,,Vreau să simt, să miros culoarea, să simt materia cu care lucrez” interviu cu pictorul Mircea Maximilian Boeriu – de Cristina Oprea

IMG 20200819 WA0004Pictorul Mircea Maximilian Boeriu s-a născut la Câmpina în 27 aprilie 1949 și a urmat cursurile Facultății de Arte Plastice din Cluj-Napoca și ale Universității de Vest din Timișoara. Este nepotul de frate al baronului Ioan Boeriu, general ce a participat la Alba-Iulia la 1 decembrie 1918 la Marea Adunare Națională.
În urmă cu aproape un an îl cunoșteam pe maestru Mircea Maximilian Boeriu prin intermediul colecționarului de artă Zoltan Mladzsi Ionescu, președintele Asociației Culturale ,,Casa Colecțiilor”, care a venit cu propunerea să-i organizăm o unei expoziție personală la galeria de artă ,,Valer Suciu” din Turda.
Evenimentul a avut loc în octombrie 2019 bucurându-se de succes. Apoi l-am reîntâlnit pe Mircea Maximilian Boeriu la Palatul Cultural din Blaj unde am fost invitată la vernisaj, tot prin intermediul prietenului său colecționarul, cum îi spune pictorul, cu mare drag.
Bucuria a fost foarte mare când am fost invitată de familia Ionescu – Zoltan și Laura la casa lor din județul Cluj unde l-am revăzut pe maestru Boeriu și am purtat un dialog pe care aș dori să vi-l ofer spre lectură și dvs.
Cristina Oprea: Bine ne revedem domnule Mircea Boeriu și nu întâmplătoare este această întâlnire pentru că, în lumea artei pășim fie în lumea artelor contemporane așa cum dvs. sunteți un redutabil artist plastic contemporan, dar ne mai întâlnim în lumea artelor de odinioară în casa colecționarului Zoltan Mladzi Ionescu. De curând ați avut expoziție la București. Cum a fost? Cum ați fost primit? Câte lucrări ați expus?


Mircea Maximilian Boeriu: Într-adevăr am avut o perioadă de muncă un pic mai grea. După expoziția de la Turda am avut o expoziție mare la Blaj, la Palatul Cultural din Blaj am expus 120 de lucrări Am fost bine primit în acea locație și în acel oraș, am avut un succes cât se poate de bun și a urmat expoziția de la București de la Căminul Artei, galerie de artă a Uniunii Artiștilor Plastici în data de 14 iulie, a ținut două săptămâni expoziția, am fost primit cu multă bucurie și mult entuziasm pot să zic, deși a fost perioada aceasta de pandemie și concedii, dar galeria a fost vizitată de persoane pregătite în domeniu, în ceea ce privește arta. A fost o expoziție de 190 de lucrări, sala de jos și sala de sus a Căminului Artei. Am văzut acea sală pe care nu o mai văzusem de 40 de ani de zile, acele săli a Căminului Arei pline de oameni dornici să vadă lucrări de pictură și sculptură ce s-au executat în ultima perioadă. Interesați, oameni interesați de artă și cunoscători.
C.O.: Ați avut un moment în care ați putut face un fel de balanță, între publicul din nordul țării și publicul din capitală.
M.M.B.: Da. Este un public deosebit a cunoscătorilor de artă pentru că și în Transilvania, aici la noi și în București sunt oameni binevoitori, bineprimitori, oameni iubitori de ceea ce e frumos.
C.O.: Așa cum spuneam eu cândva noi artiștii avem un singur ,,partid”, ,,partidul” nostru se numește Arta. Arta nu are frontiere.
M.M.B.: Și se simte în permanență oriunde te-ai duce, acest ,,partid” se simte, cum spuneți și îl vezi imediat.
C.O.: Perioada aceasta de pandemie așa cum ați spus, de restricție a fost una benefică pentru dvs.?
M.M.B.: Da, a fost înr-un fel benefică pentru că am avut timp să lucrez, să mă concentrez asupra felului cum lucrez, a felului cum compun compoziția, a fost o perioadă de gândire și de muncă. Da, a fost perioadă bună, pot să spun.
C.O.: Turda, Blaj, București. Ce urmează?
M.M.B.: Nu știu ce urmează pentru că pandemia aceasta care s-a instalat restricționează granițele și în felul acesta nu poți să îți faci mari speranțe că te duci în stânga, dreapta, într-o direcție sau alta că nu poți să ști ce este....
C.O.: Dar dacă nu ar fi această situație un pic mai restrictivă, unde v-ați dori să expuneți?
