Premiile Turismului Mondial 2017

premiile LondraLuni, 6 noiembrie a.c., la ExCEL (Londra, Anglia) a avut loc festivitatea de decernare a Premiilor Turismului Mondial ajunsă la cea de-a 20-a aniversare, eveniment anual sponsorizat de către Corinthia Hotels, The New York Times și sponsorul gazdă, Reed Travel Exhibitions. Prezentarea premiilor a fost făcută de către Peter Greenberg, editor al SBC News Travel și expert în călătorii recunoscut la nivel mondial.
Acordarea Premiilor Turismului Mondial a fost inaugurată în 1997 spre a "recunoaște persoanele, companiile, organizațiile, destinațiile și atracțiile pentru inițiative remarcabile în legătură cu călătoria și industria turismului, și pentru dezvoltarea sustenabilă a turismului și dezvoltarea programelor care asistă comunitățile locale".
Premiul Turismului Mondial pentru spiritul de inițiativă vizionară a fost acordat E.S. Paul Kagame, Președintele Republicii Rwanda: "în semn de recunoaștere a spiritului de inițiativă vizionară a Excelenței Sale Paul Kagame, printr-o politică de reconsiliere, turism sustenabil, conservarea faunei sălbatice și dezvoltarea economică atrăgând investiție majoră hotelieră, rezultând într-o remarcabilă schimbare care a dus spre ridicarea Rwandei ca una din destinațiile turistice de frunte astăzi în Africa."
Onorații Premiilor Turismului Mondial


Primul premiu a fost acordat către Charity Challenge: "în semn de recunoaștere pentru crearea, administrarea și lansarea de expediții internaționale pentru strângere de fonduri în peste 6 continente și 38 de țări; care în ultimii 18 ani au inspirat zeci de mii de persoane să strângă peste 50 de milioane de lire sterline pentru 1800 de organizații caritabile; de asemenea ei înșiși donând aproape 500000 de lire sterline pentru proiecte comunitare".
Al doilea premiu a fost acordat către Micato Safaris-AmericaShare: "în semn de recunoaștere pentru 30 de ani de muncă filantropică care a îmbunătățit viețile a mii de copii africani orfani și vulnerabili prin darul educației, incluzând angajamentul Micato One for One, care trimite un copil la școală pentru fiecare călătorie în safari vândută."
Premiul, Inspire, a fost special proiectat și produs artizanal pe insula Malta de către Mdina Glass și celebrează calitățile spiritului de inițiativă și a viziunii care îi inspiră pe ceilalți să atingă noi vârfuri. Evenimentul de decernare a Premiilor Turismului Mondial este organizat de către The Bradford Group.

corespondent: Tatomir Ion-Marius