Magdalena BRĂTESCU: PRINȚUL COREEAN – INSULA JEJU-DO (fragment din romanul în curs de elaborare)

BRATESCU Magdalena3BChoi Yu-jin devenise un profesor de judo de reputație internațională. După ce se retrăsese din sportul de performanță având o vitrină plină cu medalii, se consacrase carierei de antrenor. Spre dezamăgirea lui Heoun, cei doi fiind colegi de școală din clasa întâia și rămași prieteni de-a lungul vieții, după pensionare se retrăsese în insula Jeju-do unde-și deschisese un club de judo. Angajase câțiva tineri în plină formă, absolvenți ai Institutului de educație fizică din Seoul, dar fără veleități de vedete, care îndrumau copii de la câțiva ani și maturi localnici, sau din străinătate. Toți iubeau judo-ul și-și puteau permite să plătească taxele ridicate pretinse de proprietar.

Cursurile de vară organizate de Yu-jin și promovate prin publicitatea pe Net, dar mai ales prin like-urile și comentariile entuziaste pe Facebook, sau Instagram, ale celor care trăiseră experiența a două săptămâni intensive, făcuseră din școala lui una celebră în lume. Yu-jin avea în programa cursurilor nu numai dezvoltarea musculaturii, îndemânării, vitezei de reacție și inițiativelor războinice, ci și formarea unui caracter ales, fair-play, onoare, vitejie, perseverență, strădania de reușită. Dar și capacitatea de a-ți asuma o înfrângere. Marele lui ideal era de a construi caractere frumoase și, în general, reușea. Yeon fusese și el elevul lui Yu-jin încă de la patru ani și-i păstra un respect vecin cu sfințenia. Mai mult decât atât, de câte ori ajungea pe insulă, îl vizita și se antrena în clubul lui, fie și numai o oră-două pe zi.

Heoun și Yu-jin aproape nu se mai întâlneau fizic. Vorbeau din când în când pe skype ori pe whatsapp, comentând meciuri sau concursuri internaționale. Dar și întâmplări din viața personală. Dacă Heoun era un budist moderat, Yu-jin, de când îmbătrânise, se afla din ce în ce mai mult sub influența soției lui, Haneul, o credincioasă ferventă.

Pentru ea viața era un șir de suferințe, de la naștere, trecând prin senectute, boală și moarte. Omul încărcat de dorințe, căutând mereu să și le satisfacă, transformă nereușitele în suferință. Dacă vrea să scape de suferință, ar trebui să-și nimicească dorințele. Și întrucât nimic nu e veșnic, dar caracterul și cunoașterea se transmit prin karma viitoarei reîncarnări, se ajunge practic la un cerc vicios prelungit la infinit.

Ceea ce se străduia Yu-jin să transmită tinerelor generații care-i trecuseră prin mână erau nu neapărat doctrine religioase, ci principii sănătoase de viață. Să nu jignești, să nu faci rău, să te străduiești să te autoperfecționezi, să vezi cu luciditate ce se ascunde în interiorul tău și să înțelegi lumea așa cum e ea în realitate și nu cum pare.

Între Yu-jin și soția lui, Haneul, se instalase treptat, odată cu trecerea anilor, o răceală cu originea într-o ură mocnită. Desigur adolescentul, tânărul și bătrânul sunt trei ființe care în general au foarte puține lucruri în comun. Unii nu se recunosc pe ei înșiși, cât despre cum apar în ochii partenerilor sau prietenilor, se putea spune că le devin niște străini.

Cei doi aveau un singur fiu, Bae, și o singură nepoată, pe Ae cha. Adolescenta, foarte legată de bunici, își petrecea în general vacanțele pe insula Jeju-do, în casa lor. În fapt, un domeniu cu grădini pline de flori, livadă, piscină și, într-un corp aferent, clubul de judo.
Haneul era genul de femeie dominantă care trebuia să-și impună punctul de vedere, așa cum văzuse la mama și bunicile ei. Nu o încântase faptul că urmașa ei se născuse frumoasă și, cu cât creștea, se făcea și mai și. „Frumusețea e un dușman, credea ea. Nu-ți poate aduce în viață decât necazuri și suferință”. Drept care descurajase fata în intenția ei de a se înscrie la concursul Miss Coreea unde precis că ar fi avut toate șansele să câștige titlul. Se luptase mai întâi cu propriul ei fiu și cu nora care n-ar fi avut nimic împotrivă și care nu înțelegeau de ce trebuiau să taie aripile unicei lor copile. „Banii și faima câștigată din frumusețe sunt o jignire pentru inteligența unei femei!” decretase ea.
-Una n-o exclude pe cealaltă, încercase Yu-jin să-i strecoare o cât de mică îndoială că nu are dreptate.

