Georgetea BLENDEA: INDUCȚIA OCHILOR ALBASTRI

ZAMFIR RayRelatarea despre Radu Ray Florin am să o inițiez de la revoluție. Atunci momentele tensionate i-au hotărât soarta. În focul și bubuiturile armelor simțeam că era de nesuportat coșmarul agresiunii armate. De aceea lupt cu toată ființa mea împotriva a tot ceea ce înseamnă violență. Prietenul lui Radu Ray Zamfir a fost prins de securiști, cu o cruzime demențială, schingiuit și a murit.

Însuflețit de idealul unei noi perspective a vieții, Radu Florin Zamfir străbătea printre gloanțe Brașovul, a luptat cu însuflețire împotriva celor care țineau oamenii în foamete, întuneric și frig.

Și, ce credeți că s-a întâmplat? Tocmai pe el, pe cel care luptase în revoluție l-au chemat să dea declarații. Cu intuiția mare cu care este înzestrat, Radu a hotărât să plece din țară, înțelegând că au rămas aceiași care prost, hulpav și necinstit conduseseră. Aflat în Germania mergea fericit la muncă, a învățat limba germană, dar dragostea mare pentru sora lui care era la Londra, l-a determinat să plece în Anglia.

Citește mai mult:Georgetea BLENDEA:  INDUCȚIA OCHILOR ALBASTRI

Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: IERUSALIM, LOCUL REGĂSIRII

URSU C AFOLI cop1Fără îndoială, pe această minunată planetă care ne-a fost hărăzită drept casă, sunt o mulţime de locuri şi lucruri făurite de puterea naturii ori de mâna omului şi care ar trebui văzute. Un exerciţiu perfect pentru a ne mai potoli trufia sau îngâmfările de tot felul fiindcă ochii şi mintea noastră ar putea face distincţia absolut necesară între măreţia adevărată şi biata noastră făptură trecătoare.
Locuri unde forţele pe care le numim natură au produs tot ce numim leagăn al vieţii, dar şi locuri în care spiritualitatea umană a reuşit să realizeze adevărate miracole chiar dacă unele dintre acestea sunt de dimensiunile unei cărţi.
Desigur puţini, foarte puţini, sunt cei care ar reuşi într-o viaţă să vadă mai mult de jumătate din aceste miracole ale planetei, iar unele dintre acestea vor rămâne, posibil, încă multe mii de ani de acum încolo, la fel de misterioase precum la momentul descoperirii lor.
Însă pentru noi, cei care încă din fragedă copilărie am auzit rostindu-se în altare denumiri precum Ghetsimani, Golgota, Nazaret sau Ierusalim, acestea s-au încastrat în fiinţa noastră culturală încă de la începuturile formării ei şi şi-au păstrat puterea tainică, dar şi acea misterioasă chemare spre cunoaştere.
Cuvintele, ascultate cu sfinţenia firească fiindcă se rosteau cu sacralitatea bine-cuvenită, cu timpul, s-au transformat într-un fel locuri legendare pe care, din nenumărate condiţii obiective ale istoriei pe care am trăit-o, nu speram că le vom putea vedea vreodată. Iar atunci când nefericitele condiţii iniţiale s-au schimbat au început să apară altele, care ne îndepărtau parcă de un vis sortit să rămână pentru totdeauna aşa: un vis.

Citește mai mult:Mihai BATOG-BUJENIȚĂ:  IERUSALIM, LOCUL REGĂSIRII

Jean ASHKENASY: GYURI ȘI PREMIUL NOBEL PENTRU OMENIE

ASHKENASY GOLDHAMMER BOOKSUnuia născut, copilărit și trăit pe Valea Crișului sau Nimăieștului nu pot să mă adresez decât cu „dragă Gyuri”, deși nu te cunosc, dar sper în viitorul apropiat.

Citind „Banca Amintirilor” scrisă de tine, am fost emoționat de autenticitatea dragostei tale pentru natură, foarte emoționat, pentru că astăzi pandemia Corona, este rezultatul sfidării totale a naturii de către om, a poluării și despăduririlor.

Premiul Nobel trebuia să-ți fie decernat ție, pentru autentica ta dragoste și respect al naturii planetei și nu vicepreședintelui Gor pentru conferințele sale. O spun cu toată seriozitatea. Astăzi când milioane de pești mor sufocați în nailonul aruncat în mări și oceane, când poluarea asasină continuă să crească, și despăduririle distrug ce ea ce tu iubești și respecți, tu Gyuri o citezi pe profesoara ta de biologie Anna Marossy: „pădurea este o biserică, acolo nu strigi, mergi încet să nu sperii animalele și nu avem voie să culegem florile în pumni, putem să culegem două, trei fire de ghiocei să-i ducem mamei acasă. Nu e voie să ducem nimic din natură”.

