Raul ANCHEL: HAI-HUI (4) - HOINAR PRIN POLONIA (ZAKOPANE)

ANCHEL Raul HOINAR

Am sunat la poarta vilei unde-mi comandasem sejurul de trei zile la Zakopane, după o călătorie interesantă prin Cracovia. Mi-a deschis proprietäreasa. De cum am văzut-o, blondă bine făcută, zâmbitoare, cu ochi de un albastru închis, mișcări lente languroase, am simțit că între noi se crează o tensiune specială, plăcuta... ce era în creștere la fiecare cuvânt schimbat, la fiecare privire încrucișată. Asta în primele cinci minute. Ea știa să zâmbească. Eu știam să apreciez un zâmbet promițător. Amândoi nu mai eram tineri. Și totuși... E greu de explicat cum ajungi la concluzia asta, dar o simți imediat! O numesc dorință de la prima vedere. Ochii mi se opreau mai mult pe formele-i încă pefecte. Ea își aranja mereu părul și-și scotea ochelarii crezând că o dezavantajează. Fără ochelarii ei și eu eram mai bine, mai frumos! Avea în jur de 50 ani, deși mi-am spus mai de mult că a aprecia vârstă unei femei e cea mai mare prostie. Oricum ieși prost din asta. Diferența de vârstă e neinteresantă cât timp e în marginile decenței. Și în sus și în jos. O chema Margaret. Mi-a spus într-o engleză nesigură: „Vă dau camera cea mai bună, dă spre munți și are o terasă splendidă. Camera avea o terasă atât de îngropată în munte, încât puteai intuiești o altă intrare în vilă prin pădure. Era splendidă. Puteți lua dejunul (plătit deja) aici... E splendid mi-a șoptit Margaret.

Atmosfera era puțin prea încărcată pentru mine, care oricum nu fac niciodată primul pas de teamă de a nu fi interpretat greșit situația. Totuși erau doar niște sentimente nedeslușite care-mi plăceau căci mă umpleau de o emoție puțin ruginită. Am găsit Willa Ma...” la booking pe net. Aici primise cel mai bună calificativ 96 din 20 de participări pentru serviciu general. Am ales-o pentru două nopți neștiind ce mă așteaptă.

Citește mai mult:Raul ANCHEL:  HAI-HUI (4) - HOINAR PRIN POLONIA (ZAKOPANE)

Victor RAVINI: SĂ-MI FACI TU UNA CA ASTA?

RAVINI Victor 2020Aici zăcea un avocat care locuise pe strada mea. Crucea de marmoră albă era cam aplecată într-o parte. Pe cruce era fotografia lui, cu țigara în colțul gurii. Nimeni nu mai era cu țigara în gură prin cimitir, nici măcar preotul și nici chiar groparii. O doamnă de o anumită vârstă trecu pe alee cu niște lumânări în mână, se opri o clipă și bombăni că avocatul „fumează în cimitir ca un păgân. Toată viața a fost un păgân și păgân a rămas. Nu degeaba îi zicea lumea Paganini.”

Pe vremea lui Carol I şi sub Ferdinand, avocatul scotea săptămânal o foaie locală de scandaluri, Castranova nova, mai citită decât ziarul Universul de la București sau Contimporanul. Titlul publicației sale devenise supranumele orașului. Ca să consolideze supranumele Castranova, l-a subminat în felul lui dibaci. Se pare că tot el lansase, prin oamenii săi de încredere, că nu-i lipseau așa ceva, avea peste tot oamenii săi, să zică lumea Castravechia vechia sau mai simplu Castraveția, ca să rimeze cu Veneția și Elveția. Când ploua, unii știolcăiau prin băltoace și ziceau că erau la Veneția. Umblau în galoși de ploaie cu catarame și le ziceau gondole catamarane. Avocatul, sau mai degrabă ziaristul, reușise să dezbine locuitorii urbei, mai rău decât se dușmăneau partidele conservator și liberal sau hoții cu vardiștii. Unii apărau supranumele Castranova, iar mucaliții râdeau de ei și ziceau Castraveția. Castranovanii se aveau cu castravețanii mai rău decât conservatorii cu liberalii. Și, ca să fie confuzia cât mai pe dos, castravețanii le strigau castranovanilor că erau castravețani. Ca să-i facă să turbeze de furie. De atunci a rămas că i se zice orașului nostru Castraveția.