Haneul fusese urâtă din tinerețe. Mulți se întrebaseră de ce, din toate candidatele care se băteau la ușa lui, Yu-jin o alesese tocmai pe acea femeie fără vino-ncoa. Însă Yu-jin, un luptător din fire și educație, pe plan sentimental era restanțier. Pe cât de multă încredere avea în forța sa fizică, pe atât de neajutorat se afla în fața femeilor. Nu el o alesese pe Haneul, ci ea pe el. Iar Haneul când își punea ceva în cap, nu o clintea nimeni și nimic din drum. Urâțenia îi canalizase toate eforturile spre cucerirea unui bărbat puternic, frumos și de viitor. Astfel pusese ochii pe Yu-jin și, cu răbdarea păianjenului, țesuse în jurul lui o plasă din care judoka cel neexperimentat în dragoste crezuse că nici nu vrea să se mai elibereze.

Heoun, cu nedelicatețea lui înnăscută, îi spusese odată și apoi își regretase gafa, că urâtele tocmai pentru că au mai puține șanse să contribuie la perpetuarea speciei, sunt mai periculoase când capturează un mascul.
-Crezi c-am fost orb? oftase Yu-jin. Crezi că încă mai sunt? Crezi că trăim cu frumusețea femeii? Femeia e o minune a naturii și orb e cine nu vede asta. Nu te acuz de misoginism, ci doar de superficialitate. Amândoi am trăit pentru și prin muncă. Dar soțiile noastre, din umbră, au dat totul pentru casă și copii.
-A ta și a mea. Azi majoritatea nu mai fac curat, nu mai gătesc, nu-și mai respectă soțul și copiii, n-au timp de nepoți. Vor doar să câștige bani! Ne concurează. Deși nu pot decide dacă reușesc sau nu, în orice caz se străduiesc să ne-o ia înainte.

Totuși, într-o seară, Yu-jin adusese vorba de nepoata lui Ae cha care în urmă cu un an cunoscuse un judoka israelian, pe nume Amnon Luria. După eliberarea din armată, acesta ajunsese într-un grup de camarazi cu rucsacul în spate în tentantul Orient îndepărtat. Încetul cu încetul, prietenii își terminaseră banii, se plictisiseră de sărăcie și se întorseseră acasă. Dar soarta îl condusese pe Amnon să se înscrie la un antrenament de vară de o săptămână în clubul campionului Yu-jin a cărui poză o avea pe perete camerei atât de mult îl admira încă din copilărie.

După ce o văzuse pentru prima dată pe nepoata marelui antrenor, își prelungise șederea cu încă două săptămâni. Fata își pierduse capul, iar bunica liniștea. Bătrâna nu știa nimic despre credința iudaică și, din curiozitate, se apucase de citit. Cu cât se lămurea mai bine, cu atât se înverșuna împotriva frumosului Nun-i, cum îl striga nepoata.
-Ce are împotriva evreilor? se revoltase Heoun. Nu există popor pe pământ care să fi suferit mai mult decât neamul ăsta urgisit! Sunt oameni ca toți oamenii care se străduie să fie fericiți acolo pe peticul lor de pământ pentru care se luptă necontenit. Haneul e doar expertă în suferință!
-Poate se teme că dragostea lor va duce spre căsătorie și fata o să plece de lângă noi. Voi aveți modelul în familie.

Într-adevăr, Iseul, sora mijlocie a lui Heoun, se îndăgostise de un chinez cu vederi comuniste și-l însoțise la Phenian unde acesta era consilier militar. Războiul și împărțirea țării o surprinseseră în Coreea de nord, separată pentru toată viața de familia ei.

