Adrian MUNTEANU: 40 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA CERCULUI LITERAR 19 LA BRAȘOV

MUSINA CRACIUNÎn 1975 eram angajat ca instructor-metodist la Casa Municipală de Cultură Brașov, instituție care poartă azi numele de Centrul Cultural Reduta. În anul 1981, pe lângă atribuțiile principale de conducere a sectorului teatru al instituției, cu formații în limba română, maghiară și germană, cu spectacole de poezie, montaje literare și teatru poetic, am avut ideea de a înființa un cenaclu literar, cu scopul principal de a sprijini activitatea unor tineri profesori și elevi brașoveni care începuseră să se afirme și care nu aveau un cadru instituționalizat unde să-și desfășoare întâlnirile literare și nici posibilitatea de a intra în contact direct cu personalități culturale de la nivel național. Pentru a pune în practică această inițiativă, l-am contactat și m-am întâlnit la Casa de Cultură cu profesorul Alexandru Mușina. Știam din informațiile legate de viața culturală a Brașovului că este unul dintre liderii tinerei generații de condeieri. Expunându-i concret intenția, am adăugat aprecierea mea că inițierea unui asemenea cenaclu ar aduce un suflu nou în activitatea literară brașoveană funcționând ca o alternativă la cenaclul literar al revistei Astra în care activau scriitorii consacrați și ca o posibilitate oferită tinerilor condeieri aflați în perioada formării lor de a se afla în preajma profesorilor de specialitate, a unor personalități care se remarcau deja printr-o nouă manieră de a construi și înțelege fenomenul literar contemporan. Totodată, la lucrările viitorului cenaclu ar fi putut fi invitați, cu acoperirea cheltuielilor de transport și cazare de către Casa de Cultură, diferite personalități literare românești, la propunerea conducerii cenaclului.

Inițiativa a fost bine primită de Alexandru Mușina care a procedat la convocarea celor cu care era în contact, atât colegi de la diferite școli ale județului Brașov, cât și elevi de liceu care începuseră să se afirme ca având disponibilități în latura umanistă a studiului.

Prima întâlnire a avut loc în toamna anului 1981 în foaierul Casei de Cultură. A deschis întâlnirea Alexandru Mușina. Vorbea frumos, cu prietenie, fără morga profesorului care trebuie musai să fie ascultat fără reținere, ridicat pe un piedestal, privind clasa cu suficiență. Asta mi-a plăcut în primul rând. Era semn de statornicie, de acceptare sigură din partea tuturor. Era atmosfera ideală pentru o petrecere de suflet. Spunea lucruri interesante despre locul lor, despre începutul de drum al unora, despre valoarea unor întâlniri formatoare, despre deschiderea unor ferestre spre acumulare, informare și schițare a unui profil personal. Amintea de posibilitatea de a se cunoaște, de a gândi și concepe împreună, potrivit pasiunii lor comune. Ascultând în tăcere și cu interes, reușeam să-i așez în memorie pe toți cei prezenți, cu mici particularități ale fiecăruia, dar, deocamdată, fără să am glasul lor, capacitatea fiecăruia de a rosti adevăruri, fluența și inovația, fără să le pot remarca acumulările de până atunci. Era timp. Deocamdată surprindeam interesul fiecăruia, privirile uneori complice, relația de colegialitate dintre unii, de singurătate a altora. Observam, chiar și fără cuvinte, că cei mai mulți se cunoșteau între ei și începeam să înțeleg ce rol putea să aibă inițiativa mea, ce înlesniri putea aduce fiecăruia.

Mușina i-a prezentat pe toți cei aflați în sală. O parte erau profesori, cu toții tineri, la început de carieră. Câțiva, de vârstă apropiată, nu aveau un loc de muncă pe care să-l nominalizeze. Altă parte dintre cei prezenți, grupați aproape instinctiv într-un loc distinct al sălii, erau elevi de liceu.

Mușina i-a întrebat pe toți dacă acceptă inițiativa și vor să se constituie într-un grup cu întâlniri săptămânale. Murmur aprobator, chiar entuziast. Acel entuziasm al începutului care nu are nevoie de cuvinte, e o evidență. Trebuiau să pună și un nume grupului nou constituit. Ideea cuiva din sală a fost să se numere participanții. Era ușor. Pe scaunele ocupate aproape în totalitate se aflau 19 persoane. Mușina a concluzionat, sugerând numele: să se numească Cercul Literar 19.

