Andrei Adrian BLEDEA: DIN JURNALUL COPILĂRIEI MELE (PROZĂ SCURTĂ)

Andrei Adrian BLEDEA 2BCOPACUL

Copacul, locul de joacă. La umbra lui falnică, inventam soldaţi din lut şi crenguţe şi eram în mare război cu o viespe ascuţită şi curioasă, care încerca să aterizeze în garnizoana mea şi să o ameninţe cu acul ei veninos.

Locul în care mă ascundeam şi încercam adesea să-i desenez umbra pe ţărână; locul în care căutăm pe suprafața lui cucerită de mine prin urcare, ca pe o cetate, noi intruşi care erau furnici grăbite, ce-și purtau grăuntele ca pe un trofeu, o buburuză ce îşi făcea drum, încercuind o frunză găurită, o omidă ce învăluită într-o vestimentaţie pufoasă, se grăbea la un spectacol departe de forfota lumii şi cerul ce îşi schimba nuanţele de albastru ca apoi să devină tot mai blând.

Copacul cel care mă chema mereu se aşeza aşa frumos şi falnic între cer şi pământ, mă atenţiona în vacanţele mele petrecute la sat, că el, copacul mă aştepta mereu să apar pe cărare, să-l recunosc şi să-l ating atât cu mintea mea cât şi cu degetele pline de emoţie.

Mi-a aduc aminte într-o vară, o altă vara faţă de cele ce au trecut, când mă îndreptam spre sat cu atâtea gânduri şi cu un zâmbet larg pe buze, am observat de departe, precum un joc imens de puzzle că o piesă lipsea, lipsea chiar el… copacul meu.

A fost tăiat în urmă cu o săptămână, ce mai contează de cine? De atunci tot satul părea altul, părea mai gol şi lipsit de farmec, aceasta torță verde imensă, copacul care a continuat să ardă doar în amintirea mea şi poate a unei păsări ce-şi plângea căsuţa, făcută cu trudă printre ramurile lui, a fost ucis.

Citește mai mult:Andrei Adrian BLEDEA:  DIN JURNALUL COPILĂRIEI MELE (PROZĂ SCURTĂ) 

Cornel T. DURGHEU: DRUMUL OMULUI

DURGHEU C JUN2020 CMotto: „A începe de la noi înșine; iată singurul lucru care contează” (autorul)

„Non multa, sed multum”. „Viața omului se obiectivează prin „produsele” activității sale, în funcție de obiectivele majore propuse”. Nicio întâmplare, nicio întâlnire, nicio rânduială împreună cu semenii nu este întâmplătoare. Totul conține o esență spirituală „secretă”- ii putem spune Divina, care are nevoie de noi pentru a ajunge la forma sa perfectă. Contactul nostru cu lumea, respirația citadină comună, întâmplările dintr-un perimetru vizual trăit în comun, sunt încercări care se leagă vital printr-un „Fir nevăzut” al destinului comun. Întâlnirile dintre cetățenii unei obști care determinâ o metamorfoză inedită a evenimentelor particulare petrecute în comun, ajungându-se la realizarea unor lucrări care dau un sens unic calității relațiilor interumane, spirituale, sociale, etc. dezvăluie enigma apariției punctelor de comunicare si comuniune între indivizi diferiți ca pregătire profesională sau intelectuală, stare socială sau culturală diversificata, ele fiind determinante pentru schimbarea in bine a relațiilor identitare.

Stabilirea pur şi simplu a unui program, al unui fenomen comunicativ firesc, de-a promova atât cât e posibil într-o construcție civilizată comună, slujiți de elasticitatea minții și o voință umană majoră, printr-o judecată corectă, o gândire sau acțiune comună nediscriminatorie înlesnind relații normale între semeni, mai ales între cei asociați sau animați, de împlinirea acelorași idealuri, obiective sau scopuri predestinate de viață superioară, este indispensabilă. Pentru o astfel de țintă e nevoie a dezvolta omului vocația libertății de gândire, de trăire, schimbarea de paradigmă, cum ar spune filosoful, nu a blocării umane, uneori impunând cu bună știință „tradiția” ca argument al supunerii sau umilirii.