Confidența lui Yu-jin rămăsese uitată într-un sertar din memoria supraaglomerată a lui Heoun. Până în ziua când îl sfătuise pe Yeon cel dezamăgit în dragostea lui stupidă pentru Myong să plece în insula Jeju-do ca să se scuture de emoții. Îi venise o idee. Nu prietenul său, ci tocmai antipatica lui soție i-ar putea fi de folos. Dar cum s-o abordeze? Cei doi prieteni nu transformaseră niciodată duetul în cuartet. Soțiile lor nu se potriveau pentru discuții, sau ieșiri împreună, nici pe vremea când Yu-jin încă mai locuia la Seoul. Chiar și Yeon, când sosea pe insula Jeju-do, stătea la hotel și se întâlnea cu bătrânul antrenor la club.

Heoun sună la o oră când știa precis că prietenul lui e la sală. Se scuză cu prefăcută jenă că deranjează, dar „are inima grea și simte nevoia să și-o descarce”. Apoi tăcu un timp, lăsând-o pe femeie să-l îmboldească la vorbă. Haneul avea calitatea de a fi o bună ascultătoare și defectul curiozității. Ambele serveau pe deplin interesele lui Heoun.
-Aș putea să-i țin locul? i se adresă ea într-o formulă interogativă care era de fapt o propunere.
-Tineretul de azi pare dur, dar are o sensibilitate pe care generația noastră n-o avea. Nici cea a părinților noștri. De ce oare? începu diplomatic Heoun lăsându-i loc interlocutoarei să-și exprime părerea.
-Oricât ar părea de ciudat, cred că în majoritatea cazurilor părinții sunt de vină. Și nu e vorba de sensibilitate, ci de răsfăț. Copiilor nu li se mai refuză nimic. Sunt niște tirani absoluți. Când spun „vreau”, primesc imediat tot ce-și doresc. Sunt crescuți ca învingători. Yu-jin, din contra, îi învață pe sportivii lui și să piardă. Trebuie să știi să cazi, să-ți asumi o înfrângere, să recunoști că ai greșit, că nu ești destul de bun, că nu ești la înălțimea altora. Nu-i ușor. Rănile dor. Iar noi, bunicii, cu cât înaintăm în vârstă, devenim mai miloși și mai îngăduitori. Nu vorbesc de mine. Eu sunt o cotoroanță cu care nu-i de glumit. Mă bag unde nu-mi fierbe oala. Nu-i las nici pe copii, nici pe nepoată-mea să facă ce le trece prin cap.
-Chiar așa? se miră cu falsitate Heoun netezindu-și părul cu un gest de autoafecțiune și gândindu-se cu compătimire la Yu-jin.
Apoi își drese glasul și continuă pe un ton secretos:
-Mă doare sufletul pentru Yeon. E mai apropiat de mine decât de tatăl lui. S-a amorezat de o flușturatică, aia s-a măritat cu altul și băiatul suferă.
-Suferință, da, suferință... se cufundă Haneul cu resemnare în preceptele ei budiste. Un bărbat părăsit e vulnerabil, filozofă ea.
Heoun triumfa. O adusese exact în punctul la care-și dorea să ajungă discuția lor.
-Dacă o femeie intră în viața lui în aceste prime momente de derută, de pierdere totală a încrederii în sine, de singurătate impusă, ea are toate șansele să i se infiltreze fără obstacole în existență. De cele mai multe ori, definitiv. „Sau cel puțin până la apariția alteia, câțiva ani mai târziu și care să-i farmece, de data asta nu numai trupul, ci și luciditatea”, își spuse în gând bătrânul. Apoi cu glas tare:
-Yeon va sosi în curând la Jeju-do. Întrebarea e pe cine va întâlni acolo, întâmplător sau nu...

La început surprinsă de neașteptata probă de încredere în calitățile ei de confidentă, Haneul se dezmetici repede și înțelese că a fost manipulată și atrasă într-o cursă. I se cerea să joace rolul destinului și să i-o scoată în cale lui Yeon pe nepoata ei, Ae cha. Se prefăcu că nu înțelege aluzia.
-Fiecare copil cu norocul lui, spuse sec.
Heoun se așteptase ca femeia să-i povestească la rândul ei ceea ce știa deja de la Yu-jin despre israelianul nedorit. În fond îi oferea nepoatei o partidă nesperată. Nu mulți coreeni se puteau mândri cu originile familiei Jeonju...

