Vavila Popovici – Carolina de Nord:FILOZOFIA, RELIGIA, ȘTIINȚA și POLITICA (39) – Edmund Husserl

Husserl„A trebuit să filosofez. Altfel, nu aș fi putut trăi în această lume.” – E. Husserl
Edmund Husserl (1859-1938) a fost un filozof german, fondatorul Fenomenologiei, o metodă de descriere și analiză a conștiinței prin care filozofia încearcă să dobândească caracterul unei științe. Este efortul de a rezolva opoziția dintre empirism, care pune accentul pe observație, și raționalism, care pune accentul pe rațiune și teorie, prin indicarea originii tuturor sistemelor și dezvoltărilor filozofice și științifice ale teoriei în interesele și structurile vieții experimentale. Fenomenologia a apărut după ce Husserl și-a apărat disertația în matematică și a lucrat în acest domeniu, schimbând treptat interesele în favoarea științei filozofice. Principalul discipol al lui Husserl a fost Martin Heidegger, care a dezvoltat „Fenomenologia existențială", prin care, ca și maestrul său, a marcat un nou început în filozofie. În continuare, Jean-Paul Sartre a elaborat Existențialismul, pornind în egală măsură de la filozofia lui Husserl și cea a lui Heidegger.
Esența noii metode elaborată de Husserl a fost a se întoarce la lucruri și a înțelege ce sunt ele. Potrivit filozofului, doar o descriere a fenomenelor care apar în mintea umană poate ajuta la conturarea lucrurilor.
Fenomenologia lui Husserl ajută la înțelegerea esenței lucrurilor, dar nu a faptelor; nu este interesată de o normă specifică de moralitate sau comportament, este interesată de motivul pentru care această normă este așa. De exemplu, pentru a studia riturile unei anumite religii, este important să înțelegem ce este religia în general, să înțelegem esența ei. Subiectul fenomenologiei, potrivit filozofului, este tărâmul sensurilor și adevărurilor pure. Husserl scrie că fenomenologia este o învățătură universală care vrea să transforme filozofia într-o știință strictă, adică într-o teorie a cunoașterii care poate da o idee clară a lumii din jur. Cu această nouă filozofie, se pot obține cunoștințe mai profunde, ceea ce vechea filozofie nu a reușit. Husserl credea că acest fapt a provocat criza științei și civilizației europene, iar lumea conștientizând situația filozofiei și a științei, a încercat să o pună în ordine.
Gândirea filozofică desigur este elastică, este o continuă cercetare și este asemănătoare artei cu privire la dobândirea ei prin inspirație – stare irațională a spontaneității.
Filozoful român Petre Țuțea (1902-1991) a încercat să ne ajute la înțelegerea acestui termen de fenomenologie, folosind cei doi termeni subiect și obiect și relația între ei, fiind cunoscută tensiunea polară între acești doi termeni: subiectul plăsmuiește ipoteze, aproximează, rătăcește, se mișcă de la concret la imaginar, sau construiește aprioric obiectul gândirii sale: „Este mișcarea spiritului între posibil și imposibil și acest mod de a gândi constructivist caracterizează fenomenologia lui Husserl”.
Edmund Husserl s-a născut într-o familie de evrei, în orașul Prossnitz din Moravia, Republica Cehă, pe atunci parte a Imperiului Austriac. Se presupune că Edmund Husserl a dobândit cunoștințele sale despre Biblie prin educația sa seculară clasică, nu prin tradiția sa religioasă.

Citește mai mult:Vavila Popovici – Carolina de Nord:FILOZOFIA, RELIGIA, ȘTIINȚA și POLITICA (39) – Edmund Husserl

Elena BUICĂ (Pickering, Toronto, Canada): O VIAȚĂ ÎMPLINITĂ ȘI FRUMOS TRĂITĂ - MEMORIILE MEDICULUI FABIAN SAVU ÎN „LA PAS CU AMINTIRILE”

BUICA Elena nov2021Cred că cele mai citite, mai practice și mai educative cărți sunt romanele autobiografice, jurnalele, colecțiile de scrisori și amintirile. Îmi vine în minte bine cunoscutul „Jurnal al Annei Frank”, tradus în peste 65 de limbi și vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare.

