Constantin ȘELARU: DRAGOSTE DE MAMĂ

SELARU STSÎn mai multe rânduri, paznicul de vânătoare ne-a tot reclamat faptul că nu reușește ca să scape de o vulpe care are vizuina prin apropierea locuinței lui iar cu toate eforturile lui n-a reușit să-i afle locul unde se află ca să scape de ea mai ales că, mai mereu îi dă iama nu numai prin puii de la cloșcă dar hăcuind și câte o puicuță măricică.
- I-am pus laț, am făcut pânde dar n-a fost chip ca să-i fac felul – se lamenta paznicul pufnind de supărare – iar nevastă-sa, auzindu-l îl asculta îmbufnată clătinând din cap supărată și mormăind:
- N-ai făcut nimic! Degeaba mai hrănești haita aia de câini de vânătoare dacă nici cu ei și nici cu pușca nu faci nimic iar hoața aia de vulpe îți fură și puii de sub cloșcă.

Auzind-o cum îl bodogănește pe bună dreptate, într-una din zilele în care aveam planificată o acțiune de combatere la șacali și vulpi, paznicul ne-a rugat cu cerul și cu pământul ca să-l scăpăm de pârdalnica de vulpe care i-a mâncat zilele și căreia, a reușit să-i afle vizuina, nu departe de canton, însă, cu toate pândele pe care le-a făcut ca să-i dea de cap, nu a reușit să îi facă felul.
- Haideți, vă rog ! – ne-a impresionat el aproape cu lacrimi în ochi – Scăpați-mă de beleaua asta că dacă o mai știu aici îmi voi lua lumea-n cap ca să scap și de ea și de nevastă-mea.

Mai în glumă, mai în serios, fiind în drum spre standurile de vânătoare, am trecut prin apropierea vizuinii vulpii, sălaș care avea trei sau patru căi de acces iar pe pământul nisipos de la intrarea a două dintre vizuini erau vizibil imprimate urme lăsate recent de labele unei vulpi.
- Uite, pe aici a circulat astăzi – i-am spus paznicului înnegurându-l și mai mult la față de amărăciune.


- Păi ce, chiar credeți că nu-i cunosc și eu labele? Îi cunosc urmele pe din-afară dar degeaba, că nu reușesc deloc să-i fac felul.
- O fi înăuntru ? – a întrebat Nicu organizatorul apoi, pentru a afla răspunsul la propria-i întrebare, după care, a eliberat din lesă câinele care aproape că se strangulase ca să scape iar noi, ne-am rărit iute în jurul vizuinii înconjurând-o și astfel, instalându-ne cu armele pregătite în așteptarea scontată a apariției vulpii.

Paznicul s-a întins iute pe pământ în apropierea uneia dintre căile de acces ale vizuinii și ascultând atent zgomotele din interior ne-a semnalizat că aude semnale ale luptei dintre vulpe și câine așa că instinctiv, am strâns și mai bine armele în pumni.

In liniștea care se lăsase în jurul vizuinii s-a auzit deodată un chelălăit și lătratul câinelui iar pe una din cele cinci căi de acces a izbucnit surprinzător de iute vulpea are ținea în bot un pui și ca o săgeată, a țâșnit printre noi însă nu a putut scăpa teafără din snopul alicelor trase de mine și de unul dintre camarazii aflați în apropiere, rostogolindu-se printre frunzele uscate din jur și astfel, scăpând din bot puiul care a încercat și el să fugă după maică-sa scâncind disperat însă care, a dispărut rapid în spatele desișului unor tufe de castan pe unde dispăruse și vulpea iar unul dintre vânători a scos iute din buzunar o pungă de plastic în care a introdus puiul ce scâncea din ce în ce mai intens.
- Rămâneți pe loc – ne-a somat imediat organizatorul câinele încă nu a ieșit încă din vizuină și i se aude lătratul nervos așa că, precis mai este vreo vulpe acolo.
- Ori poate vulpoiul – a punctat unul dintre vânători care era întins pe pământul de deasupra vizuinii și ținea urechea ciulită la una dintre găuri ascultând cu atenție semnele din interior – Câinele latră nervos de tot de parcă s-ar lupta cu vulpoiul! – ne-a informat el.

