Lucian Zeev HERŞCOVICI: MIHAIL EMINESCU ÎN LIMBILE EBRAICĂ ŞI IDIŞ

EMINESCU IN EBRAICAÎncep prezentarea cu o amintire. În urmă cu mulţi ani am avut o conversaţie cu un prieten israelian, originar din Polonia, mult mai în vârstă decât subsemnatul, venit în Ereţ-Israel de copil, în anii ’30 ai secolului precedent. Numele lui era Iacov Lavy (Lozowski); trebuie să adaug: fie-i amintirea binecuvântată, deoarece nu mai este printre noi. Intelectual de elită, conferenţiar universitar de filosofie, om cu o cultură generală vastă, dar necunoscător al limbii române. Vorbeam despre literatura franceză şi m-am referit şi la literatura română. Reacţia lui a fost: Eminescu! Intelectualul israelian cunoştea şi iubea poezia lui Eminescu datorită traducerii ei în limba ebraică în care o citise.

Mihail Eminescu a beneficiat de traduceri numeroase, în circa 60 de limbi diferite. Printre care şi în limbile ebraică şi idiş. Traducătorii erau iubitori ai operei lui, care stăpâneau limba română, aveau cultură românească şi cultură filosofică – şi care stăpâneau limba ebraică şi cunoşteau Biblia Ebraică şi Talmudul, sau limba idiş şi gândirea evreiască est-europeană. Eminescu nu a fost primul poet român tradus în limba Bibliei şi în limba vorbită de evreii aşkenazi. El a fost precedat de Vasile Alecsandri, tradus sub formă de poezii izolate în „Anuar pentru Israeliţi”. La început, Eminescu a fost tradus de asemenea sub formă de poezii izolate în periodice sau în volume generale de poezie românească tradusă. O asemenea traducere ebraică a apărut la Viena la sfârşitul secolului al 19-lea; deocamdată nu am putut-o identica. Tot la Viena a apărut o traducere în limba idiş a poetului botoşănean Solomon Segall, în antologia sa intitulată „Antologye Segal: rumenişe dikhtung”, în anul 1922. Alte câteva traduceri ebraice de poezii izolate au apărut în perioada interbelică; printre traducători se pare că s-au aflat poetul Eliahu Meitus şi scriitorul Idov Cohen. După cel de al doilea război mondial, traduceri din poezia lui Mihail Eminescu au în început să apară în Israel. Sub formă de traduceri de poezii izolate, am identificat pe cele făcute de poetul Ieruham Lurie, apărute în suplimentul literar al ziarului „Yedioth ‘Aharonoth” în numărul din 15 noiembrie 1974. Este vorba de poeziile „Şi dacă…” şi „La steaua…”

Poezii de Eminescu au apărut în traducere ebraică şi în volume speciale. Primul volum de poezii eminesciene în limba ebraică, intitulat „Shiyriym” (=Poezii) a apărut în anul 1954 la editura „Achiasaf” din Ierusalim, traducător fiind poetul Yehoshua (Iosua) Tan-Pai (1914-1988). Traducătorul, născut la Chişinău sub numele Şaie Budeştski, absolvent al gimnaziului ebraic „Maghen David” din oraşul său natal, era bun cunoscător atât al limbii române, cât şi al limbii ebraice. În anul 1934 s-a stabilit în Palestina mandatară, alăturându-se kibuţului Magdiel, aparţinând organizaţiei sioniste socialiste „Hashomer Hatzayir”. Ulterior a început să publice poezii în limba ebraică, iar în anul 1937 a devenit colaborator permanent al suplimentului literar al ziarului „Davar”. După studii la Paris (1937-1938) a revenit în Palestina mandatară şi a funcţionat ca redactor al ziarului „Haaretz” din Tel Aviv. Numele „Tan-Pai” este anagrama numelui schimbat în „Paitan”, respectiv cântăreţ, poet. Este autor a 41 de volume, care includ poezii originale ebraice, cărţi pentru copii, traduceri din limbile idiş, română, rusă, germană, engleză şi franceză în ebraică, precum şi al unui dicţionar monumental francez-ebraic. Laureat al Premiului Bialik. Decedat la Tel Aviv, 1988. Volumul de poezii traduse de el din Eminescu include 18 poeme şi poezii. Primul poem din volum este „Luceafărul”. Urmează cele cinci „Scrisori”, câteva poezii de dragoste şi referitoare la natură, de influenţă populară: „Făt Frumos din tei”, „Povestea teiului”, „Freamăt de codru”, „Iubind în taină”, „Pe lângă plopii fără soţ”, „Lasă–ţilumea ta uitată”, „La mijloc de codru des”, „Între paseri”. În continuare apar poezii de critică socială: „Ai noştri tineri”, „Viaţa”, „Împărat şi proletar”, „Criticilor mei”. Selecţia făcută de Yehoshua Tan-Pai reflectă gândirea sa şi predilecţia pe care o avea. „Luceafărul”, poem care include elemente mistice creştine, dar şi iudaice cabalistice şi cosmogonice, este prezent în volumul tradus de Tan-Pai, ca şi în alte traduceri, la care ne vom referi în continuare. Lucru valabil şi în privinţa poeziilor de dragoste.

