Cornel DURGHEU - PUNCT DE VEDERE: DESCONSPIRAREA UNEI IDEI - DETALIU

DURGHEU Cornel 2019bMotto:
„Un popor e MARE, e la apogeu, când dă sculptură bună, când dă sculptori MARI”
(Gheorghe Dimitrie Anghel – sculptor)

Intrigat, zilele trecute,de intervenţia mai colorată a unei prestigioase personalităţi istorice şi patriotice din mediul intelectual superior orădean, de sublinierea şi afirmaţia eronată, de altfel, a Distinsului Domn, precum că în oraşul Oradea „apar Statuile ca ciupercile după ploaie”, combativ şi deranjat de astfel de afirmaţii răutăcioase, nesustenabile, m-am hotărât a lămuri, unele aspecte legate de fenomenul de civilizaţie culturală în sine, scoţând din contextul mai larg al scrierilor mele istorico-biografice, paragraful de mai jos. Însemnări care stau mărturie peste timp, de atitudine civică şi critică constructivă, dar şi un punct de vedere sever, privind unele acţiuni deloc lăudabile în acest domeniu, ale Forurilor Administrative Locale, cu toate meritele lor sub alte aspecte. Este un „Detaliu”, pe care îl prefer lansat publicităţii, considerându-l un gest folositor care să dea de gândit omului, în aceste vremuri pandemice dramatice, însoţite la nesfârşit de-o tulburătoare instabilitate politică şi morală în spaţiul mioritic, o instabilitate determinată mereu de forţele obscure ale naţiei romane, în ultimele trei decenii. Un material sever oferindu-l spre observare atentă şi analiza lucidă ochiului critic local, ca fiind, din punctul meu de vedere, justificat, corect şi necesar sufleteşte.

Citește mai mult:Cornel DURGHEU -  PUNCT DE VEDERE:  DESCONSPIRAREA UNEI IDEI - DETALIU

Augustin OSTACE: HERTA MÜLLER 2020 (IV-VI)

2000 POETICAHERTA MÜLLER (IV)
„NU AM INTENŢIONAT SĂ O REDUC PE HERTA MÜLLER (ORICUM, NU AM NICI O ŞANSĂ!), SAU SĂ O MINIMALIZEZ ÎN CREAŢIILE EI LITERAR-POETICE (ORICUM, EU SUNT MULT PREA ÎN SPATE!), CI AM VENIT S-O ÎNTĂRESC PE HERTA MÜLLER, ÎN SPECIAL ÎN BĂTĂLIILE EI SOCIAL-ISTORICE (ORICUM, SUNT UN SCRIITOR PROTESTATAR), AM VENIT S-O ÎMPLINESC PE HERTA MÜLLER, ÎN SPECIAL ÎN DESCHIDERILE SALE ANTHROPOSAPIENTICE (AICI PAR A FI ÎN AVANTAJ PRIN SISTEMELE MELE FILOZOFICE), TOATE PORNITE DIN TEMPOROSPAŢIALITATEA SPIRITUALĂ TEUTONO-MIORITICĂ DIN SUD-ESTUL EUROPEI (UNDE AM EXPERIENŢA DIRECTĂ A VIEŢII DE LA ŢARĂ, CA ŞI HERTA MÜLLER DE ALTFEL), ŞI EXTINSĂ DUPĂ 1987 ÎN TEMPOROSPAŢIALITĂŢILE SPIRITUALE TEUTONO-VESTICE (DRAMATICE REALITĂŢI CREATIVE PENTRU MINE), ŞI, DUPĂ ANUL 2000 ÎN TEMPOROSPAŢIALITĂŢILE SPIRITUALE OCCIDENTALE ŞI MONDIALE (AICI SUNT MULT ÎN SPATELE EI!), ÎMPLINITE ÎN REMARCABILUL ŞI EXTRAORDINARUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ DIN ANUL 2009 (URIAŞ AVANTAJ DE SINGULARITATE ŞI EXCEPŢIONALITATE HERTA MÜLLER!)”…
(Augustin Ostace)