Din cauza vremurilor tot mai complicate, astăzi oamenii nu mai au timp de reevaluări, de poziționări în societate și-n viața de zi cu zi. Asemenea cărți sunt un fel de ușă deschisă către universul interior în care chiar autorii ne poftesc. Din asemenea lucrări extragem niște esențe pe care le stocăm în mintea noastră, ca să putem lua când avem nevoie răsfoindu-le în tihnă, în momentele de răgaz, rămânând cu lecții de viață. Valoarea lor rezultă, în primul rând, din bogăția informațiilor, dar găsim și inițieri în tainele zilnice și adesea aflăm ce se întâmplă în spatele cortinelor. Valoroasă este și morala care se desprinde din conținutul lor. Când omul construiește ceva, când pune piatră pe piatră, atunci pune și un mesaj pentru semenii săi.

„La pas cu amintirile”, cartea medicului stomatolog Fabian Savu (Fabi, cum îi spuneau prietenii) e o refacere din temelii a vieții sale și, în bună măsură, și a societății în mijlocul căreia s-a desfășurat firul vieții sale. Așadar, este o carte și despre viața noastră, a tuturor celor contemporani cu el. Astfel, volumul său este o adevărată oglindă a unei epoci trăite și prezentate cu multiplele ei fațete. El este rod al participării autorului în mod direct sau prin observație asupra evenimentelor relatate. Sursa principală o constituie amintirile păstrate în număr mare și cu o deosebită acuratețe. Amintirile din timpul războiului, de la vârsta de cinci ani, ori canonul intrării în învățământul superior sunt doar câteva exemple. Deși premiantul întâi, rareori pe al doilea loc, până la terminarea liceului, era ajutat de o memorie prodigioasă, la examenele pentru intrare la facultate a reușit numai a șaptea oară, ceea ce face ca jocul întâmplării să ridice mari nedumeriri.

Citește mai mult:Elena BUICĂ (Pickering, Toronto, Canada):  O  VIAȚĂ  ÎMPLINITĂ   ȘI  FRUMOS  TRĂITĂ - MEMORIILE...

Mara POPESCU VASILCA: NORA - ÎN CĂUTAREA IDENTITĂȚII (ROMAN)

POPESCU VASILCA MaraFRAGMENT: „REVEDEREA”

„Doar că săracul de el, nu a avut noroc. S-a însurat la oraș, cu mine, fata unui contabil, cam urâțică, cam boccie, dar eu cred că nu mai e nimeni ca mine”. Așa îmi spunea mama nu sunt persoane urâte. Pe Valentin îl întâlnisem de câteva ori pe la biblioteca universității, stătea mereu deoparte. Așa făcea și când eram mici și ne jucam, el nu se prea băga printre noi, mai mult privea. Cine știe la ce se gândea. Mai ales după ce mă pupase după copacul din fața curții… Doamne, ce mici eram!