Alegerea unor poezii în gen popular reflectă gândirea poetuluikibuţnic revenit la viaţa rurală şi la munca agricolă. Prezenţa poeziilor cu caracter social şi revoluţionar (deşi conservator) indică gândirea socialistă a poetului traducător. În privinţa limbii ebraice folosită de el, aceasta este de coloratură biblică, o limbă clasică. Numele „Făt Frumos” este tradus cu expresia „Ben Porath”, folosită în carteaGeneza pentru caracterizarea lui Yosef. Cuvântul „codru” este echivalat cu termenul „ya’ar”, pădure. Arborele „tei” este tradus uneori cu termenul clasic „thirzah” şi alteori cu termenul mai târziu „tilyah”. Luceafărul este numit „Heylel ben–Shachar” (nume prezent în cartea Isaia 14, 12), respectiv Steaua Aurora, acesta fiind şi titlul traducerii poemului; în text este menţionat şi numele Hyperion. În privinţa termenilor mistico-cabalistici, poetul traducător se străduieşte să-i folosească în forma existentă în iudaism, evitând uneori termenii creştini din Noul Testament. De exemplu, versul „Cum e Fecioara între sfinţi” din poemul „Luceafărul” este tradus „Kebath–malakh beiynmalakhiym” (=Ca fiică de înger între îngeri). În „Scrisoarea a treia”, versul „Că, mulţămind lui Cristos” este tradus „Wethodah le’Elohiym” (=Şi mulţumesc lui Dumnezeu). Yehoshua Tan-Pai foloseşte şi neologisme, cuvinte de origine străină, de exemplu cuvântul „voievod” în poemul „Luceafărul”, pe care îl explică în note, afirmând că înseamnă „ben–melekh”, fiu de rege.

Alt caz este al cuvântului „proletar” în traducerea poeziei „Qeiysar uproletar” (=Împărat şi proletar). În privinţa poeziilor epice, Tan-Pai este un povestitor în versuri, ca şi Eminescu. Pentru a explica lucrurile, el oferă un tablou istoric în note. În cazul poemului „Scrisoarea a treia”, în afară de cadrul istoric, el introduce în note explicaţia evenimentelor şi scurte biografii ale personajelor. În note de asemenea sunt menţionate datele şi locul apariţiei iniţiale a poeziilor traduse. Termenii latini prezenţi în textul eminescian sunt şi ei traduşi şi explicaţi în note. În privinţa poeziei „Scrisoarea a cincea”, în care personajele sunt de origine biblică, iar Eminescu le menţionează din traducerea românească a Bibliei, Tan-Pai le readuce la forma ebraică biblică: în loc deSamson şi Dalila – Shimshon şi Delilah, iar fraza „Biblia ne povesteşte de Samson” este tradusă „BeSeferHaShoftiym qar’anu ‘al Shimshon” (=în Cartea Judecătorii am citit despre Samson). În privinţa versificaţiei, Yehoshua Tan-Pai respectă cu stricteţe metrica, ritmul şi rima eminesciene, în măsura posibilului chiar şi aliteraţia, ceea ce ne face să simţim un Eminescu original care parcă vorbeşte în limba ebraică biblică, prin citate biblice readuse în limba literară în curs de modernizare şi stabilizare. Prin folosirea specială a diferitelor cuvinte ebraice în formă literară, chiar şi prin formarea unora din rădăcinile ebraice, putem spune că Yehoshua Tan-Pai nu numai că a tradus poezii de Mihail Eminescu din limba română în limba ebraică, dar a şi contribuit la dezvoltarea şi îmbogăţirea limbii ebraice literare. Volumul este prefaţat de un articol biografic şi literaro-analitic de Mihail Sadoveanu, tradus în ebraică de Yehoshua Tan-Pai.

