Stan PĂŢITU Jr: LA DOFTORU’ UNGUREANU

MOS CU LEMNE 2De câte ori îmi aduc aminte de această povestire din copilărie... încep să râd cu hohote! Sper să vă molipsesc şi pe dumneavoastră!

Când eram mic locuiam la Oradia Mare pe strada Poştei. Vis-à-vis de casa noastră îşi avea cabinetul doctorul Ungureanu, un medic foarte bun, dar cam zăpăcit... şi veşnic ocupat... Un excelent internist şi chirurg. Prin anii '50 mai avea încă parte de cabinet particular.

În ziua aceea doctorul îşi terminase programul şi se pregătea să plece la spital unde avea de făcut o operaţie. Secretara sa, o jună domnişoară, era şi ea pe picior de plecare... Deodată se aud bătăi puternice în uşa de la intrare...
- Cine-i acolo!? (întreabă doctorul iritat...)
- Io!
- Care „io”, mă omule?
- D’apo io, Ioanè!
- Care Ioanè?
- A lu’ Petrinjel să trăiţ...

Doctorul Ungureanu supărat până peste măsură împinge brusc uşa, care deschizându-se înspre afară îl loveşte puternic pe Petrinjel în piept. Acesta îşi pierde echilibrul şi cade în fund... Se ridica, se uită speriat la doctor, ţinându-se cu mânile de piept, cam în locul unde îl pălise clanţa uşii!

Citește mai mult:Stan PĂŢITU Jr:  LA DOFTORU’ UNGUREANU

Silvia IOAN-BUTNARU (Germania) : MUZELE NESOMNULUI

IOAN BUTNARU SilviaÎn luna octombrie a anului 2000, mă aflam la München, la întâlnirea scriitorilor de origine română, din München şi Bavaria, întâlnire care se ţine în fiecare ultimă vineri din lună. Poetul Gheorghe Istrate, din Bucureşti, era invitat de onoare, la această acţiune şi apoi, la Bad Kreuznach, pentru cea de-a doua Întâlnire a Scriitorilor Români-Germani, de pe valea Nahelui.

După discuţiile purtate cu scriitorii români din Germania, despre literatura română din ţară şi din diaspora, gazdele au hotărât să facem un tur în jurul oraşului München şi în împrejurimi, pentru a-i arăta poetului Gheorghe Istrate o parte din frumuseţile Germaniei. Ne-am oprit la o sărbătoare câmpenească, cu specific bavarez. Ne-am ospătat cu rasol de porc, stropit cu bere rece, adusă de ospătari, în halbe de un litru.

Gheorghe Istrate se simţea bine cu noi, declarându-ne că şi de data asta, ca şi în anul ce trecuse, va avea cu siguranţă destule teme de inspiraţie pentru revista „Curierul Român” din Bucureşti, revistă la care lucra ca redactor-şef.

Pentru că seara se apropia şi norii se îmbulzeau ameninţători la apus, după câteva fotografii făcute în grup, am mulţumit gazdelor şi am urcat grăbiţi în maşina mea, un Ford Sierra, ce avea să ne ducă vreo 450 de km numai, până la Bad Kreuznach. Autostrada aproape pustie, în acea după-amiază de duminică, ploaia bătând rece, în rafale de vânt pe parbrizul maşinii, sacadat, ne aminti amândorura că toamna a sosit pe nesimţite. Când? Şi cum?!

Ghiorghiţă îmi destăinui necazurile lui. Despre boala Mihaelei (soţia lui), neajunsurile financiare, cu doi copii la falcultate şi alte multe necazuri. Îl ascultam tăcută. Îi ascultam destăinuirile. Mă gândeam şi eu, la necazurile mele de-a lungul şirurilor de ani petrecuţi în ţară străină, cu boala soţului meu şi cu multe, multe griji pentru copii şi pentru mine, griji care îţi macină nervii zi de zi. Era un prieten sincer. Sincer şi delicat, cum numai un poet adevărat poate fi.