Până într-o zi, când îl văd pe o bancă în parc, singur. Mă așez așa, ca din întâmplare. Are o carte de poezii în mână. Îl recunosc, doar că acum crescuse și e al naibii de frumos.
- Ia te uită, mai sunt și studenți mediciniști romantici, zic, în timp ce mă uit pe coperta cărții. Mihai Eminescu, Poezii. Nu credeam că voi sunteți sensibili, sentimentali, că vă plac poeziile. Tonul e glumeț. Mă așez lângă el, mă prezint.
- Eleonora. Eleonora Pascu! Valentin se ridică, mă privește uimit, scoase șapca și îmi ia mâna. Așteptam să fie sărutată. El doar o apropie de buze, dar nu o atinse. Eu rămân dezamăgită. Aș fi vrut ca el să o sărute și eu să-l fac supusul meu, pe loc.
- Valentin Vlase, student la medicină anul IV, medicină generală. Dumneavoastră? Eu încep să râd, mă ridic, mă așez în fața lui, îl apuc de mână și-l trag spre mine, aproape. Rămâne surprins de gestul meu.
- Nu mă mai cunoști? Sunt eu, Eleonora, ne jucam de-a v-ați ascunselea când veneam la bunici, la țară. Sunt Nora. Se uită de parcă nu prea își mai amintește de mine, sigur, crescusem amândoi, da ceva, ceva, mai rămăsese din trăsăturile noastre de copii.
-Domnișoara Eleonoraaaa! spune mirat, privindu-mă mai atent. Pare că destinul a scos-o în calea lui, ca să plătească pentru sărutul nevinovat de când erau copii.
– Hai, lasă gluma. Spune-mi Nora, dacă vrei să fim prieteni. Ce zici?

Citește mai mult:Mara POPESCU VASILCA:  NORA - ÎN CĂUTAREA IDENTITĂȚII (ROMAN)

Anișoara Laura MUSTEȚIU (Sydney, Australia) : UITATĂ PRINTRE STRĂINI

ANA BIKELumina magică a lunii se ondula elegant, iluminând literele albăstrui ale clădirii ce purta cu mândrie numele de „American Fitness, Speyer, Germany”. De la primul etaj, o tânără privea prin geamul umezit câteva scântei de lumină de pe bolta cerului. Și-ar fi dorit să-și umple plămânii însetați de oxigen cu aerul proaspăt de afară. Dar în acea noapte era menită să îndure și să respire aerul îmbâcsit din sala de sport. O picătură de transpirație îi căzu pe o buclă rebelă, lăsând în urmă o dâră umedă pe pielea albă și catifelată. O altă picătură șerpuia agale de-a lungul piciorului, urmând să cadă pe parchetul maroniu. Pantalonii de ciclism îi strângeau mușchii umflați de povara tensiunii sportive.

Ca să-și distragă atenția, tânăra aruncă o privire cercetătoare în sală. La câțiva metri depărtare, un bărbat la vreo patruzeci de ani râdea în hohote în timp ce își proptea cu un deget ochelarii aurii să nu-i cadă de pe nas. Tânărul de lângă el părea să-i savureze glumele. Amândoi erau îmbrăcați sportiv, aveau tricouri albe pe care erau gravate cu litere albastre: „Comisia Guinness World Records”. Interiorul sălii era vopsit în portocaliu, o culoare vie ce contrasta cu bicicletele negre: „Tomahawk”. În mijlocul sălii se afla un stereo conectat la două boxe uriașe. De la intrare, doi doctori priveau cu atenție mișcările sportivilor de pe bicicletă. Antrenorul, un tânăr chipeș cu un remarcabil corp atletic, contempla scenariul sportiv, sorbind în tăcere o gură de cafea. Ceasul bătuse deja de miezul nopții.

„Weeee willllll, weeee willeee rock you! Weeeee willllll, we willllll rock yooooou!” Tonurile vibrante de muzică se răsfirau în sală asemenea unui spray energetic. Tânăra respiră adânc, pedalând mai departe cu vigoare. Energia i se revărsa ca un izvor binefăcător în corpul fremătând cu putere. Atâta timp cât o simțea, dinamică și vivifiantă, era mulțumită. Privirea îi alunecă pe chipul celorlalți sportivi. Păreau calmi, concentrați să-și raționalizeze fiecare strop de energie și să-și păstreze postura corectă. Orice deviere le-ar fi cauzat leziuni musculare. Erau obișnuiți cu durerile, cu oboseala, cu disperarea, cu frica de a eșua, cu toate momentele bune sau rele pe care le întâlniseră în nenumăratele ore de antrenament.