…Dacă am prezentat ceva, extrem, extrem de puţin, desigur, din cărţile Hertei Müller în precedentele articole literar-jurnalistice sau de gen jurnalism poeto-filozofic, să continuăm această aventură a spiritului şi preţuirii, evident, Selbstverständlich, nu numai de breaslă literară, printr-o investigare analitică (adică o formă a idealismului analitic, care se doreşte o recombinare de Hellenism Graeco–Roman, de filozofii Anglo–Americane şi de conceptologii Germano–Latine), cât şi poetico-filozofică, toate în substratul Limbii noastre Române, cel mai comun element şi document sufletesc între Herta Müller şi subsemnatul autor a prezentelor comentarii, impregnate de spiritul Herta Müller, (geprägt bei Herta Müller’s Geist)…

Aş fi vrut să scriu la „subsemnatul autor“ de mai sus, pe Augustin Ostace, dar soţia mea, un gnadenlos R.S., deci fără milă, îmi spune apăsat, repetând cuvânt cu cuvânt:

Citește mai mult:Augustin OSTACE:  HERTA MÜLLER 2020 (IV-VI)

Julia Henriette KAKUCS: AMINTIRI TIMIŞORENE IDDISCHE MAMME

JIDDISCHE MAMME2Constatasem, încă din fragedă copilărie, că fiecare familie posedă un general. La noi, bunica era aceea care ţinea frânele în mână. Corpolentă şi plină de energie, se mişca cu o uşurinţă uimitoare. În ochi îi lucea scânteia zglobie a copiilor puşi pe pozne. Ştia mereu totul despre vecinii ei. Miss Marple ar fi putut învăţa de la ea. Piaţa - cumpărarea gâştelor – era câmpul ei imbatabil de activitate. Îşi oferea, cu mare dărnicie, ajutorul vecinelor, care o rugau să le arate cum se alege o gâscă cu ficatul mare. Având competenţa unui internist, reuşea să cumpere mereu gâşte cu un ficat cântărind peste un kilogram.

Astăzi se interzice, în multe ţinuturi, îndopatul lor, dar, pe vremea aceea, ficatul era, în majoritatea ţărilor europene, nespus de căutat. Bunica primea pentru ficat o sumă substanţială de la Schachterul din curtea sinagogii din Iosefin. Cu această sumă cumpăra a doua gâscă, reuşind astfel să-şi sature familia numeroasă. Bunicul primea întotdeauna bucăţile cele mai alese. Una din zicalele ei preferate era: „Hrăneşte bestia!”, zicală ce nu se potrivea deloc cu blândeţea bunicului meu. Cred acuma, însă, că vorbele ei îmi erau adresate mie, în intenţia de a mă pregăti pentru viaţă. În aşteptarea orelor târzii, aranja pe o farfurie bunătăţi, pe care, acoperindu-le cu grijă, le punea în frigider. Ottati era, în fiecare noapte, flămând. O viaţă întreagă m-am întrebat cum de rămăsese aşa de subţirel, în ciuda bucătăriei kosher, în care se gătea numai cu untură de gâscă. Uneori, înnoptam la ei. Bunicul sosea seara, în tăcere, de la sinagogă. Mă scruta, cu acea privire blajină a ochilor săi verzui – care-mi era aşa de dragă – , îmi zâmbea şi, după ce se spăla liniştit şi pe îndelete pe mâini, mă ruga să-i povestesc, despre mine, despre ceea ce făcusem în acea zi atât de măruntă pentru lumea cea mare. Era polul unei mulţumiri adânci...