Simplu, poate prea simplu, dar și simplitatea are locul ei într-un angrenaj care nu-și impunea să elaboreze construcții neapărat sofisticate. Din sală a venit și continuarea. Trebuiau să hotărască cine va fi președintele. Alt murmur și un răspuns distinct care se insinua între toți. Un cuvânt rostit sau pur și simplu încuviințat firesc printr-o simplă aplecare a capului. Președintele aproape că se cunoștea deja. Îl știam și eu încă de la pornire, de când l-am contactat, de când ne-am cunoscut la prima întâlnire, de când nu era nimic, doar ideea. Alexandru Mușina avea să conducă cenaclul până la ultima lui ședință.

La Cercul Literar 19 s-a referit pe larg Ioan Olimpiu Șerbu în lucrarea sa de doctorat „Școala Literară de la Brașov”: „În 1981 se înființează un nou cenaclu literar în Brașov, Cercul literar 19. Cenaclul este amintit sub diferite denumiri: Cenaclul 19, Cenaclul literar 19, Cercul literar 19 sau, mai simplu, doar Cercul 19; Singura constantă, numărul 19, vine de la numărul participanților la prima ședință.

Inițiatorul ideii este metodistul Adrian Munteanu, președintele cenaclului devine de la prima ședință Alexandru Mușina, iar printre participanți se numără Gheorghe Crăciun, Angela Nache, Paul Grigore, Ovidiu Moceanu, Ion Pop Barassovia, Vasile Gogea, Petru M. Haș, Leonard Oprea, Ninel Badea, ș.a., majoritatea nemulțumiți de calitatea singurului cenaclu literar existent în Brașov, Cenaclul Astra organizat în jurul revistei omonime. Dintre vizitatorii și invitații din exterior pot fi amintiți (conform celor evocate în interviuri) Mircea Nedelciu, Mircea Cărtărescu, Dan Culcer, Ioan Bogdan Lefter.

Dintre liceeni cooptați la cenaclu se remarcă în scurt timp Caius Dobrescu, Simona Popescu, Andrei Bodiu și Marius Oprea, care vor fi instruiți îndeaproape de Mușina atât în cadrul ședințelor cenacliere cât și în întâlniri informale acasă la acesta din urmă, prilejuri de mici petreceri animate de discuții literare. Alexandru Mușina le direcționează tinerilor lecturile, lucrează îndeaproape pe textele acestora iar liceenii admit necondiționat rolul de Maestru jucat de Mușina în formarea lor ca scriitori. Cei patru tineri devin participanți activi și permanenți ai cenaclului, susțin lecturi și discuții critice, ceea ce-l va determina pe Mușina să-i propună de două ori ca invitați în cadrul Cenaclului de Luni,organizat la București în 1982.

Inițiativa înființării cenaclului a pornit așadar de la scriitori de generație optzecistă nevoiți să se grupeze în fața scenei literare brașovene conservatoare. Cercul literar 19 și-a întrerupt activitatea în 1984 (tinerii membrii, elevi de liceu, plecau în acel an la facultate în alte orașe, n.m.). Scurta viață a cenaclului a lasat însă urme memorabile în special pentru cei „formați” în cadrul lui și, totodată, a schițat viitoarele traiectorii ale acestora.”

