Jibou, primul oraș din România care dă speranță

Fetita din comunitatea saraca din JibouCâte 25.000 de euro pentru afaceri, 1500 de lei pentru școlarizarea copiilor și bani pentru renovarea caselor, într-un program special de eradicarea sărăciei la Jibou

Sute de oameni din comunitățile sărace vor fi consiliați gratuit, vor primi îngrijiri medicale, asistență pentru alegerea unei instituții de educare și sprijin specializat pentru angajare, în cadrul unui amplu proiect demarat de Primăria orașului Jibou și derulat cu sprijinul Fondului Social European. Echipe de intervenție trans-disciplinare, cursuri de parenting, bani pentru școlarizarea copiilor, pentru renovarea caselor sau pentru finanțarea inițiativelor antreprenoriale – măsurile incluse în acest program transofrmă orașul Jibou în prima localitate din România care va monitoriza evoluția cetățenilor aflați în situații critice, oferindu-le asistență pas cu pas până la reintegrarea socială. Totodată, orașul Jibou este prima localitate care aplică un program complex, cu măsuri integrate, pentru reabilitarea unei comunități sărace de dimensiuni mari, obiectiv care va fi atins, potrivit estimărilor, într-un termen foarte scurt, la doar doi ani de la lansare. Programul, adresat familiilor aflate la limita subzistenței, are printre principalele obiective creșterea nivelului de educație și reinserție socială, încurajarea anteprenoriatului, dar și reducerea mortalității infantile, prevenirea sarcinilor în cazul minorelor sau creșterea numărului de persoane din comunitățile marginalizate înscrise la medicul de familie.

O SCHIMBARE ASISTATĂ DE CONSILIERI. Comunitățile defavorizate din orașul Jibou, județul Sălaj, vor beneficia de consiliere psihologică gratuită, alături de asistență medicală sau susținere pentru educație și pentru reinserție socială prin intermediul Biroului de Consiliere pentru Cetățeni, un centru comunitar care oferă, începând de astăzi, servicii integrate pentru copii, tineri și adulți. “Schimbările de mentalitate sunt, de regulă, asociate cu găsirea altor strategii de adaptare și cu schimbări semnificative survenite în satisfacţia faţă de propria viaţă, de aceea rolul consilierului poate fi esențial în acest proces de transformare. Pe lângă sprijinul acordat pentru dezvoltare, oferim asistență și pentru a preveni sau stopa comportamentele nocive. În cazul acestor comunități există uneori și diverse situații de abuz, neglijare sau exploatare a copilului, de pildă, situații care ar putea pune în pericol demnitatea unui minor și dezvoltarea ulterioară a acestuia. În aceste cazuri, echipe multidisciplinare şi interinstituţionale, coordonate de un responsabil de caz, vor interveni atât în procesul de evaluare, cât şi în furnizarea serviciilor specializate“, spune Lidia Revnic, coordonatoarea biroului de Consiliere Cetățeni.

“Implementăm probabil cel mai complex program de reinserție socială dezvoltat vreodată România pentru reabilitarea unei comunități sărace de dimensiuni mari. Din studiile realizate de experți, estimăm că toate persoanele incluse în acest program vor fi reintegrate în primii doi ani de la lansare. Subliniem faptul că serviciul este integrat și că va schimba radical viața întregii familii: parinții își găsesc un loc de muncă și îl păstrează, învață să fie părinți la cursuri speciale, copiii merg la școală, au mâncare, haine, rechizite, își fac temele, recuperează unde cazul și învață lucruri noi. Vom renova și 50 de case! Iar 30 dintre acești oameni vor deschide afaceri și vor da de muncă și altora în comunitate“, spune Silvia Pașca-Pustai, manager general al acestui proiect.