Citește mai mult:Julia Henriette KAKUCS:  AMINTIRI TIMIŞORENE IDDISCHE MAMME

Vavila Popovici – Carolina de Nord: DESPRE CAUZĂ ȘI EFECT

Vavila Popovici Despre Cauza si efect „Fii sincer față de tine însuți... și atunci nu mai poți fi fals față de cineva.” – William Shakespeare

Comunicarea este o componentă esențială a vieții. Comunicarea include: Cauză, distanță, efect, combinate cu intenție, atenție și reproducere/duplicare/copiere, înțelegere.
Pentru a exista o comunicare este necesar ca în „A” să existe o intenție care se va transforma în „B” în atenție, și este necesar să apară o copiere a ceea ce s-a întâmplat în „A”. Deci, între „A” – cauza – și „B” – efectul – trebuie să existe o înțelegere. Odată realizată duplicarea, s-a înfăptuit comunicarea, fără efecte negative. Dacă însă, copierea nu se realizează corect, fie în „A”, fie în „B”, ciclul comunicării nu este închis și se așteaptă răspunsuri; atenția și intenția fiind perturbate.
Dintre multele definiții privind comunicarea, am ales definiția unui biolog american, Edward Wilson (n. 1929), pe care am considerat-o cea mai semnificativă: „Comunicarea este o acțiune a unui organism sau a unei celule care alterează modelele probabile de comportament ale unui alt organism sau altei celule, într-o manieră adaptativă pentru unul sau mai mulți participanți”.
Conceptul de cauză – efect are o vechime de milenii și se bazează pe observația umană asupra realității și modificărilor pe care le suferă. Analiza stărilor ambientului și a efectelor acțiunilor umane asupra acestuia a dus la constatarea că orice se întâmplă în natură se poate motiva cumva, consecința acțiunii oricărei cauze fiind numită generic „efect”, iar cuplul „cauză-efect”, a devenit mecanismul de explicare a orice există pe lume. Diverși filozofi s-au ocupat de această problemă.

Citește mai mult:  Vavila Popovici – Carolina de Nord: DESPRE CAUZĂ ȘI EFECT

Cosmin DARIESCU: VARA ASTA REVINE IAȘMAK-UL !

Edib Halide2Soarele devine tot mai darnic cu lumea, în aceste zile de final de aprilie 2020! În fiecare zi, amiaza este tot mai fierbinte! Vegetația se deschide și se colorează tot mai intens, viețuitoarele se bucură tot mai mult de oceanul de lumină și căldură! Vara se furișează pretutindeni în jurul nostru chiar și în casele noastre unde ne-am retras de frica virusului SARS-CoV2, creatorul unei boli nemiloase (Covid19). Rarele clipe, când simțim vestirea verii și când ne putem îmbăia în lumină, sunt momentele în care ieșim să căutăm mâncare, medicamente sau să ridicăm pachete de la poștă ori să facem anumite plăți prin virament bancar.

În astfel de ocazii, ochii noștri curioși se aruncă, asemeni unui urs flămând, asupra chipurilor celorlalți… O senzație de frustrare ne cuprinde! Chipurile celorlalți sunt ocultate. Nasurile și buzele sunt ascunse de măști cu diverse forme, culori și texturi… Doar ochii, părul și uneori urechile mărturisesc umanitatea chipului din fața ta! Senzația de alienare, de singurătate stârnită de pata constantă de pe chipurile celorlalți este alinată într-o oarecare de măsură de limbajul ochilor… Femeile domină acest joc, favorizate de farduri, de tușul de ochi și de instinct… Bărbații, lipsiți de aceste boieli, fac primii pași stângaci în arta grăirii din priviri.

Citește mai mult:Cosmin DARIESCU:  VARA ASTA REVINE IAȘMAK-UL !

Elena BUICĂ: GÂNDURI  DESPRE  SENECTUTE

BUICA Elena JUL2019XDedicație celor care cred că bătrânețea este o pacoste

Despre bătrâneţe credeam altceva înainte de a o trăi. Trăind-o, mi se pare foarte departe de părerile pe care le aveam în tinereţe, păreri pe care le reîntâlnesc acum la cei mai tineri decât mine. Este foarte ciudat să te simţi tânăr în timp ce societatea te crede bătrân. N-ai cum să cunoşti aceste „trăiri” fără să le trăieşti. Ioana, prietena mea din copilărie, fără nicio clasă primară, dar cu înţelepciunea omului din popor, îmi spunea: “Ştii ce simt eu acu' la bătrâneţe? Că asta o să-mi treacă, aşa cum trece o boală şi o să fiu iar cum am fost, să iau sapa la spinare şi să mă duc la treabă, că fără mine parcă stă lumea în loc”.

