Constantin TEODORESCU : MARIA-DANIELA PĂNĂZAN ȘI POETUL DUMITRU ICHIM

TEODORESCU Constantin brÎn sfârşit, o carte despre poezia lui Dumitru Ichim(1), o carte ieşită din „responsabilitatea primei modelări de sinteză a unui univers liric atât de original”(2). Pentru mine este „o mare satisfacţie”, o contribuţie importantă la definirea vocabularului sacralităţii. Demersul eseistic porneşte din convingerea că „Temele şi motivele religioase, simbolurile şi metaforele revelatorii se închid şi se deschid cititorului într-un tumult de frumuseţe copleşitoare”(3) şi constată revelarea sacrului în creaţia poetică, ceea ce îmi aminteşte de cuvintele lui Lucian Blaga: „... sentimentul religios, indiferent de obiectul spre care este îndreptat, nu se poate concepe fără sentimentul sacrului”(4).

Cercetarea eseistică se dezvoltă pe motivele şi simbolurile poeziei lui D. Ichim.
Cartea cuprinde secvenţele: Poezia începuturilor (care poartă pecetea timpului ca „totalitate semnificativă”(5) ; Poeme tanka şi poeme haiku sau Grădina cu îngeri a fiinţei; Marile sărbători creştine şi trăirea în ritmul liturgic al vieţii; Coordonatele spaţiului liric: grădina cu livadă, calea iubirii; Ipostaze lirice definitorii: îngerul, îndrăgostiţii, Mirele şi mireasa, regina, dreptul Iov; Peisagistică literară unică: apa, cireşul şi mărul, crinul, melcul; Poezia-rugăciune; Concluzii, fiind o cercetare aplicată care descoperă imaginea „structurii lirice moderne”(H. Friedrich) în creaţia unui mare poet.

Organizarea consistentă demonstrează expresia unei viziuni: înţelegerea motivelor care animă poetul prin convergenţe tradiţionale, moderniste şi postmoderniste în constituirea unui univers liric bogat în semnificaţii, de o mare densitatea a expresivităţii, cu valenţe cognitive şi constante liturgice.

Maria-Daniela Pănăzan nu rămâne la simpla decodificare a simbolurilor şi metaforelor. Prin deschiderile culturale şi estetice, literare şi lingvistice propuse de poet, autoarea pătrunde în semnificaţii creştine şi general umane, stabilind elemente funcţionale în poeme: formele spaţiului liric, ipostaze lirice, elemente de peisagistică literară. Toate acestea se constituie, fără îndoială, în concepte ichimiene urmărite în eseul monografic cu precizia informaţiei şi cu profunzimea analizei, prin care descoperă o patetică ardere culturală creativă, o îndrăzneaţă împlinire a valorilor cu dimensiune de simbol în convieţuire artistică pe baza unor „afinităţi elective”.

În „Notă asupra ediţiei” se precizează: „Am păşit în templul divin al poeziei lui Dumitru Ichim cu multă sfială. Şi am rămas în rugăciune, realizând cu adevărat că mă aflu în faţa uneia dintre cele mai profunde şi originale creaţii lirice prin care autorul devine o voce excepţională în literatura română de azi.”

La sugestia cărturarului şi scriitorului N. D. Petniceanu, încă la prima vizită în Canada, am căutat familia de poeţi Ichim, apoi, prin stabilirea în Kitchener, devenit membru al Cenaclului literar Florica Baţu Ichim, m-am bucurat de o sinceră prietenie, care m-a determinat să văd, în dumnealor, o autentică pasiune pentru cuvântul românesc, o îndrăzneaţă împlinire a valorilor, dimensiune de simbol, convieţuire artistică pe baza unor simţiri comune.

Eseul este o (re)construcţie a.existenţei unei lumi trecute în creaţie lirică, cu aspect monografic, care pătrunde adânc în ramele monografice ale portretului poetului propus de Savatie Baştovoi: „Atemporal ca Shakespeare, fără a părea o icoană; îndurerat ca Voiculescu, fără a fi un militant; zbuciumat ca Arghezi, fără a-şi pierde credinţa; ermetic şi muzical ca Barbu, fără a fi sedus de joc, Dumitru Ichim, acest nume prea puţin cunoscut din pricina smereniei autorului, este, prin aceste sonete, ultimul mare poet român în viaţă carte se înscrie în cea mai solemnă tradiţie a poeziei moderne universale”(6).

Venind cu o bogată experienţă în cercetarea poeziei religioase(7), Maria-Daniela Pănăzan descoperă în poetul Dumitru Ichim o fiinţă cu viaţă de preot şi o creaţie. Cu alte cuvinte un întreg, deoarece analiza estetică nu putea fi fragmentară. Astfel se va vorbi despre paradigma Dumitru Ichim, un original complex tradiţional-modern în care sufletul poeziei supravieţuieşte trecerii timpului, dacă există asumarea rolului de profet.
Se surprind cu fineţe originalitatea mijloacelor de exprimare ale unui magician al cuvântului şi structurile adânci ale semnificaţiei lirice.

Semnificaţia existenţei în lume este iubirea. Poet modern, Dumitru Ichim depăşeşte înţelegerea iubirii, prin cunoaştere şi trăire, ca mod caracteristic de existenţă. Iubirea e originea creaţiei. Se recuperează existenţa umană a timpului prin poezie
Calea transcendenţei din timpul universal e arta. Prin artă e ceea ce putem fi mai departe.

Neîndoielnic, locul lui Dumitru Ichim este între marii poeţi români. Merită mai mult decât îi acordă această primă carte de cercetare valoroasă.
----------------------------------------
(1) Pănăzan, Maria-Daniela, Poezia lui Dumitru Ichim. Eseu monografic, Prefaţă de Anca Sîrghie, Editura CronoLogia, Sibiu, 2o17
(2) Ibidem, Prefaţa Acrobaţia imaginarului în poezia lui Dumitru Ichim, de Anca Sîrghie, p. 6
(3) Ibidem, p. 134
(4) Blaga, L., Despre gândirea magică, Editura Garamond, Bucureşti, 1992, p. 167
(5) Tohăneanu, G. I., Dicţionar de imagini pierdute, Ed. Amarcord, Timişoara, 1995, p. 189
(6) Vezi Prefaţa volumului de versuri, Ichim, Dumitru, Tu ştii că te iubesc, 150 de sonete prefaţate şi ilustrate de Savatie Baştovoi, Ed. Cathisma, Bucureşti, 2017
(7) Pănăzan, Maria-Daniela, Poezia religioasă românească. Analize şi comentarii eseistice, Editura CronoLogia, Sibiu, 2017 (prima ediţie la editura Reîntregirea din Alba Iulia, în 2006
------------------------------------
Constantin TEODORESCU
Kitchener, Canada
25 octombrie 2018

Web Analytics