La cenaclul lăsat în mâna pricepută a lui Alexandru Mușina, nu am lipsit în cei aproape patru ani de funcționare. De prima dată, întâlnirile mi s-au părut de o calitate teoretică și de o consistență peste orice închipuire. Profesor de română la origine, mă descopeream asistând cu surprindere la luările de cuvânt ale elevilor de liceu. Ce spuneau și cum spuneau, cum formulau conceptele, corespundea unor standarde de calitate care depășeau cu mult nivelul obișnuit al unui elev de liceu. Pentru mine era incredibil cum s-a putut aduna în același timp, în aceeași generație, în același oraș un mănunchi de tineri aproape geniali. Și pentru mine, la cei 33 de ani de atunci, a fost o școală. Profesorii se străduiau să nu coboare ștacheta. S-ar zice că era o competiție între profesori și elevi. Fiecare dintre ei, cu felul propriu de a reacționa și a interveni. Gheorghe Crăciun, ponderat, modest, convingător, profilându-se ca inițiator de școală literară, Angela Nache, poetă deja consacrată, Ovidiu Moceanu, documentat și intuitiv, Vasile Gogea, spirit activ, curajos, în contratimp cu regimul, Paul Grigore, un mucalit blând și senin, cu studii și receptivitate serioase, dând culoare ansamblului, Ioan Barassovia, cu poezia lui remarcată, Claudiu Mitan, poet de o modestie bolnăvicioasă, eleva Simona Popescu, sigură pe ea, articulând savant, Andrei Bodiu, alt elev cu înzestrări poetice și teoretice remarcabile, elevul Caius Dobrescu, calm și sigur pe cunoștințele sale, pe conceptele susținute. Elev era și Marius Oprea, istoricul de mai târziu cu veleități și reușite de poet autentic. Fiecare cu aprofundări teoretice uimitoare.

Din această competiție tinerească, aplecată spre studiu și dezvoltarea de precepte noi, în marcat acord cu mișcarea literară universală, se nășteau întâlniri memorabile și de mare folos pentru fiecare participant. Întotdeauna ședințele în cadrul Cercului Literar 19 începeau printr-o dezbatere teoretică pe o temă anunțată în ședința anterioară. Elevii erau provocați de conducătorul cenaclului sau de Gheorghe Crăciun, de cele mai multe ori, să dezvolte tema, să comunice modul în care percep că ea se recunoaște ca un subiect de actualitate privind construcția literară pe plan mondial. Într-o perioadă în care procurarea unor cărți și reviste cu ajutorul cărora să-ți poți face o imagine completă asupra evoluției la zi a literaturii universale era dificilă, elevii în special demonstrau că sunt la curent cu noutățile și pot să le asocieze într-un tablou cu largă și consistentă deschidere. Rareori trebuia retușat ceva. Mai degrabă dezbaterea era completată de profesori cu propriile aprecieri și asocieri, astfel că peisajul alcătuit era generos și amplu. Grupul demonstra o unitate și o constanță în privința aprecierilor care te făcea să realizezi că asistăm la constituirea unui curent literar contemporan cu marcată notă de originalitate.

În partea a doua a întâlnirilor avea loc consemnarea unor evenimente în spațiul literar românesc, fie că erau manifestări diverse cu caracter național sau noi apariții editoriale, cu prioritate ale membrilor cenaclului. Astfel în cenaclu au fost formulate primele aprecieri și au fost citite primele cronici referitoare la romanul lui Gheorghe Crăciun, „Acte originale, copii legalizate” apărut la Cartea Românească în 1982, la volumul de versuri „Miraculum” cu care Angela Nache primea premiul de debut al editurii Dacia, 1982. Larg comentat a fost în 1983 debutul editorial al lui Ovidiu Moceanu cu volumul de proză scurtă „O privire spre Ioan”, editura Dacia. Înainte de încheierea activității cenaclului a fost timp pentru comentarea volumului de debut al lui Alexandru Mușina, „Strada Castelului 104”, de la editura Cartea Românească,1984. Îmi amintesc cum a fost citit drept model și larg comentat antologicul poem al lui Alexandru Mușina „Budila Express”.

Partea a treia în cadrul ședințelor de cenaclu era rezervată lecturilor de poezie, proză, eseu sau teatru. Am remarcat întotdeauna calitatea comentariilor, a aprecierilor sau rezervelor pe marginea textelor care se făceau întotdeauna cu prietenie, dar, în același timp, incisiv, corect, nuanțat, cu conștiința importanței aprecierilor pentru autor, devenind, în același timp, articularea unui concept unanim recunoscut în privința modernității demersului creator. Pe parcurs, cenacliștii solicitau întâlniri cu diferiți scriitori, modele în epocă. În calitate de inițiator și de reprezentant al Casei de Cultură rezolvam cu fiecare invitat problemele administrative, îi cazam la hotel, le plăteam transportul, îi însoțeam, dacă era cazul și nu o făcea altcineva, până la gară. Cu unii dintre oaspeții întâlnirilor Cercului Literar 19 am stat mai mult de vorbă sau i-am invitat la o bere în timpul rămas liber, ca să nu se simtă izolați în orașul de munte. Cu scriitorul și editorul clujean Vasile Igna am vorbit despre munca de editor, fără să știu, pe vremea aceea, că voi conduce și eu o editură. Cu romancierul și redactorul revistei Vatra, Mihai Sin, am povestit mai mult despre viața literară mureșeană, despre cunoștințele comune de acolo. Era un tip agreabil, cu accentuată deschidere spre prietenie, cu modestie. Ioan Bogdan Lefter a ținut să-mi scrie, după ce s-a întors la București, subliniind importanța pe care o are cel care veghează cu discreție la buna desfășurare a vieții scriitorilor, încurajându-i cu reținere, oferind cadrul potrivit unei libertăți de exprimare.

