Crizantema de Aur 55 - Târgoviște 20-23 octombrie 2022 - Evenimente conexe

05536530 0a08 44d6 b2bd d462f809183bConferința Internațională „Tineretul și muzeele „ 50 de ani de la adoptarea Convenției pentru Protecția Patrimoniului Mondial, Cultural și Natural (972-2022), sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.

S-a încheiat de curând Festivalul Crizantema de Aur, ajuns anul acesta la cea de-a 55-a ediție, consecutivă, festival pe care timpul, timpurile, vicisitudinile, pandemia, nu au reușit să-l oprească sau întrerupă. Asta spune mult despre acest gen muzical aparte, care face parte din patrimoniul și identitatea românească, gen muzical ce stă, așa cum am mai spus în alte articole, la baza imnului nostru național. Cum știm deja, romanța „Din sânul maicii mele”, compusă de Anton Pann pe versurile poetului Grigore Alexandrescu, a făcut obiectul interesului fruntașilor ardeleni ai revoluției pașoptiste, cărora li s-au alăturat cei din Regat (Magheru, Sion, Brătianu) , atunci când căutau o linie melodică potrivită pentru imnul revoluției. Poemul „Un răsunet „ scris de Andrei Mureșanu, s-a potrivit de minune cu linia melodică a romanței lui Anton Pann și în unanimitate, aceste versuri si această romanță, căreia i s-a schimbat ritmul, să fie mai alert, mai mobilizator, a devenit imnul nostru național de atunci încoace.
Pledez pentru perenitatea romanței , m-am îndrăgostit iremediabil de eleganța sa, de lumea frumoasă și boemă care o cântă, o ascultă, o cere la bis în concertele de gen, o pune la loc de cinste, luptând și militând ca ea să nu piară, să fie recunoscută internațional, ca un bun și un brand național, să fie inclusă în patrimoniul UNESCO.
Directorul artistic al festivalului Crizantema de Aur, în persoana interpretei, artistei, Alina Mavrodin Vasiliu, în toată minunata ei luptă pentru aceste valori si pentru tot ce reprezintă romanța în sufletul românilor, a gândit încă de acum câțiva ani și anumite evenimente conexe festivalului, concerte, conferințe, care nu fac altceva decât dau greutate romanței, luptei pentru veșnicia sa. Așadar, acum, la a 55-a ediție, a avut loc la Muzeul Casa Romanței, spațiu muzeal unic de asemenea în țară sau oriunde vibrează sufletul neamului românesc, Conferința Internațională „Tineretul și muzeele „ ajunsă și ea la ediția a XVI a, marcând 50 de ani de la adoptarea Convenției pentru Protecția Patrimoniului Mondial, Cultural și Natural (972-2022), sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.

Mi-aș dori să se cunoască munca din spatele acestor evenimente, publicul larg nu vede poate decât fastul și finalizarea acestor proiecte, gânduri, idei, care duse la bun sfârșit, aduc multă emoție și cunoaștere , aprofundare a fenomenului musical numit ROMANȚĂ. De aceea în acest articol, mi-am propus să vă prezint programul acestei conferințe, dar în final, am ales dintre toate discursurile prezentate acolo, cuvântul luat de soprana și interpreta de romanțe Georgeta Plută, profesor titular la Liceul de Arte Regina Maria din Alba Iulia (care de altfel a interpretat în concursul de creație, o romanță minunată, „Sub ploi de flori,” scrisă de compozitorul Dumitru Caulea din Cernăuți, pe versurile semnate de mine ) Sigur că sunt subiectivă, o spun eu înainte de a o spune cititorii acestui articol, dar veți vedea că alegerea mea nu este întâmplătoare.
Așadar mai jos programul conferinței .
Sâmbătă 22 Octombrie
09.30 – 10.00 – Vizitarea Muzeului Casa Romanței in Târgoviste
10.00 – 10.40 - Deschiderea Conferinței Internaționale „Tineretul și Muzeele”
10.00 – 10.10 - Madlen Șerban - Secretar general al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO
10.10 – 10.20 - Alexandre Navarro - Secretar general al Comisiei Naţionale a Franţei pentru UNESCO
10.20 – 10.30 - Daniela Popescu - President of the European Federation of Associations and Clubs for UNESCO (EFACU), President of the Alumnus Club for UNESCO
10.30 – 10.40 - Moderator Ioan Opriș, prof.univ.dr.
10.40 – 13.00 – Lucrările Conferinței Internaționale „Tinerii și Muzeele”
10.40 – 10.50 - Gabriela Nedelcu-Păsărin, prof.univ.dr.habil. - Președinte al Comisiei Naționale pentru Salvarea Patrimoniului Cultural Imaterial - Ministerul Culturii, România:” Vocația patrimonială în mentalitatea tradițională românească”
10.50 – 11.00 - Yaniss Maronittis - Președinte, Action Art, Grecia
„ACROPOLA - un monument unic al patrimoniului mondial - întoarcerea marmurelor”
11.00 – 11.10 - Iustin Dejeu – director al Muzeului Viticulturii și Pomiculturii din Golești Muzeul Golești - evoluție spectaculoasă în sporirea patrimoniului, activitatea stiințifică și în deschiderea față de public
Muzeul Golești – evoluție spectaculoasă în creșterea patrimoniului, a activității științifice și a deschiderii către public
11.10 – 11.20 - Florence Bailleul - director al companiei Crea și membru fondator, Franța; Didier Maréchal - tehnician și membru fondator, Franța
„Moștenirea culturală imaterială – În ochii artiștilor companiei Créa” (Club pour l'Unesco)
11.20 – 11.30 - Georgeta Plută – profesor de canto clasic, Liceul de Arte „Regina Maria”, Alba Iulia, România, ROMANȚA - terapie în rezolvarea blocajelor emoționale în cânt la adolescenți - importanța contactului cu mediul muzeografic
11.30 – 11.40 - Isabelle Hurdubae - manager de proiect pentru Asia de Sud și Oceania și pentru monitorizarea problemelor de patrimoniu, Oficiul pentru Afaceri Internaționale și Multilaterale, Secretariatul General – Subdirecția pentru Afaceri Juridice și Internaționale, Ministerul Culturii Protejarea patrimoniului cultural imaterial și implementarea acestuia în Franța
11.40 – 11.50 - Iurie Levcic - Director General al Centrului de Artă Bucovina pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Române din Cernăuți, Ucraina, Reședința Mitropoliților, astăzi Templu al Științei: Universitatea din Cernăuți, obiectiv de patrimoniu UNESCO
11.50 – 12.00 - Alexandra Olteanu Bucur – Conservator pentru Muzeul „Casa Romantismului” din Târgoviște, România Curtea Domnească din Târgoviște, un posibil reper pe harta UNESCO
12.00 – 12.10 - Andrei Vasiliu, Curator pentru Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște, România.Programul Național „Tinerețea Romanței”: vizite online la Muzeul „Casa Romanței”. Oportunități pentru atragerea tinerilor vizitatori în timpul pandemiei
12.10 – 12.40 – Discuții libere
12.40 – 13.30 - Prezentare carte: „Aniversare 2021”
Vorbitori :
12.40 – 12.50 - Daniela Popescu - Președinte EFACU,Președinte al Clubului Alumnus pentru UNESCO
12.50 – 13.00 - Dragoş Gabriel Zisopol – Preşedintele Comisiei pentru Ştiinţă şi Tehnologie, Parlamentul României
13.00 – 13.10 - Jacques Rao - consilier NCFU
13.10 – 13.20 - Ion Voicu - editor de carte
13.20 – 13.30 - Andrei Vasiliu – Curator, Muzeul „Casa Romantismului”
18.00 – Gala Festivalului Național de Romantism „Crizantema de Aur”.