Preocuparea mea de acum, cea a scrierilor, de multe ori îmi împinge gândurile spre rosturile scrisului la vârsta senectuţii. Ce gândesc şi ce simt acum? Mi se pare că bătrâneţea poate fi considerată un suflet tânăr într-o carcasă veche şi că în scrieri nu vezi carcasa. Şi mai este ceva de luat în seamă: orarul îmbătrânirii acum este altul, durata vieţii a crescut cu 10-20 de ani faţă de anii '80. Eu m-am pensionat “de bătrâneţe” la 55 de ani, iar fiica mea, aproape de acestă vârstă, este în culmea aptitudinilor de muncă.

Scurgerea anilor poate să rideze pielea, dar sufletul nu, iar în domeniul scrisului, poate fi un câştig în plus. Atins de aripa timpului, vigoarea trupului seniorilor a trecut de partea cealaltă, a sufletului şi flacăra vie a tinereţii a devenit lumina de mai târziu, iar experienţa lor poate să valoreaze cât iniţiativa tinerilor. Mulţi tinerii care dau târcoale scrisului, chiar daca sunt înzestraţi cu har, nu rămân pe acest tăram, mai ales dacă acesta se face prin voluntariat, aşa cum sunt multe publicaţii. Ei se orientează mai mult pe planul împlinirilor existenţei practice. Scrisul cere o relaxare pe care tensiunea problemelor zilnice nu le-o îngăduie prea mult.

Citește mai mult:Elena BUICĂ:  GÂNDURI  DESPRE  SENECTUTE 

Gabriela NEGRU-VODĂ: DE CE AM ALES SOLITUDINEA?

NEGRU VODA GabrielaLectura m-a pasionat dintotdeauna. De la vârsta când un copil este capabil să citească și să perceapă ceea ce citește și până în prezent am citit, am studiat, am discernut informația gradual, depozitând ceea ce am considerat că-mi va fi necesar în diverse situații ale vieții.

Pasiunea pentru lectură mi-a fost de un real folos în timpul anilor de școală, în special în timpul liceului. Mă familiarizasem deja atât cu cititul prozei, cât și al poeziei și mi-a fost mai ușor să identific aspectele valoroase ale literaturii studiate, să întrepătrund asemănările dintre literatură și viața reală și nu în ultimul rând, să mă dezvolt încontinuu, acumulând experiență, cunoștințe și empatie.

Liceul a fost perioada în care m-am afirmat destul de mult în domeniul literar, datorită pasiunii mele pentru literatură și profilului umanist pe care l-am urmat și mai ales, datorită dirigintei mele, profesoară de limbă și literatură română. Implicarea mea a avut loc nu doar în cadrul orelor de limbă și literatură română, ci și în cadrul evenimentelor extracurriculare. Am organizat, împreună cu colegii, cenacluri literare la care am recitat și am cântat poezie, ne-am expus viziunile și am dezbătut diverse subiecte literare, ne-au bucurat cu prezența scriitori și oameni de cultură, care ne-au vorbit despre experiența lor de viață, despre ceea ce înseamnă literatura pentru ei și despre cum ne poate modela.

Citește mai mult:Gabriela NEGRU-VODĂ:  DE CE AM  ALES  SOLITUDINEA?

Cleopatra LORINȚIU: CIUDATA VIAȚĂ A POETULUI GHEORGHE TOMOZEI

TOMOZEI Gheorghe 1936 1997Viaţa stufoasă, cu lumini şi umbre, a unui poet, cred că are nevoie de o poveste simplă şi limpede. Astfel, nuanţele infinitesimale ale acesteia vor rămâne acolo, în versuri, iar povestea propriu-zisă va fi ceva colateral, ceva de citit sau de necitit, din care se pot afla câte şi mai câte,dar nimic esenţial. Esenţialul rămâne numai în versurile acelui autor. Cu acest gând îmi imaginam cum voi aşterne în scris povestea vieţii şi operei lui Gheorghe Tomozei, pentru că dintr-o dată, unii mi-au spus că e nevoie de aceasta. În sfârşit, cei care cred că ar fi nevoie de o biografie a lui Gheorghe Tomozei sunt o mână de iubitori de literatură, interesaţi de poveştile vieţii literare româneşti din anii’60-’90.