Citește mai mult:Cornel T. DURGHEU:  DRUMUL OMULUI

Cosmin DARIESCU: FRÂNGEREA DRAGOSTEI VICTORIOASE

DARIESCU Cosmin brDe câteva luni încoace, Îngerul Despărțirii răscolește toate ungherele lumii! Imaginile cutremurătoare ale stivelor de sicrie și ale mormintelor înghesuit săpate mărturisesc efectele extreme ale bolii Covid-19. Pare că întreaga omenire a devenit adoratoarea lui Azrael (unii se roagă pentru cei trecuți în lumea drepților, alții pentru a se fofila din ghearele lui)! În afară de moartea fizică, zilele acestui leat mustesc de despărțire! Unii patronii s-au despărțit de angajați, iar fluxurile de știri semnalează creșterea numărului de divorțuri. Incertitudinea viitorului, umbra lungă a Morții, traiul forțat și îndelungat în același spațiu restrâns sau dimpotrivă separarea forțată timp de săptămâni și luni le-au accentuat oamenilor senzație de sufocare morală. Monotonia, dificultățile suplimentare ale traiului în pandemie, combinate cu posibilitatea îmbolnăvirii au crescut încărcătura psihică a partenerilor. Descătușarea acestei tensiuni a produs ruptura definitivă în urzeala și așa slăbită a multor cupluri contemporane!

Despărțirile îndrăgostiților sunt întotdeauna traumatizante cel puțin pentru unul dintre ei și de regulă, pentru amândoi. Lumea interioară este cuprinsă de flăcările durerii și ale incertitudinii! Până acum câteva zile, îți construiseși în minte o imagine a unei vieți în doi care, prin liantul iubirii și întrajutorării, reușește să depășească obstacolele vieții. Și iată că, deodată, această certitudine este hăcuită de Soartă! O vorbă spusă pe un ton mai altfel, o glumă nereușită, rostită într-un moment neinspirat sau moralul scăzut al unuia dintre îndrăgostiți, căutând în van consolarea în brațele celuilalt sunt tot atâtea scântei care declanșează explozia afectivă a cuplului…Ani de relație se prefac în scrum în câteva clipe!

Citește mai mult:Cosmin DARIESCU:  FRÂNGEREA DRAGOSTEI VICTORIOASE

Magdalena BRĂTESCU „ZADARNICELE CHINURI ALE DRAGOSTEI” DE SHAKESPEARE LA TEATRUL BULANDRA DIN BUCUREȘTI

SHAKESPEARE ZADARNICELE CHINURI BULANDRAO piesă regizată de Andrei Șerban este o tentație irezistibilă pentru iubitorii de teatru, mai ales în zilele noastre când lui Shakespeare i se caută subînțelesuri adaptate contemporaneității. „Love’s labour’s lost” este una dintre lucrările dramatice de început ale marelui Will, scrisă prin 1595-1596, deci în perioada în care a realizat totuși capodopere precum „Romeo și Julieta”, sau comedia „Cum vă place”. Cu aceasta din urmă având în comun scena de „teatru în teatru” din ultimul act care însă aici e departe de a provoca râsul...

„Zadarnicele chinuri ale dragostei” s-a montat rar chiar și în Anglia. Amintesc Royal Shakespeare Company (1965) cu Glenda Jackson și Timothy West, tot acolo din nou în 2014, la National Theatre (1968) în regia lui Laurence Olivier și la Shakespeare’s Globe Theatre (2009).

Tema piesei se referă la redirecționarea pasiunilor trupești, a apetitului sexual bărbătesc înspre faimă și onoare, prin post, studiu intensiv și reducerea orelor de somn. Femeia fiind declarată periculoasă pentru masculinitate și intelect!

