Adrian Majuru dedică decorația Meritul Cultural întregii echipe a Muzeului Municipiului București

Adrian MajuruAdrian Majuru, director al Muzeului Municipiului București, a primit cu prilejul Zilei Culturii Naționale Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler Categoria H – „Cercetarea științifică” în semn de apreciere pentru „contribuția deosebită avută la cunoașterea, conservarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural național, pentru excelență în organizarea de manifestări muzeale de importanță națională”.
„Dedic această importantă decorație tuturor colegilor mei de la Muzeul Municipiului București. În primul rând, consider că este un merit comun al unei echipe în care colegialitatea și performanța își dau mâna și se împletesc una cu alta. Și, în al doilea rând, pentru că tot ceea ce am construit profesional în ultimii cinci ani se datorează și colegilor mei. Le mulțumesc așadar tuturor pentru înțelegere, pentru perseverență, pentru încredere în ceea ce ne dorim să fie Muzeul Municipiului București”, a declarat Adrian Majuru.
Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler Categoria H - Cercetare științifică se adaugă astfel prestigiosului premiu conferit recent din partea Academiei Române, secțiunea XI, Secția de științe economice, juridice și sociologice, categoria sociologie „Henri H. Stahl”, care a fost acordat pentru lucrarea „Francisc Iosif Rainer. Biografia unui proiect de viață (1874-1944)”.
Adrian Majuru este licențiat în istorie la Universitatea din București, unde a obținut și un doctorat în geografie umană (2004). Între anii 2011-2012 a finalizat Școala postdoctorală în specialitatea antropologie la Institutul de Antropologie Francisc Rainer - Academia Română. Ca rezultat al acestui stagiu a publicat lucrarea „Inter-disciplinaritatea ca principiu integrator al universalității la Francisc Rainer” (2012).

Adrian Majuru coordonează Revista de Antropologie Urbană publicată începând cu anul 2012 la editura Oscar Print și predă antropologie urbană pentru cursurile de master și doctorat la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. A colaborat cu ziarele Adevărul, Cotidianul, Ziarul Financiar, precum și cu revistele Adevărul literar și artistic, Capital, Time Out București, Cultura, Observatorul Cultural. În prezent colaborează la blogul ziarului Adevărul. Este cunoscut publicului larg îndeosebi prin numeroasele sale cărți despre București. Începând cu anul 2014 este manager al Muzeului Municipiului București.

Web Analytics