Napoleon SĂVESCU: DUMINICA FLORIILOR

SAVESCU Napoleon DrCa multe sărbători creştine, iniţial a fost o sărbătoare păgână, dacică, a vegetaţiei şi a fertilitaţii, peste care creştinismul a suprapus o sărbătoare religioasă, schimbându-se denumirea şi semnificaţia ei, dar păstrându-se în bună parte tradiţiile iniţiale.

Flora era la vechii romani zeiţa florilor şi a înfloririi. În onoarea ei, odată cu venirea primăverii, avea loc sărbătoarea Floralia, care dura numai o zi, pe 29 aprilie. La creştini Duminica Floriilor reprezintă intrarea lui Isus în Ierusalim.

Isus a pornit spre Ierusalim. În timp ce se apropia de Betfaghe şi Betania, lângă Muntele numit al Măslinilor, a trimis doi discipoli, spunându-le: „Mergeţi în satul dinaintea voastră şi, când veţi intra, veţi găsi un măgăruş legat, pe care nici un om nu l-a încălecat: dezlegaţi-l şi aduceţi-l!” Când au plecat cei trimişi, au găsit după cum le-a spus. În timp ce ei dezlegau măgăruşul, stăpânii lui i-au întrebat: „De ce dezlegaţi măgăruşul?” Atunci ei au răspuns: "Domnul are nevoie de el". Apoi l-au adus la Isus şi, aruncându-şi hainele peste măgăruş, l-au urcat pe Isus deasupra.

Poarta Aurită este una din căile de acces în Ierusalim. Aici a fost întâmpinat Isus. Potrivit tradiţiei iudaice, atunci când Mesia va reveni va intra pe această poartă.
De frică, musulmanii, sub domnia lui Ottoman Sultan Suleiman Magnificul (1520-1566) au hotărât să închidă accesul pe această poartă şi au înălţat un zid. La intrarea în Ierusalim Isus a fost întâmpinat cu ramuri de palmier şi măslin.

La Daci, frunzele/florile de salcie vesteau Reinvierea naturii. Ramurile înmugurite ale acestui copac sunt folosite si azi , la noi, la daco/români în procesiunea din Duminica Floriilor, in Biserica noastră Dacică. Frunzele de palmier, au înlocuit cele de salcie, dar nu si la noi, in Biserica noastră Dacică.

Poate că vi se pare puţin cam exagerat să ne numim Biserica noastră Dacică, aşa că vreau să vă mentionez câteva rânduri din „Istoria bisericii române”, Pr.Ion Vicovan, vol,II, pg.174, ed.Trinitas, Iaşi, 2002: „...patriarhul ecumenic Sofronie a convocat în aprilie 1865 Marele Sinod patriarhal, căruia i-a supus spre deliberare < cele trei proiecte de LEGI DACICE..>..declararea de catre sine a Bisericii Dacice ca independentă... În acelasi timp, Sinodul patriarhal a hotarât ca un delegat al Marii Biserici să fie trimis în ...”
----------------------------------------------
Dr. Napoleon SĂVESCU
New York, SUA
5 aprilie 205

Roxana CRISTIAN: RAMURA DE SALCIE

ramura de salcieCum să sărbătorim Duminica Floriilor când ştim că orice sărbătoare, orice zi, orice oră din viaţa creştină este însăşi viaţa Logosului întrupat?

Sărbătoarea cuprinde deodată slava, frumu­seţea şi mărirea lui Dumnezeu, dar şi patimile kenozei Sale până la moartea pe cruce. De dureri şi de necazuri ştim să ne plângem şi să le respingem, dar ne ferim să preschimbăm întristările noastre, după făgăduinţa Domnului, în Bucurie: “Vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie”(Ioan 16, 24) şi iarăşi în “bucurie”(Ioan 16, 21-22) şi încă în “bucurie deplină” (Ioan 16, 24).

Cum să urmăm îndemnul de azi al Apostolului: “Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” (Filipeni 4,4)? Cum să ieşim din egoismul nostru contrafăcut care ne opreşte respiraţia, cum să ieşim în întâmpinarea Domnului nostru Iisus Hristos cu ramuri de finic? Cum să înflorim în ziua Floriilor după cântarea psalmistului: “Dreptul ca finicul va înflori”? Cum să ne altoim mlădiţa de salcie – semnul de recunoaştere – întru asemănarea sceptrului purtat de Îngerii de lângă stejarul de la Mamvri?