M.M.B.: Aș dori să ies peste hotare să expun, să am și eu bucuria asta de a expune peste hotare și să îmi arăt un pic felul de lucru și modul de înțelegere al artei, a picturii, felul de lucru și modul de a compune compozițile respective, să văd interesul altor confrați paralel cu al nostru din țară, si așa mai departe.... Ar fi benefic, sigur.
C.O.: Sunteți o persoană minionă ca aspect fizic, dar lucrați pe spații foarte mari. Cum vă compuneți lucrările pentru că eu le-am văzut, am avut onoarea să fiu prezentă și la Turda și la Blaj, am văzut câtă forță aveți, mai ales în Palatul Cultural din Blaj, teribil am fost de impresionată, așa de multe lucrările....
M.M.B: Da, într-adevăr lucrez pe mai multe suprafețe, folosesc suprafața monumentală, folosesc arta monumentală, adică respect suprafețele monumentale...
C.O.: Lucrați numai în ulei sau folosiți tehnică mixtă?
M.M.B: Tehnica mixtă mă ajută mai mult decât tehnica uleiului șia temperei, tehnica mixtă îmi dă posibilitatea de a folosi mai multe feluri de culori, feluri de nuanțe și pe suprafețe diferite, prin colaj, prin juxtapunere, prin suprapunere, da....și prin presiunea de culoare, cum e tehnica mea care am împrumutat-o de la Jackson Pollock, nu mi-e rușine să recunosc, e o tehnică modernă de lucru care mă ajută pe mine în compozițiile mele. Și ceea ce a putut Jackson Pollock să facă în expresionismul abstract, eu încerc să fac în figurativ.
C.O.: Asta admiram la dvs. că folosiți figurativul ca temă.
M.M.B.: Da, am adoptat figurativul și sunt foarte bucuros că l-am descoperit până la urmă și mă ajută să continui mai departe.
C.O.: Când v-am văzut lucrările în Palatul Cultural la Blaj mă gândeam la Picasso. El folosea diferite obiecte, chiar a pictat pe sticlă, a folosit ceramica. Nu v-ați gândit să adoptați tehnica dvs. și pe alt gen de material? Adică nu numai pânză....
M.M.B.: Ba da. Urmează o nouă etapă de lucru acuma și la mine, de fapt niște încercări în compoziții să pot integra și obiecte și materiale găsite în viața de zi cu zi să zicem, să le pot expune și pe acestea, pictându-le și pe acestea la rândul lor. Mă gândesc la compoziții de genul acesta în care să introduc diferite obiecte, materiale care să mă ajute în direcția aceasta pe care o gândesc.
C.O.: În secolul XX au câțiva artiști care erau uniți de o idee, aceea a arheologiei în pictură. Folosind diferite obiecte pe care le integrau practic în propriile lor lucrări sau foloseau materiale precum nisipul, praful și îl combinau în culoare pentru a avea diferite structuri, arheologice, pe pânzele lor.
M.M.B.: Da. S-a folosit și această tehnică de lucru și încă se mai folosește în arta contemporană și modernă și diferite materiale, care te poate ajuta foarte ușor în lucrările și compozițiile care urmează să le faci.
C.O.: Cu ce vine nou, acum la început de secol XXI, pictura românească, din ce aveți dvs. cunoștiință?
M.M.B.: Eu cred că vine cu așa ceva, ce aminteați dvs. înainte un fel de artă, o re, redescoperire a artei chinului...
C.O.: O recompunere a vechilor imagini....
M.M.B.: Exact....
C.O.: Și le aduc practic, în contemporaneitate...
M.M.B.: Da... Cam așa ceva se întâmplă și în ziua de astăzi ținând cont că se folosesc materiale, nu orice fel de material spune sau merită atașat lucrării respective, numai a anumitor materiale pe care artistul respectiv le vede, le simte, le vede puse în lucrările sale.
C.O.: Andreescu, Grigorescu, Aman, marii nostri corifei, ai artei românești, au studiat la Paris, în Franța sau în alte țări europene și au venit în țară păstrând filonul românesc.
M.M.B.: Da, e adevărat.
C.O.: După dvs., din tradiția populară românească, ce păstrați? Ce filon păstrați în pictura dvs.?
M.M.B.: Din pictura românească îmi place foarte mult Țuculescu. Țuculescu a fost omul care a văzut adâncul românesc în pictura sa. Andreescu la fel. Grigorescu la fel, a fost un pictor român cu r mare. De ce? Pentru că a fost un pictor care a ținut cu poporul, naționalist sau... deschizător de drumuri. Într-adevăr un român cu r mare care a zămislit arta asta românească foarte ingenios.
C.O.: Dacă v-ați mai naște o dată tot pictor ați dori să fiți?