Textul obscur, din punctul de vedere al formei, a fost considerat de criticii literari ca unul dintre cele mai spirituale ale dramaturgului englez grație jocurilor de cuvinte sofisticate, calambururilor, referințelor literare și parodiilor subtile ale poeticii epocii. Deci un umor erudit, greu accesibil publicului modern.

Citește mai mult:Magdalena BRĂTESCU  „ZADARNICELE CHINURI ALE DRAGOSTEI” DE SHAKESPEARE LA TEATRUL BULANDRA DIN...

Gheorghe Constantin NISTOROIU: ARMONIILE DIVINE - FRUMUSEŢEA CA DRAGOSTE DUMNEZEIASCĂ (2)

NGC DEC2019 1b„Dragoste lui Dumnezeu pentru cel mai mare
păcătos este mai mare decât dragostea celui
mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.”
(Sfântul Arsenie Boca)

Frumuseţea nevăzută a lui Dumnezeu, pe care ne-o arată ca într-o Icoană serafică a neasemuitei Splendori, Sfântul şi Marele Apostol Pavel, zâmbeşte în surâsul Creaţiei, în zămislirea Dorului Iubirii, în odrăslirea Tainei divine pogorâtoare de har, în apoteoza taumaturgilor daci, în aura luminaţilor, în seninul înaintevăzătorilor.

„Cele nevăzute ale Lui, mărturiseşte marele Pavel, se văd de la Facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei (cei autonomi, nerecunoscători n. a.) să fie fără cuvânt de apărare. Pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat. Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni.” (Epistola Sf. Ap. Pavel către Romani 1, 20-22)

Cunoaşterea lui Dumnezeu este marea Taină a Frumosului care se răsfrânge în armoniile Splendorii divine aşa cum irişii de soare se oglindesc în picurii de rouă, binecuvântând pământul pentru a da diversităţii Naturii, măreţia care i se cuvine, umplându-ne astfel sufletul de o magistrală şi enigmatică fascinaţie a Sublimului.

Citește mai mult:Gheorghe Constantin NISTOROIU:   ARMONIILE DIVINE - FRUMUSEŢEA  CA DRAGOSTE DUMNEZEIASCĂ (2)

Vavila Popovici – Carolina de Nord: FILOZOFIA, RELIGIA, ȘTIINȚA și POLITICA (18) - LEIBNIZ

Leibniz Denkmal.jpeg 3„Dacă un lucru nu este, unu este încă/ și cu el toată lumea”./ Toate în Unul și El – peste toate!/ Dumnezeul inimii mele!/ „Minus doi a b de înmulțit cu trei a”,/ unu operația algebrică inteligibilă făcând,/ înțeles Universului dând./ Dumnezeul minții mele, Dumnezeule algebric,/ Dumnezeule al absolutului,/ Unu-le care ai pus în mișcare orologiul cosmic/ ce bate secunda pentru univers,/ ca timpul să curgă într-un singur sens./ Ți-a plăcut atât de mult ordinea, Doamne?/ Ai cunoscut vreodată regretul?”
(Poemul „Demiurgos” din volumul „O mie și una de poeme”, ed. 2016)

Am scris în eseurile anterioare despre marile sisteme filozofice din epoca modernă care a succedat epocii evului mediu, adică sistemele lui Descartes, Spinoza și urma să mai scriu despre cel al lui Leibniz , toți trei – promotori ai încrederii în puterea rațiunii. Fraza rostită de Leibniz: „Ia ceea ce trebuie și fă așa cum trebuie, și vei avea ceea ce dorești”, certifică crezul lui.
Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716) a fost filozof și matematician, unul dintre întemeietorii iluminismului german. O personalitate complexă, caracterizată printr-o forță creatoare impresionantă, realizată în diverse domenii. S-a născut la Leipzig, oraș în Germania, într-o familie luterană evlavioasă, ca timp – aproape de sfârșitul Războiului de Treizeci de Ani, război care a ruinat Germania. Tatăl său era avocat și profesor de filozofie morală la universitatea din localitate. Ca adolescent, a fost educat în școală, dar în mare măsură a fost autodidact, studiind în biblioteca tatălui său, decedat în 1652. În anul 1661, el este admis la Universitatea din Leipzig ca student la drept. Acolo intră în contact cu convingerile oamenilor care au revoluționat știința și filozofia – precum Galileo, Francis Bacon, Thomas Hobbes și René Descartes.