Citește mai mult:Roxana CRISTIAN:  RAMURA DE SALCIE

Marin VOICAN-GHIOROIU: LA O HALBĂ CU BERE (SCHIŢĂ UMORISTICĂ)

VMG APR2015 wbMă găgăuţă, chiar o crezi capabilă pe Eva să asculte balivernele şi tâmpeniile tale, că tu-i oferi în dar stelele de pe cer?
Ce, eşti gelos pe mine că-i cânt serenade?
Nu, dar nu mă laşi să dorm...
Ca să vezi!... nici nu-ţi cânt ţie, dar după mintea ta aia creaţă, ce-aş putea să-i dau când aseară m-am culcat fără să mănânc măcar o coaje de pâine?
Oferă-i ce-şi doreşte şi ea, aşa cum o doreşti şi tu: o strângere prelungită în braţe... un sărut pătimaş, iar cheltuielile pe care le faci au să fie minime.
Hai să fim serioşi, cum s-o strâng în braţe când ea stă la etajul trei?!...
Urcă la ea.
Nu am cum...
De ce?
În curte are un câine lup, care m-ar rupe dacă deschid poarta.
Atunci de ce nu te latră când zbieri de-cu-seară până la miezul nopţii?
Ştiu eu?... Probabil că-i place vocea mea.
Măi trubadurule, să ştii că ai dreptate, doarme potaia că nu i se aude glasul, iar când pleci începe să urle.
Nu urlă, cere un bis...
...A, ia priveşte spre balcon.
Ce este?
Eva s-a aşezat în şeslong şi se pregăteşte să-ţi asculte concertul.
Din acest moment nu-i mai cânt.
Te-ai supărat?

Citește mai mult:Marin VOICAN-GHIOROIU:  LA O HALBĂ  CU BERE  (SCHIŢĂ UMORISTICĂ)

Gabriela Janik ( Aldingen, Germania ): SEMNIFICAŢIA SĂRBĂTORII PASCALE LA CREŞTINI

radio_prodiasporaPartea I

Începând cu prima zi a săptămânii în care Domnul Iisus a intrat în Ierusalim, călare pe un măgăruș și până la înviererea Sa din morți, în mod tradițional, această săptămână a fost numită Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștilor. În această perioadă, ne aflăm în cea mai măreață, binecuvântată și cea mai minunată perioadă a anului, indiferent de programarea ei calendaristică sau de acceptarea ei între Marile Religii ale Lumii.
Au trecut aproape două mii de ani și an de an, ne aducem aminte că Domnul Iisus, întrupat de la Tatăl prin Fecioara Maria, a venit și a locuit printre oameni, s-a făcut Om ca să înțeleagă nevoile și problemele noastre, ca apoi, să fie răstignit pe o cruce, un stâlp de tortură, ca să aducă oamenilor, celor care cred în jertfa și învierea Lui, mântuirea.
Faptul că această sărbătoare nu a luat sfârșit până în zilele noastre sau nu s-a „pierdut” undeva în spațiu, dovedește clar că Iisus Cristos nu a fost vreun mit, invenție sau vreo teorie născocită de preoți sau agnosticii din aceea vreme, ci realitate.
Pentru iudei, sărbătoarea pascală are cu totul o altă semnificație, chiar dacă poartă în ea profeția morții și a înviereii Domnului Iisus.
Cu mii de ani în urmă, Dumnezeu, prin Moise, a salvat poporul evreu din robia egipteană, după o perioadă de 430 de ani prin sacrificarea unui miel de parte bărbătească, fără cusur. Cu sângele mielului sacrificat, evreii ungeau ușiorii caselor pentru a fi recunoscute de îngerul Domnului care trecea pe lângă casele israeliților, stropite cu sânge, lovind în același timp casele egiptenilor.
Noaptea aceea a fost numită de către israeliți, Noaptea Salvării sau Sărbătoarea Pascală, sărbătoare în amintirea evenimentului dar și a animalului sacrificat, care prin sângele său a salvat familiile evreilor de la moarte.
Una din lecțiile împortante pe care le avem de învățat de la sărbătoarea pascală a iudeilor, este că, ceea ce faci aproapelui tău, la rândul tău, la fel ți se va face.

Citește mai mult:Gabriela Janik ( Aldingen, Germania ): SEMNIFICAŢIA SĂRBĂTORII PASCALE LA CREŞTINI

Actrița Bai Ling ... de la Holywood, la București!