Cea de a doua culegere de poezii de Mihail Eminescu traduse în limba ebraică aparţine poetei Ahuvah Bat-Hanah (=Ahuvah Rudnick), născută în România în anul 1919 sub numele Ahuvah Lipkifker. Poeta a emigrat în Israel în anul 1958 şi a încetat din viaţă în anul 1996. Ea a publicat în limba ebraică 13 volume de poezii originale şi poezii pentru copii, traduceri din limba franceză (printre care poezii de Stéphane Mallarmé şi proză de Guy de Maupassant) şi din limba română. Poeta era bună cunoscătoare a limbilor română, ebraică şi franceză. Primul ei volum de poezii în limba ebraică apărut în Israel este din anul 1959. Volumul de poezii de Mihail Eminescu tradus de ea în limba ebraică a apărut în editura „Machbaroth LeSifruth” din Tel Aviv în anul 1990. Volumul, intitulat „Mivchar shiyriym”, cuprinde 15 poeme şi poezii în originalul românesc însoţite de traduceri în limba ebraică. Textele originale şi traducerile ebraice apar pe două coloane, o pagină vizavi de alta. Traducătoarea a adăugat un studiu introductiv asupra vieţii şi operei lui Mihail Eminescu.

Referitor la poezia eminesciană, Ahuvah Bat-Hanah subliniază influenţa folclorului românesc asupra autorului ei. Poeziile selectate de Ahuvah Bat-Hanah sunt în special lirice şi de influenţă folclorică şi mistică, precum şi de dragoste: „Ce te legeni, Codrule!”; „Coborârea apelor”; „Luceafărul”; „Din noaptea…”; „Despărţire”; „Melancolie”; „Şi dacă ramuri-”; „Cu penetul ca sideful”; „Scrisoarea I”; „La fereastra despre mare”; „Revedere”; „Sonet (Trecut-au anii)”; „Ce suflet trist”; „Cărţile”; „Criticilor mei”. Autoarea studiului introductiv afirmă că „Mihail Eminescu a înălţat geniul românesc pe o culme nouă… Eminescu a deschis orizonturi noi (literaturii române), a introdus în ea secretul poeziei şi filosofiei germane şi i-a deschis o poartă spre izvoarele culturii antice. Şi cel mai important: el a introdus sânge proaspăt limbii palide, retorice şi abstracte a poeziei şi a înzestrat-o cu instrumente noi. Literatura română modernă începe cu el”. Ahuvah Bat-Hanah se referă la muzicalitatea poeziei lui Eminescu, ca şi la influenţa actului Creaţiei lumii asupra gândirii lui filosofice şi poeziei lui mistico-filosofice: în acest sens, ea se referă la poemele „Scrisoarea I” şi „Luceafărul”. Referindu-se la „Luceafărul”, ea subliniază că acest poem este „podoaba creaţiei lui Eminescu” şi menţionează influenţa folclorului asupra lui. Autoarea studiului introductiv traduce poemul sub titlul „Lucifer”: ea subliniază că este poemul dragostei imposibile între o pământeană şi un nemuritor, care trezeşte teamă pământenei. Din cauza aceasta, traducătoarea alege numele Lucifer în locul Luceafărului. De fapt, Lucifer reprezintă un demon şi spaima. În privinţa numelui, ea introduce totuşi şi denumirea „kochav rakh–‘or” pentru „luceafăr blând”. Atunci când Hyperion (numele este păstrat) se adresează lui Dumnezeu, el i se adresează cu formula „Aviy” (=Părinte), ca şi în original.

