Anișoara Laura MUSTEȚIU RECENZIE DE CARTE: „PRINTRE UMBRELE BUCUREȘTILOR”

SECLAMAN Stefan PUB cop1Ștefan Șeclăman - Printre umbrele Bucureștilor - Editura Creator, 2019

Oamenii mor, dar istoria unui popor, deși însângerată, rămâne în viață, spunea odată profesorul și poetul Petre Strihan. Așa și istoria zbuciumată a românilor, trăiește adânc înrădăcinată în inima lor, oriunde s-ar afla ei în lume. Unul dintre acești români iubitori de istorie și cultură este Ștefan Șeclăman, autorul cărții „Printre umbrele Bucureștilor”, care a reînviat vremurile cetății București din anul 1821, într-o creație literară însuflețită cu vise de oameni și fapte de neuitat. Aici, spiritul autorului se dedică cu pasiune oamenilor, locurilor și faptelor, amintindu-ne că „fondul literaturii adevărate nu e de loc egoismul, ci altruismul” (Raicu Ionescu-Rion), care este reflectat în abundență nu numai în cartea „Printre umbrele Bucureștilor” dar și în următorul său roman publicat în anul 2020, „La răscurucea timpului”. S-ar putea spune că atmosfera cărților scrise de Ștefan Șeclaman reamintește de magia lăsată de Rodica Ojog-Braşoveanu în „Agentul secret al lui Altîn-Bey” sau „Vulturul dincolo de cornul lunii”.

În „Printre umbrele Bucureștilor”, ‘orașul colinelor’ este pictat cu minuțiozitate, Ștefan Șeclaman comparându-l cu un „imens cirochine de strugure,” cu un oraș care atrage oamenii ca „mierea pe urs,” dar care face o impresie grandioasă numai până când „cizmele ating țărâna ulițelor”. Locurile sunt desenate în cuvinte plastice, casele au „cerdacuri lucrate cu măiestrie, spoite cu păcură”, râuri „cu apă nebună ce-și schimbă cursul după bunul plac”, mahalale sunt locuite de mahalagii care „înrădăcinează ură în sufletul nenorociților”, unde „porcii sunt lăsați liberi” și „dulăii fioroși sunt legați în lanțuri de fier.” Locurile se încarcă cu tensiune atunci când „nori negri cu burțile pline de apă așteaptă să se deșerte”, când „cupola cerului fierbe și fulgerele crestează întunericul” și „tunetele gonesc păsările speriate, aruncîndu-le printre tufele orașului.” Narațiunea se desfășoară în valuri abundente de descrieri ce declanșează scântei de curiozitate și care atrag cititorul tot mai adânc în inima faptelor.

Fiecare capitol aduce cu sine o mică istorisire, în care acțiunea prinde viață cu căpitani albanezi, turci, comercianți, cârciumari, panduri curajoși, alaiuri de arnăuti și țigănci frumoase cu părul negru prins în năframă roșie și cu miros de iasomie. Întâmplările par legate pe un șirag de mărgăritare ce oglindesc veracitatea acelor timpuri. Tensiunea narativă este amplificată prin prin comploturi culminate în asasinarea lui Tudor Vladimirescu. Climaxul narativ apare în capitolul „Dezlănțuirea prăpădului”, prin lupta sângeroasă dintre arnăuții conduși de Bimbașa Sava și turcii aflați sub puterea comandantului Chehaia bei. Tema cărții este însuflețită cu personaje istorice reînviate, ca și pandurul Dumitru Zăcoianu, fostul căpitan al lui Tudor Vladimirescu, cârciumarul Niculaie Botezatu, fosta lui iscoadă, Anatasie Chimariotul, căpitanul arnăuților, Jeton, căpitanul albanez „cu privire rece dar răscolitoare”, dar și prin personje fictive ca și Radu Mână de Aur, „fecior chipeș, cu un hanger cu mânerul bătut în pietre colorate,” sau Ioniță Motanul, „cu ochi albaștri, în care se vede o sclipire șireată”.

