Cristina Oprea: Interviu cu Zoltan Mladszi Ionescu – colecționar de artă

Dl Zoli IonescuÎn urmă cu ceva timp l-am cunoscut pe domnul Mladszi Ionescu – colecționar de artă, președintele Asociației Culturale ,,Casa Colecțiilor”, asociație pe care o conduce alături de soția sa Laura Ionescu și câțiva prieteni de suflet. Am fost invitată în vizită la familia Ionescu unde am fost foarte impresionată de colecția sa și am dorit să aflu despre ceea ce este colecționarul de artă.
Cristina Oprea: Vă întrebam cum ați început colecția dumneavoastră?
Zoltan Mladszi Ionescu: Eu am început să colecționez printr-o întâmplare. Cu toate că eu am avut tangență cu arta, am făcut liceu de muzică, Institutul Militar, dar niciodată nu m-am oprit cumva asupra artei, adică în modul de a colecționa. Pentru că un colecționar nu este doar cel ce le colecționează...

Cristina Oprea: Le adună.


Zoltan Mladszi Ionescu: Le adună...colecționarul este mult mai complex. Un colecționar trebuie să știe să le păstreze, să știe să le pună într-un context, trebuie să le afle istoria...sunt multe elemente care întrunesc colecționarul. Având tangență cu arta nu m-am oprit niciodată să studiez, să cercetez, să conserv un obiect. Dvs. cred că v-am povestit că eu am cunoscut un grec care era student la medicină și prin e am început...nu o să spun toată povestea că e lungă, dar cu el am început și am prins un fir, să îl numesc, prin care am înțeles de fapt ce înseamnă o colecție și ce înseamnă colecționarul. Ori, mai vreau să spun un lucru...sunt oameni care spun ,,sunt colecționar” colecționez timbre, colecționez monede. Acela nu este colecționar. Colecționarul este cel care colecționează și trebuie să fie pregătit și un colecționar trebuie să fie la curent cu tot ce se întâmplă, să fie documentat pentru că nu pot să spui…știți eu am văzut să spunem un porțelan sau am văzut un argint și de fapt eu sunt colecționar, dar știți…pe mine nu mă interesează. Nu poți să faci chestia asta. În momentul în care ești colecționar și colecționezi trebuie să fi pregătit pentru orice.
Cristina Oprea: Aveți în colecția dvs., chiar mi-ați arătat la un moment dat, un portret al cardinalului Hossu.
Zoltan Mladszi Ionescu: Așa este. Pe lângă portretul cardinalului Hossu am și corespondența cardinalului Hossu, am și veșmintele cardinalului Hossu și chiar zilele trecute am avut o discuție cu preotul Florin Gheorghiu care este directorul muzeului la Blaj și am discutat un proiect foarte amplu de a face o sală permanentă ,,Iuliu Hossu” la Blaj. Acum din cauza pandemiei lucrurile nu sunt foarte clare, dar cu siguranță în viitorul apropiat acesta este unul din proiectele care vor fi care va fi demarat împreună cu preotul Florin Gheorghiu.

Cristina Oprea: Când v-am cunoscut v-am admirat pentru că ardeți pur și simplu, puneți atâta pasiune când descoperiți un obiect, vă duceți, îl cercetați, visați pur și simplu la el și mă întreb dacă merge mai departe, dacă fiica dvs. care este aici în apropiere, a prins această pasiune: Pentru că eu sunt convinsă că se transmite din generație în generație.
Zoltan Mladszi Ionescu: Așa este. Să știți că înainte de toate, a fi un colecționar trebuie să ai familia lângă tine. Să știți că nu este ușor. A fi colecționar se spune că este un hobby, o pasiune, este o pasiune foarte scumpă, foarte costisitoare.

Cristina Oprea: Cu sacrificii...
Zoltan Mladszi Ionescu: Cu sacrificii. Prin urmare familia trebuie să fie alături de tine. În primul rând să te înțeleagă, apoi să te susțină. Dacă aceste două elemente lipsesc nu poți fii colecționar. Să știți că familia mea, soția mea, copilul meu, noi împreună am făcut sacrificii, așa cum spuneți dvs. de foarte multe ori, am făcut sacrificii în sensul de a achiziționa o piesă de a renunța poate la un concediu, poate la...De multe ori am pus în balanță și am cântărit cu soția mea, cu copilul, pentru că deja fetița are 17 ani și deja gândește ca un om matur, ne sfătuim cu ea, de multe ori am avut discuții pe această temă investim acum, cumpărăm această lucrare, nu o cumpărăm, care sunt prioritățile. De fiecare dată balanța a înclinat, și soția și fetița, cu toate discuțiile, tot m-au susținut ,,bine, cumpărăm și de data asta, dar asta este ultima”. și de fiecare dată a fost ultima și ultima și ultima...și niciodată nu se termină.

