DESPRE DEMOCRAȚIE ȘI VIAȚĂ. Cristina Oprea: Interviu cu Indrei Rațiu

Indrei Ratiu 2În 17 ianuarie 2020 s-au împlinit douăzeci de ani de când Ion Rațiu a plecat dintre noi. Anul trecut, la Cluj-Napoca, dar și la Turda au avut loc manifestări în cadrul întâlnirilor anuale organizate de familie, în luna iunie, luna în care s-a născut marele om politic. Aceste manifestări s-au transformat în dialoguri constructive numite ,,Dialogurile Rațiu pentru democrație” la care participă mari personalități din Statele Unite și Marea Britanie.
Am avut privilegiu de a avea un scurt dialog cu fiul cel mare al lui Ion Rațiu, este vorba despre Indrei Rațiu, dialog ce a avut loc pe 30.05.2019 chiar în casa familiei din Turda.
C.O.: Ce este democrația domnule Rațiu?
I. R.: Sunt diverse definiții și mie îmi place cel mai mult cea a tatălui meu pentru că are o bază morală care poți să o practici în fiecare zi și asta e fraza lui Voltaire, pe care el a împrumutat-o ,,am să lupt până la ultima picătură de sânge pentru dreptul tău de a nu fi de acord cu mine” care mă obligă să gândesc cum sunt cu semenii mei. Numai dacă strig democrație este esențială fără să am o morală de comportament personală nu are nivelul acela.
C.O.: Organizați această întâlnire anuală în numele tatălui dumneavoastră, iar anul acesta (2019) au fost mari personalități prezente. Cum de au reușit să vină în România?
I.R. Bună întrebare. Începem să fim recunoscuți. Echipa de conducere de la London School Economics au venit în vizită, au auzit ce facem aici și au venit să vadă și coordonatorul echipei London School Economics, compartimentul sud – est european este Vlad Zigalov, care e clujean și așa s-a făcut legătura. Cu Ox Brokes, Ox Brookes fiind universitatea numărul unu pentru ospitalitate și turism în lume, cred că pot spune asta, avem un parteneriat cu ei care datează de mult timp, care a început cu voluntari pentru că avem trafic mai mare în vară și acești voluntari care merg, vin din toată lumea, ei ne arată în fiecare an cum să ameliorăm prestația noastră.

Citește mai mult:DESPRE DEMOCRAȚIE ȘI VIAȚĂ. Cristina Oprea: Interviu cu Indrei Rațiu 

Ecaterina CHIFU: INTERVIU CU POETA ELENA ARMENESCU - MEMBRĂ ÎN MIŞCAREA MONDIALĂ PENTRU POEZIE/WORD POETRY MOVEMENT

ARMENESCU Elena AUG2020 LINE2D-na poetă Elena Armenescu, alături de alţi scriitori reprezintă cultura română în Mişcarea Mondială pentru Poezie. Această mişcare consideră că poeţii pot schimba lumea în bine, pot influenţa deciziile politice, pot determina realizarea unor constituţii pe principii umaniste, căci orice societate trebuie să aibă în centrul omul şi interesele sale, să nu fie dominată doar de goana după profit. Iată ce a spus d-na Elena Armenescu în interviul ce mi l-a acordat:

***

Ecaterina CHIFU: Stimată doamnă, sunteţi o poetă foarte bine cunoscută şi apreciată, membră a USR din anul 1998, cu multe volume publicate. Ne puteţi aminti câteva titluri?

Elena ARMENESCU: Privind activitatea literară, înainte de anul 1989, am participat şi obţinut două premii la concursul literar „Tudor Arghezi” şi în 1989 am debutat în revista „Luceafărul” cu poemul „Confluenţe”, apoi au apărut volumele: „Ferestrele somnului”, „Regatul ascuns”, „Exodul uitării”, „Dictatura iubirii”, „Strigăt spre lumină”, „Memoria statuilor”, „Joc tainic”, „Cântecul iubirii” (sonete), „Locul de lumină”, „De mână cu Orfeu”, „Insomnia căutării”, „Livada cuvintelor”, „Judecata animalelor” (poezii pentru copii), „Constelaţia inimii”... Am alcătuit şi editat antologii: „Poeţi români slăvind Dumnezeirea” (dedicată martirilor Sfinţii Mucenici Brâncoveni, 2014), „Unirea face puterea” (2018), „Mişcarea Mondială pentru Poezie/Word Poetry Movement” (2019) şi volumul de proză „Gânduri de utrenie”. Am colaborat la revistele: „Luceafărul”, „Poesis”, „Contrapunct”, „Convorbiri literare”, „Viaţa românească” şi am acordat interviuri la radio, pe teme literare şi medicale.