Citește mai mult:Anișoara Laura MUSTEȚIU (Sydney, Australia) :  UITATĂ PRINTRE STRĂINI

Magdalena ALBU: DEZVELIREA ISTORIEI, LA MALMAISON, ALĂTURI DE GENERALUL RADU THEODORU

ALBU M MALMAISONBucureștiul are nenumărate locuri definite de o încărcătură istorică deosebită, aparte, locuri pe lângă care oamenii trec zilnic, nebănuindu-le, însă, niciun moment adevărata lor poveste. Un astfel de loc este și Malmaison-ul de pe Calea Plevnei, din imediata apropiere a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. CAROL DAVILA” și a Gării de Nord, fosta Cazarmă de cavalerie „Sf. Gheorghe” de pe vremea luminatului domnitor GHEORGHE DIMITRIE BIBESCU (1842-1848), dar și închisoare de tranzit a Capitalei, vreme de aproape trei decenii, în vremea postbelică, iar, din anul 1977 și până în prezent, sediu al Institutului de Proiectări Chimice și Petrochimice (IPROCHIM).

Malmaison-ul, așa cum i-a rămas denumirea de pe timpul domniei Colonelului ALEXANDRU IOAN CUZA, are o istorie grea, complexă, care se întinde pe aproape două secole de existență a clădirii fondate, la finele primei jumătăți a secolului al XIX-lea, de către primul reformator al Armatei Române - domnitorul Țării Românești GHEORGHE DIMITRIE BIBESCU, în timpul căruia s-a ridicat, printre altele, clădirea Teatrului Național din București, Grădina publică Cișmigiu, Cazarma de cavalerie „Sf. Gheorghe”, precum și prima instituție de învățământ militar superior național - Școala Ostășească de ofițeri -, care a luat ființă pe data de 13 iunie 1847, fiind deschisă, în același an, la 9 septembrie.
De asemeni, tot în Malmaison, carceră de triaj a Securității comuniste începând cu anul 1946, și-a început parcursul propriei biografii a durerii Eroul-aviator al celui de-Al Doilea Război Mondial și deținut politic TUDOR GRECEANU, instructorul de zbor al Generalului-maior de aviație RADU THEODORU.

Citește mai mult:Magdalena ALBU:  DEZVELIREA ISTORIEI, LA MALMAISON, ALĂTURI DE GENERALUL RADU THEODORU

Adrian MUNTEANU: 40 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA CERCULUI LITERAR 19 LA BRAȘOV

MUSINA CRACIUNÎn 1975 eram angajat ca instructor-metodist la Casa Municipală de Cultură Brașov, instituție care poartă azi numele de Centrul Cultural Reduta. În anul 1981, pe lângă atribuțiile principale de conducere a sectorului teatru al instituției, cu formații în limba română, maghiară și germană, cu spectacole de poezie, montaje literare și teatru poetic, am avut ideea de a înființa un cenaclu literar, cu scopul principal de a sprijini activitatea unor tineri profesori și elevi brașoveni care începuseră să se afirme și care nu aveau un cadru instituționalizat unde să-și desfășoare întâlnirile literare și nici posibilitatea de a intra în contact direct cu personalități culturale de la nivel național. Pentru a pune în practică această inițiativă, l-am contactat și m-am întâlnit la Casa de Cultură cu profesorul Alexandru Mușina. Știam din informațiile legate de viața culturală a Brașovului că este unul dintre liderii tinerei generații de condeieri. Expunându-i concret intenția, am adăugat aprecierea mea că inițierea unui asemenea cenaclu ar aduce un suflu nou în activitatea literară brașoveană funcționând ca o alternativă la cenaclul literar al revistei Astra în care activau scriitorii consacrați și ca o posibilitate oferită tinerilor condeieri aflați în perioada formării lor de a se afla în preajma profesorilor de specialitate, a unor personalități care se remarcau deja printr-o nouă manieră de a construi și înțelege fenomenul literar contemporan. Totodată, la lucrările viitorului cenaclu ar fi putut fi invitați, cu acoperirea cheltuielilor de transport și cazare de către Casa de Cultură, diferite personalități literare românești, la propunerea conducerii cenaclului.