Cristina Oprea: Dvs. și doamna Laura sunteți doi îndrăgostiți de frumos.
Zoltan Mladszi Ionescu: Așa este.

Cristina Oprea: Și atunci nu putea să iasă decât o fetiță pasionată de cultură și artă cum este Carla. Cred că este pe mâini bune colecția dvs și va spori în viitor.
Zoltan Mladszi Ionescu: Cu siguranță da. Cu siguranță da. Chiar acum, chiar la momentul acesta, fetița mea privește ca un copil, dar să știți că am observat, așa cum ați spus dvs., crescând în această atmosferă, crescând în colecție, ea observă foarte bine orice. Deci și dacă merg cu ea într-o galerie, dacă merg într-un muzeu, oriunde vede un obiect de artă, fără să îi spun nimic îmi spune ,,tata e o piesă bună, e o piesă autentică, e o piesă frumoasă. Stai să vedem! Stai să ne uităm!” Are deja chestia asta, chiar dacă ea nu își dă seama, nu i-a spus nimeni, ea știe despre Enescu, despre Beethoven, despre Hubert...studiază, citește, vrând nevrând, auzind discuții de mic copil, ei deja i s-a întipărit. Merge la muzeu, a fost în vacanță, mi-a spus ,,am fost la Bruckenthal am văzut și Tonitza, am văzut și Pallady, am văzut și Luchian, șii tata era și un Bălțatu”, deci ea a plecat deja de acasă cu un bagaj și spune de multe ori ,,a, tata nu mi s-a părut atât de interesant sau foarte spectaculos”,pe când alți colegi de-ai ei rămân foarte impresionați și ea vine și spune ,,tata, a fost bine, a fost frumos, nu m-a dat pe spate”, adică nu a fost ceva să impresioneze.

Cristina Oprea: Baza culturală a venit o dată cu educația celor șapte ani de acasă.
Zoltan Mladszi Ionescu: Revenind la soție, foarte puțină lume știe, de foarte puține ori am povestit, dar nu cred că v-am povestit nici măcar dvs. ... soția mea este strănepoata celui mai mare scriitor din Transilvania Kolosvari Granpierre Emil, deci soția vine cu un bagaj solid, dintr-o familie nobilă, dintr-o familie de artiști, bunica soției mele a fost profesoară de pian, bunicul a fost judecător, deci au venit cu un bagaj....când am cunoscut-o pe soția mea, și asta e iar o chestie de culise, am cunoscut-o pe mătușa soției mele care locuia în Șcheii Brașovului într-o vilă imensă. Sigur, soția ducându-mă la familie, făcându-mi cunoștință cu membrii familiei am ajuns și la mătusa Ela, care era o nobilă înnăscută în Șcheii Brașovului crescută. Bineînțeles, intrând în casă, prima mea reacție a fost ,,wow! Câte lucruri de artă, câte tablouri, cât porțelan!” și din discuțiile cu mătușa Ela, sigur a înțeles repede că mă pricep la artă și că sunt pasionat de artă. Am și început să o întreb cât costă aia, ailaltă, bineînțeles că mătușa Ela nu mi-a spus nimic, dar la următoarea întâlnire s-a întâlnit cu soția mea, cu Laura și i-a spus ,,viitorul tău soț să știi că e foarte interesat de artă și o să ai de suferit cu el.” Și Laura zice ,,de ce să am de suferit cu el?” ,,Pentru că asta tot vrea să cumpere, uite o să mergi cu el și el tot o să vrea să cumpere.” Așa s-a și întâmpla că mătușa Ela în ultimii ani de viață a început să vândă tot, cu toate că, uite, viața e foarte...

Cristina Oprea: I-ați salvat din obiecte….
Zoltan Mladszi Ionescu: Am și salvat pentru că băiatul ei, verișorul soției mele, Ticuță, a fost directorul Muzeului de Istorie din Brașov, deci o familie cu tradiție. Ticuță a prins ceva bursă în Anglia, a plecat în Anglia și a rămas mătșa Ela singură. Și pe ultimii ani de viață fiind singură a trebuit să vândă din colecții, foarte greu, vreau să vă spun că foarte greu puteam să cumpăr, nu avea bani sau era în situația în care nu era plătită factura de gaz și nu știu ce, nu știu cum, eu eram primul care îmi spunea,,vreau să vând”.