***

Marele priceput în biografii, scrise şi rescrise, albume retrospective şicărţi aniversare, marele ştiutor, original şi preocupat în ceea ce se cheamă „restituire literară“ era Tomozei însuşi. Oare s-a gândit că poate, la un moment dat, cineva se va apuca să scrie ceva despre chiar „viaţa şi opera” lui? Cochetând mereu cu gândul morţii, „alintându-se” mereu cu această aprehensiune persecutoare, se simţea totuşi nemuritor sau mai exact îi plăcerea să se joace de-a nemuritorul.

Tomozei şi-a adunat toate cronicile scrise despre cărţile sale, le-a lipit conştiincios pe file albe, le-a perforat cu perforatorul, le-a îndosariat în ideea că ele vor rămâne poate. În ideea că oarecine le va publica într-o zi? Habar nu am. Când l-am cunoscut, fiecare din noi doi era ocupat cu câte o complicată poveste de dragoste, fiecare era probabil cu gândul în altă parte şi flirtul colegal, simpatic şi benign derulat între noine-a lăsat doar un gust dulce-acrişor. El s-a tot transformat mai apoi în altceva, iar acum în amintirea a tot ce a fost,a unei căsătorii şi a unui fiu pe care îl avem împreună, iată-mă datoare cumva să punctez unele clipe din biografia sa, în aşteptarea acelei cărţi, pasionate şi bineintenţionate despre „viaţa şi opera“ lui, scrisă poate de un om al viitorului. Cel puţin aşa sper.

***

Citește mai mult:Cleopatra LORINȚIU:  CIUDATA VIAȚĂ A POETULUI GHEORGHE TOMOZEI

Gheorghe Constantin NISTOROIU: IOAN-AUREL POP ȘI PERMANENTA SA JUSTĂ ATITUDINE

POP Aurel IoanAtitudinea justă este dimensiunea Omului hărăzit cu însuşirile spiritual-religioase, care-i conferă personalitatea, dându-i sens autorităţii pentru a-i călăuzi pe cei din jur.

Atitudinea înfrumuseţează ca un veşmânt regal sceptrul Omeniei, cea mai înaltă nobleţe a dacoromânilor hărăzită de Dumnezeu ca Frumuseţea cea dintâi.

Atitudinea irumpe din Adevăr pentru a netezi Dreptăţii căile evidente ale realităţii.

Atitudinea are ca sceptru Autoritatea moral-religioasă, care tâlcuieşte genial Drama, dramele abătute asupra Naţiunii creştine, asupra Bisericii ortodoxe naţionale, astfel că toate furtunile încercărilor ce se abat asupra noastră, ca Naţie, în vreme şi vremuri sunt traduse de Omul autorizat, persoană – personalitate consfiinţită, ca încercări de credinţă, probleme de conştiinţă, teme, teste şi teze de iubire creştină, pe care Instituţiile fundamentale ale Statului: Biserica, Cultura, Ştiinţa, Armata, Justiţia, Sănătatea trebuie să le rezolve numai în duhul şi spiritul Adevărului.

Atitudinea moral-religioasă, fiindcă înainte de orice configuraţie socială, aparţine genetic religiozităţii, ne cere imperios nouă creştinilor ortodocşi, hărăziţi, înzestraţi cu responsabilitate să reconstituim permanent drumul către noi înşine, pentru a înlesni apoi continuu paşii semenilor noştri.

Citește mai mult:Gheorghe Constantin NISTOROIU:  IOAN-AUREL POP ȘI PERMANENTA SA JUSTĂ ATITUDINE

Web Analytics