Ecaterina CHIFU: Ce tematică abordaţi, care este universul creaţiei dumneavoastră?

Citește mai mult:Ecaterina CHIFU:  INTERVIU CU POETA ELENA ARMENESCU - MEMBRĂ ÎN MIŞCAREA MONDIALĂ  PENTRU...

Dialog cu Prof. Ada AHARONI, Israel – Fondatorul și Președintele mondial al IFLAC

Ada AharoniLucreția Berzintu: - Acum, în pragul aniversării a două evenimente importante, aniversarea zilei de naștere a dumneavoastră cât și aniversarea a celor peste 20 de ani de la fondarea IFLAC (Forumul Internațional pentru literatură și o cultură a păcii), ce vă doriți cel mai mult?
Ada Aharoni: - Dorinţa mea este să văd Pacea Mondială împlinită şi ca lumea să devină un Sat Global înfloritor în zilele mele.
De-a lungul anilor ați scris numeroase cărți de literatură, în limbile: engleză, franceză, ebraică și traduse în mai multe limbi, fiind apreciate în toată lumea. Ce v-a inspirat în alegerea subiectelor?
Nuvele mele istorice se bazează pe experienţele mele adevărate, şi biografiile oamenilor pe care îi admir care au fost mari Lideri ai Păcii, ca de exemplu, cartea mea asupra lui Iţhak Rabin: ”Unde ale Păcii.”
Poezia mea, foloseşte atât ochiul meu psihologic interior, cât şi ochiul meu psihologic exterior – pentru o varietate de subiecte, în special: despre importanţa păcii pentru planeta noastră albastră, necesitatea crucială a egalităţii pentru femei şi, bineînţeles, dragostea la toate nivelurile sale şi splendoarea sa, bazate pe propria mea experienţă şi lucrurile profunde ale vieţii.

Citește mai mult:Dialog cu Prof. Ada AHARONI, Israel – Fondatorul și Președintele mondial al IFLAC

Carmen DÖNN (Germania) : INTERVIU CU PIANISTA CORINA UNGUREANU-KISS ÎN CRIZA CORONA

KISS CorinaCarmen DÖNN: Deși mulți artiști în aceasta perioadă au o situație mai specială pianista Corina Ungureanu-Kiss ne mărturisește că „muzica nu ne părăsește niciodată”. De aceea dorim să știm cum își petrece timpul o artistă în perioada crizei - CORONA?

Corina UNGUREANU-KISS: Pentru mine aceasta perioadă „de liniște” să o numesc așa, îmi dă dintr-odată șansa să descopăr și să studiez alți compozitori mai puțin cunoscuți cu structurile lor patriarhale în lumea muzicii clasice ca: F. Kiel sau M. Syzmanowska și să-mi dezvolt tot mai mult orizontul muzical.

Carmen DÖNN: Să înțeleg că standurile concertelor și a ideilor de programe trebuie să se schimbe?

Corina UNGUREANU-KISS: Îmi doresc ca cei din organizare să învețe din această perioadă și să aducă noi programe și idei în lumea muzicală, nu să vorbească despre „gingășia crizei”, sau să aducă videouri mixate de solidaritate la rampă.

Carmen DÖNN: Există mulți artiști în toate domeniile care își fac griji pe plan financiar datorită anulărilor concertelor, sau a spectacolelor. Credeți că există idei cu privire la modul de a arăta solidaritate între artiști, sau trebuie să încerce fiecare să se descurce singur în această criză?

Corina UNGUREANU-KISS: Desigur este nevoie de acțiune, care cum se știe deja, în toată lumea s-a făcut câte ceva: ori s-a dat un ajutor mic dintr-un fond de solidaritate, sau artiștii au primit un anumit procentaj din salariu – unii chiar mai primesc încă, ceea ce nu știu dacă e chiar corect având în vedere că foarte multe orchestre mari din lume sunt în șomaj până la un nou ordin artistic. Cred că fiecare artist trebuie să încerce singur să treacă peste această criză, iar după aceasta sunt sigura că lucrurile se vor mai “sorta” din diferite puncte de vedere.

Citește mai mult:Carmen DÖNN (Germania) :  INTERVIU CU PIANISTA CORINA UNGUREANU-KISS ÎN CRIZA CORONA

Sandrino GAVRILOAIA: INTERVIU CU SCRIITOAREA FRANCISCA STOLERU DIN HAIFA

STOLERU Francisca 2020„Nu poți trata trupul unui om fără a te apropia de sufletul lui” este profesiunea de credință a scriitorului-medic Francisca Stoleru din Israel.