Autorul oscilează între limbajul literar și figurativ, sporind efectul și tensiunea dramatică a întâmplărilor. Scrisul în stil arhaic, potrivit acelor vremuri, este dinamic, „caleștile trec in goană, burjarii țipă la mahalagii”, „caii izbesc cu copitele de pământ”, iar „scroafa slabă își târăște țâțele prin mocirlă.” Aceste scene par rupte din realitate. Limbajul figurativ e abundent, creat cu măiestrie. Bucureștiul e văzut „ca un furnicar pestriț și gălăgios”, tărăboiul are „un muget prelung”, “frunzele tremură amețite de biciul vântului”, „salciile au urechi să asculte”, iar „flăcările lunguiețe șerpuiesc, aruncă peste ziduri ciudatul dans al umbrelor”.

Dar nu lipsește nici umorul care apare prin povești cu huhurezi, unde „care de foc sunt trase de draci”, iar “pe luciul apei se întinde hora stafiilor.” Elementele prefigurative creează o atmosferă de suspans, printr-o natură părtașă la întâmplări, când „soarele săgetează cerul”, „nori negri aruncă peste apa plină de mistere o umbră aducătoare de teamă”, iar „clocotele de lumini, norii turbați și un urlet prelung de câine” anunță lupta sângeroasă ce va urma.

Tensiunea și atmosfera mistică se amplifică prin „geamăte ieșite din sufletul bătrân al zidurilor”, prin ciorile descrise ca „îngeri ai infernului ce trec printre luminile cerului” și prin bălțile de unde „se ridică ghemotoace de aburi care strălucesc în razele lunii”. Cum se poate observa, autorul se joacă cu cuvintele creând descrieri originale, pline de har. Dar uneori, momentele ajung la apogeu, când furtuna „izbește în zidurile unei cârciumi” iar fulgerele „ce luminează curțile răvășite dispar înghițite de întuneric, dând voie tunetelor să îngrozească femeile slabe de înger și puradeii”. În aceste descrieri, Ștefan Șeclăman atinge domeniul suprasensibilului folosind elemente metafizice, prin imagini ieșite din comun și fenomene care depășesc experiența umană.

Dar autorul nu omite să menționeze și perpetuarea credinței adânc înfiptă în inima valahilor, „care ar muri de foame dar tot nu ar rupe o bucată de aur din icoană ca să-și cumpere mâncare” și „își vor apăra bisericile până la moarte”. Prin transpunerea într-o lume de mult trecută ochiul creator redă gândirea acelor vremuri, descrisă prin modul de manifestare al caracterelor. De exemplu, la asasinarea lui Tudor Vladimirescu căpitanul Dumitru are în suflet groază, „fiori de gheata îi străbat trupul” și cade în genunchi „rugându-se la sfinți și blestemând trădătorii”. Întreaga natură pare să aducă jertfă celui care a iubit Valahia, prin asfințitul roșu al soarelui, unde ciocârlia trimite o doină de tristețe peste dealuri, „picături de apă se prăvălesc într-o burniță rece” și „umbrele reci trec peste Dealul Muierii și se lasă în valea Ploscăi”.

„Printre umbrele Bucureștilor” ne invită la o aventură captivantă, unde cititorul se pierde în profunzimea trăirilor și faptelor. Lectura ne oferă în abundență indicii etnice, sociale și culturale, documentate prin cercetările făcute de autor înainte de a scrie cartea. Scenele, uneori cenușii și sinistre, oglindesc umilința poporului român îngenuncheat la străini, o perioadă ce marchează disfuncționalitatea dintre dreptul de a exista în țara ta și realitatea cotropitoare.

Dar nu doresc să dezvălui prea mult din miezul întâmplărilor. Această plăcere o voi lăsa cititorilor. La sfîrșit, se poate spune că Ștefan Șeclăman, maestrul ce pictează în cuvinte, creează scene vii cu puterea unei camere de filmat, dar și cu un talent de descriere figurativă rar întâlnit. Prin frumusețea vie și nemărginită a acestor împărtășiri, cu o scriitură bogată înzestrată cu valoare istorică, cartea „Printre umbrele Bucureștilor” poate fi considerată o nouă perlă pe plaiurile literaturii contemporane.
------------------------------------
Anișoara Laura MUSTEȚIU
Sydney, Australia
3 iunie 2021

Web Analytics