Citește mai mult:Vavila Popovici – Carolina de Nord:  FILOZOFIA, RELIGIA, ȘTIINȚA și POLITICA (18) - LEIBNIZ

Raul ANCHEL: CUGETĂRI DIN COLIVIE (4)

ANCEL Raul MAR2020 mascaOglinda

Să nu uităm nicicând să iubim. De câteva ori pe zi mă duc în pădure. E adevărat, că e ceva de mers. Dar din cauza asta pot fi singur acolo cât timp vreau. Sunt vreo doi kilometri până la luminiș. Acolo în luminișul parcă dăltuit în smaraldul pământului, este lacul meu. În jur doar dealuri, unul mai mândru ca celălalt. Lângă lac, veniți doar ca să mă păzească, copaci de un verde închis, cu coroana plină, soldați tineri, chipeși, stând drepți, cumva respectuoși. Acoperind puțin dealurile, copacii vor să le ia acestora dreptul natural de a se oglindi în luciul de cristal al apei.

Lacul e un rotund perfect. Parcă arhitectul creator, așteaptă acum să-l ridice pe o parte, și încet, încet să-l rostogolească pe pământuri. Un cerc uriaș de apă. Apa acoperă lacul cu o pojghiță subțire, delicată, perfectă. Pare că același creator a umplut paharul lacului, prin înghițituri mici, oprindu-se exact atunci când acesta urma să se verse înafară. Apa stă acum în echilibru gravitațional așteptând un semn, orice adiere de vânt ca să se reverse. Exact peste luminiș, un candelabru de marmoră, un nor alb și gros, închide ermetic cutia mirifică a lacului. Doar razele puternice de soare, reușesc să-l străbată și să mă-ncălzesacă.

Ciripitul de păsărele și bătai scurte din aripi, sparg din când în când văzduhul. Deși și păsărelele fermecate preferă să moțăie ademenite de feeric. Totul doarme-n liniște. Eu îi spun locului Oglinda Mea. E întradevăr o oglindă. Eu stau agățat în rama ei verde, puțin umedă, lungit pe iarba groasă și-mi pierd privirea în luciul apei. În oglindă pot să văd ce vreau.

Citește mai mult:Raul ANCHEL:  CUGETĂRI DIN COLIVIE (4)

Hedi S. SIMON: IVAN LUNGU (1935 - 2020)

LUNGU Ivan1935 2020Eu, rămân mereu aceeași prietenă devotată familiei îndoliate, soția și fiica, în căutarea unor cuvinte potrivite care să le ușureze durerea pierderii
unui soț și tată minunat.
(Hedi S. Simon)

Viața unui om în 134 de pagini....

Am recitit cu deosebită plăcere cartea domnului Ivan Lungu întitulată în 2012: „Maimuţele de dincolo de amintiri” - a doua ediţie a volumului „File de amintiri” apărută în 2005. A doua lectură a acelorași întămplări a fost la fel de plăcută, înşiruirea narativă m-a pasionat la fel ca şi prima oară, deşi multe fapte îmi erau cunoscute. Ştiu şi de ce! Autorul cărţii şi-a petrecut copilăria şi anii maturizării în aceeaşi perioadă ca şi mine.Cu anumite deosebiri individualizate desigur, pot spune că am trăit după acelaşi scenariu.