Francisca Stoleru s-a născut la Dorohoi și a absolvit Facultatea de Medicină Generală din Iași în 1960. După cuvenita stagiatură efectuată într-un sat din Bucovina, ajunge la Spitalul Municipal din Constanţa. În 1971 a emigrat în Israel unde lucrează ca medic de familie la Haifa. Debutează în 2001 cu volumul de proză scurtă „Cuibul de viespi”, publicat la Tel Aviv, urmat în anul următor de un al doilea volum de proză „Vioara cu arcuş fermecat”. Primul roman, „Bulevardul Tomis”, îi apare în 2005, la Bucureşti, la Cartea Românească. Un alt roman, „Migdalul a înflorit a doua oară”, e tipărit de Editura Libra, iar apoi cărțile de proză, lansările și participările la târgurile de carte se succed cu regularitate, în România și Israel. Francisca Stoleru este membru al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Israel, al Asociaţiei Scriitorilor Medici din România și al Uniunii Scriitorilor din România. De mai mulți ani se ocupă de Cercul Cultural din Haifa, împreună cu Madeleine Davidshon și Biti Caragiale. (Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional)

***

Sandrino GAVRILOAIA: Când și în ce condiții ați ajuns în Israel? Vă numărați printre evreii vânduți de regimul Ceaușescu statului Israel?

Francisca STOLERU: Am ajuns în Israel în ziua de 3 februarie 1971, după o aşteptare de patru ani de la data depunerii actelor, timp în care am primit câteva răspunsuri negative. În momentul când am putut fi vânduţi, am primit aprobarea de a pleca; mai ales că pentru intelectuali se primea o sumă mult mai mare.

Sandrino GAVRILOAIA: Cât de repede v-ați adaptat noilor realități și cum v-ați descurcat din punct de vedere profesional? Ca absolvent al școlii ieșene de medicină ce ne puteți spune despre medicina românească?

Citește mai mult:Sandrino GAVRILOAIA:  INTERVIU CU SCRIITOAREA  FRANCISCA STOLERU  DIN HAIFA 

Lucia NEGOIȚĂ: NICI CÂT NEGRU SUB UNGHIE, ÎMBLÂNZIREA LITERATURII - INTERVIU CU EUGENIA ȚARĂLUNGĂ

TARALUNGA Eugenia 2020BRLucia NEGOIȚĂ: Dragă Eugenia Țarălungă, data de 1 iunie a marcat în calendarul evenimentelor de la Muzeul Literaturii Române un moment evocator în amintirea poetului Cristian Popescu. Cum a trecut un asemenea moment... prin propria ta viață? Te întreb ca poetă ce te afli în plutonul nevăzut pentru care poezia înseamnă risc, neînseriere, o mică bombă cu efect întârziat... Pe același fir înaintând, cine a preluat partea de mister, de inedit a acestui poet mort atât de tânăr, ce rămâne din poezia sa, mai departe....?

Eugenia ȚARĂLUNGĂ: Mulțumesc de prilejuire, pentru acest interviu care stă să apară în prestigioasa revistă Acolada. Culmea, la finalul lunii mai 2020 m-am găsit să-i spun artistului plastic Mircia Dumitrescu, mereu inspirat, că tare i-aş cere voie să fac un viitor interviu al meu în atelierul lui (aflat la câţiva metri de Editura MLR, la acelaşi etaj al muzeului literaturii din București), glumind dulce-amar, că nu se întrezărea nici un interviu la orizont. După nici jumătate de săptămână, după ce ai văzut acel Remember Cristi Popescu (1959-1995). Murea ca şi când s-ar ruga pe pagina mea de fb, m-am trezit cu propunerea ta de interviu, cu gând să nu rămână cele scrise de mine numai în mediul volatil al internetului – pot dezvălui aşa ceva, dragă Lucia Negoiță?

În ziua de 1 iunie se aglomeraseră multe evenimente, inclusiv aniversarea fondării MNLR (1 iunie 1957), aşa că s-a optat pentru comemorarea poetului nu prin cele două materiale anterior solicitate – unul fiind un text făcut de mine, demarat pe vremea când încă lucram de acasă –, ci prin unul singur şi arhisuficient: Cosmin Ciotloş a vorbit liber vreo 40 de minute, într-o înregistrare video, despre faptul că şi critica literară, dar şi cercetătorii literari, nu fac decât să scrijelească stratul nr. 0,5 al variilor înţelesuri pe care poemele sau eseurile din cele câteva cărţi ale lui Cristi Popescu le pot avea. Poemele lui plac din prima, fie că eşti student al acestor ani, la un sfert de veac de la dispariţia lui, fie că eşti Nicolae Manolescu, care în 1988 spunea tranşant, la începutul cronicii sale din România literară: „Ce extraordinar poet este acest Cristian Popescu!”

