VERSURI NECITITE 

pe rafturile unei biblioteci
o carte a rămas deschisă 
la jumătatea unei tăceri
.
nimeni n-a mai atins-o
doar praful
mai știe poezia pe de rost
.
înăuntru
un poet respiră tot mai rar 
în silabe
.
afară
lumea aleargă
spre locuri 
despre care nu se mai scrie 
nimic 
.
.
POEȚII

au palmele pline de vânt
și inimile pline de cuvinte 
ca niște semințe 
care n-au cunoscut pământul

poeții nu spun ce văd sau ce aud 
ei spun ce doare
ei umblă printre oameni
dar nu sunt niciodată cu adevărat acolo
ci într-un timp care curge pe dinăuntru

uneori par străini în propriul trup 
căutând o silabă care încă nu s-a născut

nu-i întreba ce înseamnă ce scriu 
nu știu nici ei
dar simt că fără acele litere 
nu ar putea să respire 

și poate de aceea scriu
pentru a salva cuvântul 
când toate celelalte vise 
se rup și cad 
din lanțul trofic 

SCRIITORII

uneori uită să trăiască
de teamă să nu piardă o idee
ca un fluture care
nu vrea să se lase prins

nu-i întreba de ce scriu 
îți vor spune că altfel
ar muri câte puțin
în fiecare ceas 
fără martori 

scriu pentru ca o fărâmă
din ce nu se poate spune
să rămână
acolo
unde tăcerea întâlnește
oameni 
care în sfârșit
i-ar putea înțelege

ÎN FAȚA CUVINTELOR 

poeții se nasc poeți 
și își duc umbrele 
ca pe niște haine vechi
cu o noblețe autentică 
de parcă ar ști 
că nimeni nu le va vedea cu adevărat 
lumina 

ei stau la masa tăcerii și se îmbată 
cu ce nu pot să bea ceilalți

ei sorb cu privirea cuvintele 
pe care ceilalți nu le pot vedea 

poeții privesc lumea de pe culmi 
nu ca învingători 
ci ca niște alpiniști
pe un munte de cuvinte 
nevăzut de oamenii de rând 

poeții nu fac zgomot în jurul lor 
doar arată unde poate fi mai multă lumină 

și poate că e suficient
să stea în genunchi în fața unui gând 
până acesta capătă glas 

poeții 
uneori par învinși
dar nu cedează niciodată
în fața cuvintelor 

VOCEA 

poeții 

nu trăiesc timpul prezent 
ci îl rescriu din frânturi
de lumină și de vise 

nu spun ce știm cu toții 
spun ce ne lipsește
indiferent dacă vrem sau nu 
să auzim 

nu vorbesc 
ei traduc gânduri nespuse 
pe care lumea le ignoră 

adesea uită să-și aparțină
și își pierd chipul 
printre nopțile albe 
devenind ecoul unui strigăt
fără spațiu 

ALCHIMIA TĂCERII 

tu erai focul
care ardea în tăcere 
ca o stea care a uitat să cadă

eu eram aerul
dar nu ți-am spus niciodată
că știu cum să sting un dor
doar cu o singură respirație

ne-am privit ca două oglinzi
care nu mai reflectă nimic
în afară de lumina lunii căzând oblic
peste mâna ta care nu mă mai căuta

între noi, cuvintele au murit 
ca niște păsări oarbe 
lovindu-se de ziduri invizibile

am devenit doi alchimiști
care nu mai cred în aur
dar încă încearcă
să transforme tăcerea în poezie 

RESPIRAȚIA 

tot ce nu am fost
stă acum în colțul camerei
tăcut, nemișcat
ca un cuier sub o haină veche 
pe care mi-a fost silă s-o port

sunt clipe în care mă gândesc
că viața mea 
s-a petrecut în jurul unei absențe
ca un poem scris în jurul unui cuvânt
niciodată rostit

tot ce nu am devenit
mă cunoaște mai bine 
decât cea care sunt
pentru că 
știe când ezit
când mă mint că e bine 
și de fapt e diferit 

există o formă de durere
care nu țipă
nu cere
nu se vindecă 
dar 
devine parte din respirație

și uneori noaptea
când nu mai e nimeni în cameră 
o simt acolo
respirând din ce în ce 
mai rar 

SUPOZIȚII 

Avem nevoie încă de cuvinte 
De verbe, substantive, prepoziții 
Povești și poezii să ne alinte
Se sting încet ca niște supoziții 

Voi aminti în slove datini sfinte 
De parcă mi-ar fi dor de vremea lor
Comemorând cu lacrimi și cuvinte 
O sărbătoare-n rost înălțător 

Ne-om contopi cu zeii și pământul 
Printr-un bazar nestins de amintiri 
În care vindem timpul și cuvântul 
Pe bani puțini, meschini, din moșteniri 

Vom cumpăra cuvintele la kil 
Și le vom folosi dar cu măsură 
Iar când vom obosi de chin tactil 
Vom inventa o nouă tastatură 

Avem nevoie încă de cuvinte
De vise și speranțe neînvinse 
Și-n sinea noastră rugi ce ne sunt sfinte
Când gânduri și neliniști-s necuprinse 

Ne-om contopi cu cerul și pământul
În visele cu false amintiri
Prin care vindem crezul și cuvântul  
La bursa de valori și amăgiri 
-----------------------------------------
Lidia ZADEH-PETRESCU
București, iulie 2025