Deşi copilăria sa începe în Ardeal iar a mea în Bucovina de Nord, avem o mulţime de puncte de intersecţie în viaţă: studii la Bucureşti, amintiri de la Festivalul Internaţional al Tineretului, anii maturităţii petrecuţi în regimul ceauşist cu toate elementele specifice acelei perioade, ca şi întoarcerea la „matcă” în ţara străbunilor,unde viaţa darnică uneori,ne-a oferit o întălnire în locul cel mai bun al prieteniei.

Cu alte cuvinte, cartea domnului Lungu are o dublă semnificaţie: este viaţa personală a autorului şi totodată a mea şi a întregii generaţii de la Al Doilea Război Mondial şi până în prezent. De aceea nu voi numi „Maimuţele de dincolo de amintiri” o carte autobiografică, deoarece mi se pare mai potrivit s-o încadrez în categoria mai largă a literaturii memorialistice. Este vorba despre biografia unei generaţii întregi, din care ies în evidenţă particularitățile individuale specifice copilăriei autorului în sânul familiei sale iubitoare, continuate de dezvoltarea sa ca intelectual, ca şi anii maturizării şi ai maturităţii depline.

Citește mai mult:Hedi S. SIMON:  IVAN LUNGU (1935 - 2020)

Lucian-Zeev HERȘCOVICI: SĂRBĂTOAREA DE ȘAVUOT

HERSCOVICI ZL3 wbCe reprezintă sărbătoarea de Șavuot? Ce caracter are? Ce poziție deține ea în calendarul ebraic? Răspunsul la aceste întrebări arată că este o sărbătoare menționată în Tora, cu caracter unic, special și totodată complex. Acest lucru poate fi înțeles din însăși denumirile ei, opt la număr, fiecare indicând un anumit sens, conținut și aspect. Șavuot este una din cele trei sărbători care includea obligația pelerinajului evreiesc la Ierusalim, cunoscut asupra modului desfășurării sale în perioada celui de al doilea Templu. Spre deosebire de celelalte două sărbători, Pesach și Sucot, ea durează o singură zi în Țara lui Israel și două zile în afara acesteia. Data ei exactă nu este menționată în Tora, ci indicată prin calcul. Dispute asupra datei, duratei și aspectelor sărbătorii au avut loc atât în perioada celui de al doilea Templu de la Ierusalim, cât și în perioada redactării și înregistrării în scris a Talmudului. Unele dispute au continuat și ulterior, în comunități evreiești din Europa, până în secolul al 19-lea. Un caz în acest sens a fost polemica între scriitorii ebraici Hirsch Mendel Pineles din Galați și Moses Waldberg din Iași în anii 60-70 ai secolului al 19-lea.

Hag HaȘavuot (=Sărbătoarea Săptămânilor) este prima denumire a acestei sărbători, deoarece data ei este stabilită prin calculul a ”șapte săptămâni întregi” numărate zilnic, seară de seară, începând din seara ajunului celei de a doua zile de Pesach („numărătoarea Omerului”). Faptul este menționat în Tora, în cărțile Șemot (=Exodul / Ieșirea) și Devarim (=Deuteronomul). După încheierea numărătorii, deci în a cincizecea zi, începe un ciclu nou al rugăciunii. Din acest motiv, sărbătoarea a fost numită și „Iom HaHamișim” (=Cea de a cincizececea zi). Numele sărbătorii a fost tradus în limba greacă ”Pentecost”. Unii rabini au considerat-o ca fiind paralelă cu sărbătoarea de Șemini Ațeret, a opta zi, care urmează celor șapte zile de Sucot, sărbătoarea de Șavuot fiind încheierea sărbătorii de Pesach. De aceea, ea a fost numită și „Ațeret” (=Adunarea).

Citește mai mult:Lucian-Zeev HERȘCOVICI:  SĂRBĂTOAREA  DE  ȘAVUOT 

Web Analytics