Citește mai mult:Victor RAVINI:  SĂ-MI FACI TU UNA CA ASTA?

Cezarina ADAMESCU: ALEXANDRINA TULICS - TEZAUR CERESC - CARTE DE POEZII

TULICS Sandra TEZAUR CERESC cop1Alexandrina Tulics
Tezaur ceresc
Carte de poezii
Editura Stef, Iași, 2019

Dincolo de orice moștenire pământească, omul este beneficiarul unui tezaur ceresc, dăruit și pus la dispoziție de însuși Creatorul a toate, încă de la începutul vieții fiecăruia. De modul cum vom gestiona această avuție cerească, dată nouă de Creator, vom fi întrebați la Marea Judecată. Am gospodărit bine talanții încredințați ori i-am risipit? Sau i-am îngropat în pământ, după pilda talanților din Sfânta Evanghelie? La aceste întrebări, Alexandrina Tulics încearcă să dea răspunsuri în cartea de față, care se dorește a fi un bun îndrumător pentru viața creștină practicantă din zilele noastre.

Încă din prima poezie autoarea mărturisește cu sinceritate: „Am fost risipitor ca nimeni altul!/ Cu mână largă am împrăștiat/ Averea, ce mi-a dat-o Tatăl,/ Făcându-L să m-aștepte mult din viață:/ De dimineață,/ Până-n zorii zilei ce-au urmat./ Aveam în mine pofta risipirii,/ La cer priveam doar după vreme,/ Neținând cont de-a Lui iubire,/ De supărarea-I, nicicând în a mă teme./ Am pribegit orfan din voie,/ Împrăștiind din sfânta Sa valoare,/ Fără să mă gândesc că în hotar ceresc,/ Părintele m- așteaptă și Îl doare./ Trudit de-atâta pribegie,/ Legat cu lanțurile lumii,/ Am suspinat de multe ori,/ Cu lacrimile humei.../ Dar într-o vară/ Roșie în vișini și cireși,/ Mi-am ridicat suflarea, ochii plânși,/ Dincol' de soare și mi-am zis/ În suferința atâta de supărătoare:/ -Și eu sunt fiica Celui ce mă are!/ Și m-am pornit spre Casă înapoi,/ S-ajung la Poarta Cerului,/ De unde soarele răsare./ Greu, obosită,/ Plină-n răni de lumea răsfățată,/ M-am aruncat în brațele-I de Tată./ Atâtea lacrimi și păreri de rău,/ Regrete sincere ca niciodată,/ Mi-au dat puterea să mă simt din nou,/ A Tatălui Ceresc, iubită fată!/ De n-ar fi fost Mântuitorul meu,/ Cu dragostea-I, iubirea, calea să-mi arate/ Și azi aș fi pribeagă, slugă la cel rău,/ În lumea de păcate./ De-aceea mă întorc cu mulțumiri,/ Cu glas de: sare, miere, pâine,/ Și-L rog prin lacrimi sfinte, rugăciuni,/ Să îi aducă-n staulul cel veșnic,/ Pe-acei ce rătăcesc în pofticioasa lume./ Să fim cunună pentru Împărat,/ Mireasmă-n ascultare și credincioșie,/ Să ne ridice ca stol alb,/ Mireasă pentru veșnicie!” (Mireasă pentru veșnicie). E o poezie-programatică ea conținând întregă viziunea poetei asupra lumii, asupra mântuirii și a fericirii veșnice.