Dezamăgit, Heoun încheiă discuția promițând că-l va suna ulterior pe prietenul lui. Iar Haneul, înțepată, pronunță câteva formule de politețe. „Dorințele neîmplinite ne produc suferință, e știut, mormăi unchiul pentru sine. Oare ar fi fost preferabil să mă fi adresat direct lui Yu-jin? La urma urmei, urâcioasa asta încrezută poate are dreptate. Fiecare copil cu norocul lui. Iar Yeon era cu adevărat un noroc pentru orice fată. Dacă le-o fi dat să se întâlnească, se vor întâlni. Haneul se ține la preț. Bine am făcut că n-am lungit vorba. Ea are toate datele. Va acționa în consecință, fără să-mi dea mie socoteală”, se consolă Heoun oftând ușurat.

După terminarea conversației, Haneul se simți învingătoare. „Toți au necazuri. Toți vor să și le verse pe alții, să profite de înțelepciunea lor, să manevreze terțe persoane. Ce tristă e viața...”, gândi femeia. Simți nevoia să mediteze. Într-o cameră mică și retrasă, de o curățenie impecabilă, își construise încă din primul an de căsnicie un altar. O măsuță acoperită cu mătase imprimată peste care pusese sticlă de cristal. Acolo înșirase câteva obiecte sacre, fotografii și texte sfinte plasate puțin mai sus de înălțimea capului ei când stătea așezată. Avea pozele lui Dalai Lama, lui Bodhisattva și a soțului ei. De câte ori intra acolo pentru a se reculege, flatat, Yu-jin se simțea el însuși un zeu.

În fața pozelor, șapte păhărele de argint conțineau lumânări aprinse. Cu un ciocănel, Haneul lovi clopotul de metal scrijelit. Zgomotul trebuia să-i atragă atenția statuiei lui Buda Shakyamuni, perfect luminată de fereastra din spate. Obișnuia să aducă ofrande care să fie agreabile tuturor simțurilor. După ce-și spălă mâinile, umplu cele șapte vase așezate în linie dreaptă cu apă de băut, aprinse tămâie să miroasă frumos, ornă cu flori culese din grădina casei, vaporiză parfum, adăugă un ciorchine proaspăt de struguri și dădu drumul la o muzică discretă.

Își întinse mâinile în poziția de prostrație și spuse cu glas tare „om-ah-hum” de trei ori pentru fiecare obiect sfințit. Apoi așteptă, cu capul golit de orice gând, ca ofrandele să fie primite. Nu cerea nimic. Doar dăruia. Era fatalistă. Avea convingerea că ceea ce e menit să se întâmple, de bine sau de rău, nu poate fi influențat de nicio rugăciune, oricât de ferventă ar fi fost ea. Ceea ce aducea în acel colț sfințit prin curățenie și puritate era dragoste necondiționată. Primea în schimb, liniștea și bucuria generozității.

Își recapitulă toată discuția cu Heoun și simți că l-a înțeles corect și că a acționat corect, așa cum îi cerea credința. Cu pași neauziți, părăsi sanctuarul improvizat, străbătu grădina și intră în bucătăria de vară. Haneul gătea o singură mâncare pentru cinci zile pe săptămână, bibimbap, un orez cu legume, ouă și sos picant. O zi, dădea felul cel mai detestat de Yu-jin, supă rece cu tăiței. În alta, felurile lui preferate, bulgogi din carne de porc marinată și bingsu, un desert din boabe de fasole roșie îndulcită, cu fulgi de gheață și fructe.

Meniul era astfel alcătuit încât Yu-jin nu știa niciodată ce-l așteaptă la masă. În tinerețe, bărbatului nu-i prea păsa de ce bagă în gură. Ca sportiv, avea nevoie de un anumit număr de calorii și respecta cu strictețe dietele. Cu vremea însă, dar mai ales de când începuse să simtă că-i îmbătrânește corpul, întoarcerea acasă se asocia cu plăcerile gustului. Doar că în loc să se obișnuiască și să nu-i mai pese de rutină, aproape că se înfuria când așteptările îi erau înșelate și, în loc de bulgogi, primea o supă sleită cu niște tăiței lipicioși. Mesteca în silă și o privea tăcut. Erau momentele când o ura cel mai tare.

