Corina Diamanta Lupu: DE VORBĂ CU SFÂNTA VINERI

biserica sfanta maria bucuresti 1 1000 6691 Decembrie. La munte ninge. Reclamele de Black Friday au expirat. Pe străzi, lume puțină. Frigul mușcă. La televizor, a început parada de Ziua Națională a României. Stau în fotoliu cu computerul în față și caut pe Google fotografii de demult cu parcul copilăriei mele, parcul Regina Maria. La vremea aceea, i se spunea România Muncitoare și nu Regina Maria. Aceleași inițiale.

De altfel, parcul arăta complet diferit atunci. În centrul său, un rond mare de trandafiri având în mijloc un imens vas Art Deco stârnea admirația trecătorilor. Puțin mai încolo, retrasă, se găsea căsuța paznicului, o gheretă din lemn, cu o singură ferăstruică, la care atârna o bucată de perdea ieftină. Mai mult, jumătate din parc a fost desființată când s-a construit noul Pod Grant. Străzile liniștite, cu case nepretențioase, ce îl înconjurau, au fost șterse de pe fața pământului. În locul lor s-au construit blocuri. Singura rămasă neschimbată este Biserica Sfânta Maria, care era pe atunci, parte a parcului.

O întâmplare trăită aici, în copilărie, îmi răsare în amintire. Într-o vară, obișnuiam să petrec zilnic câteva ore în România Muncitoare. De fiecare dată când mă aflam acolo, prin parc trecea, venind dinspre biserică, o bătrânică înconvoiată sub povara unei legături de lemne pe care o căra în spate. Era mică de înălțime, slabă și firavă. Hainele îi erau sărăcăcioase, iar în picioare purta papuci de cauciuc. Avea chipul brăzdat de ani și în ochii ei stinși se citeau resemnarea și durerea. Femeia aceasta mă intriga, mă uimea și îmi stârnea curiozitatea. Dintr-un motiv anume, mă simțeam solidară cu ea. Era desprinsă parcă din povestea în care Sfânta Vineri cobora din cer și se plimba printre oameni, ca să vadă cât de bune le sunt faptele.

Citește mai departe: Corina Diamanta Lupu: DE VORBĂ CU SFÂNTA VINERI

La Mulţi Ani, tuturor celor ce poartă numele Sfântului Andrei!

La multi ani de Sf. AndreiAstăzi, 30 noiembrie, întreaga creştinătate îl prăznuieşte pe Sfântul Andrei, Cel dintâi chemat la apostolie. Pentru noi românii, sărbătoarea acestui sfânt are o importanţă aparte, întrucât el este “naşul de botez” al poporului nostru.
Sfântul Andrei, originar din Betsaida, înainte de a fi Apostol al Domnului era ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. El s-a hotărât să-l urmeze pe Iisus Hristos şi a devenit „cel întâi chemat”, după cum aflăm din scripturile bisericii. După Învierea lui Iisus şi coborârea Spiritului Sfânt (Rusaliile), apostolii s-au întâlnit şi au tras la sorţi care unde se va duce pentru propovăduirea credinţei creştine. Ţinutul Scyţia, adică Dobrogea, i-a revenit Sfântului Andrei. După multe peregrinări, el se stabileşte în Peloponezul grecesc, în oraşul Patras, lângă Corint. Moare în judeţul Constanţa din ordinul guvernatorului roman Aegeas, pe 30 noiembrie, în anul 60, în timpul împăratului Nero.

Tradiţia bisericească spune că Sfântul Andrei a fost răstignit pe o cruce în formă de X cu capul în jos, căreia i s-a spus „Crucea Sfântului Andrei”, symbol care poate fi găsit şi pe steagul Scoţiei.

Tradiţiile sărbătorii Sfântului Andrei la români

Peste tot în lume există datini şi obiceiuri populare, însă parcă niciunde tradiţiile nu cunosc „fastul” şi semnificaţiile celor româneşti. Legendele spun că în noaptea Sfântului Andrei (29/30 noiembrie) se practică ritualuri cu scopul de a proteja oamenii, animalele şi gospodăriile. Este noaptea în care spiritele negre bântuie locurile pământeşti. De aici, tradiţia că de Sfântul Andrei se dezleagă secrete, se găsesc autorii unor crime, ale unor furturi. Acest obicei se desfăşoară la miezul nopţii, în cimitir cu apă sfinţită, lumânări, un vas nou cu gura largă şi câţiva bănuţi de argint care se pun pe un mormânt părăsit. După ce se spun câteva rugăciuni, se poate vedea în apa turnată în vas firul evenimentelor.