Și apoi închei cu cuvintele: „Am învățat că în acea biserică a naturii nu țipi, nu urlii și cel mai important, respecți tot ce te înconjoară, iar acest lucru l-am transmis tuturor celor din jurul meu”. Gyuri i-ai închinat acestei doamne din munții Apuseni, respectul tău, imortalizând în rășină sintetică 2 șuvițe din părul ei în jurul unei flori, pe care o păstrezi cu sfințenie.

În cartea ta (Banca Amintirilor vol.1), ai ales din toată opera monumentală a geniului Eminescu în minunata și prețioasa ta dragoste pentru natură, o poezie. O redau pentru a-i convinge pe cei ce citesc aceste rânduri de autenticitatea devotamentului tău pentru frumusețea naturii pe care noi am distrus-o: „ Ce te legeni, codrule,/ Fără ploaie, fără vânt,/ Cu crengile la pământ?// De ce nu m-aş legăna,/ Dacă trece vremea mea!/ Ziua scade, noaptea creşte/ Şi frunzişul mi-l răreşte./ Bate vântul frunza-n dungă / Cântăreţii mi-i alungă// Bate vântul dintr-o parte/ Iarna-i ici, vara-i departe.// Şi de ce să nu mă plec,/ Dacă păsările trec!/ Peste vârf de rămurele/ Trec în stoluri rândurele,/ Ducând gândurile mele/ Şi norocul meu cu ele.// Şi se duc pe rând, pe rând,/ Zarea lumii-ntunecând,/ Şi se duc ca clipele,/ Scuturând aripele,// Şi mă lasă pustiit,/ Vestejit şi amorţit/ Şi cu doru-mi singurel,/ De mă-ngân numai cu el!//

Citește mai mult:Jean ASHKENASY:  GYURI ȘI PREMIUL NOBEL PENTRU OMENIE

Georgeta BLENDEA-ZAMFIR: TAINA SCRISULUI - DE LA MAGMĂ LA STEA

BLENDEA ZAMFIR Georgeta br„De la magmă la stea”
(Lucian Blaga)

Sub teiul ce ploua cu flori aurii parfumate, stăteam zile întregi citind din teancul de cărți cu basme. Greu făceam rost de povești, în special de la învățătorul meu, dl. Munteanu. De multe ori am retrăit momentul jenant când ducându-mă să cer cărți, dormea împreună cu soția sa. În carul care mă ducea în Poiana Zimbrilor, unde familia mea stătea câte o săptămână să facă fânul, citeam cărțile lui Jules Verne. În clasa a șasea după lectura cărții „Insula misterioasă”, impresionată profund de existența unui submarin am luat hotărârea să devin scriitoare.

Această hotărâre m-a purtat în viață pe cărări prăpăstioase, dureroase. Mi-am pierdut chiar și marea mea iubire, pe soțul meu când mi-a declarat: „M-am săturat de examenele tale, de concursuri, de scrieri, etc. etc.” Parcă m-ar fi lovit cu o bâtă în cap. A fost unul din motivele pentru care l-am părăsit. Descindea din conții Bucevschi veniți din Polonia în jurul anilor 1600. Ruda, pictorul Epaminonda Bucevschi cu atelier la Viena, a fost prieten cu magnificul Mihai Eminescu. Există poza lui în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” a lui George Călinescu.

Soțul meu era foarte frumos, cu ochi albaștri, mai frumoși decât ai lui Richard Burton, cu o inteligență surprinzătoare și un umor debordant. Trei ani după despărțire m-am zvârcolit în pat lipsindu-mi mereu brațele lui, din nopțile mele. La 15 ani mi-a apărut într-o revistă a timpului o nuvelă. În liceu îmi descriam minunatul meu loc natal Teliu, înconjurat de dealuri cu păduri în diferite culori prin anotimpuri. Acest motiv al anotimpurilor fiice ale Mamei Geea, Zeița Pământului, Mama Geților, a rămas în toată creația mea literară. La cenaclul literar din liceul de pe Calea Bucureștilor Brașov, îmi discuta aceste descrieri, poetul Ermil Rădulescu. Sub balconul vilei mele de pe strada Lunii, îmi cânta serenade un tânăr îndrăgostit care mă cerea de soție, băiatul preotului din Bran. („Eu merg la facultatea de litere pentru a mă face scriitoare”, îi răspundeam semeață; dar drumul, o să vedeți cât de greu a fost.)