Expresia cosmogonică biblică „thou” (Geneza 1, 2) apare în traducere pentru a denumi haosul din care s-a născut Luceafărul, recte – în acest caz – Hyperion. Observăm muzicalitatea versurilor, ritmul, rima şi aliteraţia în traducerea poetei Ahuvah Bat-Hanah. Aceste elemente poetice sunt respectate de ea cu stricteţe. Limbajul ei este ceva mai modern decât cel al lui Yehoshua Tan-Pai, însă ambele traduceri, comparate una cu cealaltă, sunt reuşite, plăcute. Ambii traducători se străduiesc şi reuşesc să redea gândirea şi lirica eminesciană şi termenii Bibliei Ebraice. Ahuva Bat-Hanah reuşeşte totuşi să traducă într-un limbaj mai evoluat, introducând şi elemente de limbă ebraică literară modernă israeliană vorbită. Interesant este faptul că ea nu evită să folosească termeni din Noul Testament: mistica este acelaşi element în toate culturile, iar preschimbarea ei, evitarea unor termeni, poate denatura puţin modul de gândire al poetului filosof. Astfel, ea traduce versul „Cum e Fecioara între sfinţi” în mod literal, sub forma „KaBethulah beiyn HaQedoshiym”. Traducătoarea poetă este impresionată şi de relaţia lui Eminescu faţă de codru, în poezia „Ce te legeni Codrule!”, tradusă de ea sub titlul „Mah thanud koh ya’ariy”, subliniind genul popular al acesteia.

Cel de al treilea volum de traduceri din poezia eminesciană include numai poemul „Luceafărul”. Volumul este intitulat „Kokhav ha’erev” şi include traducerea acestui poem, făcută de Tomy Sigler, cu o prefaţă ebraică explicativă de Andrei Fischof. Volumul, de fapt o broşură nepaginată, editată de publicista Denise Idel şi apărută la editura „Onyx” din Haifa în anul 2008, foloseşte aceeaşi metodă de punere pe două coloane: o pagină textul original românesc, altă pagină traducerea ebraică, strofele corespunzând. Traducătorul, poetul Tomy Sigler, a publicat puţin. Născut în România în 1948, imigrat în Israel în vârstă de 16 ani, a urmat studii de inginerie genetică agricolă şi a lucrat în acest domeniu. El a tradus poemul „Luceafărul” din dragoste pentru acest poem. Tomy Sigler a încetat din viaţă relativ tânăr, în anul 2009. Pe piatra lui funerară au fost scrise, în limba română, două versuri din acest poem: „Cobori în jos luceafăr blând, / Alunecând pe–o rază”. Tomy Sigler reuşeşte de asemenea să păstreze metrica, ritmul, rima şi aliteraţia eminesciană. Ceea ce este special în traducerea lui este folosirea mai ales a limbii ebraice israeliene contemporane. Se observă şi fidelitatea traducătorului faţă de text. Limbajul lui este bogat. Deşi foloseşte şi expresii biblice, baza cuvintelor şi a formelor gramaticale ale lui Tomy Sigler sunt din limba vorbită.

Luceafărul este numit cu traducerea „Kokhav ha’erev”. Totuşi este păstrat şi numele Hyperion. În privinţa expresiilor relative la aspecte din mistica creştină, traducătorul nu urmăreşte să le transforme în expresii mistice iudaice. Mai mult, uneori le explică prin traducerea însăşi, adăugând un cuvânt explicativ pe care reuşeşte să-l integreze în text, făcând o mică operaţie modificativă. Un exemplu sunt versurile „Cum e Fecioara între sfinţi / Şi luna între stele”, traduse sub forma: „Kemo Mariyah HaBethulah / Beqerev qedoshiym” (=Cum e Fecioara Maria/ Printre sfinţi): observăm că traducătorul renunţă la ultimul vers pentru a-l explica pe penultimul şi a păstra metrica poetică eminesciană, deşi este silit să piardă una din comparaţiile poetului. Tocmai folosirea expresiilor limbii vorbite opreşte uneori redarea unor termeni din româna literară bazată pe mistica Bibliei Ebraice, a Noului Testament, a Cabalei, a gândirii indiene şi a folclorului românesc, asemenea termeni fiind puţin utilizaţi în limba vorbită contemporană. Dar meritul traducătorului este că pe această cale face poemul inteligibil cititorului israelian iubitor de poezie, dar insuficient cunoscător al limbajului arhaic, biblic, talmudic şi superliterar.