Așa cum am promis, am ales să vă prezint una dintre lucrările prezentate, susținută de soprana, interpreta de romanțe, Georgeta Plută, profesor titular la Liceul de Arte Regina Maria din Alba Iulia, în speranța că mulți veți găsi și regăsi repere, pârghii, mijloace de gestionat situațiile din viața elevilor, copiilor, adolescenților noștri prin și cu ajutorul romanței.

ROMANȚA - terapie în dezvoltarea blocajelor emoționale în cânt la adolescenți.
Importanța contactului cu mediul muzeografic

In perioada actuală se dorește și se impune din ce în ce mai mult, considerarea procesului educațional prin domeniile de ajutor pe care le oferă prin conținut, organizare dar mai ales diversitate umană cu care un profesor trebuie să lucreze, reușește să găsească răspunsurile potrivite acolo unde nu întotdeauna a căutat soluția.
„Mintea emoțională”, acest nou concept apărut în ultimii ani, desemnează structuri ale sistemului nervos datorită cărora mare parte din ceea ce facem poate fi dictat de emoții. De aceea, poezia și melodia ROMANȚEI, prin structura și implicațiile emoționale transmise, pot rezolva multe dintre blocajele emoționale în cânt, la adolescenți , cauzate de schimbările hormonale specific vârstei. Și, ne referim la provocările interpretative care reglează natural evoluția tehnico- vocală in arta lirică.

Spun evoluție, pentru că ROMANȚA este extrem de ofertantă in linii melodice adaptabile tonalităților cerute, iar cursul dobândirii unei tehnici vocale corecte este unul firesc, bazat pe emoție și senzații naturale.
Esența educației estetice ce stă mai api la baza “construirii” unui artist liric se realizează prin cunoașterea teoretică și artistică a subiectului ales (în cazul nostru ROMANȚA). Aceste valențe formative, știm cu toții, că la vârsta adolescenței, mai ales acum în societatea modernă, este din ce în ce mai legată de concret, adică de obiecte si imagini vizuale. De aceea vizitele, deocamdată virtuale, la Muzeul Casa Romanței din Târgoviște, oferă posibilitatea acumulării de informații, de sintetizare a însușirilor (chiar contradictorii) solicitate de diferite “roluri “pe care le regăsim în creațiile minunaților compozitori de romanță.
Romanța întărește identitatea EU-lui, este însoțită de intensificare încrederii în sine și de scăderea frecvenței comportamentelor opoziționiste, demonstrative-nonconformiste (avem studii de caz, elevi cu deficiență de atenție, ADHD și autism )

Relația poezie-voce-ROMANȚĂ este leacul despre care unii dintre marii soliști și profesor de cânt, maestrul Ion Piso , spune că este vital pentru orice cântăreț, iar istoria acestui extraordinar gen musical , îl fac pe interpret , să conștientizeze că pe lângă drepturi, are și obligații, de a cerceta și profita de multele daruri pe care romanța le oferă tuturor ce o cântă.
Rezultatele feed-back-urile atât de pozitive avute după vizitele făcute cu elevii de la liceele vocaționale de muzică, dar nu numai, la Muzeul Casa Romanței din Târgoviște, întăresc și susțin reala idee că tinerii reacționează extraordinar de frumos și constructiv în contactul cu informațiile prezentate.

Muzeul Casa Romanței Târgoviște, un pas uriaș pentru educația tinerei generații.

Camelia Florescu

Web Analytics