BANI PENTRU 30 DE INIȚIATIVE ANTREPRENORIALE. Potrivit statisticilor oficiale, aproape 2.500 de persoane locuiesc în comunitatea marginalizată din Jibou, grup din care mai mult de o treime sunt oameni care au maxim opt clase și nu au competențe care să-i ajute în găsirea unui loc de muncă. Aceștia nu urmează vreo formă de învățământ și au nevoie de asistență integrată pentru a-și recăpăta autonomia. Toate categoriile aflate în dificultate și în pericol de excluziune vor fi incluse într-un program riguros de reinserție, urmând ca profesioniști din diverse domenii să le ofere sprijin în toate etapele de dezvoltare, până la reintegrarea socială. Părinții șomeri vor primi ajutor și consiliere de specialitate pentru se putea integra într-o structură de învățământ sau pentru a-și putea obține un loc de muncă, vor beneficia de programe de mentorat și de consiliere vocațională și, nu în ultimul rând, vor avea la dispoziție programe de afterschool și parenting pentru a-și educa și copii. Programul oferă, de asemenea, și trei cursuri speciale de formare, alături de un buget din care vor fi finanțate, cu 25.000 de euro fiecare, 30 de inițiative antreprenoriale ale persoanelor din aceste comunități.

TINERII ÎȘI VOR GĂSI LOC DE MUNCĂ. Tinerii, o altă categorie vizată de acest program, au dificultăți în alegerea unei profesii. Aceștia, asistați de psihologi și formatori, vor fi îndrumați către școli sau își vor începe formarea profesională. Șomerii vor beneficia de cursuri și de consiliere vocațională, astfel încât să poată păstra locurile de muncă obținute.“Le vom evalua aptitudinile și cunoștințele pentru a stabili care este cel mai bun domeniu de activitate pentru fiecare dintre ei. Suntem în permanentă legătură cu angajatorii, care ne transmit nevoile lor de personal, iar noi vom încerca să adaptăm tematica acestor cursuri de formare la cererile lor”, spun inițiatorii acestui proiect. În program vor fi implicați, pe bază de protocoale, specialiști din rețelele teritoriale ale Serviciului Public de Ocupare a Forțelor de Muncă sau cei din serviciile publice de asistență socială.

1500 DE LEI PE AN PENTRU ȘCOLARIZAREA COPIILOR. În comunitățile sărace trăiesc și 891 de copii, majoritatea neșcolarizați, care au nevoie de educație și de servicii sociale. Un grup de 150 de copii, proveniți din cele mai sărace familii, va începe procesul de schimbare cu asistența psihologilor și a profesorilor. Pentru consolidarea acestui proces, în program a fost inclus și un pachet consistent de servicii sociale destinat prevenirii separării copilului de familia sa, care include, printre altele, și un sprijin în valoare de 1500 de lei pentru fiecare copil într-un an școlar (750 de lei pe semestru). Banii nu vor fi acordați direct, ci vor fi investiți în pachete specifice (îmbrăcăminte, încălțăminte sau articole de igienă personală). Copiii incluși în program vor beneficia de sesiuni de educare complementare școlii, în cursul cărora vor primi și o masă caldă în fiecare zi și vor participa la activități care de obicei nu le sunt accesibile, de la excursii, la vizite educative sau concursuri cu premii.

ECHIPE MIXTE DE INTERVENȚIE PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂȚI. O treime dintre membrii comunității sărace din Jibou au dizabilități sau au boli cronice care le limitează activitățile zilnice. Ei sunt în mod special vizați de pachet general de servicii medico-sociale destinat persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială. Acest serviciu implică o permanetă colaborare între asistentul medical comunitar, mediatorul sanitar și asistentul social în programe vizând reducerea mortalității infantile, prevenirea sarcinilor la minore, creșterea numărului de persoane din comunitățile marginalizate înscrise la medicul de familie sau în diferite programe de sănătate (TB, diabet, boli cardio-vasculare, boli infecțioase etc). Programul va viza, de asemenea, prevenirea și monitorizarea cazurilor de autism, reducerea mortalității materne, asistență pentru probleme de sănătate mintală a copilului și adultului, creșterea numărului de beneficiari de servicii și programe privind sănătatea reproducerii și planificarea familială. Pe lângă integrarea lor în programe pe termen lung, acești oameni for fi asistați, în caz de nevoie, de echipe mobile multi-funcționale de intervenție.

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
Axa prioritară 4: Incluziunea socială și combaterea sărăciei
Titlul proiectului: Servicii comunitare integrate pentru o viață de calitate - CIVIC

Real Time Web Analytics
Web Analytics