Elena BUICĂ (Pickering, Toronto, Canada): CAVALERUL CONDEIULUI ROMÂNESC AL ZILELOR NOASTRE, ROMÂNO-AUSTRALIANUL GEORGE ROCA

RocaAstăzi, 24 iunie, am primit prestigioasa revistă „Cetatea Cavalerilor”, nr. 6 din iunie 2022, expediată on-line din Oradea, datorită amabilității domnului director al revistei, Dr. Constantin Mosincat, căruia îi mulțumesc și pe această cale. Mai mult ca în alte dăți, inima mi-a săltat de o bucurie deosebită.

Pe lângă valoroasele lucrări prezentate, am găsit și un articol intitulat „Gala cavalerului condeiului” dedicată poetului și publicistului australian, român de origine, George Roca, omagiat și sărbătorit într-o atmosferă aparte, cu prilejul lansării a trei volume, cuprinzând 150 nume, reunite sub genericul „Taina scrisului”, așa cum se menționează în primele rânduri.

Deși sunt teleormăneancă din naștere, port în adâncul ființei mele scânteieri de plămadă bihoreană. În Ineu de Criș am început, la 18 ani, în 1952, școala vieții pe cont propriu, ca învățătoare-profesoară și, la 23 de ani, am pășit în viața de familie alături de pilotul Paul Nistor din această localitate, care, tot aici, își doarme somnul de veci în urma unui accident aviatic.

Valurile vieții m-au purtat prin multe locuri și, când mă aflam la vremea soarelui apune, aceste valuri m-au aruncat în Canada și în lumea scrierilor. Puhoiul de amintiri a început să se cearnă, căci orice fel de trăire își are limitele sale în timp, dar știu că, oriunde m-am aflat, am dus cu mine ceva din sfințenia românității în care dăinuiau trăiri din pragul tinereții mele petrecute în Oradea. Când viața îmi așternea în cale întâlnirea cu orădeni, mi se părea că mi se deschide o cale în care voi regăsi imaginar ceea ce am pierdut în timp. Printre asemenea persoane, un loc deosebit îl ocupă minunatul om George Roca. El a fost omul care, pe un anume plan al vieții, mi-a oferit oxigenul pe care îl caut continuu ca să îmi ardă îndoielile şi ezitările în procesul de creaţie. El mi-a ușurat urcușul pe treptele unor împliniri.

Aceste mărturisiri le fac cu inima deschisă ca o recunoștință ce pe drept i se cuvine. Și ca mine sunt sute și sute de alte persoane care îi datorează ajutorul, fără ca în acesta să fi răsunat vreodată sunetul arginților. De multe ori m-am întrebat cât de mare trebuie să fie inima acestui om unde încape un soi de bunătate fără sfârșit. Cred că Domnul l-a zidit ca pe un om afectiv, un om care gândește cu inima. A fost plămădit la lumina unei zile plăcute și în permanentă căutare de frumos, zi încărcată de armonie.

Dumnezeu mi-a făcut și mie o mică parte din bucuria și emoția atmosferei galei lansării volumelor sale, îmbinată cu omagiul adus Luceafărului poeziei noastre. L-am sunat pe George pe Messenger și acesta (chiar!) se afla în timpul desfășurării acestui ales act cultural. Inspirat, George a lăsat deschis telefonul, încât am putut asculta o bună parte din desfășurarea acestei frumoase și emoționante activități.

Imaginându-mi chipul lui George în mijlocul bihorenilor, amintirile au făcut de la sine calea de întoarcere la trăirile de odinioară păstrate în cutele mai adânci ale inimii. Tocmai mă pregăteam să transmit câteva cuvinte de apreciere pornite din Toronto, când s-a abătut o furtună puternică întrerupându-ne, pentru scurt timp, curentul electric. Astfel a fost revenirea mea la realitate.

Despre George Roca s-au spus și se vor spune multe cuvinte frumoase referitor la ceea ce a înfăptuit, dar și pentru frumusețea sa morală, cu trimitere la o inedită activitate, cea de a publica pe toți cei ce doresc să scrie (cam 2.500 la număr), dar și dorința aristocratică de a nu jigni pe nimeni, nici opera, nici persoana, ba, mai mult, încurajându-i în încercările nesigure ale începutului de drum.

Prin aceste câteva rânduri ale mele, am vrut să spun ceva care să ilustreze o vorbă înțeleaptă găsită pe undeva, pe internet, și care i se potrivește: „Nu ceea ce aduni, ci ceea ce răspândești spune ce fel de viață ai trăit”.

URĂRI DE MULT SUCCES ȘI FELICITĂRI călduroase lui George Roca, adevărat cavaler al condeiului românesc al zilelor noastre, dar și celor care i-au dat ca zestre morală acele daruri care se împletesc cu darurile cerești!
------------------
Elena BUICĂ
Pickering, Toronto, Canada
Iunie 2022

Web Analytics