Citește mai mult:Georgeta BLENDEA-ZAMFIR:  TAINA  SCRISULUI  - DE LA MAGMĂ LA STEA 

Alexandrina TULICS (Delafield-Oconomowoc Wisconsin, S.U.A.): TAINA SCRISULUI - ÎNGERII DE ATUNCI

TULICS Sanda 7bbrMotto:
„Atingând copilaria
îmi înfloresc teii în palmă...”

Născută în poala copilăriei cuminți, frumoase, unde razele soarelui mi se jucau pe față mângâindu-mă, ascunzându-se în ochii verzi care vor fi plimbați mai târziu prin câmpurile, dealurile înflorite am simțit aroma binelui și a dragostei părintești, a celor două surori mai mari.

Mă văd în mijlocul unei mutări, câțiva soldați veniți să care lăzi de campanie în care erau lucrurile familiei, pe tata grăbit să plece cu transportul și mama separând lucrurile copiilor să nu se amestece cu cele ce pleacă spre o altă destinație necunoscută mie. Măsor atent mișcările lor, țin în mâini un măgăruș din lemn care se mișcă dacă-l apăs, astfel că emoția în care sunt prinsă mă face să-l țin mai mult culcat pe bietul animăluț. La noi este Angela, sora mamei mai mică, venită să ajute la mutat dar mai ales să mă țină pe mine deoparte de curiozitatea și nerăbdarea „de a ști unde merge casa?”, dar „unde merge casa?” - întrebări care le puneam frecvent dar la care nimeni nu avea timp să -mi răspundă.

O văd pe mama în urmă, uitându-se dacă nu a uitat ceva și lacrimi i se scurg pe față ce nu ar fi vrut să fie văzute de mine care-i stăteam mereu aproape. Știam că de atunci, de când plecase tata în brațe - trist, abătut - cu o cutie albă, mică, un sicriaș, aveam să aflu mai târziu, simbolul mândriei numelui ce i l-ar fi purtat dacă ar fi trăit, o făceau pe mama să plângă. Ilie era îngerul din brațele tatei care-l dusese la odihnă și nu era lăsat să crească și să se joace cu noi. Mama mă luă în brațe, și-mi șterse fața ca o mângâiere, asigurare că sunt bine și eu și ea în dragostea-i minunată. Așa am ieșit împreună în curtea unde venise doamna Ferencz cu cei șase copii să ne îmbrățișeze, să-și ia rămas bun de la: „Noa doamna!” (așa credeam că o cheamă pe mama în limba ei necunoscută mie, dar care îmi era destinată să mă însoțească toată viața prin căsătoria cu Iosif, bărbatul bun și blând, iubitor, gingaș, cu dragostea ce încă mi-o poartă.

Citește mai mult:Alexandrina TULICS (Delafield-Oconomowoc Wisconsin, S.U.A.): TAINA  SCRISULUI - ÎNGERII DE ATUNCI

Dr.Augustin OSTACE (Köln Nord, Germania): 400 ÎN MAJORAT MISTIC

OSTACE Augustin Dr BRGândită iniţial ca o subprofesiune de tip hobby, hobby type profession, consecinţă a pasiunii cititului, aproape de tulpina naşterii din SILVA DER SIEBENBÜRGEN, autorul de cărţi, adică subsemnatul, a depăşit zilele acestea cifra de 400 de titluri Online sau E-Books, publicate sau postate virtual pe uriaşii Amazon KDP şi Google Play Books, sub adresele devenite cyber-obiectivate, întru universalitate şi temporalitate, within universality and temporality, deci în:
https://www.amazon.com/Augustin-Ostace
https://www.amazon.de/Augustin-Ostace
books.google.com/căutare Augustin Ostace
books.google.de/căutare Augustin Ostace

Evenimentul este sărbătorit prin muncă, workingevent, prin studiu, study-event, prin scriere şi rescriere, writing and rewrittingevent, prin proiecte tot mai ambiţioase şi bătălii pe toate baricadele adevărului, dreptăţii, raţionalităţii şi creativităţii, on barricades of truth, of righteousness, of rationality and creativity… Ah! Să nu uit de autor (de fapt, online autor)… adică de topicul primordial al existenţei mele, care depăşeşte în aceste zile dublul majorat mistic prin două unităţi de cifrare, încifrare şi codificare…

