Roots Fest 2018

afis final 2Pe 2 și 3 noiembrie 2018, în centrul Romei se va celebra cântul coral în toate formele sale, cu ocazia festivalului Roots Fest, organizat de asociația culturală ARPRO în colaborare cu Accademia di Romania și Institutul Cultural Român. Festivalul se va desfășura cu patronajul Ambasadei României în Italia și al Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun.

Ediția I s-a bucurat de participarea a 8 coruri care au reunit confesiunile creștine în numele muzicii sacre. Cea de-a II-a ediție a festivalului, care se va desfășura în zilele 2 și 3 noiembrie a.c., va extinde spectrul studiului muzical coral, cuprinzând două secțiuni: laică și sacră. În acest fel se vor explora rădăcinile culturale ale fiecărui cor dedicând, în același timp, parte din repertoriu Centenarului Marii Uniri, reunind astfel, prin intermediul muzicii, români din toate confesiunile.

Motive istorice și culturale reunesc cele șase coruri care vor susține concertele Roots Fest, promovând un stil muzical mai puțin abordat în industria muzicală de astăzi. De aceea, sunt invitați studenți, profesori, coriști și, în general, iubitori ai muzicii corale. Scopul principal al festivalului este promovarea muzicii românești peste hotare, difuzarea artei corale în rândul românilor din Italia și dezvoltarea dialogului cultural și spiritual plecând de la un punct comun: muzica.

Programul festivalului va fi următorul:

2 noiembrie ore 19:00, Galeria de Artă - Accademia di Romania (Viale delle Belle Arti 110)

Concert de muzică laică susținut de grupul coralArpeggio & Roua și corul polifonicSfântul Roman Melodul;

3 noiembrie ore 19:30, Basilica di San Vitale (Via Nazionale 194)

Concert de muzică sacră susținut de grupul coralArpeggio & Roua, corul polifonicSfântul Roman Melodulal Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, corul polifonicGaudium Poloniae al Bisericii Catolice Poloneze din Roma, corul colegiuluiPio Romeno, corulCantate Domino al Bisericii Creștine Adventiste din Italia și corul Catolicaal comunității romano-catolice din Roma.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

ARPRO este o asociație culturală din Ardea (Roma) formată de membri originari din România care iubesc și răspândesc folclorul românesc. Voluntarii ARPRO au înființat în urmă cu patru ani corul Arpeggio & Roua, care studiază muzica corală românească pentru a o răspândi în toate colțurile lumii. Grupul coral a reprezentat România la ExpoMilano 2015, a lansat primul album de colinde, ”Armonie di Natale” în 2016, a organizat prima ediție a festivalului de coruri ”Sacred Roots Fest” la Roma în 2017 și în 2018 a participat la talent show-ul Românii au Talent.

Sponsori și colaboratori: Associazione culturale Roma - Romania, Responsabilità Sociale Onlus, Răzvan Ploscaru, Liga Studenților Romani din Strainatate - Filiala Italia, Casa Eledy Ricami Creativi

Parteneri media: TVR International, Radio Romania, ArtWave, Abitare a Roma, Vocativ Plus, Hope Media
#RootsFestRoma

Eveniment FB:https://www.facebook.com/events/160308558252540/

info: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Real Time Web Analytics
Web Analytics