311

8710

Invitată special la Gala Superkombat de la Ploiești, celebra actriţă Bai Ling a vizitat România pentru câteva zile. Actrița este cunoscută pentru rolurile în filme de prestigiu precum “Anna and the King” alături de Judie Foster, “The Crow” alături de Brandon Lee, “Wild Wild West” alături de Will Smith, “Sky Capitan” alături de Angelina Jolie si Jude Law, “Crank” alături de Jason Statam și “Red Corner” alături de Richard Gere.

De 8 martie, Ziua Internațională a Femeii, a acceptat invitația ASR Prințului Paul și Prințesei Lia, în București, alături de domnul Yan Jianwu, Consilierul Cultural al Ambasadei Republicii Populare Chineze la București, artiști și oameni de afaceri din România.

Am întrebat-o pe actriță cum a simțit oamenii și locurile pe care le-a vizitat: “Mă aflu în România pentru prima oară. Am avut câteva zile pline de evenimente, am fost foarte ocupată și simt că am venit aici cu o lună în urmă. Am găsit atât de multe locuri interesante, peisaje, multă culoare. Oamenii sunt atât de calzi, de inimoși, de misterioși. Când am ajuns aici, am dat de o lumină superbă de soare. Am găsit viață, natură și chiar dacă nu știu foarte multe lucruri despre aceste locuri, mă simt bogată în spirit, în cultură și simt natura. Mi-aduc aminte că în copilărie am jucat rolul unei fetițe romănce, un dans și un cântec românesc…trebuia să interpretez ceva din vest! Nu știam nimic pe-atunci despre aceste locuri. Mi-a luat mult să ajung aici! Mă simt acum într-un fel aprope de aceste locuri…mă simt ca acasă! Parcă aș fi în China, chiar și acum când stăm de vorbă…nu-mi dau seama daca este acasă în China, sau în altă parte a lumii!”

Citește mai mult:Actrița Bai Ling... de la Holywood, la București!

Alexandra MIHALACHE: ANATOL COVALI MUZICA VERSULUI DIVIN

COVALI Anatol WBSonetele lui Anatol Covali sunt expresia unei viziuni profund rafinate. Cernute prin sita vremii şi şlefuite în acorduri de lumini, sonetele sunt pentru poet hotarul către divinitate, către esenţa nemărginirii şi a dezrobirii. Se regăseşte pe sine doar acolo unde poate îmbrăţişa absolutul şi unde libertatea sa interioară înseamnă o călătorie spre cetatea sublimă a divinităţii. Fiecare vers este o poartă spre seninătate, dar şi o lacrimă care urcă spre cerurile năzuinţei în doruri necuprinse.

Cântecul său lăuntric îşi găseşte mângâierea într-una din cele mai frumoase forme fixe ale poeziei, sonetul. Dar, pentru Anatol Covali, această formă de poezie nu reprezintă încorsetare, ci descătuşare, zbor spre deplinătate şi călăuză spre eternitate.

Măiestria cu care dă grai sonetului este o forţă nebănuită, iar puterea de a zidi veşnicia într-un vers îl înalţă spre orizonturile reveriei. Haina sa este sculptată de timp în versuri tremurătoare care se unduiesc în vântul nemuririi. Melodios şi copleşitor, sonetul său capătă valori de mare însemnătate, venind parcă din alte veacuri să se închine prezentului. Însetat de libertate şi aspiraţii depline, poetul păşeşte pe potecile biruinţei. Soarbe vremelnicia din pocalul adevărului căutând să o definitiveze printr-o baladă a frământărilor. În calea sa curg râuri de suspine, iar paşii îi sunt călăuziţi de doinele frumuseţii răvăşitoare. În ochii săi blânzi s-au furişat doruri şi suferinţe care caută să evadeze spre lumile dreptăţii, spre puritate şi împlinire.

Măreţia sonetului său este covârşitoare. Poetul contemplă o lume care şi-a pierdut strălucirea în abisul durerilor, care încearcă să răzbată în ploile efemerităţii, oglindită în neajunsurile vremii. Frământările sale lăuntrice sunt chemări către regăsire, către ţărmurile speranţei şi ale frumosului zidit cu trudă şi migală într-un câmp al redefinirii.