Citește mai mult:Silvia IOAN-BUTNARU (Germania) :  MUZELE NESOMNULUI 

Vavila Popovici – Carolina de Nord: CE TREBUIE SĂ ȘTIM ȘI SĂ NU UITĂM (Despre Religie și Morală)

Trebuie sa incerci necontenit sa urci foarte sus daca vrei sa vezi foarte departe1 2„Există un singur bine – cunoașterea și un singur rău – ignoranța”. – Socrate

Prin Morală se înțelege modul de comportare a individului în familie și societate, Morala fiind linia generală de conduită a cuiva.
Civilizația este nivelul de dezvoltare a culturii materiale și spirituale ale unei societăți.
Religia și Morala, credința și moralitatea constituie un tot organic, inseparabil. Marii oameni de știință și artiști, care ne pot fi un exemplu de urmat, au fost oameni de o profundă religiozitate: Poeți ca Ovidiu, Horațiu; muzicieni ca Bach, Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert; pictori și sculptori ca Leonardo da Vinci, Tițian, Michelangelo și mulți alții. La fel, istoria ne dă multe exemple de oameni, conducători și oameni simpli, revoluționari, a căror moralitate a constituit un exemplu, ei luptând pentru binele și progresul țării lor.
Forțele active ale creației binelui general, sunt forțele morale ca: patriotismul, virtutea domestică, sufletul curat, credința în Dumnezeu.
S-a spus de nenumărate ori că știința care se clădește pe religie dobândește un plus de adevăr, iar arta care are în vedere religia dobândește un plus de frumusețe spirituală.

Citește mai mult:Vavila Popovici – Carolina de Nord: CE TREBUIE SĂ ȘTIM ȘI SĂ NU UITĂM    (Despre Religie și Morală)

Georgeta BLENDEA-ZAMFIR: INDUCȚIA SIMBOLULUI ALBASTRU

BLENDEA ZAMFIR Georgeta XEtufarea din ziua de azi, în lipsa exterioară de cultură, sensibilitate și, nu în ultimul rând, omenie, determină Domnului Doctor Atanasiu Bogdan-Ovidiu-Costin intrarea într-o stare de refulare, de adâncire în subconstinent. Sigismund Freud ne spune că dacă un om este mai profund, mai sensibil, mai cult, profesionist acerb, refularea se produce intens. Aceasta în condițiile unui mediu ostil, când vibrațiile unei personalități complexe ca cea a lui Ovidiu Atanasiu sunt înnăbușite la tot pasul.

Defularea este necesar să se producă, iar în cazul unui personaj de basm ca cel al Doctorului școlit la Paris, doar sublimarea are loc. Discursul intens, punctat de un suflet multiplu dimensionat, este o aspirație spre transcendent. Linie de foc țâșnita din originile sacerdotale ale familiei nobiliare dupa ramura moldavă a neamului, aspirația domnului doctor nu se oprește, călătorește preastral, alimentată de o genealogie familială de excepție. Cuvintele în cautarea perfecțiunii devin poarta ca într-un subconstient umplut de bogație.

Muzica lui Berlioz încarcă vaduri de râu sclipitor, răcoros, în care să curgă liniștit, calm, demn, ca ale patriei spre care Ovidiu s-a întors de la Paris ca la o chemare a ancestralității genetice. Plasat în sferele astrale, divine, transcendente, spiritul unui adevărat erou, vibrează în căutarea căii ce va aduce o revărsare de ape pure ale omenescului pe Mapamond. Baia mocirloasă care a ajuns societatea, fără modele demne, impunatoare, nobile, ca cele ale eroilor lui Racine si Corneil, se cere purificată, mai bine zis apa înlocuită ca într-o baie cu mult spumant, aromitor, binefăcător, sfințit, va trebui să calce noua generație.

Citește mai mult:Georgeta BLENDEA-ZAMFIR:  INDUCȚIA SIMBOLULUI ALBASTRU

Hedi SIMON (Tel Aviv, Israel): UNDE TRĂIEȘTE DUMNEZEU?

SIMON S Hedi 4Omul Îl caută dintotdeauna pe Creatorul său precum caută firul de paie de care să se agațe înainte de înec, ultimul punct de sprijin în micul său Univers personal. Fiecare crede că l-a găsit, în funcție de educația, pregătirea, concepțiile sau imaginația individuală. În marea majoritate a cazurilor el se supără pe toate celălalte persoane care au păreri și credințe deosebite de ale sale, lipsa de toleranță față de diferențele religioase fiind baza neânțelegerii și dușmăniilor dintre oameni, popoare sau țări.