Inițiativa a fost bine primită de Alexandru Mușina care a procedat la convocarea celor cu care era în contact, atât colegi de la diferite școli ale județului Brașov, cât și elevi de liceu care începuseră să se afirme ca având disponibilități în latura umanistă a studiului.

Citește mai mult:Adrian MUNTEANU:  40 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA CERCULUI LITERAR 19 LA BRAȘOV

Paul SURUGIU-FUEGO: VISE LA PURTĂTOR...

FUEGO OCT2021Săptămâna perfectă începe cu o cafea bună, cu vise la purtător și cu speranța că viața noastră are forma pe care noi alegem să i-o dăm, prin gesturi și fapte! Eu unul nu-mi mai fac planuri pentru timp îndelungat! Gândesc pe termen scurt, trăiesc clipa, mă protejez și ma bucur de momentele frumoase ale vieții mele!

Cred că asta e atitudinea care face bine și care ne ajută cumva să nu o luăm razna! Nu știm cât va mai dura nebunia, unde vom ajunge, dar vreau să nu ne pierdem sensibilitatea și sa încercăm mereu să vedem ce-i mai frumos în lume, în oameni, în ce ne înconjoară! Parcă mi-e dor să fiu un puști râzgâiat care n-avea deloc răbdare și învăța să descopere lumea.

Mi-e dor de vremurile acelea în care tehnologia nu pusese stăpânire pe viață și puteam respira, ne puteam juca, ne cunoșteam și avem dorință și curiozitate, nu la un click distanță, ci prin cărți, conversații sau activități.

Nu sunt nostalgic, stați liniștiți! E cursul vieții și eu știu asta, dar oare nu-i trist că nu ne mai putem bucura azi de plăcerea de-a ieși în fața blocului cu prietenii? Tinerii din prezent, încurajați de societate, nu mai știu noțiunea de joc, de relaxare, de descoperire pe propria piele.

Mă consider norocos că mi-am pus baze clare și am avut noroc de părinți care mi-au fost prieteni și mi-au dat libertatea necesară de a vedea viața cu proprii mei ochi! Vă iubesc!
--------------------------------
Paul SURUGIU-FUEGO
București, 28 octombrie 2021

Constantin ȘELARU: NAȘTEREA UNUI VÂNĂTOR

SELARU C Stefan wbA venit și momentul cel atât de așteptat când, șeful magazinului ”VÂNĂTORUL” din București care, la acea vreme funcționa lângă Hotelul LIDO, chiar lângă o benzinărie iar șeful magazinului fiind tot buzoian ca și mine, iar ne-am legat unul de altul după ce ne-am tot povestit diverse de prin locurile unde crescusem amândoi iar el și-a amintit de câțiva Șelari, vânători și ei cu care se cunoscuse bine de tot. În atari condiții, prietenia noastră s-a sudat cu rapiditate iar după ce, tare mândru de mine, i-am arătat hârtia pe baza căreia miliția îmi permitea ca să-mi cumpăr o armă de vânătoare, când m-a întrebat ce armă doresc, i-am răspuns imediat tremurând de emoție că, doresc o pușcă cu țevi lungi asemenea aceleia a unchiului meu, în fapt, o Tulă superbă, de-o vârstă cu Ion Vodă cel Cumplit având numai o țeavă și cocoș pe dinafară cu care, unchiul meu făcea minuni mai ales că, își încărca el însușii cartușele cu ceva poșuri de plumb aproximativ rotunde amestecate cu piulițe, ceva caiele și capete de piroane, iar când trăgea după vreun mistreț, toți din preajmă știau că el a tras auzind șuieratul încărcăturii de pe țeavă. Dar, cum-necum, având un singur foc în armă, își făcea treaba cu ea așa cum se impunea așa că, de al doilea foc și nici nu mai avea nevoie. Trăgeau tare bine muntenii mei căci, având muniție puțină o prețuiau cum trebuia.