Citește mai mult:Cezarina ADAMESCU:  ALEXANDRINA TULICS - TEZAUR CERESC - CARTE DE POEZII

Elena BUICĂ: LAUDATIO PENTRU MONOGRAFIA COMUNEI ȘTOROBĂNEASA

BUICA Elena 2019Scriu despre această monografie cu deosebită plăcere, căci, ascultând vocea localităților Ștorobăneasa și Beiu, am auzit vocea Țigăneștiului meu natal, aflat la distanța unei aruncături de băț. Citind despre vatra satului strămoșesc, am trăit bucuria de a reîntâlni multe elemente comune. Mi-a sfârâit inima, cum se spune prin aceste locuri, când s-a desfășurat înaintea ochilor frumusețea specifică acestor plaiuri. Sunt locuri care se adresează mai ales celor care i-au frământat lutul din care ne-a plămădit Domnul, au respirat aerul pentru primul țipăt al venirii în acest mic univers și au băut apă din fântâna acestui tărâm. Aceste profunde valori de suflet au intrat în plămada ființei noastre. Am reîntâlnit elemente comune ale cadrului istoric și geografic, ideea existenței milenare a așezărilor umane pe aceste meleaguri și perpetuarea vetrei strămoșești, supuse prefacerii veşnice, lege a tuturor celor pământești. Am văzut cu ochii minții aplecarea spre muncă a localnicilor, renumita lor vitalitate, graiul specific, influența benefică a familiilor boierești și câte alte aspecte comune desprinse din cele 379 de pagini ale volumului.

La această bucurie se adaugă și o aleasă prietenie pe tărâm literar cu rigurosul istoric și critic literar, profesorul Nicolae Dina, și cu fostul meu coleg de facultate la renumita Universitate clujeană „Babeș-Bolyai”, profesorul eminent Badea Negreanu, ambii având, ca specialitate, limba și literatura română, autorii volumului „Comuna Ștorobăneasa, Teleorman. Istorie, cultură, tradiție, neamuri. File de monografie” (Editura „Armonii culturale”, Adjud, 2019). Am avut satisfacția de a reîntâlni prin ei dragostea și prețuirea pentru sat, adevărata sinteză a neamului, spațiul în care zac taine nepătrunse și nebănuite. Și dacă adăugăm și bogăția aspectelor de viață, satul este, de fapt, o adevărată enciclopedie.

Citește mai mult:Elena BUICĂ:  LAUDATIO PENTRU MONOGRAFIA COMUNEI ȘTOROBĂNEASA

Raul ANCHEL: HAI-HUI (3) - HOINAR PRIN POLONIA (CRACOVIA)

ANCHEL Raul HOINARPrima zi...

Scriu rândurile astea pentru ca emoțiile să persiste nu doar până la uscarea cernelii. Idea e... că și eu să-mi pot aminti de clipe deosebite din viața mea. Pe timpul când lucram ca expert în calculatoare am călătorit în multe țări. Polonia am ocolit-o în permanență. Nu mi se părea ceva interesant. Mai sunt desigur multe țări și locuri pe care nu le-am vizitat și am considerat că nu merită efortul. Prin iulie uitându-mă pe harta fărâmițată a Europei, am revăzut Polonia. Fiind în Israel, de Polonia și Germania îmi amintesc minimum o dată pe an.

În Israel o dată pe an este ziua Holocaustului. O zi tristă. Tristețe care nu depinde de vreme sau de dispoziția ta. E simplu, o zi tristă! Făcută și mai tristă de radio și televiziune care transmit incontinuu cântece și filme din timpurile acelea nefericite. Ca om am luat decizia în urmă cu mult timp, imediat la venirea în Israel, să mă uit în această zi doar la un film în timpul zilei și la unul în timpul nopții. Asta ca un semn de participare a mea la durerea colectivă a Holocaustului. Nu trebuie să vă spun că 90% din filme le-am văzut de peste 5 ori (an după an) și ştiu dialogurile pe de rost dar mi se pare că e datoria mea să înghit toată nenorocirea asta în câteva înghițituri mici, mici și grele. E o zi tristă, nu doar tristă... ci simplu o zi foarte grea. Timpul atunci se măsoară cu adevărat în secunde.

