Simion Felix MARȚIAN (Siegen, Germania) - POEZIA CA UN DESTIN

MARTIAN S Martian 1„Dă-mi scânteiere vie în cuvinte
Ca, înmuind condeiul în napalm,
Să scriu cu foc, cu clocot, vers fierbinte,
Sau fă-mă, Doamne, chiar pe mine psalm!”
(Dor de poezie)

Poate că săgețile soarelui eliberate din platoșa norilor puneau curcubeie în țurțurii care împodobeau știubeiul. Sau – cine știe? – poate că fluturii de argint ai zăpezii pluteau într-un văzduh cenușiu, răsucind liniște pe fusul zilei. Poate... Dar ceea ce se poate consemna este faptul că în acea zi de început a anului 1957, deschidea ochii uimiți spre lume cel ce stă acum la tastatură încercând să descâlcească firul unui destin poetic.

Îmi place să-mi imaginez că în acel început de ianuarie sticleții mai țipau galben în copacii decorați cu promoroacă, luându-se la întrecere cu voiniceii încotoșmănați care-și târau steaua prin nămeți, purtând urările în inimă. Copiii satului, viitorii mei tovarăși de joacă. N-aș putea spune ce mă preocupa atunci, în acel început de an și de... viață, în afară de confort și laptele matern, dar pot să spun cu siguranță ce nu mă preocupa: „Taina scrisului”! Sau, cel puțin, nu încă. Pentru că interesul meu pentru litere, pentru cuvântul scris, s-a născut destul de timpuriu.

Am început să citesc înainte de a merge la școală. Și dacă astăzi acest lucru se întâlnește frecvent, atunci nu era așa. I-am uimit pe cei din preajma mea cu manifestarea precocității, pentru că nimeni nu se ocupase în mod special de mine să mă învețe tainele literelor. Fratele meu Nelu, cu doi ani mai mare, își făcea cu sârguință temele, iar eu, fascinat de ceea ce vedeam, renunțam la joacă lipindu-mă de el și urmărindu-l cu atenție. Așa am învățat să citesc. Și să scriu, chiar dacă foloseam doar literele de tipar. Din acea perioadă se poate vorbi de primele mele încercări „literare”. În versuri și proză. Scriam pe foi rupte din caietele fratelui meu și mă visam scriitor. Am încercat chiar, preșcolar fiind, să împrumut cărți de la bibliotecă, dar am fost refuzat. Și am fost sfătuit să mai am răbdare. Nu am avut. Am apelat la cei care nu erau refuzați. Și cărțile ajungeau la mine.

Mi-am clădit copilăria din joacă și cărți. Sau viceversa. Poate n-am fost partenerul de joacă cel mai potrivit. Fratele meu Ghiță, născut la doi ani după mine, îmi amintește acum, când purtăm argint în părul... rămas, că nu intram pe teren, deși era nevoie în echipă, ci stăteam pe margine, tolănit în iarbă, cu o carte în mână. Citeam mult și aproape la întâmplare. Fără o coordonare care ar fi adus un plus de înțelegere, o imagine de ansamblu. Îmi amintesc că am citit în clasa a patra „Întunecare” de Cezar Petrescu și „Enigma Otiliei” de George Călinescu. Deși nu era tocmai vârsta potrivită pentru ele. Absorbeam cu sete, ca un burete care nu poate să facă distincție între lichide. Așa mi-am tapetat copilăria multicolor, cu Dumas și Karl May, cu Dickens și Mark Twain, cu Victor Hugo și Jules Verne. Și câți n-or mai fi fost! Dar și cu sciitori români: Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Slavici, Drumeș, Constantin Chiriță și mulți, mulți alții.

Mai târziu am început să-mi ordonez lecturile, fie tematic fie pe autori, când am trecut la cărți mai profunde. Bunăoară, i-am acordat lui Balzac câteva luni pentru un periplu prin ciclurile „Comediei umane”. Deși iubeam poezia și recitam atât la școală cât și la biserică, ba chiar începusem să scriu cu timiditate, nu acordam efectiv atenție marilor cărți de poezie. Doar Eminescu era nelipsit din ghiozdanul meu, încât multe poezii le mai pot recita și astăzi din memorie, una dintre ele fiind „Luceafărul”. Am simțit, însă, că tresar înfiorat, citind proză, la pasajele cu abundență de metafore. Și-mi rămâneau în memorie fraze din Ionel Teodoreanu sau Zaharia Stancu. Și asta m-a determinat să caut metafora la ea acasă. În cărțile de poezie. Încercările mele poetice din copilărie erau apreciate de cei din jurul meu, inclusiv de dascălii de specialitate, dar felicitările nu erau de ajuns. Nici aplauzele. Lipsea îndemnul concret: „Scrie, băiete!”. Și eu continuam să visez ascuns în spatele timidității.

La una dintre întâlnirile anuale la „Fiii satului, fii ai Împărăției”, pe meleagurile natale, la Ciceu Giurgești, m-am întâlnit cu fostul meu profesor de Limba și literatura română, domnul Constantin Rusu, care participa în calitate de... primar. Era în 2008, anul debutului meu editorial, iar eu duceam cu mine primul meu volum de poezii. Ne-am fotografiat împreună, iar încântarea domnului profesor de a-și vedea un elev urmând drumul literelor, m-a emoționat.