Memorabile au fost întâlnirile cu Mircea Cărtărescu, Mircea Nedelciu, Dan Culcer, atât pentru calitatea textelor citite cât și pentru valoarea dialogului teoretic purtat cu membrii cenaclului. Au fost câștiguri înalte pentru toți cei prezenți. Nu de puține ori ședințele în care aveam invitați se prelungeau acasă la unul dintre membrii cenaclului, prilej pentru dezbateri privind actualitatea literară și pentru cunoaștere reciprocă.

După 1989, Alexandru Mușina și Gheorghe Crăciun, alături de Ovidiu Moceanu și Andrei Bodiu, au pus bazele Facultății de Litere din Brașov, la care a devenit profesor și Caius Dobrescu, transferat ulterior la Facultatea de Litere din București, acolo unde predă și Simona Popescu. Alți membri ai cenaclului au devenit scriitori consacrați care au activat sau continuă să fie prezenți în viața literară românească sau se manifestă în străinătate. Personal regret că nu avem consemnări fotografice de la aceste ședințe cenacliere. Pe de o parte aveam alte priorități și pe de altă parte putea fi cam suspect să o faci. Securitatea era pe aproape.

Pe parcurs au fost destule consemnări despre această activitate literară în reviste. În primul rând au pomenit importanța ei, în diferite interviuri, membrii Cercului Literar 19 - Alexandru Mușina: ”În 1980, cum rămăsesem, cumva, fără... cenaclu (eram la Braşov, mă duceam cam o dată pe lună la Bucureşti, dar nu era suficient, aveam viciul în sînge), m-am bucurat cînd la Casa de cultură din Braşov s-a deschis unul, Cercul literar 19 (atâţia eram la înfiinţare). Între membrii fondatori: Gheorghe Crăciun, Ovidiu Moceanu, Vasile Gogea, Paul Grigore, Ioan Barassovia, Angela Nache, Claudiu Mitan, Petru M. Haş şi un grup de liceeni, cam obrăznicuţi (...)Dacă există o şcoală de la Braşov, ea îşi are bazele în 81-83, cînd s-au format şi - precoci - deja au început să se afirme: Marius Oprea, Andrei Bodiu, Simona Popescu, Caius Dobrescu (Sorin Matei, o altă promisiune, a emigrat în cele Americi şi-a devenit specialist în ştiinţe ale comunicării). Am fost maestrul lor? E cazul s-o spună ei (unii - voalat - neagă asta şi poate au dreptate). Ce-a însemnat ucenicia cu mine, iarăşi, e cazul s-o spună ei.” (Interval, 1999)

Andrei Bodiu: ”La Cercul Literar 19 l-am cunoscut pe Gheorghe Crăciun, un scriitor și un om pe care îl admir, pe Vasile Gogea, pe Ovidiu Moceanu, pe Angela Nache. Pentru mine, un adolescent, întâlnirea cu acești oameni adevărați a contat enorm.”(Observatorul Cultural, 2001) Tot el își amintea: „Profesoara noastră de română, doamna Cornelia Bularca, ne-a spus că la Casa de Cultură se ține un cenaclu. Era Cercul Literar 19, care s-a numit așa pentru că la ședința inițială au participat 19 autori. Simona (Popescu)a venit în clasa noastră de la Liceul Unirea și ne-a spus că șef e un tip foarte tare, poetul Alexandru Mușina. Ne-a spus celor care scriam să mergem acolo. A insistat că e un mediu foarte bun, cu mai mulți tineri scriitori din Brașov. În subsolul Casei de Cultură, unde Adrian Munteanu, metodist la Casa de Cultură, reușise să obțină loc, l-am cunoscut pe Mușina. Mușina avea un „lipici“ extraordinar. Era un tânăr genial (nu exagerez!) care avea o încredere fanatică în poezie. În plus, avea un autentic cult pentru tineri, pe care nu a încetat să îi încurajeze cât a trăit”. (Observator Cultural, 2013)