Citește mai mult:Raul ANCHEL:  HAI-HUI (3) - HOINAR PRIN POLONIA (CRACOVIA)

Ștefania OPROESCU: ZÂRNA

OPROESCU Stefania 2020 brBărbatul era atât de slab încât pielea lui părea scoarţa unui copac îmbrăcat în haine. Vârsta era greu de ghicit putea să aibă optzeci de ani, o sută sau mai bine. Numele? „Meşterul” aşa îl numeau cei care îl aduceau în discuţii destul de rar şi doar când jinduiau la terenul pe care rezista îndărătnic o ruină de casă. Să fi avut cândva familie sau rude, nu mai ştia nimeni. Probabil lucrase cândva, fiindcă poştaşul îi aducea lunar o sumă fixă de bani. Era singurul care îi intra în curte şi foarte rar în casă, doar pe vreme rea. Casă de om bătrân şi singur. Puţin „sărit”, comenta poştaşul. Nu schimba vorbe de prisos, semna şi primea banii pe care nu-i număra niciodată. Casa lui era plină de vase de sticlă, de metal, de pământ în forme şi mărimi diferite, pline de „zemuri”, pe care le amesteca din când în când. Nu erau leacuri pentru că nu tratase niciodată pe nimeni. O scrânteală de om bătrân care nu deranja pe nimeni.

Zile întregi fierbea, mesteca încet conţinutul, citea cărţi vechi cu coperte soioase şi file scrumite de urme. Bea la răstimpuri din una, din alta. Seara se prăvălea în patul înghesuit într-un colţ al camerei, închidea ochii şi aştepta. Somnul îi era scurt şi lipsit de moleşeala plăcută a odihnei. Îl părăsiseră până şi visele. Într-o noapte, în loc de vis, gândul privise din întuneric un text cursiv, ca un citat dintr-o carte: „Să fie lună plină când pe frunza zârnei crescută în umbră de pădure şi va aduna roua. Aşteptă până culoarea se va schimba din auriul lunii în rozul răsăritului. Culege-o într-un vas de aur…”

Citește mai mult:Ștefania OPROESCU:   ZÂRNA

Gheorghe Andrei NEAGU: DE LA STÂNGA LA DREAPTA

NEAGU A Gheorghe 2020brÎşi începuse ziua sub imperiul plictisului. Ceaţa de pe drum îl obosise. Poleiul îi solicitase privirile peste măsură. Degeaba se freca acum la ochi, încercând să-şi limpezească privirile. Nici nu se aşeză bine la birou, că telefonul începu să ţârâie.
- Maxoda la telefon!
- Vai dragă, ce sobru eşti!
- Eram aproape sigur! Trebuia să fii tu! Zi-i!
- Dacă era vreo fufă, rămâneai măcar sobru, dacă nu deveneai dulce…
- Hai, măi Ramona, zi-i odată! Arde!
- Arde dragă, arde! Că e vorba de mamiţica ta! Cică are treabă în zonă şi trece şi pe la noi!
- Ce treabă?
- Strânge fonduri pentru organizaţia aia, de salvat câinii!
- O caută moartea pe-acasă şi ea umblă teleleu tocmai prin cea mai zgârcită parte din ţară!
- Teleleu, neteleleu, dar diseară cinăm împreună!
- Şi cu ce vine? Că doar n-o să mă duc cu maşina după ea!
- Nici vorbă Maxi dragă! Se descurcă ea. Ce avem, doi kilometri până-n oraş?
- Ramona fetiţa tatii, să ştii că nici taxi-urile nu circulă pe poleiul ăsta!

Citește mai mult:Gheorghe Andrei NEAGU:  DE LA STÂNGA LA DREAPTA

Vavila Popovici – Carolina de Nord: FILOZOFIA, RELIGIA, STIINTA SI POLITICA (11) – Nicolaus Copernic

Copernic statuia„Numai matematica permite spiritului uman să atingă certitudinea.” – Nicolaus Copernic