Citește mai mult:Alexandra MIHALACHE:  ANATOL COVALI  MUZICA VERSULUI DIVIN

Polidor SOMMER: VIAŢA LUI BISMARCK ÎN 12 CICLURI DE CÂTE 7 ANI (INTERPRETĂRI INTERFERENŢIALE)

BISMARCK wbBismarck: 200 de ani de la naştere
(1 aprilie 1815 - 1 aprilie 2015)

După primii şapte ani ai copilăriei (I=1815-1822), petrecuţi pe moşia de la Kniephof, de care Otto îşi va aminti toată viaţa cu nostalgie şi chiar cu emoţie, următorul set de şapte ani (II=1822-1829) îl va găsi pe acelaşi copil, Otto von Bismarck (în urma unor demersuri ale mamei sale, Wilhelmine) învăţând în şcoli cu copii aristocraţi. Al treilea set de şapte ani (III=1829-1836), adică între 14 şi 21 de ani, îl prinde finalizându-şi studiile (în primul rând bacalaureatul la 17 ani, apoi anii de facultate în domeniul dreptului la Göttingen şi Berlin).

Al patrulea set de şapte ani (IV=1836-1843), adică între 21 şi 28 de ani, îl găseşte pe tânărul Otto adaptându-se cu greu activităţii de funcţionar („lucrător cu hârţogăraia”), dar este şi perioada avântului nebunesc în escaladarea aventurilor amoroase şi căutarea dragostei statornice. În al cincilea set de şapte ani (V=1843-1850) Otto von Bismarck cultivă mediile sociale cu şarm şi dezinvoltură, pentru că apare iubirea stabilă, urmată de întemeierea unei familii. Al şaselea set de şapte ani (VI=1850-1857), între 35 şi 42 de ani, îl consacră, aşa cum îşi dorise atâţia ani, şi ca diplomat. Al şaptelea ciclu (VII=1857-1864) reprezintă anii accederii în Eşalonul Întâi al Puterii, în urma aşteptării tensionate, dar, mai ales, în urma unor găselniţe politico-militare, extrem de abile, care au condus la anexarea ducatelor daneze Schleswig şi Holstein.

Ciclul Nr.8 al celor şapte ani (VIII=1864-1871) se poate traduce prin perioada războaielor pentru unificarea Germaniei, fondarea celui de-Al Doilea Reich, evenimente care îl transformă pe Bismarck practic în adevăratul părinte al naţiunii germane şi, fără teama de-a greşi, sunt ani care pot fi consideraţi vârful carierei sale politice şi militare. Al nouălea ciclu de şapte ani (IX=1871-1878) este perioada drumului diplomatico-managerial de imagine politică a lui Bismarck în poziţiile de: lider al naţiunii germane; garant al păcii în Europa; mediator neutru (în cadrul Congresului de pace de la Berlin) al conflictelor militare din Balcani datorită mişcărilor de independenţă ale popoarelor din sud-estul Europei, subjugate de Imperiul Otoman în concurenţă cu Rusia pentru dominaţie zonală.

Citește mai mult:Polidor SOMMER:   VIAŢA LUI BISMARCK ÎN  12 CICLURI DE  CÂTE 7 ANI (INTERPRETĂRI INTERFERENŢIALE)

Virginia Vini POPESCU: SUFLETUL NU ARE GRANIŢE !

POPESCU V Vini WBNu ştiu exact ce este sufletul! Prin cărţi şi dicţionare l-am găsit definit în toate felurile. În una dintre primele mele reprezentări, sufletul însemna zâmbetul, blândeţea şi mângâierea caldă a oamenilor. Cu trecerea anilor, am înţeles că sufletul nu are graniţe, nu se poate compara decât cu nemărginirea, că poate avea, în anumite situaţii, într-un interval infinitezimal de timp, exteriorizări comparabile cu cele înregistrate într-o viaţă de tihnă. Am înţeles că faptele bune pe care oamenii le fac pentru semeni, în mod dezinteresat, sunt determinate de ceva frumos şi tainic aflat în interiorul lor, de binele din care au fost plămădiţi, de o nobleţe anume, care poartă frumosul nume de suflet. Această înţelegere, precum şi altele, pentru care spre a nu le ştirbi splendoarea, folosind cuvinte nepotrivite, nu voi insista să le expun, mi-au format deschiderea spre subiect.