M.M.B.: Bineînțeles. Da. Da. Da. Într-adevăr dacă m-aș mai naște o dată tot pictura mi-ar fi de plin augur și tot pictura aș face, dar nu știu în ce formă, sub ce aspect, sub ce înțelegere...
C.O.: Depinde de epocă....
M.M.B.: Depinde de epoca în care te naști, știind ce s-a făcut, știind ce se va face, intuind totuși ceea ce va trebui să vină cândva....poate.....cândva...mai încolo.
C.O.: Vedeam pe internet....s-a descoperit o tehnică nouă, de a picta, online, cu degetul atingând ecranul telefonului. Pur și simplu, îmbini culorile ca și cum ai avea o paletă iluzorie la îndemână și realizezi un portet sau o compoziție.
M.M.B.: O fi și asta ceva tehnică de lucru de viitor.
C.O.: V-ar tenta?
M.M.B.: Deocamdată nu.
C.O.: Până nu simțiți materia picturală....
M.M.B.: Vreau să simt, să miros culoarea, să simt materia cu care lucrez, să simt acea îmbinare, conversația culorilor între ele, luciul culorilor, glasul lor....
C.O.: Ce culoare vă place în mod special?
M.M.B.: Toate.
C.O.: Deci...nu aveți o preferință?
M.M.B.: Nu.
C.O.: Dar o carte preferată aveți?
M.M.B.: Să vă spun sincer, acum...o carte preferată...
C.O.: La care vă întoarceți ori de câte ori doriți să...
M.M.B.: Da. Biblia e sfântă întotdeauna și rămâne. Mai studiez puțină filosofie când pot, cum pot...
C.O.: Și o melodie preferată? Un muzician?
M.M.B.: Da într-adevăr... Janis Joplin sau un Adamo. Muzica....e ca și pictura, trebuie să stea una lângă alta, să se însoțească, să nu lipsească una fără cealaltă. Și fără poezie iară nu știu dacă am putea trăi.
C.O.: Am putea trăi fără artă?
M.M.B.: Nu. Nu cred. Nu se poate. Am văzut încercări de lucru chiar și la un bun colecționar acuma...o piatră de râu găsită...o mână divină nu știu cine a modelat-o, un surâs al plânsului, nu știu cine poate fi autorul acestei bucăți de piatră care este pur și simplu un bust de om care râde și plânge, de viața asta care o trăim.
C.O.: Dumnezeu e cel mai mare creator, nu?
M.M.B.: Ce mai mare creator e Dumnezeu, într-adevăr.
C.O.: Și piatra aceea probabil....
M.M.B.: Și piatra aceea valorează....enorm.
C.O.: Dar știți ceva....valorează că dvs. ați văzut-o pentru că probabil, pe lângă acea piatră au trecut mulți și n-au descoperit nimic.
M.M.B.: Și nu au văzut-o. Și păcat de aceia care n-au văzut-o. De mâna creatorului ăluia care în piatră să sapi așa o finețe de riduri, de grimase faciale și....orbite adânci și ....gura plânge și râde totodată. Extraordinar! Numai o mână divină putea face așa ceva.
C.O.:Exact cum citeam că Michelangelo spunea că marmura, piatra are melodia ei, muzicalitatea ei....
M.M.B.: Poate vorbi.... numai să fie cine să asculte.
C.O.: Și la dvs, pânza cântă?
M.M.B.: Cântă. Vorbește.
C.O.: Își cere compoziția.
M.M.B.: Îți spune ce să faci. Îți spune pur și simplu. Nu trebuie să îți fie frică de pânză pentru că am văzut pictori care nu se ating de pânze că le e frică. Nu. Trebuie să te duci spre ea Îți vorbește singură, arcă porii aceia deschiși, închiși....îți vorbește, te învață ce să faci, cum să faci, îți spune fă așa, fă așa, mai gestual, mai fin, mai rafinat, mai ponderat, mai cu mult sentiment.
C.O.: Profesorul meu de filosofie din facultate spunea că orice carte trebuie întâmpinată. Dumneavoastră simțiți că întâmpinați pânza și sunteți așteptat de ea?
M.M.B.: Sigur că da. Le simt, le simt ca pe niște ființe care cumva foșnesc în freamătul lor și în statornicia lor vorbind despre ce trebuie să faci.
C.O.: Un gând pentru colegii de breaslă...
M.M.B.: În primul rând să nu mă creadă nebun, că vorbesc ceea ce simt cu adevărat. Cine simte așa înseamnă cu nu trăiește degeaba.
C.O.: Și o dorință...
M.M.B.: Să fiu sănătos. Le doresc numai bine confraților români.

Web Analytics