Când rămânea singur cu el însuși, se gândea uneori la ea cu detașare, conștient fiind de rutina traiului lor în comun, de dezinteresul reciproc, de lipsa oricărei învestiții sentimentale de ambele părți. Ar fi preferat să i se aducă lui fructe proaspete și nu unor poze de carton. I se părea mai omenesc. Iar el să-i fi cumpărat, măcar de ziua ei, un buchet de flori. N-o mai făcuse din tinerețe. Și nici nu merita s-o facă, pentru că nu se purta frumos.

Îi înțelegea intențiile, îi scuza instinctul feminin de a-i ține treze măcar speranțele culinare, de a-l provoca, de a-i ațâța simțurile adormite. Toată viața, întunericul fusese aliatul lui Haneul. În lipsa frumuseții fizice, cu amărăciunea umilinței în suflet, stingea invariabil lumina oferindu-i cu bunăștiință bărbatului iluzia că stăpânește trupul altor femei. Necunoscute, ademenitoare, perfecte. Masa așternută de prânz, era tot un fel de pat înfățat, dar plasat în plină lumină, cu farfuriile albe, expuse nemilos vederii hulpave. Cu nările dilatate, Yu-jin privea pofticios înspre oala misterios acoperită. O singură zi era fericit, în ziua cu bulgogi. Pentru care se pregătea mereu, de șase ori în zadar.

Într-o seară, dezamăgit ca deobicei de meniul zilei, întins pe cearșaful rece, aruncă o privire înspre trupul femeii. O auzea sforăind enervant. În lumina lunii care se întrezărea prin perdelele transparente, chipul ei i se păru al unei mumii. Ce căuta el alături de această creatură rea, guralivă și dominantă până la granița cu teroarea? Ce fel de luptător era, dacă pe frontul căsniciei rămânea mereu un perdant? Se ridică în capul oaselor. Apoi se așeză pe marginea patului și-și luă poziția de yoga. Trebuia să-și curețe mintea de gânduri toxice, să se relaxeze rapid pentru a putea adormi. Reuși. Dar după un somn de câteva minute, se trezi brusc. Haneul sforăia din ce în ce mai agresiv.

Dacă aș muri în clipa asta? se cutremură el. Dacă s-ar termina totul, așa pe neașteptate? Fără să fi cunoscut o pasiune devoratoare. Pentru ce trăiesc? Cu cine? Își privi scârbit soția. Îmi doresc o femeie, dar nu pe a mea. Nu-mi vine nici măcar s-o sărut, sau s-o îmbrățișez. Nu-mi ațâță virilitatea. Și de ce aș încheia capitolul sex? Am și eu drepturile mele de bărbat pe care searbăda uscată de lângă mine nu-i capabilă să mi le satisfacă. Nici măcar o mâncare gustoasă nu-mi pregătește. Ce nevoie mai am de ea?

Se scutură dezgustat. Și de ce să mor eu? se revoltă Yu-jin deodată. Scăpat de Haneul, aș putea trăi din nou așa cum îmi place. Îmi vine s-o strâng de gât, mimă el gestul. Simplu și curat. Zvârcolirile ei m-ar răzbuna de toate sâcâielile zilnice de-o viață care acum mă aduc la exasperare. Prostii! Nu există crimă perfectă. Aș fi arestat, își spuse cu spaimă. Legea nu iartă. Aș schimba o închisoare cu alta. Și tot fără femei.
-De ce nu dormi? se auzi deodată vocea pițigăiată a lui Haneul.
-Ce-ți pasă? șopti Yu-jin ca pentru sine.
-Fă-ți un ceai de ibiscus!
-Fă-mi tu, că doar mi-ești soție devotată care te frămânți că m-ai găsit treaz. Află că sforăi de tremură pereții.
-Așa-i la bătrânețe. Crezi că tu dormi ca un îngeraș, cu capul sub aripă? Hurui noaptea ca un tractor. Pentru liniștea amândurora, îți propun să dormim în camere separate. Și așa nu mai avem nimic în comun decât fiul, nepoata și casa asta cumpărată din banii mei.
-Banii tăi, banii tăi, bombăni disprețuitor Yu-jin. Ți-i i-am plătit printr-o muncă de o viață, cu dobândă la dobândă. Nu-ți mai datorez nimic. Am să plec!
Se făcu tăcere. Yu-jin înfricoșat de propriile lui cuvinte remarcă expresia de perplexitate a nevestei care nu s-a îndoit nicio clipă că ar putea fi părăsită.
-Deocamdată în altă cameră, precum ai propus.

