Alexandra Pirici prezintă proiectul „Co-Natural’’ la Kunstenfestivaldesarts

icr 087333d063da9ba701fb9bc8abe1a795 1alexandrapiricico natural2018exhibitionviewnewmuseumnewyorkphotobyjulietacervantes 2Proiectul-performance „Co-Natural’’, realizat de Alexandra Pirici, va fi prezentat la Kunstenfestivaldesarts, la Bruxelles, cu sprijinul Institutului Cultural Român Bruxelles. Cele cinci reprezentații ale proiectului vor avea loc la Espace Kanal – Centre Pompidou, în perioada 21 - 26 mai 2018. Spectacolul are o durată de 4 ore, fiecare reprezentație este compusă din două părți, spațiul destinat acestui spectacol este deschis, oferind publicului libertatea de a participa în reprize. „Co-natural” a fost produs de New Museum, inițial ca o expoziție solo, coordonată de Helga Christoffersen, curator asociat la South Galleries New Museum. În forma sa actuală, proiectul este coprodus de Kunstenfestivaldesarts, cu sprijinul European ArtEast Foundation, Art Encounters și al Institutului Cultural Român Bruxelles.

"Co-natural reflectă asupra felului în care construim sens și ne construim prin relație și din fragmente, în relație cu și prin imaginile care ne înconjoară, în relație cu și prin istorie, reprezentările și interpretările ei contextuale, în relație cu și prin intermediul noilor tehnologii de cuantificare, monetizare și control care estompează, în prezent, și ultimele urme ale conceptului fictiv de individ.", descrie Alexandra Pirici demersul artistic al proiectului său.

Trei artiști – Beniamin Boar, Paula Ghergheși Luisa Saraivá - și o hologramă, realizată de Andrei Dinu, vor prezenta criza graniței dintre absență și prezență. Astăzi, prezența indivizilor, împrăștiați pretutindeni și nicăieri, nu mai este o dată absolută. Ce înseamnă să fii prezent? „Co-Natural’’ măsoară gradele și analizează modul în care diferitele forme de prezență - fizice, virtuale, abstracte, memoriale - reușesc să coexiste sau să se îmbine. Printr-o lucrare coregrafică cvasi-sculpturală, Pirici reunește indivizi și obiecte (in)vizibile, pentru a pune problema unei prezențe în lume, curentă, temporală și vizibilă. „Co-Natural’’ este un (im)posibil joc de cuibărit, care plasează ființa umană undeva între viață și moarte, trecut, prezent și viitor.

Alexandra Pirici a devenit cunoscută prin intervenții performative în context muzeal. Recent, lucrările sale au fost prezentate la Skulptur Projekte Münster și la Bienala de la Veneția. În cadrul festivalului Kunstenfestivaldesarts, noul și provocatorul spațiu Kanal-Center Pompidou, viitorul Muzeul de Artă Modernă și Contemporană al orașului Bruxelles, își va deschide porțile pentru spectacolul performance „Co-Natural’’ al Alexandrei Pirici.

Kunstenfestivaldesrats este un festival internațional dedicat creației contemporane: teatru, dans, performance, cinema, arte plastice. Se desfășoară anual, în luna mai, în peste 20 de teatre și centre de artă din Bruxelles, dar și în diferite locuri publice.

„Se scrie și se trăiește în direct. Marea majoritate a lucrărilor incluse în programare sunt creații; se nasc in timpul festivalului. (...) Un festival în prezent, dedicat creației internaționale, multidisciplinare și contemporane” – descrie Christophe Slagmuylder, directorul artistic al festivalului.

În premieră, în acest an, centrul festivalului se va plasa în trei locuri diferite, asemenea conceptului de călătorie care ghidează întreaga programare a festivalului: Teatrul național,(4 > 6/05), Beursschouwburg (9 > 13/05), Institutul Național Superior de Artele Spectacolului și Tehnici de Difuzare INSAS (16 > 20/05) și Kanal – Centre Pompidou (23 > 26/05).

Rezervări aici.

Tarif: 16€ / 13€ (-25/65+/șomeri) Pass Festival: 190€ pentru toate spectacolele

Menționați ICR Bruxelles și puteți beneficia de tariful redus 13€/spectacol, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. / +32 (0)2 210 87 37 / Beursschouwburg, Rue du Pont de la Carpe 9-11, Bruxelles. Cei care cumpără bilete pentru 4 spectacole diferite beneficiază de același tarif redus 13€.

Program:

4h (in & out)

21/05 | 18:00 | 20:00, 23/05 | 19:00 | 21:00, 24/05 | 19:00 | 21:00, 25/05 | 18:00 | 20:00, 26/05 | 18:00 | 20:00

Loc: Espace Kanal – Centre Pompidou,Quai des Péniches, 1000 Bruxelles

Notă pentru ziarişti: informaţii suplimentare şi cereri de interviuri la ICR Bruxelles: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Real Time Web Analytics
Web Analytics