneori e un verde tulburat de ploi sau negură. Alteori, un verde greu, dens. Alte crengi sunt purtătoare de verdele unei peceți. Alt copac are un verde diafan. Altul, dimpotrivă, e un verde săbatec, ascuțit ... Dar niciunul nu va semăna vreodată cu verdele nucului de care se sprijină umbra bunicului meu. Verdele nostalgic al unui arhipeleag personal.
Scrisori și întâmplări relatate de pretutindeni se întipăresc adânc în mintea scriitoarei și în cuprinsul hârtiei ori on-line, această variată instituită spre disperarea evoluției societății umane. Dacă mă uit în urmă, nu văd începutul. Sunt posesoarea unei nemăsurate istorii trăite. Într-o derulare iluzorie./ Ziua își descântă minutele./ Mă pomenesc făcând diferența între ascuțișul fricii și lentoarea șerpească a temerii. Aș putea să citez, comentând cu plăcere fiecare pagină, trăind la intensitate maximă vremile dar bucurându-mă de acest document scris cu patimă și savoare totodată, relevând tocmai sufletul din adâncul acestui scriitor remarcabil. Însingurarea e o maladie consecutivă pandemiei. Azi singurătatea mea este voioasă, se lăfăie prin casă, prin privirile mele, prin suflet. Dă cu măturoiul peste orice încercare de-a mă asocia cu cineva. Intempestivă, are forța unui jet de apă desprins din vreo cascadă./ Alteori, se preface în animal fantast, are gheare, colți colorați care mai de care. Ascuțiți de-mi dă sângele când mă încumet să mă iau la bătaie cu ea. Îi mai strig una, alta, dar nu se sinchisește.
Vise, viziuni bulversează naratoarea care suferă pentru întreaga lume, jurnalista care nu mai are decât o parte din bărbăția unui om dedicat mass-mediei. Adesea deschid mesajele aiuritoare doar să mă minunez cum poate lumea s-o ia razna și mi-e teamă să nu pățesc și eu la fel.- afirmă și nu o dată în paginile cărții, reflectând plenar nu numai tatuajul său interior. Pacostea ivită de aiurea e un motiv de analiză politică și socială. Orașul s-a retras în propriile noastre amintiri și imagini pe care le-am achiziționat până mai ieri.
Chiar titlul volumului extrapolează o semnificație valabilă pentru întreaga umanitate. Astfel el este jurnalul din interior pe care nu-l putem trăda, nici vinde, dar în care rămânem marcați pentru totdeauna: Oare cei plecați dincolo, deveniți spirit, rămân neschimbați până la trâmbița de apoi?. Se spun că sunt atrași de lumina divină, vor să fie în preajma ei. Oare-i vom mai recunoaște când va fi să fie revederea?. Iubirea noastră pământească nu le este nici apă. Nici drum. Nici foc. Nici ardere, căldură sau extaz. Nimic. Trăim într-o permanentă stare de alertă. Ne apărăm într-o tranșee imaginară construită de fiecare dintre noi....
Pagini de o frumusețe extraordinară pentru un cataclism de neînchipuit fac din acest volum o insistentă recomandare la lectură, deși autoarea descrie că hățișul creat de frică se poate zbengui înafara casei mele, înafara ființei mele. Frica este vineție, grețoasă și ne poate vlăgui, ea rămâne un cetățean loaial cetății în care a visat, scrie și crează. Razele lunii nu au sens. Dizolvate în coloritul umbrelelor, fac din nopțile orașului intrări într-o cronică întunecată. Și creația scriitoarei este răsplătită pe tot mapamondul prin publicații, premii și prezențe virtuale.
Deși am trăit cu toții frustrările ce parcă nu au sfârșit, deși realitatea deformată tinde să ia locul normalității civilizației pe care ne-am străduit s-o construim în milenii de luptă pentru mai bine, deși ne-am săturat să vedem ceea ce nu am fi dorit să fie o nouă rețetă de viețuire umană, am citit și recitit acest volum, oglindă a luminii întunecate, apreciind jurnalul fidel al ființării sufletului parcă obligat să se îndepărteze de spiritualitatea ancestrală și chiar de Dumnezeu. Ceea ce cronicarul Veronica Balaj ne demonstrează că nu se poate!
--------------------------------------------------
[1] Tatuaj interior. Jurnal, colecția Corindon, Editura Castrum de Thymes, Timișoara, 2021
[2] Veronica Balaj, jurnalistă Radio-Tv, prozatoare de marcă, dar și poetă talentată, membră a USR, și a mai multor Asociații culturale internaționale, menționăm, doar că, este membru fondator al ASRAN (Asociația Scriitorilor Români din America de Nord), Montreal, Canada, din 2019 - deținătoarea unui număr remarcabil de distincții naționale și internaționale

Acad. Liviu PENDEFUNDA, H.D.Litt
Iași, iunie 2021

Web Analytics