Lunga istorie a umanității este străbătută de un fir roșu marcând sângele vârsat în sute de războaie. Printre multele cauze care au învrâjbit popoarele au fost cele economice, teritoriale, politice, de succesiune, etc., dar nu pe ultimul loc se aflau și luptele crâncene pe motive religioase. Or războaiele religioase sunt cele mai periculoase; ele nu se rezumă doar la neânțelegeri între două neamuri concretizate prin violență, care se pot stinge printr-un efort comun cu un pact de încetare a focului. Războaiele religioase în schimb, depășesc granițele a două țări, își întind tentaculele urii în diferite colțuri din lume unde trăiesc credincioși de religii diferite, fiecare fiind încredințat că deține monopolul asupra Unicului Creator.

În Evul Mediu Inchiziția a fost aceea care și-a luat puterea supremă asupra Religiei Creștine, în numele căreia a comis crime sângeroase împotriva a mii de oameni care nu puteau ține pas cu fanatismul ei, declarându-i eretici care merită pedeapsa cu moartea. Ulterior, în anii mai apropiați epocii moderne, populațiile care s-au îndepărtat de catolicismul strict al Inchiziției au intrat într-un oportunism violent cu aceasta, desprinzându-se cu timpul; precum toată Anglia și-a schimbat religia în cea Aglicană, sau în Europa luteranii conduși de Martin Luther au deviat spre reforme în căutarea unor căi mai simple de a ajunge la Creator; la fel în Franța, Hughenoții separați de catolici au rămas în memoria colectivă datorită măcelului de tragică amintire din prea cunoscuta „Noapte a Sfântului Bartolomeu” - noapte scăldată în sângele „căutătorilor lui Dumnezeu” pe căi diferite, fără înțelegere și fără clemență, doar pe calea crimelor.

Citește mai mult:Hedi SIMON (Tel Aviv, Israel): UNDE TRĂIEȘTE DUMNEZEU?

Mihai BUZNEA (Bacău) : GAIŢELE

BUZNEA Mihai CL2 OKCrrrrr crrruuu crrrrr crrruuu crrrrr crrruuu... onomatopeiele-triluri ale unei păsări foarte cunoscută şi îndrăgită de pe la noi. În termeni ştiinţifici i se spune garrlus glandarus, popular a fost botezată gaiţă, pentru ca televiziunea să o consacre drept moderator de emisiuni gen talk show. Specia este, aşadar, una singură, dar varianta originară, cu cioc şi limbă, aripi şi gheare şi înzestrată cu o voce capabilă să imite ori să reproducă cu virtuozitate mai toate trilurile de păsări, a clonat varianta modernă a cuvântătoarei cu două picioare şi o gură cât meliţa programată să bată orice recorduri în materie de sporovăială. Verişoară cu corbul şi împodobită cu un penaj multicolor, pasărea numită gaiţă a fost blagoslovită, mai dincoace, nu se ştie de cine (doar bănuim) să-şi împartă gloria de limbuţie cu suratele ei din codrul teletembelizării, care rubedenii născute prin eprubetele-minune ale laboratoarelor şi studiourilor tv sunt programate să se dea în spectacol (sau în stambă, spre a fi mai expliciţi) reconvertind vechea zicere a baladei populare în versuri: „...de trei zile-ncoace, gura nu-i mai tace”.

Gaiţa vorbitoare, uzurpatoare a gaiţei cântătoare-cârâitoare, a devenit, de-o bună bucată de vreme, o prezenţă diurnă în fiecare dintre casele noastre. Televizorul şi telecomanda sunt uşa şi cheia care îi deschid accesul. Vine şi nici că se mai dă plecată. Dacă dimineţile şi le rezervă pentru a-şi drege glasul hârâit de revărsările verbale ale zilei precedente, dar şi pentru a-şi stabili repertoriul curent, de pe la orele prânzului celui de mijloc şi până spre miezul nopţii se dă într-un spectacol perpetuu de sunet şi lumină, presărat doar cu mici pauze pentru a-şi trage sufletul ori pentru a mai schimba ceva-ceva din tonalitatea diapazonului, dar fără modificarea liniei melodice a partiturii. Care rămâne, astfel, pe lungimea de undă „bate apa-n piuă”. Întrucât gaiţa-moderator tv le ştie pe tot şi toate, nimic din ce ne alcătuieşte existenţa diurnă nu-i este străin: de la nemurirea sufletului, amintirile despre viitor, efectul razelor lunii asupra cheliei, tratamentul revoluţionar al hemoroizilor sau/şi ultima năzbâtie în materie de politică „pas cu pas” a locatarului de la Cotroceni ori ce vrăji a mai făcut tandemul struţo-cămilă liberalo-democrat. Gaiţa policicălitoare nu ştie, nu poate şi nici nu vrea să-şi pună frăie gurii.

