Biblioteca Metropolitană vă invită la vernisajul expoziției personale "Anotimpuri" a pictorului Mihai Marin Cârstea

Temeiuri Carstea AnotimpuriBiblioteca Metropolitană Bucureşti găzduieşte în perioada 13 noiembrie - 4 decembrie expoziția personală a artistului Mihai Marin Cârstea, intitulată "Anotimpuri", în cadrul Stagiunii Permanente de Artă Plastică Temeiuri.
Vernisajul expoziţiei va avea loc marți, 13 noiembrie, începând cu ora 18:00, la Artoteca, din Șoseaua Mihai Bravu, Nr. 4. Moderatorul al evenimentului este Radu George Serafim, iar invitat special este Maria Petrescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
„După studiile la Academia de Artă Nicolae Grigorescu din București, apoi ca membru al Uniunii Artiștilor Plastici din București, Mihai Cârstea se impune în peisajul plasticii contemporane ca un artist reprezentativ. Numeroasele expoziții din țară și din străinătate, ca și atenția colecționarilor atestă succesul său la public.” (Maria Petrescu)
Stagiunea Permanentă de Artă Plastică este un proiect lansat în anul 2005 şi a adunat de-a lungul timpului 98 de artişti din 15 ţări şi 10 critici de artă.


Artoteca este deschisă tuturor celor interesaţi, care sunt invitaţi să viziteze locaţia, expoziţia şi să întâlnească artiştii preferaţi.
Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice ce facilitează accesul la informare și lectură prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității.

Serviciul Comunicare
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Tel: 0772002417
www.bibmet.ro
www.facebook.com/BibliotecaMetropolitanaBucuresti/

Real Time Web Analytics
Web Analytics