Citește mai departe: La Mulţi Ani, tuturor celor ce poartă numele Sfântului Andrei!

Psiholog: “La 26 de ani de la moarte, Arsenie Boca nu este doar Sfantul Ardealului, el a devenit si tricou, si prosop de plaja, si cana de cafea sau orice alt obiect ce poate fi vandut”

Iuliana FulasAstazi, 28 noiembrie 2015, se comemorează 26 de ani de la trecerea în neființă a părintelui Arsenie Boca, unul dintre martirii gulagului comunist. La peste un sfert de veac de la moartea părintelui, zeci de mii de pelerini din România și din străinătate vizitează anual mormântul “Sfântului Ardealului”, la Mănăstirea Prislop.
Dincolo de minunile la care mulți credincioși afirmă că le-au trăit la mormântul lui Arsenie Boca, psihologul Iuliana Fűlaș afirmă că părintele cunoaștea foarte bine psihologia umană, modul de a pătrunde în sufletul omului, iar fenomenul Arsenie Boca este și efectul unei mediatizări excesive. “Părintele Arsenie Boca a fost un duhovnic cum rar întâlnești, avea capacitatea de a transforma oamenii, de a scoate la lumina ce era mai frumos si bun din ei. Despre minunile de la mormântul părintelui de la Mănăstirea Prislop se știa înainte ca Social Media să apară, însă epoca rețelelor de socializare a dus întreaga mediatizare a lui la nivel absolut”, declară psihologul Iuliana Fűlaș.

Psiholog: “Cozile interminabile de la Mănăstirea Prislop ascund nevoia românului de moralitate, de principii care sa ne ghideze viata și de a aparține unei familii extinse”
Specialistul afirmă că acele cozi interminabile de la Mănăstirea Prislop au o explicație cât se poate de simplă, și anume ascund nevoia românului de divinitate, nevoia acestuia de spiritualitate, care este o nevoie fundamentală pentru orice ființă umană. “Vorbim de nevoia de transcendere și de sens. Este o nevoie emoțională, iar aceasta apare în urma unui eșec emoțional, a unei traume psihice suferită la un moment dat în viață. Nevoia de spiritualitate este determinată din dorința de satisfacere a unor nevoi ca: nevoia de sens, nevoia de valori absolute (adevăr, dreptate, bine) și nevoia de a ne alina unele frici ca: frica de singuratate și frica de moarte”, explică psihologul Iuliana Fűlaș. În același timp, psihologul spune că atunci când nimic nu ne mai aduce fericire, ne intoarcem către spiritualitate. Tangența la divinitate poate fi: o relație de iubire autentică, care ne va face mai buni, mai nobili, mai spirituali; o relatie profundă cu copilul nostru, cu familia noastră, care ne pot da sentimentul comuniunii, senzația de sens și bogație interioara, continuă specialistul.

Citește mai departe: Psiholog: “La 26 de ani de la moarte, Arsenie Boca nu este doar Sfantul Ardealului, el a devenit...

Festival internațional susținut de Institutul ”Eudoxiu Hurmuzachi”

afisul ed9 in memoriam chenar negruÎnscrierile la Festivalul Internațional de Poezie și Epigramă ”Romeo și Julieta la Mizil” se fac în perioada 10.10.2015-25.12.2015.

Aflat la ediția a IX-a, festivalul se adresează românilor de pretutindeni, indiferent dacă sunt debutanți, au puțină experiență literară sau sunt scriitori consacrați.
Cei care vor să se înscrie, o pot face pe site-ul www.romeojulietalamizil.ro, unde se găsesc regulamentul de participare și fișa de înscriere.
Premiile se ridică, ca în fiecare an, la 4000 de lei pentru ambele secțiuni.
Anul acesta, în premieră, revista Literatura de azi va gira Marele Premiu "George Ranetti", la Poezie, premiu suportat financiar de către organizatori.
Coordonatorii festivalului sunt profesorii Bădicioiu Laurențiu și Minea Victor, iar evenimentul este organizat și susținut de Fundația Culturală ”Romeo și Julieta la Mizil” și Liceul Teoretic ”Grigore Tocilescu”.
Premierea are loc la Mizil, pe 30 ianuarie 2016, onorând astfel patronul spiritual al Liceului Teoretic ”Grigore Tocilescu”, savantul Grigore Tocilescu, cu prilejul prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.
Această ediție este dedicată memoriei a doi dintre invitații importanți și dragi ai festivalului de la Mizil: Corneliu Leu și prof. univ.dr. Al. Popescu Zorica.