În privinţa traducerilor în limba idiş, am decis să mă refer la una relativ recentă, a poetului Meir Charatz. Născut în Basarabia în 1912, a stăpânit perfect limbile idiş, română şi rusă. Stabilit la Cernăuţi, a avut de suferit persecuţiile perioadei staliniste. În anii 60 ai secolului trecut, a colaborat cu poezii idiş la „Revista Cultului Mozaic” din Bucureşti. A colaborat şi la publicaţii idiş din fosta Uniune Sovietică, printre care „Sovietish Heimland”, În anul 1972 a emigrat în Israel, stabilindu-se la Ierusalim, unde a editat un almanah literar împreună cu scriitorul Iosef Kerler. Meir Charatz a încetat din viaţă în anul 1993, a Ierusalim. În Israel a publicat 14 volume de poezii şi proză idiş. Volumele sale includ în special poezii şi poeme originale. Totuşi, în unele dintre ele autorul introduce şi traduceri de poezii şi poeme în limba idiş din limbile română, ucraineană, rusă, germană. Printre poeţii din care a tradus în idiş este şi Mihail Eminescu. Unele traduceri făcute de Meir Charatz apar în diferite periodice. În volumul „Nochn sach–hakl –eins” (=După totul – unul), apărut la Ierusalim la editura „Eighens” în 1987 apar şi câteva traduceri. Dintre poeziile şi poemele lui Mihail Eminescu (pe care traducătorul îl numeşte „poetul naţional român”), sunt incluse în volum: „Luceafărul” („Der Luceafer”); „Somnoroase păsărele” (=„Şleferike feigl”), „La steaua” (=„Ţum ştern”), „De ce nu–mivii” (=„Wos komstu nit”). În privinţa poemului „Luceafărul”, traducătorul poet menţionează traducerea titlului într-o notă: „Morgnştern” (=Steaua dimineţii).
Traducerea acestui poem apare şi în anuarul „Bukarester Şriftn” din Bucureşti, anul 10 (1988), cu titlul „Der Morgnştern”. Observăm preferinţa lui Meir Charatz spre poezia mistică, filosofică, de inspiraţie folclorică şi de dragoste, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Traducătorul poet era el însuşi un iubitor al poeziei eminesciene. Pe lângă aceasta, stilul său este al scriitorului evreu est-european, în care modernismul se reuneşte cu tradiţionalismul renumitului ştetl , în care relaţiile de familie capătă o formă deosebită. Idişul lui Meir Charatz este proaspăt, conform expresiei „ca la mama acasă”, o „mameluşn” care include totuşi şi expresii moderne, precum şi neologisme. Poemul „Luceafărul” începe, ca şi în limba română, cu „A fostodată” („gyewen a mol”). Penteru a evita termenul creştin din versul „Cum e Fecioara între sfinţi”, Meir Charatz traduce: „Fun keyser–yhăs, onghezen” (=De blazon împărătesc, se ştie). În strofa precedentă, el traduce versul „Dinrude mari împărăteşti” sub forma „Fun oysderweylte oysderweylt”, pentu a evita repetiţia. Meir Charatz nu foloseşte numele Hyperion: în locul lui apare numele „Luceafer”. Dumnezeu, în loc de „Părinte”, este numit „MaynGot”, în expresia idiş germanizată: traducătorul evită expresia de origine ebraică, pe care unii cititori ar fi putut-o considera ca profanatoare a Numelui Sfânt. Expresia biblică „thou” nu este folosită, fiind utilizat termenul de origine germană „khaos”, potrivit termenului românesc „haos”. Dumnezeu i se adresează Luceafărului cu formul „maynkind” (=copilul meu”). Reunirea cuvintelor de origine ebraică biblică şi arameică, precum şi cele de origine germană şi de alte origini oferă însă muzicalitatea versurilor, apropierea atât de limba română cât şi de limba biblică.
Un dialog eminescian postum.
------------------------------------
Lucian-Zeev HERŞCOVICI
Ierusalim, 15 Ianuarie 2018
https://baabel.ro