Cristina Oprea; Și așa au rămas lucrurile în familie.
Zoltan Mladszi Ionescu: Au rămas în familie, dar trebuia să duc lupte de negociere și lupte de lămurire, vă spun, ore în șir discutam pe o piesă. Avea, îmi aduc aminte, o colecție foarte o colecție foarte frumoasă de Royal Dux, porțelanuri Royal Dux, foarte frumoase și tot așa....,,păi ști vreau să vând asta”, păi eu vreau să cumpăr toată colecția de Royal Dux...,, a nu, data viitoare când o să am nevoie de următorii bani”. Da, era așa o chestie, dar o chestie frumoasă, am reușit să salvăm din colecția familiei foarte multe lucruri am reușit să le achiziționăm și au rămas totuși în patrimonial familiei.

Cristina Oprea: Dacă ar fi să învățați un tânăr să își facă o colecție, ce sfaturi i-ați da?
Zoltan Mladszi Ionescu: În primul și în primul rând, din punctul meu de vedere ar trebui să fie foarte temperat. Vă spun ceea ce ar trebui să facă pentru că eu nu fac, eu nu sunt, eu sunt foarte coleric, tremur să cumpăr...Nu! Un colecționar trebuie să fie temperat în primul rând, să cumcupăneasacă foarte bine, să cântărească foarte bine, să-și echilibreze foarte bine pentru că, colecționarul trebuie să fie un foarte bun negociator, pentru că trebuie să știi să cumperi, nu este foarte simplu să cumperi, dar trebuie să știi cu cât să cumperi și până unde să mergi, care-i prețul... Și atunci trebuie să fi foarte echilibrat în primul rând, în al doilea rând, un colecționar din punctul meu de vedere, trebuie să fie foarte informat, în permanență să fie la curent, în permanență să urmărească casele de licitații, în permanență să cunoască cota fiecărui artist sau atât cât se poate, să cuprindă o plajă cât mai mare, încât, atunci când ajungi în fața obiectului sau să achiziționezi acel obiect, tu să ai deja un preț, un target, să știi, artistul este aici cotat, pentru că dacă nu... Au fost foarte mulți colecționari care au stricat zeci de mii de euro și au ajuns în faliment pentru că piesele care le-au achiziționat nu aveau nici o valoare. În primul rând, din punctul meu de vedere trebuie să fi foarte informat și foarte echilibrat.

Cristina Oprea? Aveți prieteni colecționari de artă contemporană?
Zoltan Mladszi Ionescu: Da. Foarte mulți.

Cristina Oprea: Ce părere au de arta românească actuală?
Zoltan Mladszi Ionescu: Am să vă mărturisesc, acuma la momentul la care vorbim arta contemporană e într-o creștere, e pe o scară în creștere. Dar, vreau să vă spun că după 90 și începutul anilor 2000, a fost într-o nebuloasă, arta românească a fost într-o nebuloasă și vă spun de ce. Pentru că...

Cristina Oprea: Nu eram așa cunoscuți.
Zoltan Mladszi Ionescu: Nu a existat o cultură, nu a existat o literatură pentru artă, ori am avut doar câteva case de licitații care au făcut prețurile așa cum au dorit...știți arta a fost făcută la nivel comercial, nu a fost pe cotă și pe valoarea reală, ci pe tot felul de inflații, pe tot felul de.... Ori acuma, la nivelul acesta eu zic că da, arta românească se așează și deja sunt doritori și colecționari de artă și chiar investitori pentru că, deja sunt câteva cursuri și câteva firme, există niște programe deja pentru investiții în artă, bursă ș.a.m.d. Sunt deja investitori care deja investesc în artă.

Cristina Oprea: Ce vă doriți în anul acesta? Ce doriți să mai colecționați?
Zoltan Mladszi Ionescu: Eu anul acesta și în următorii ani îmi doresc multă, multă sănătate, putere și cât mai multe întâlniri de asemenea fel încât să ne bucurăm împreună, să avem invitați frumoși, să avem oameni frumoși lângă noi, să putem să povestim lucruri frumoase și din punctul meu de vedere, și cred că din tot ceea ce facem și ce încercăm să facem, rămânem cu lucrurile frumoase și cu amintirile frumoase.

Web Analytics