Aflând deci care era doleanța mea, șeful magazinului mi-a spus ca să merg acasă liniștit că deja el știe ce armă doresc și astfel, mă va anunța la telefon când va urma ca să vin s-o cumpăr și totodată, de câți bani aveam nevoie.

Astfel, au trecut lunile iar pe la sfârșitul verii din anul 1966 numai ce m-a sunat de la magazin anunțându-mă că mi-a sosit arma comandată așa că, să mă prezint de îndată cu 1400 de lei ca s-o cumpăr. La acel moment eram un proaspăt locotenent de-abia ieșit de pe băncile școlii de ofițeri iar de bani doar auzisem așa că, am devalizat iute șifonierul și am făcut un pachet destul de voluminos cu toate hainele civile pe care le-am găsit acolo, pachet pe care l-am înghesuit într-o paporniță și gâfâind de alergătură am reușit ca să mă cocoț din mers în al doilea vagon al tramvaiului 26 care pe atunci era prevăzut cu uși pe șină, pe care nu le închidea vatmanul iar astfel, am ajuns la Gara de Nord de unde, tot într-o fugă, m-am înființat în Piața Matache Măcelarul unde am dat buzna în magazinul cu haine vechi de l-am speriat pe chivuțar care, văzându-mă așa de agitat, nu știa ce s-a petrecut dar când i-am răsturnat oferta pe tejghea i-a revenit inima la loc iar după ce le-a cercetat cu ochii lui de expert m-a privit lung:

Citește mai mult:Constantin ȘELARU:  NAȘTEREA UNUI VÂNĂTOR

Nicholas DIMA (Tucson, Arizona, USA): DESPRE AROMÂNI ȘI ROMÂNI - LIMBĂ ȘI IDENTITATE

DIMA Nicholas1bIdeia scrierii unui articol despre limba si identitatea aromanilor din peninsula Balcanica a survenit in urma lecturii cartii Vlachica, publicata anul acesta in America de editura Xlibris. Vlachica este un roman istoric amplu si bine documentat semnat de Mirela Roznoveanu, scriitoare romanca de origine aromana din New York. Este prima carte pe aceasta tema si de asemenea dimensiuni aparuta in lumea anglo-saxona. Am recenzat deja cartea, dar in acest articol doresc sa ma concentrez pe chestiunea limbii si identitatii.

Aromânii, care intre ei se numesc armani, sunt cunoscuti totodata ca vlahi sau macedo-romani si reprezinta una din cele mai vechi populatii ale peninsulei Balcanice. Traditional, ei ocupau centrul peninsulei si erau cu precadere pastori si comercianti, de cele mai multe ori vanzand propriile lor produse. Ei se învecinau cu grecii la sud, care ocupau cu precădere regiunile litorale, cu ilirii la vest, și cu rudele de aceiași origine etnica din nordul peninsulei si din Dacia. Peste aromani au venit insa slavii și bulgarii care i-au împins spre sud, dar de la sud îi presau grecii si ii impingeau spre nord. Aromanii nu au avut unde se refugia decât la munte, unde mai pot fi găsiți și acum. Ocuparea peninsulei de catre otomani a complicat si mai mult existenta populatiei aromane. Pe langa natiunile care ii inconjurau, ii invidiau si jinduiau la pamanturile lor, aomanii au inceput sa sufere si presiunea turco-musulmana.

Mirela Roznoveanu descrie cu multa migala si cu lux de amanunte complexitatea vietii in Imperiul Otoman si se concentreaza pe evolutia clanurilor de aromani. Lectura cartii ofera cititorilor un tablou bogat al existentei si al eforturilor aromanilor menite sa le asigure autonomia si supravietuirea. Eforturile lor ii poarta zeci si zeci de ani pe la portile Vienei, la Venetia, la Constantinopol si in final la Bucuresti.

Citește mai mult:Nicholas DIMA (Tucson, Arizona, USA):  DESPRE AROMÂNI ȘI ROMÂNI - LIMBĂ ȘI IDENTITATE

Web Analytics