Am ascultat, în buclă, la nesfârşit în acea zi înregistrarea, în a doua parte a zilei, după ce postasem, la miezul zilei, strict pe pagina mea, nişte foto şi un text la care trudisem ceva timp, şi care m-am bucurat să văd că au avut un impact, cât de cât. Va apărea probabil în revista Viaţa Românească, sub titlul: „Nici cât negru sub unghie, îmblânzirea morţii”.

Citește mai mult:Lucia NEGOIȚĂ:  NICI CÂT NEGRU SUB UNGHIE, ÎMBLÂNZIREA LITERATURII - INTERVIU CU EUGENIA ȚARĂLUNGĂ 

Veronica BALAJ: INTERCULTURALITATE ROMÂNO-GREACĂ - CONVORBIRE CU PROFESORUL APOSTOLOS PATELAKIS

PATELAKIS Apostolos 3Veronica BALAJ: Domnule Apostolos Patelakis, sunteți cunoscut ca un fervent susținător al celor două culturi din cele două țări de care sunteți legat, România, unde v-ați născut, (la Craiova, 16 iulie, 1951, urmând apoi și o specializare profesor de istorie și geografie), și Grecia, unde ați plecat împreună cu familia. Și aici ați profesat ca dascăl și, tot în limba română. O poveste frumoasă. Perfect adaptabilă conceptului de intreculturalitate. Vă propun să purtăm această convorbire pe ideea impresiilor trăite în cele două patrii. Adică viața văzută din mai multe unghiuri. Așadar, ați fost afectat la plecarea din mediul unde ați copilărit și v-ați format? La Craiova lăsați prieteni, o profesie, locuri, vremile nu erau prea bune și nu știați cu ce o să vă confruntați în Grecia.

Apostolos PATELAKIS: Pentru a mă face mai bine înțeles de cititorii români, doresc să menționez că m-am născut la Craiova într-o familie de emigranți politici greci, refugiați acolo după războiul civil din Grecia (1946-1949). Prin urmare am fost bilingv de mic. Bunicii mei acasă vorbeau doar limba greacă. Eu am învățat limba română la cămin și la școală. După liceu am studiat istoria, iar în perioada 1973-1979 am predat la diferite școli, până când am hotărât să ne repatriem. Despre Grecia aflasem multe lucruri, dar ca să fiu sincer nu muream de dorul ei. Acest dor îl resimțeau cei care au trăit o perioadă acolo și erau legați de acele locuri, așa cum erau bunicii și părinții noștri. Eu eram legat mai mult de România. În anul 1979, la vârsta de 28 de ani, m-am repatriat cu soția și fiica și ne-am stabilit în orașul Salonic, deoarece acolo existau mai multe posibilități de a găsi un loc de muncă. Desigur înrăutățirea situației economice în România a jucat un oarecare rol în a grăbi plecarea noastră. Nivelul de viață era așa de scăzut încât cu greu puteai să o scoți la capăt. Cum să le vorbesc elevilor despre superioritatea sistemului socialist când pentru un kilogram de carne trebuia să mă scol de la ora 4 dimineața și să stau la o coadă interminabilă. Poporul român a suferit mult în ultima perioadă a regimului comunist.

Citește mai mult:Veronica BALAJ:  INTERCULTURALITATE ROMÂNO-GREACĂ - CONVORBIRE CU PROFESORUL APOSTOLOS PATELAKIS

Monica ONOJESCU: INTERVIU CU SCRIITOAREA ALEXANDRA BALM DESPRE METAMODERNISM ŞI ŞCOLI

BALM Alexandra 2Alexandra Balm, pe atunci Dumitrescu, mi-a fost elevă acum aproape treizeci de ani. Am remarcat-o pentru că avea o gândire originală și putere de abstractizare mult peste colegii ei. Mi se părea că are mai degrabă o structură de realistă și eram convinsă că se va înscrie la o facultate de profil. Apoi am pierdut-o din vedere. De la colegii ei am aflat că a făcut Literele, că trăiește de mai mulți ani în străinătate și, fapt exotic încă la noi pe atunci, înainte de 2000, a plecat de una singură în India. Acum mai mulți ani, probabil vreo 15, Alexandra mi-a telefonat ca să mă întrebe daca poate să-mi facă o vizită. De atunci ne-am mai întâlnit de câteva ori și, din când în când, mai primeam de la ea câte o urare sau un scurt mesaj. Așa am aflat că s-a mutat cu familia în Noua Zeelandă.