Intre timp paznicul însoțit de unul din băieții lui a venit de la canton cu două cazmale și un târnăcop pe care le-a așezat la o parte precizându-i organizatorului:
- Dacă va fi nevoie, să putem săpa ca s-o scoatem afară iar câinele, la cât este de întărâtat, e în stare ca să moară acolo dar afară nu iese cât timp e vulpea înăuntru. Între timp, deoarece lătrăturile și semnalele luptei din vizuină se întețeau, paznicul și fiul lui s-au apucat ca să sape cam în locul pe unde se auzeau semnalele luptei în timp ce, vânătorii încercuiseră zona iar eu rămăsesem undeva lateral având arma și punga în care se afla puiul de vulpe ce nu se mai oprea din scâncet.
- Ia uitați – ne semnalează unul dintre vânătorii aflați în dreptul unei alte ieșiri aflată în cealaltă parte a vizuinii, opusă celei pe unde vulpea încercase ca să scape iar cercetând cu atenție urma de sânge care era proaspătă se părea că, vulpea încercase ca să revină în vizuină.

In liniștea care s-a lăsat mârâiturile și semnalele luptei din adâncul vizuinii ne-au stârnit și mai mult atenția privitoare la prezența dârei de sânge iar constatarea feciorului paznicului care tânjea de mult ca să devină vânător ne-a surprins pe toți:
- Păi – a continuat flăcăul, am cercetat cu mai multă atenție dâra de sânge și după câteva urme de labe imprimate mai bine se constată că vulpea a lăsat urma de sânge venind la vizuină deoarece, la plecarea din vizuină nu fusese rănită.
- Păi – a intervenit și organizatorul surprins și el de constatarea băiatului -, nu putea să fi fost rănită în timp ce se lupta cu câinele?
- Ba da – i-a replicat băiatul -, m-am gândit și eu la treaba asta însă atunci, dâra de sânge ar fi fost pe când fugea de la vizuină și nu la întors.
- Tu-ți dai seama ce spui?! – l-a luat la prelucrat organizatorul – Asta ar însemna că, rănită fiind de focurile trase de voi, ea a revenit ca să-și salveze puiul ?! Oare, așa să fie?

În liniștea mormântală care s-a lăsat brusc datorită unei asemenea explicații mai mult decât surprinzătoare, sunetele luptei din adâncul vizuinii continuau cu și mai multă sălbăticie.
In cele din urmă, organizatorul și-a dezbrăcat nervos bluza și împreună cu paznicul și alți doi vânători au apucat voinicește cazmalele și au început ca să sape îndârjiți iar noi ceilalți am înconjurat iute movila care găzduia vizuina vulpii păzindu-i astfel toate ieșirile.
Pământul fiind reavăn cazmalele aveau spor așa că, în foarte scurt timp, din pământul răscolit al vizuinii, primul care și-a făcut apariția a fost câinele fericit la culme când a fost astfel scos la lumină descoperindu-și stăpânul fiind urmat și de alți doi pui de vulpe evident temători care scânceau disperați iar paznicul, după ce și-a recuperat iute câinele încercând ca să-i apuce de gât pe cei doi pui care însă, s-au retras în tunel încercat ca să se ascundă prin pământul răscolit din spatele lor din care, pentru câteva clipe a devenit vizibil trupul vulpii.

Ferindu-se de teama vreunei mușcături din partea vulpii rănite, paznicul a apucat-o cu mare grijă de coadă și a tras-o afară constatând însă că era moartă, mai mult ca sigur în urma alicelor care o răniseră în timpul evadării. Între timp, vânătorii i-au introdus și pe ceilalți doi pui în aceeași pungă în care se afla și primul pui iar organizatorul, care urmărea impresionat toată evoluția evenimentului, a remarcat trist:
- Vulpea asta e murit transmițându-ne nouă oamenilor ce înseamnă în realitate și cum se manifestă o dragoste de mamă. Prima oară a încercat să salveze pe unul din pui după care, deși rănită destul de grav, cu tot riscul imens, a revenit la vizuină pentru a-și salva și pe ceilalți doi pui de unde însă nu a mai scăpat.
În liniștea care s-a lăsat paznicul a fost însă cel care a deschis discuția:
- Și cu pisoii ăștia ce naiba facem? Io îi dau la câine.
- Să nu faci prostia asta ! – s-a rățoit organizatorul la el – Bagă-i undeva unde să nu ajungă câinele la ei și dă-le o farfurie cu lapte iar mâine dimineață îi duci la Grădina Zoologică de la Băneasa. M-ai înțeles?

Oftând supărat, paznicul a mormăit ceva greu de tradus după care, a înșfăcat punga cu cei trei pui de vulpe și s-a îndreptat spre canton de unde nu a mai revenit.
--------------------------------
Constantin Țiți SELARU
București, 15 martie 2021

Web Analytics