Printre invitații de la Mizil s-au numărat de-a lungul timpului: Solomon Marcus, Nicolae Dabija, Mircea Ionescu Quintus, Daniel Cristea-Enache, Corneliu Leu, Dan C. Mihăilescu, Ștefan Cazimir, Sorin Roșca Stănescu, George Stanca, Mihai Stănescu, Mircea Dinescu, Al. Popescu Zorica, Corneliu Berbente, Vasile Tărâțeanu, Lucia Olaru Nenati, Elis Râpeanu, Victoria Milescu, Alexandru Mironov, Nicolae Dragoș, Doru Dumitrescu, Costin Diaconescu, Efim Tarlapan, Zina Tarlapan, Sorin Preda, Nicolae Rotaru, părintele Mihail Milea, Dan Lupescu, Aurel Antonie.

Gala premiilor de excelență pentru etnicii români din comunitățile istorice

afis galaLuni, 7 decembrie 2015, de la ora 18.00, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale" din Bucureşti (sala Pictură, intrarea dinspre Hotel Intercontinental), va avea loc prima ediție a Galei premiilor de excelență pentru etnicii români din comunitățile istorice. Aflat sub patronajul preşedintelui Institutului Cultural Român, evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Graniţelor şi Limba Română.

Demersul vizează recunoaşterea personalităţilor şi proiectelor marcante din comunitățile românești de dincolo de graniţele ţării, din vecinătatea României și Balcani. În cadrul ceremoniei vor fi premiate personalităţi culturale, intelectuali de marcă, jurnaliști, tineri implicați în mod activ în mediul asociativ românesc din vecinătate, vârfuri ale comunităților românești din Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, Albania și Macedonia, lideri de asociații românești care militează pentru respectarea drepturilor comunităților românești din afara hotarelor țării, contribuind astfel la strângerea legăturilor dintre românii de pretutindeni. Va fi premiată excelența în comunitățile românești şi contribuția unor personalități ale vieții socio-culturale din cadrul acestor comunități la păstrarea identității naționale, prin promovarea limbii și culturii române în țările de reședință.

Gala va include momente artistice, susținute pro bono de artiști din România și vecinătate, etnici români, colaboratori în proiecte anterioare ale ICR: Stela Botez, interpretă de muzică populară românească din Basarabia, Doina Lavric și Lorena Oltean din România, Eliza Nirlu, interpret de muzică în dialectul aromân, grupul Trei Parale, Stefan Radovanovic, interpret român din Timoc la diverse instrumente de suflat, Cristofor Aldea Teodorovici, Mircea Baniciu & band.

Vor fi prezentate şi o serie de piese vestimentare din colecția „Fustiţe tricolor", designer Nicoleta Sergentu (Republica Moldova) şi din colecţia „Borangic", designer Alina Mărgulescu (România).

Citește mai departe: Gala premiilor de excelență pentru etnicii români din comunitățile istorice

De ce le place romanilor sa vorbeasca despre politica? (explicatia psihologului)