Haneul își reținu un zâmbet triumfător care-l făcu pe Yu-jin, singur în patul de o persoană din fosta cameră a fiului său, să facă inventarul plantelor otrăvitoare care picurate zilnic pot provoca o moarte lentă, dar sigură. Mătrăgună n-avea de unde să-și procure. Dar în curtea casei lor creșteau tufe de leandru cu flori parfumate. Frunzele și semințele lor au servit nu o dată, de-a lungul istoriei, la lichidarea fără urme a dușmanilor. Sufereau mai întâi de probleme cardiace, apoi dădeau în atac cerebral, comă și așteptatul sfârșit.

Mă amăgesc singur, oftă. Am slăvit întotdeauna viața. Sunt incapabil de fapte rele. Lupta cu mine însumi e cea mai grea. N-am să fiu laș. N-are decât să trăiască! Voi găsi și eu un mod de viață care să-mi fie pe plac. Voi scăpa de sub control. Acum sau niciodată! Cât nu e prea târziu. Pe ultima sută de metri...

Haneul nu era nici pe departe atât de deșteaptă pe cât se credea. Trecuseră câțiva ani până să observe că jocul ei naiv nu-și mai atingea demult scopul. Căzuse în capcane bunelor sale intenții, fără a bănui că tocmai severitatea și tristețea meniurilor cu care jongla, îl trimiseseră pe Yu-jin la o anumită adresă.

Bărbatul ieșea ca deobicei dimineața din casă și asista timp de câteva ore la antrenamentele sportivilor înscriși în clubul său. Uneori își mai încerca el însuși puterile fără a se face de râs. Practic nu părăsea incinta reședinței decât cu ocazia concursurilor. Soția făcu greșeala de a considera că bătrânețea e sinonimă cu fidelitatea și că dezinteresul pentru ea era generalizat la întreaga gintă feminină.

Yu-jin găsise un anunț interesant în ghidul turistic al insulei Jeju. Bordelul pensionarilor din Biyangdo. Cu prețuri piperate. 170 de dolari pentru o oră și jumătate, plus analize, plus recomandări medicale privind efortul pe care clientul îl putea depune în efluvii amoroase. Și, culmea fericirii, prostituata se comanda împreună cu felul de mâncare preferat, gătit și servit chiar de ea. Desigur alți bani, altă distracție!

Nu era nevoie să-și spună numele adevărat, iar profesiunea cu atât mai puțin. Cu condiția de la sine înțeleasă că va plăti în cash. Nu se foloseau nume de cod, ci doar cifre pentru identificarea clientului. Ca la închisoare, gândi Yu-jin pe jumătate amuzat, pe jumătate înfiorat. Desigur femeia era la libera lui alegere din catalogul care o înfățișa nu numai în câteva poze, portret și nud, dar și prin consiliere cu secretara instituției. În biroul acesteia, beneficiarul serviciilor putea vedea afișată în ramă o diplomă în psihologie cu antetul University of East London. Ea ar fi fost chipurile mai în măsură să găsească cea mai potrivită parteneră, cunoscându-și bine lucrătoarele. Desigur, după ce clientul ar fi răspuns cu maximă sinceritate la câteva întrebări de genul interviu. Instituția se angaja sub semnătură ca toată ancheta să rămână strict secretă, iar arhiva distrusă de îndată ce clientul ar renunța la serviciile sale.

Nu acesta fu însă capitolul din contract care-l uimi pe bărbat, ci eventualele sume pe care ar fi trebuit să le achite pentru anumite activități extraprogram. Mângâieri, stat pe genunchi, conversații preliminare în funcție de subiect, alinturi, declarații de dragoste contra cronometru, folosirea unor nume de tandrețe, săruturi pe frunte, obraz, mâini, tălpi sau gură, gâdilături, scărpinături, priviri drăgăstoase în timpul mesei, aprinderea sau stingerea luminii. Totul era etichetat și taxat în funcție de timpul alocat. Cu sume e drept nu exorbitante, dar care se adunau.

