Adrian MUNTEANU: CULTURA ROMÂNĂ SĂRBĂTORITĂ LA EDINBURGH

EDINBURGH 26IAN2019Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, a avut loc la biserica St Philip, Logie Green Road, EH7 4 EH, Edinburgh (Scoția), spectacolul cu titlul CULTURA ROMÂNĂ SĂRBĂTORITĂ LA EDINBURGH, sub egida Centrului Comunitar Românesc și a Consulatului General al României la Edinburgh. S-au întrunit, cu fervoarea iubirii de patrie, forțe artistice locale și din țară, soliști vocali, instrumentiști, dirijori, poeți.

Preotul bisericii ortodoxe, Ioan Florin Florescu a prezentat o consistentă alocuțiune despre valorile culturii românești, iar un cuvânt de salut și gratitudine a rostit domnul Mihai Delcea, consulul României la Edinburgh.

Rareori am avut ocazia să urmăresc și să particip la un spectacol mai complet și mai bine susținut artistic de către toți cei prezenți, într-o unitate și un echilibru valoric remarcabile. S-au interpretat în exclusivitate piese muzicale românești, precum „Când perdeaua dragii mele” (muzica Alfred Alessandrescu, versuri Alfred de Musset), “Stelele-n cer” (muzica Nicolae Bretan, versuri de Mihai Eminescu) sau “Pașii”, cântec compus de Felicia Donceanu pe versuri de George Călinescu, toate interpretate de soprana Roxana Nițe, acompaniată la pian de Răzvan Luculescu.

Baritonul Mihai Stoica, acompaniat de pianistul Vali Vădănoiu au cântat piese cu pronunțat caracter patriotic și filon popular, foarte rar auzite în sălile de concert, precum “Măi Ardeal!”,“Cântec de Unire” sau “Duce-m-aș și m-aș tot duce”.

Tinerii Luca Rusu, pian și Bogdan Jeler, flaut, au interpretat “Cântec Vechiu” de Paul Constantinescu. În această alcătuire, urmând și aprecierilor unanime ale românilor prezenți în sală, pot afirma că alăturarea poeziei, prin sonetele lui Adrian Munteanu în interpretarea autorului care a adăugat și un grupaj de poezii eminesciene, a venit să completeze și să amplifice vibrația, emoția și adâncimea întregului.

M-am bucurat de tot ce am văzut și am auzit, îi felicit pe organizatori și am rostit împreunăBravo Edinburgh, bravo România!
-------------------


Notă:
https://www.facebook.com/groups/soneteadrianmunteanu/
http://www.usrbrasov.ro/adrian-munteanu/

În primul rând, de la stânga la dreapta: preotul Ioan Florin Florescu, doctor în filologie și teolog, poetul (și actorul) Adrian Munteanu, baritonul Mihai Stoica, pianistul Vali Vădănoiu, pianistul și dirijorul Răzvan Luculescu (în martie dirijează Filarmonica din Craiova).De la stânga la dreapta: pianistul Luca Rusu și flautistul Bogdan Jeler, studenți la Academia Regală de Muzică din Glasgow, Adrian Munteanu și dirijorul Răzvan Luculescu. Adrian Munteanu și consulul României la Edinburgh, PhD Mihai Delcea.
De la stânga la dreapta: pianistul Vali Vădănoiu, poetul Adrian Munteanu, baritonul Mihai Stoica, consulul Mihai Delcea, soția lui Mihai, o spectatoare, soprana Roxana Nițe și soția domnului consul. Cu bucuria și emoția întâlnirii într-o seară magică,
-----------------------
Adrian Munteanu
Edinburgh, Scoția
29 ianuarie 2019

Real Time Web Analytics
Web Analytics