IMG 0125Odată cu apariția și dezvoltarea rețelelor sociale online, din ce în ce mai mulți români se implică activ în viața publică și dezbat – mai pașnic sau mai acid – teme politice și probleme de actualitate ale societății. Mai mult decât atât, grație canalelor online, s-a constituit și o societate civilă în mediul virtual, care a reușit să organizeze proteste în lumea reală și chiar să coaguleze mase care să voteze într-o direcție sau alta.
Psihologul Dan Ivănescu, președintele Asociației Sănătate Mintală pentru Calitatea Vieții, afirmă că “voci ale cetățeanului” existau și după 1990 însă, din cauza canalelor de comunicare tradiționale, care ofereau un mecanism de propagare unidirecțională (televiziunile clasice, posturile de radio, ziarele), aceștia nu aveau mijloace reale de transmitere a feedback-ului sau nu aveau unelte prin care să se organizeze mai ușor și mai repede. Odată cu dezvoltarea social media, în care comunicarea este bidirecțională, iar interacțiunea este element-cheie, am ajuns până în momentul în care vocea politicianului sau a jurnalistului să fie mai slabă decât vocea cetățeanului online obișnuit.
Cu toate acestea, specialistul afirmă că românii încă nu au ajuns la maturitatea civică a țărilor din Vest, întrucât încă nu am depășit definitiv fenomenul de “slacktivism”, adică “activism prin chiul”. “Românii își doresc să fie activi, însă fără să depună prea mult efort, iar atunci mediul online s-a dovedit a fi perfect pentru asta. De cealaltă parte, faptul că se pot exprima fară a fi cenzurați și că în unele cazuri ideile lor sunt preluate de către autorități și duse mai departe în vederea realizării unei schimbări pozitive pentru țară, au încurajat o parte semnificativă dintre români să se implice și în viața reală, nu doar la nivel de activism prin like”, declară psihologul Dan Ivănescu.

Citește mai departe: De ce le place romanilor sa vorbeasca despre politica? (explicatia psihologului)

A doua editie a Clubului de jurnalism Lumina

Club jurnalism 3Miercuri, 25 noiembrie, ora 12, a avut loc in Sala de conferinte P24 de la Universitatea Europei de Sud-Est Lumina (UESEL) , a doua editie a "Clubului de jurnalism Lumina", proiect initiat de jurnalistul Ioan Iacob, Departamentul PR al UESEL.
Aceasta editie a inceput cu un moment special (Sad Turkish Music + proiectie de imagini cu lumanari si flori ), in memoria victimelor din Romania, Turcia, Franta, Belgia. Nu s-au rostit cuvinte fiindca imaginile si muzica erau mai graitoare decat cuvintele.
Domnul Prof. Dr. Huseyin Padem, Presedinte UESEL, a rostit un cuvant de deschidere, in care a evocat contextul recentelor evenimente tragice si necesitatea combaterii terorismului, dar a scos in evidenta si un eveniment pozitiv (faptul ca studentii acestei universitati au luat locul I si Medalia de aur la recentul Salon de Inventica de la Romexpo). Introducere a fost completata de un video realizat de Yakup Ocak despre spatiile si activitatile acestei universitati cu dotari la standarde europene.

Citește mai departe: A doua editie a Clubului de jurnalism Lumina

Lansarea cărții “Pentru cine este nocivă originea traco-dacă a limbii române?”

Afis bunSâmbătă, 28 noiembrie, de la ora 14:00, sunteți invitați la lansarea cărții “Pentru cine este nocivă originea traco-dacă a limbii române?“, scrisă de Iulia Brânză Mihăileanu. Evenimentul este găzduit de librăria Mihai Eminescu din București (Bulevardul Regina Elisabeta 16 – lângă Universitate) unde vă aștept împreună cu autoarea.

A doua editie a “Clubului de jurnalism Lumina”

ueslMiercuri, 25 noiembrie, ora 12, in Sala de conferinte P24 de la Universitatea Europei de Sud-Est Lumina (UESEL), va avea loc a doua editie a “Clubului de jurnalism Lumina”, proiect initiat de jurnalistul Ioan Iacob, Departamentul PR al UESEL.

Participa Lector Dr. Eugen Lungu (“Romania, perspectiva nationala si internationala”), studenta Petra Pintilei (“Mass-media, instrument util in formarea studentilor RISE” ), bibliotecar Elena Matache (“Presa UESEL”), studenta Mihaela Ormuz (“Despre proiectul Feminis”), Lector Dr. Aurelian Giugal “Revista presei: o radiografie subiectiva a evenimentelor”), Conferentiar Dr. Laurentiu Rosu, Maestru Emerit al Sportul (“Coordonate ale sportului universitar”).

Invitati speciali: Dr. Frunza Mihai Catalin (autorul cartii “Responsabilitatea impartasita”, Ed. ANTET XX Press, 2010) si istoricul Horia Nestorescu-Balcesti.

Canale media invitate in mod special: “Radio Romania Actualitati”, Agentia de presa “Agerpres” si “Clubul presei transatlantice”.

Real Time Web Analytics
Web Analytics