Mulţumesc întru toate tuturor strămoşilor mei şi ai tuturora, to all ancestors, of myself and everybody, care nu au murit înainte de a avea urmaşi, off-branches before dying, Speciei Sapiens care a înscris în noi mersul biped, upright posture, creativitatea mâinilor libere, creativity of free hands, şi abstractizarea gândirii, abstract thought, şi, deloc în ultimul rând Zeului Sănătăţii, Sound Deity, Wellness Deity, care, în măreaţa lui milă şi îndurare, His Greatness Pity and Endurance, mi-a prelungit în mod neaşteptat viaţa creativă şi educativă, nerămânându-mi decât să aduc rugăciune prin efort, prin inspiraţie şi transpiraţie, prin intuiţie şi informaţie… Muncă şi Rugăciune, Muncă şi Rugăciune, Muncă şi Rugăciune, Ora et Labora, Ora et Labora, Ora et Labora…

Citește mai mult:Dr.Augustin OSTACE (Köln Nord, Germania):  400 ÎN MAJORAT MISTIC 

Vasilica GRIGORAȘ: ACTORUL CONSTANTIN TĂNASE - CELEBRITATE ANCESTRALĂ

TANASE Constantin„Umorul este agerimea spiritului” (Dostoievski)

La prima vedere, unii consideră umorul și satira ceva facil, doar distractiv și hilar. Un gen de a lua în batjocură unele defecte ale omului sau anumite tare ale societății. Scriitorul japonez, Okakura Kakuzo ne spune că „Umorul este zâmbetul filosofiei.” A filosofiei de viață, pentru că „Umorul este uleiul din lampa vieții noastre” (proverb olandez), iar Vasile Ghica consideră „Umorul – această mirodenie a vieții”. Noi, românii suntem binecuvântați pentru că, „Literatura română are un neprețuit element de vioiciune, care lipsește foarte adeseori din celelalte literaturi.” (Tudor Vianu) În concluzie, umorul trebuie luat foarte în serios, este mecanismul prin care stimulăm eliberarea în organism a hormonului numit serotonină, responsabil și dătător de fericire și energie.

Anul 2020 are o triplă semnificație pentru viața cultural-artistică a Vasluiului: se împlinesc 140 de ani de la naștere, 75 de ani de la moartea marelui actor de revistă, Constantin Tănase și 50 de ani de la prima ediție a Festivalului care, cu deosebită cinste și onoare îi poartă numele.

În târgușorul de provincie moldavă, spre sfârșit de secol 19, s-a născut la Vaslui (5 iulie 1880) celebrul actor într-o casă țărănească, din părinții, Ion (laborant de farmacie) și Elena (o femeie simplă, care se ocupa cu treburile gospodăriei).

Copil fiind, alerga ziulica întreagă pe uliţe şi pe toate maidanele împreună cu prietenii. Mai la vale de biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, ctitorie a domnitorului Ștefan cel Mare, traversează ulița principală o albie îngustă prin care curge molcom un șuvoi de apă limpede dezmierdat, Vasluieţ. Aici se răcorea vara şi prindea cu mâna peşti şi raci, iar pentru iarnă își confecționase o patină pentru a se da pe gheaţă. De pe atunci era poreclit „Năsăilă“, aluzie la nasul său lung.

Citește mai mult:Vasilica GRIGORAȘ:  ACTORUL CONSTANTIN TĂNASE - CELEBRITATE ANCESTRALĂ

Anna-Nora ROTARU-PAPADIMITRIOU (Atena, Grecia): O LUME A NOASTRĂ SAU... FIECARE-N LUMEA LUI?

Anna Nora ROTARU PAPADIMITRIOU 1BÎmi răsfir gândurile și-n minte îmi stăruie aceeași și aceeași repetabilă întrebare: ÎN CE LUME TRĂIM? Cu siguranță într-o lume departe de lumea imaginară a lui Platon, Aristotel și Socrate. S-au schimbat vremurile sau noi ne-am schimbat? Putem oare schimba lumea sau lumea ne-a schimbat pe noi? Încă din vechi timpuri, lumea nu a fost o plăsmuire angelică, istoria de altfel ne-o mărturisește de-a lungul veacurilor! Dar cine-i oare de vină? De ce când ne-am trezit pe-acest sfânt pământ, încă de la origini, am încetat să prețuim ceea ce ni s-a dat, murdărind lumea cu faptele noastre?