Am afirmat în eseul anterior, în care am vorbit despre Renaștere, că Triada Nicolaus Copernic – Giordano Bruno – Galileo Galilei a reprezentat simbolul gânditorilor persecutați de Biserica Catolică pentru teoriile pe care au îndrăznit să le promoveze. Încerc acum să redau sumarul vieții și activității acestor remarcabili filozofi și oameni de știință ai acelei perioade, începând cu Copernic.
Ca orice mișcare socio-culturală, Renașterea, după o perioadă de apogeu, a cunoscut un declin care a fost favorizat de decăderea politică și economică a Italiei, începând în prima jumătate a secolului al XVI-lea, bântuită de războaie nesfârșite ce au culminat cu jefuirea Romei în anul 1527 de către trupele de mercenari ale lui Carol Quintul, fapt ce a slăbit puterea și prestigiul papalității și a contribuit la decăderea orașelor-state, ca Florența și Milano. De asemenea, descoperirea unui nou drum spre India prin înconjurul Capului Bunei Speranțe a slăbit substanțial situația economică a Veneției și a Genovei. Ca reacție la Reforma religioasă inițiată în Germania de Martin Luter, Biserica Catolică a instituit Contrareforma și tribunalele inchizitoriale, o adevărată lovitură de grație împotriva libertății de gândire. S-a alcătuit o listă a cărților interzise, considerate eretice, și filozofii, oamenii de știință au fost constrânși să renunțe la convingerile lor. Ideile Renașterii nu au putut fi însă înăbușite, ele fiind apărate, mai târziu, de oameni curajoși care își propuneau ca obiectiv fundamental transmiterea unui mesaj eliberator și purtător de bucurie pe care o dă cunoașterea, iar în secolul al XVIII-lea se va fi reluat spiritul Renașterii sub forma iluminismului francez.
Fiecare perioadă din istoria culturii a avut propria ei viziune asupra Renașterii, dar preponderentă a rămas aceea că Renașterea a fost epoca de aur a acestui mileniu, ea determinând apariția omului liber, deschis tuturor experiențelor vieții. Inovațiile și evoluțiile din perioada Renașterii au constituit fundamentul pentru întreaga artă modernă, dar și pentru știința și politica care au cunoscut un progres remarcabil.
După ce turcii au cucerit Constantinopolul, o migrație masivă a foștilor savanți bizantini au fugit în Italia și au reintrodus textele lor de origine greacă și romană în acel spațiu. Aceasta, împreună cu dezvoltarea tiparului de către Johannes Gutenberg, care a permis circulația ideilor și a informațiilor, au creat condițiile maturizării Renașterii. Filozofia dominantă a Renașterii a fost aceea a Umanismului greco-roman, umanism axat pe valoarea intrinsecă a omului și importanța sa în lume.

Citește mai mult:Vavila Popovici – Carolina de Nord: FILOZOFIA, RELIGIA, STIINTA SI POLITICA  (11) – Nicolaus...

Adrian SCRIMINȚ: ARTISTUL VS. BANCA

SCRIMINT BOSCHETARIIAceastă istorisire este o pură speculație, o expunere fictivă, un pamflet, care trebuie tratat ca atare, dar vorba aceea, dacă nu aș fi trăit escapadele respective nu vi le-aș mai fi povestit, dacă în calitatea mea de călan bătrân cu nevastă și copil nu aș fi fost personal implicat în tumultul aceastor aventuri, chemat la amplele insistențe ale unor binevoitori funcționari bancari, nici nu ați fi auzit de ele.

Iată că a venit vremea să primesc și recunoștință de la minister, să mă aleg pe vecie cu o derogare de studii pentru întreaga activitate culturală depusă în vremuri mai mult decât ostile. Noi speranțe la orizont, și descrețiri ale frunților. Rata noastră pe 25 de ani, greu împopoțonată de comisioanele de rigoare, putea fi în sfârșit îndulcită. Ni s-a promis o refinanțare salvatoare și ne-am fi putut lua adio de la nemiloasa bancă ReCeBe care ne-a luat deja de câțiva ani pielea de pe noi, de a trebuit să plătim pe vremuri, chiar și din două salarii de 450 de lei, rata lunară de 1.270. Prin telefon, funcționarii binevoitori ne anunțau că ne puteam lua adio și de la epopeele mijmașurilor când trebuia să ne angajăm la o firmă, să ne plătim apoi toate taxele pe o perioadă de trei luni și, după ce obțineam creditul dorit, să dăm faliment.

După mai multe insistențe și acte de convingere, banca cu nume de sportiv ne-a programat și o întâlnire. Iată-ne la patru ace, ne-am scuipat ca să nu ne deochem și... la treabă. Pentru propria noastră cultură generală ne-am adresat spontan și unei alte bănci, prima întâlnită în drum: „Banca Milenarium”.

Citește mai mult:Adrian SCRIMINȚ:  ARTISTUL VS. BANCA

Web Analytics