Caius Dobrescu: ”Întâlnirea fundamentală pentru mine a fost aceea cu personalitatea puternică, mai mare decât viaţa, a lui Alexandru Muşina, pe care l-am cunoscut, ca elev de liceu, la Cercul literar 19. Pentru mine, Sandu Muşina, şi el dispărut prematur dintre noi, nu a pus doar Braşovul pe harta literară a României, ci a făcut din el, cel puţin temporar, capitala spaţiului nostru intelectual. (Ziarul de duminică, 2014)

Într-un alt moment, Caius și-a continuat amintirile: „I-am cunoscut pe prietenii mei Simona Popescu, Andrei Bodiu şi Marius Oprea la Cercul Literar 19, unde, până la urmă, s-a format grupul nostru. Acest cerc fusese creat de un număr de tineri intelectuali braşoveni, marginalizaţi în sistemul cultural oficial al oraşului, şi care simţeau nevoia de a-şi crea un mediu propriu, alternativ la ceea ce se făcea pe «aleea principală» a culturii locale (…). Aceşti oameni erau victimele avortăţii iniţiativelor liberale pe care părea să le promoveze regimul Ceauşescu în prima sa fază. (…) Această catastrofă socială, datorată tradiţionalei iresponsabilităţi de natură criminală a comunismului românesc, a făcut ca tinerii de atunci să încerce să se grupeze, la limita acceptabilităţii şi la marginea „legalităţii socialiste”, pentru a putea rezista. În acest fel, i-am cunoscut, la Braşov, pe Alexandru Muşina, Gheorghe Crăciun, Paul Grigore, Angela Nache, Vasile Gogea, Ioan Pop Barassovia, Claudiu Mitan, Al. Ţion, grupaţi în cadrul acestui Cerc Literar 19, găzduit de casa de cultură a oraşului. Pentru ei, acest spaţiu reprezenta atât un loc de întâlnire şi dezbatere publică a chestiunilor literare, cât şi un loc în care se aşteptau să întâlnească tineri, liceeni în special, cărora să le comunice mesajul lor „cripto-liberal”.(Contrafort, 2009)

Despre importanța inițiativei de la Brașov au scris, printre alții, Virgil Podoabă, Ramona Hărșan și Mircea Martin în Vatra, numărul din octombrie 2019:

Virgil Podoabă: „O mișcare filologică și literară inițiată în urma câtorva conjuncturi favorabile la Brașov în anii ʼ80 – a evoluat de la o anvergură de cenaclu literar într-un oraș industrial până la un fenomen complex manifestat în câteva direcții principale: construcția instituției universitare, crearea unor evenimente literare cu ecou (inter)național, concursuri de poezie, edificarea de reviste și edituri, formarea și lansarea de scriitori.”

Ramona Hărșan: „Manifestările care se reliefează ca suprafețe aflate „la vedere” și-au asigurat încă de la început o poziție privilegiată în spațiul cultural românesc prin simpla respectare a unor standarde (ridicate) de calitate, începând cu Cercul 19 al lui Alexandru Mușina și grupul inițial de la Brașov – acesta din urmă afirmându-se, iată, ca o „școală (de gândire) poetică” la scurt timp după înființare.”

Mircea Martin: „În relativ scurtă vreme, Brașovul a devenit, pentru comunitatea literară și culturală din România, un veritabil pol de atracție intelectuală, un centru alternativ, replică a poziției sale centrale din punct de vedere geografic.”

Și a fost seară și a fost dimineață, a venit primăvara, s-a sfârșit toamna, au trecut anii.
Cu neuitarea unei inițiative care a modelat destine.
-------------------------
Adrian MUNTEANU
https://www.amsonete.ro
Brașov, 2 noiembrie 2021

Web Analytics