Să ne imaginăm că ne-am născut într-o peșteră adâncă din care se vede doar o fărâmă de cer, o dâră de lumină la care să ridicăm ochii; acolo trăim, obișnuiți că asta e lumea noastră, precum învață peștele în acvariu și el trăind în lumea lui, neînțelegând ce-i dincolo de peretele de sticlă! Firește, am vrea să aflăm mai multe, peștera asta ne pare mică și încercăm să ne îndreptăm spre lumină și cu cât înaintăm, cu-atât cerul devine mai mare, dăm de soare, de lună, de stele, suntem fermecați dar, totodată, ne simțim atât de mici, slabiși neputincioși, realizând că tot ceea ce știam până acum e-așa de puțin, nesemnificativ în comparație cu lumea de-afară, ce pare infinită. Încet prindem curaj, vrem să cunoaștem cât mai multe, ba chiar credem că suntem în stare să decodificăm tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, din dorința aprinsă de-a afla adevărul, limitând dimensiunile lumii la dimensiunile propriului nostru orizont. Cu timpul ni se nasc idei de-a pune mâna pe această lume, de-a ne-o însuși bucată cu bucată, cu falsa iluzie că ne aparține, ca a fost făcută doar pentru noi și, mai târziu, doar numai pentru UNII dintre noi, mai puternici, destoinici și mai înzestrați chipurile, această iluzie devenind confuzie, pentru că ceea ce credem, de obicei se abate de la realitate. Confundăm multe lucruri diferite, începând de la situații simple până la probleme complexe și-așa ajungem la ziua de azi... unde nimeni nu este fără vină de realitatea ce-am construit cu propiile noastre minți și mâini, toți laolaltă contribuind prin fapte sau nefapte, la a o preface într-o lume dură, ce nu cunoaște nici iubire, nici milă, nici altruism, nici iertare...

Citește mai mult:Anna-Nora ROTARU-PAPADIMITRIOU (Atena, Grecia): O LUME A NOASTRĂ SAU... FIECARE-N LUMEA LUI?

Ioan-Aurel POP: PRINCIPELE CONSTANTIN BRÂNCOVEANU ȘI TRECEREA SA PRIN ETERNITATE

POP IOAN AUREL Acad2Forumul Național Cultural „Brâncoveniana”, din 12 septembrie 2020, organizat de oameni de bine și animat de istoricii George Coandă și Valentina Vasile, merită numai cuvinte de laudă. Gândurile de pioșenie, ridicate spre ceruri din Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, vor ajunge desigur la sufletul lui Constantin Brâncoveanu, ale fiilor Constantin, Ștefan, Radu, Matei, precum și al sfetnicului Ianache, ajunși să fie părtași ai patimilor lui Hristos, încununați cu sacra coroană a muceniciei. Scriu aceste sărace rânduri la îndemnul lui Claudiu Dumitrache, cu regretul de a nu putea fi de față la ceremonii.

*
Reconstituirile istoriografice nu concordă niciodată pe deplin cu realitățile de la care pornesc, iar acestea din urmă se situează întotdeauna mult prea departe de legendele și miturile pe care le generează și care incită imaginația urmașilor. Această constatare este evident valabilă și relativ ușor de ilustrat în cazul personalității principelui Constantin Brâncoveanu (1688-1714) , stins din această viață prin mijlocirea unui martiriu, cu mai bine de trei secole în urmă și devenit sfânt. Istoricii, după menirea meseriei lor, i-au reconstituit epoca și personalitatea, fiind încă departe de realizarea unei imagini complete a aceea ce a fost atunci. Totuși, această imagine, inițiată la scurt timp după moarte, dar statornicită mai ales în ultimul secol și jumătate, cuprinde cinci fațete ale domniei și personalității domnului român, unele evidențiate mai pregnant, altele doar schițate .

Este vorba mai întâi de sacrificiul domnului (martiriul) în numele credinței și al țării sale . După aproape 26 de ani de domnie, în care a știut adesea să înșele vigilența autorităților otomane și să navigheze învingător printre obstacolele interne și externe, domnul cu cei patru fii și cu sfetnicul însoțitor aveau să se lase sacrificați, la 15 august 1714, refuzând salvarea prin abdicarea de la legea românească și credința creștină. Acest sacrificiu sau martiriu în numele valorilor morale și religioase supreme a fost perceput aproape instantaneu ca unul deopotrivă personal și colectiv. Odată cu trecerea în viața eternă a domnului și a familiei sale, era salvată, prin calitatea lui Constantin Brâncoveanu de conducător suprem al Țării Românești, întreaga națiune română, care repudia supunerea în favoarea libertății și umilirea în favoarea demnității. Derularea martiriului în ziua Adormirii Maicii Domnului a sporit taina sacrificiului în numele poporului său – precum făcuse odinioară Mântuitorul vegheat de Sfânta Maria – incitând imaginația populară și dând frâu liber legendei.

Citește mai mult:Ioan-Aurel POP:  PRINCIPELE CONSTANTIN BRÂNCOVEANU ȘI TRECEREA SA PRIN ETERNITATE

Web Analytics