Toţi oferim mai mult sau mai puţin din sufletul nostru celor din jur. Valorificarea darurilor spirituale ţine, însă, în egală măsură şi de cei care le primesc. Înţelegerea acestui fapt duce frumosul mai departe. În copilărie, în lumea satului meu, în familia mea, am auzit multe vorbe pline de înţelepciune despre aceste lucruri, le-am înţeles şi le-am păstrat cu drag. Viaţa le-a modelat mai târziu, conturând partea frumoasă din mine, un bun pe care-l am, îl simt şi care vine atât de departe… Am ajuns în această filosofie, purtată de o veste, primită recent din Australia, de la o personalitate aflată într-un fotoliu de prim plan al sufletului meu, un om făcut pentru bine! Vestea mi-a răscolit amintiri ce mă duc cu gândul pe traseul existentei, către partea fină a trăirii şi înţelegerii, către alţi oameni dragi şi valoroşi pe care i-am întâlnit.

Am avut şansa de a întâlni mulţi oameni deosebiţi, prin semnalele de suflet pe care mi le-au dat în momente potrivite cu nevoile mele, care de cele mai multe ori au vizat latura formarii. Poate că i-am găsit pentru ca mergeam pe acelaşi drum! Poate că purtam bagaje asemănătoare, care atrag atenţia călătorilor, în mod reciproc şi inevitabil. Oricum ar fi fost, le-am primit cu drag lumina interioară reflectată de ochi, ştiind prea bine că ei nu-mi dau nimic concret, dar îmi pot amplifica prin fluxul invizibil numit gând bun, voinţa şi puterea, dragostea de viaţă şi mai ales încrederea că binele şi frumosul există şi că omul este purtătorul lor.

Citește mai mult:Virginia Vini POPESCU:  SUFLETUL NU ARE GRANIŢE !

Getta BERGHOFF: VIOLONCELUL DIN CENTRUL DIZENGOFF

BERGHOFF Getta 1wbS-a întâmplat în toamna abia sfârşită, la Tel Aviv, când traversam Dizengoff la intersecţia cu Bar Kochba. Natura îmbrăcase haina culorilor descompuse ale verii consumate între griji, ruine şi climă fierbinte. La intrarea în clădirea marelui magazin „Hamashbir” e pază, tablou intrat în obişnuinţa noastră ca un lucru firesc al vieţii. Mai spre colţul străzii privirea mea prinde violoncelul şi arcuşul şi, imaginea neconturată mă obligă să opresc, să-l aflu pe interpret. În urechi îmi ajunge Elgar, încetinesc pasul să fiu sigură că urechea nu mă înşală, unde-i interpretul?

Interpreta, după toate deducţiile mele. O podoabă capilară încărunţită de viforniţele vieţii cade în şuviţe răsfirate, dezordonate peste capul aplecat ca o jerbă ofilită pe un mormânt fastuos. Umerii aplecaţi îmbrăţişează violoncelul.

Am rămas locului la trei metri distanţă. Perfecţiunea interpretării mă înfioară, mă derută faptul că nu se foloseşte de nici o partitură. Nici interpreta nu mă vede pe mine. E dusă cu piesa lui Elgar într-o lume a fascinaţiei retrăită cu intensitatea poate asemănătoare cu a trăirilor ce l-au inspirat pe Elgar să scrie compoziţia, atunci la sfârşitul primului război, lăsându-l pe el epuizat şi dezamăgit, înrobit în durerea morţii soţiei.

Cu gândul la Elgar am rămas în mijlocul trotuarului, izbită într-o parte şi alta de lumea grăbită de pe stradă. Această piesă de concert – un apel al lui Elgar de a pune capăt tuturor războaielor, e potrivită acestor zile tomnatece, triste şi triumfale căci morţii noştri n-au murit, trăiesc în noi. Ca nişte intruşi nedemni şi gălăgioşi, monedele turbură liniştea de câte ori sunt aruncate în cutia violoncelului.

Când piesa de concert s-a terminat, femeia şi-a ridicat umerii, şi-a înălţat capul şi am văzut-o deschizând ochii. Eu aveam impresia că atunci se trezise: o faţă deschisă, nefardată cu urme de riduri pe obrazul mat ca pârâiaşele de munte însemnate pe o hartă. Şi-a aşezat arcuşul pe cutie, a deschis un termos din care băuse lichidul din pahar. N-am observat-o când reluase arcuşul căci eu, cu mâna împotmolită în poşeta totdeauna plină de hârtii cu şi fără trebuinţă, trăiam dilema mea, să-i dau ceva, să îndrăznesc? Monedele de metal din cutia întredeschisă sclipeau în ochii mei în semn afirmativ. Merita, cât un bilet de concert.

Citește mai mult:Getta BERGHOFF:  VIOLONCELUL DIN CENTRUL DIZENGOFF

Web Analytics