Exista și eventualitatea achiziționării abonamentelor ceea ce aducea în sfârșit un bonus de gratuitate pentru parcare. Funcționara i-a explicat în amănunțime care sunt avantajele și dezavantajele închirierii aceleași femei pe o perioadă mai lungă, lăsând la latitudinea lui alegerea.
-Care e recomandarea dumneavoastră? se interesă Yu-jin.
-La acest paragraf, nu dăm recomandări. Sfătuim clienții să încerce ambele posibilități. Dacă e o fire statornică, sau flușturatică, se poate merge pe contrariul obișnuințelor. Pe principiul „cu cât se schimbă mai mult, cu atât rămâne același lucru”, zâmbi secretara.
Iar surâsul ei i se păru, pentru prima dată, neprofesional de sincer.
Bărbatul rămase pe gânduri. Cine și cum reușea să aprecieze valoric fiecare gest de tandrețe care nu ține direct, sau nu e de la sine înțeles, în relațiile intime? Cu spiritul lui practic, își făcu repede socoteala că dacă ar vrea un set complet de „extra”, va plăti pe el mai mult decât pentru actul în sine. Răspunse că se va mai gândi la toate aspectele problemei și că până la viitoarea vizită o să decidă cât e dispus să învestească suplimentar.
-Nu doriți nici măcar să răsfoiți broșura noastră?
Yu-jin înregistră în tonul secretarei o nuanță de dezamăgire amestecată cu teama pierderii unui eventual client.
-Cât mă costă?
Ea râse cu poftă.
-Vă înțeleg ironia. Aveți dreptate. Dar patroana trebuie să câștige, fiindcă are și cheltuieli. Nu e ieftin să întreții o asemenea clădire, să plătești fetele și alimentele pentru prepararea bucatelor comandate de clienți. Nu vreau să intru în amănunte. Broșura e gratis, din partea casei! Dar o puteți folosi doar cât timp sunteți aici, cu mine în birou.

În drum spre casă, cu privirea goală, ațintită orbește pe peisajul care i se perinda prin dreptunghiul ferestrei vagonului, Yu-jin se gândi la Haneul. Nu resimțea satisfacția răzbunării pe femeia lui de o viață, îmbătrânită și searbădă. Sufletul îi fu invadat de milă. Numărase el vreodată câte mângâieri și sărutări primise de la ea? Și toate celelalte gesturi mici, înșirate pe foaia de cheltuieli a bordelului? E drept, Haneul nu-l taxase per bucată, dar el, ca soț, plătise facturi, îi cumpărase cadouri de ziua ei. La începutul conviețuirii ca proaspăt căsătoriți, obișnuia chiar să-i aducă aranjamente florale costisitoare. Nu făcuse legătura între cât primea sentimental și câți bani cheltuia, fiindcă nu-i risipea pentru sex. Cu soția e gratis. E din dragoste necondiționată.

De ce ajunsese el în situația de a plăti? Fiindcă nu se mai simțea nici dorit, nici admirat, nici iubit. Dar nici prostituata aceea nu-l va dori, nici admira, nici iubi. Va fi în schimb tânără, frumoasă, experimentată. Și-i va găti exact ce-și dorește el să mănânce. Dar nu ca la restaurant. Ci ca într-un fel de a doua casă, a plăcerilor secrete. Ca la doctor, când plătești ești convins că vei fi îngrijit cu devotament și maximă atenție.

Îl pufni râsul gândind ce-ar zice Haneul dacă i-ar propune bani contra servicii. Ca supliment. Căci întreținerea locuinței și cumpărăturile deveniseră pentru ea demult ca de la sine înțelese. Își aminti de discuția pe care o avusese între patru ochi cu fostul iubit al nepoatei lui, israelianul Amnon, cel hulit de bunica Haneul. Vorbeau despre obiceiuri și tradiții iudaice, despre care Yu-jin nu știa nimic. „Verigheta la evrei e aurul plătit de soț pentru cumpărarea nevestei. Evreul credincios va plăti cu bani sau cadouri fiecare noapte de amor cu soția lui”. Atunci i se păruse o enormitate, o înjosire a femeii, o umilință a virilității bărbatului. Îi catalogase pe evrei drept niște materialiști care măsoară plăcerile în monede, niște comercianți veroși și fără scrupule. Iată că judecase greșit. Iată că toată viața e un bordel nenorocit și dragostea o iluzie inventată de poeți.
(VA URMA)
---------------------------------
Magdalena BRĂTESCU
Rehovot, Israel
Iunie 2019

Web Analytics