Ne-am intâlnit în decembrie și am povestit despre multe, despre familie, copii, colegi, foști profesori, despre cum e să trăiești și să lucrezi în Noua Zeelandă. Am aflat că este profesoară de limba engleză la un colegiu din Auckland și predă engleza unor copii de 15 ani. Dacă despre ce se întâmplă în învățământul din Europa sau din America mai știam câte ceva, nu știam nimic despre ce se întâmplă în școlile din cealaltă margine a lumii. Așa că am am mutat discuția înspre probleme profesionale: ce fel de cărți citesc copiii? dacă în privința lecturii problemele lor sunt similare cu cele din România? cum sunt programele școlare? care e locul lecturii și scrierii în ele? cum este predată literatura? Atunci mi-a venit ideea acestui interviu. Nu a fost timp să ne întâlnim încă o dată, dar Alexandra a acceptat sa-mi răspundă la întrebările trimise prin e-mail.

Pregătindu-le, am constatat că știu totuși foarte puțin despre ea. Căutând informații pe internet, am găsit un CV academic impresionant cu un masterat în arte și scriere creativă și un doctorat despre metamodernismul în literatură, cu multe studii publicate in reviste academice, participări la conferințe, cu câștigarea mai multor burse. Am mai aflat că este traducătoare și a publicat în numeroase volume de poezii și povestiri, că a lucrat ca lector la Universitățile din Otago, Noua Zeelandă, și Babeș-Bolyai, Cluj, România. Dar cele mai multe referințe și citări sunt cele care se referă la studiile ei despre metamodernism. Se pare că este o autoritate în domeniu. Urmarea a fost că mi-am schimbat intenția inițială și am crezut că ar fi mai interesant să încerc să refac un traseu al unei vieți și cariere care se construiește, ca în cazul multor tineri români după anii’90, într-un spațiu mult mai larg decât cel al țării de baștină.

Citește mai mult:Monica ONOJESCU:  INTERVIU CU SCRIITOAREA ALEXANDRA  BALM DESPRE METAMODERNISM ŞI ŞCOLI 

VAVILA POPOVICI. DESPRE DESPĂRȚIRE ȘI DEPĂRTARE

vavila popovici 11b e1411909350762Scriitoarea VAVILA POPOVICI, ani buni o prezență aristocrată în saloanele culturale argeșene, ne scrie, astăzi, din America. Au trecut, de când a plecat, 12 ani. Timp suficient să afli, dacă vrei, cine ești. Timp să mori. Timp să începi să iubești. Sufletul Vavilei Popovici este un măr, pe care ea însăși l-a împărțit pe jumătate. Fiecare jumătate stă, cuminte, pe farfurioara ei, știind că-i numai o jumătate, dar sperând nebunește că, printr-un miracol, printr-o uluitoare răsturnare de forțe și continente, o pereche de mâini drăgăstoase va lipi jumătățile ca și cum America ar fi România, iar România ar deveni America. Vavila Popovici a văzut lumina zilei pe 24 ianuarie 1935, în Bucovina de Nord, la Sulița, județul Hotin, astăzi pe teritoriul Ucrainei. A absolvit Institutul Politehnic. Ultimul loc de muncă a fost la Combinatul Petrochimic din Pitești, unde a coordonat, în calitate de inginer principal, Serviciul Tehnic-Export. Era o ingineră care urmase, în anii de liceu, cursuri de balet și cursuri de pian, la Conservatorul Maghiar din Târgu-Mureș. A publicat, până în prezent, peste 40 de volume – poezie, eseu, proză, note de jurnal, articole de călătorie. Este, de asemenea, colaboratoare de cursă lungă a unor reviste culturale de prestigiu din Statele Unite ale Americii, Spania, Belgia, Canada, Irlanda, Anglia, Danemarca, Israel, Republica Moldova și, evident, din România.
DENISA POPESCU
Cum revedeți astăzi, stimată doamnă, anul/contextul în care ați plecat din țară? Cum pulsează el acum, în amintirea dvs.? A fost și va rămâne un PRAG, un HOTAR, dar hotarele nu sunt neapărat păzite de duhuri rele. Nu-i așa?

Citește mai mult:VAVILA POPOVICI. DESPRE DESPĂRȚIRE ȘI DEPĂRTARE

Web Analytics