Am avut dascăli buni și l-aș mai aminti pe domnul profesor doctor Titus Moraru de la „Ady Șincai” (cum se numea pe atunci) din Cluj. Cu el am simțit la orele de Literatură universală fascinația frescei literare în ansamblul ei, ca fenomen artistic. Dar eu acumulam doar, părăsind încet gândul scrisului. Și visul meu din copilărie. Scriam doar sporadic și de amuzament. Mă urmărea ideea că literatura este politizată, iar ca să publici trebuie să scrii elogii... partidului unic. Acest lucru era în mare parte adevărat, dar se scria, totuși. Poate că aceasta era scuza mea de a nu lupta. Citind revistele literare ale vremii, mă mai imaginam uneori publicat. Și, da, încă mai visam o mașină de scris. Un vis neîmplinit, pentru că la vremea potrivită am trecut direct la tastatură.

O schimbare notabilă în viața mea a fost determinată de întâlnirea cu Dumnezeul mântuirii. Nu eram străin de învățătura privitoare la divinitate, pentru că primisem educație în acest sens. Ba chiar scrisesem în copilărie poezii cu tematică religioasă. Doar că viața mea găsise un alt traiect. Dar a venit acel moment decisiv în care am ajuns la un alt nivel al înțelegerii și am cunoscut cu adevărat dragostea lui Dumnezeu. Acel moment când Dumnezeu m-a dezarmat de argumente și m-a dezbrăcat de platoșa ateismului.

Care este rostul acestei amintiri într-un context literar? Ei bine, urmarea a acestei întâlniri a fost și regăsirea drumului spre poezie. Și stabilirea tematicii prioritare din scrierile mele. De altfel, Biblia cuprinde în paginile sale multă poezie. Vechiul Testament a fost scris în mare parte în versuri. Și-apoi, dacă scriind ne putem închina, să o facem!

Am publicat relativ târziu, debutând în revista „Cuvântul Adevărului” (2005). Dar, totuși, nu prea târziu, pentru că mai trăia mama. Ea mi-a transmis, ca moștenire, aplecarea spre poezie, iar bucuria i-a fost mare. Bucurie pe care au trăit-o toți cei care m-au încurajat și m-au susținut, între ei fiind, evident, și Mihaela, soția mea. La „Cuvântul Adevărului” am primit și primul meu premiu pentru poezie: ”Premiul de excelență - 2008”. Debutul editorial a avut loc în 2008, La editura Metanoia din Oradea, cu volumul „Poezii – Să iubești și să învingi”. Au urmat, la aceeași editură, „Triumful vieții” (2013) și „Cărări de lumină” (2018). Mai sunt prezent cu versuri în câteva antologii colective:
„Poetica” – Cenaclul Poetic Schenk, Editura Dionysos (2018)
„Toamna Cuvântului” – eCreator, Baia Mare (2018)
„Cercul Poeților-IV” – Cercul Literar de la Cluj, Editura Colorama (2020)
„Litera Nordului” – Editura George Coșbuc, Bistrița (2021)
„Lirism în cromatica toamnei” - Editura George Coșbuc, Bistrița (2021)

M-am bucurat, de asemenea, de găzduire generoasă în paginile unor prestigioase reviste literare, ca: „Rotonda valahă”, „Litere”, „Caligraf”, „Poezia”, „Discobolul”, „Portal-MĂIASTRA”, „Axis Libri”, „Actualitatea literară”, „Contrast literar”, Algoritm literar”, „Caiete Silvane”, „Constelații diamantine”, „Thymes”, „Sintagme literare”, „Contraste culturale”, „Monitorul de Poezie”, „Caietele Columna”, „Vâlcea Literară”, „Helis”, „Perspectiva”, „Logos și Agape”, „Armonii Culturale”, „Climate literare”, „Urmuz”, „Leviathan” „Conexiuni culturale” (SUA), ș.a.

Am început colaborarea cu revistele literare la îndemnul binevenit al talentatului poet timișorean Ticu Leontescu. De mare importanță în formarea mea poetică este și prezența în cenaclurile literare online „Cercul literar de la Cluj” și „Cenaclul poetic Schenk”, unde am întâlnit oameni deosebiți, poeți talentați, cu care am și participat la două antologii.

Alte premii literare, în afara celui din 2008:
Premiul I la Concursul Național de Creație Literară „Traian Dorz” (2019)
Premiul I la Festivalul- Concurs Internațional „Lumină lină”, Timișoara ((2019)
Premiul I la Festivalul- Concurs Internațional „Lumină lină”, Timișoara (2020
Premiul I la Festivalul- Concurs Internațional „Lumină lină”, Timișoara (2021)
Medaglia simil oro Migliore Metrica - Festival Internazionale dei Due Mondi di poesia e narrativa Gabriela Verban, Italia (2022)

Am mai colaborat și cu autori de manuale școlare: Un „Abecedar” în Republica Moldova și câteva manuale de religie în țară. Trăind efervescența creatoare, constat că realizările mele poartă girul vârstei de cincizeci... plus. Coacere deplină. Și pentru că mă aplec asupra cuvântului scris cu ardoarea copilului care se visa poet, încerc să desenez imaginea ciclului, căutând să vedem ce au în comun cele două personaje. Da, mustața! Mi-e albă acum, cum era a copilului de atunci. Doar că aceea era din smântână de bivoliță!

Nu știu ce așteptări au cititorii mei de la mine, dar le spun că voi continua să scriu, bucurându-mă de ecourile care vin dinspre ei. Nu cred că voi face schimbări de stil. Poate, doar, să pun și mai multă pasiune. Dar nu voi trage cortina.

Aceste rânduri sunt despre un copil care se visa poet, dar s-a rătăcit printre dezamăgiri. Și-a regăsit visul când s-a întâlnit cu Dumnezeu. Un vis care s-a împlinit.
------------------------------
Simion Felix MARȚIAN
Siegen, Germania
3 septembrie 2022

Web Analytics