Citește mai mult:Mihai BUZNEA (Bacău) : GAIŢELE   

Julia Henriette KAKUCS (Frankfurt, Germania): CASA NR. 19 DE PE STRADA BEM

KAKUCS H Julia OCT2020Und meine Seele spannte
Weit ihre Flügel aus,
Flog durch die stillen Lande,
Als flöge sie nach Haus.
(Mondnacht, Joseph von Eichendorff)

Și sufletul meu își întinse
Aripile largi
Plutind prin liniștea ținutului
De parcă ar zbura acasă.
(Noapte cu lună, Joseph von Eichendorff)
Traducere: Julia Henriette Kakucs

Mă bucură să te întâlnesc aici! Aici, în această cafenea mică, afară, în umbra copacilor. Îți amintești când îți spusesem odată, de mult, că amintirile îmi sunt săgetate de cârduri întregi de nume, ce asemeni păsărilor călătoare le străbat încă din frageda mea copilărie? Îți amintești cum îți spuneam că tabloul orașului va fi pentru mine mereu legat de portretele locuitorilor săi?

„Der Mensch heiligt den Ort!“, „Omul sfințește locul“ mă atenționa mereu tatăl meu, când mă plângeam din cauza unei hotărâri birocratice, nefericite. Nu o instituție, nu un birou ia hotărâri. Întotdeauna este o persoană cea care hotărește. Omul crează, realizează, își definește rolul și funcția. El va fi acela de care îți vei aminti. Banca liberă pe malul Begheului rămâne un tablou tăcut. Dacă însă ai stat pe ea, împreună cu cineva, se vor trezi la viață cuvintele care-ți alimentează dorul.

Citește mai mult:Julia Henriette KAKUCS (Frankfurt, Germania): CASA NR. 19 DE PE STRADA BEM

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: JULKLAPP (TRAGICOMEDIE ÎN DOUĂ ACTE)

JULKLAPP cop1PERSONAJELE

șase doamne bine, în floarea vârstei incerte, neprecizate;
doi tineri, fată și băiat
doi refugiați
un polițist

• Bobocel
mignonă, îmbrăcată în stil școlăresc, cam țeapănă, cu părul scurt

• Țuți
mai înfiptă, cu forme pronunțat feminine, grăsulie; poartă cizme, ciorapi, fustă

• Amfitrioana Suzi
blondă cu cârlionți, spirituală, dezinvoltă

• Mimi
brunetă cu breton, slabă și sexy, un pic în stil „gothic” (mult negru)

• Mami
blondă cu părul lins, sexy în stil îngeraș pufos

Citește mai mult:Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG:  JULKLAPP (TRAGICOMEDIE ÎN DOUĂ ACTE)

Adda NEAG: O LUME A TUTUROR (1)

NEAG Adda AUG2019 ACAPITOLUL I

Bună, ne aflăm în anul 2390, toamna. Mă numesc Diana și trebuie să ajung rapid în casă!
- Bună mamă, am ajung în casă, spun asta gâfâind.
- Bună Dia, cum a fost în livadă?
- Destul de bine, azi nu am fost observată...e tot mai greu să mă urc în mărul din livadă de când am crescut.

Când tata trăia puteam face orice doream, dar acum deja suntem în al zecilea an de când a murit, dar acum e în cer și zâmbește spre noi. Mama nu mă urăște, dar eu trăiesc greu cu această vină. Ziua mea se continuă cu obișnuința monotonă. Stau cu mama și citim sau vorbim ore întregi, până la cină.

E sâmbătă dimineața, mă trezesc și cobor la masă. Acolo este deja mama cu ceaiul ei obișnuit în ceașcă. Stă și citește o carte. Mă privește lung cum cobor pe scările argintii, parcă îl revede pe tata zilnic. Mereu mi s-a zis că sunt leită el. Azi mama are un zâmbet schimbat, sunt puțin surprinsă, dar știu de ce. Azi e ziua mea, fac oficial 18 de ani. A zis să fie făcut micul meu dejun preferat... Deja simt mirosul clătitelor cu gem. Parcă și scorțisoara are un miros mai plăcut, un miros de iubire.
- La mulți ani, draga mea Diana, ziua de azi e despre tine...

Citește mai mult:Adda NEAG:  O LUME A TUTUROR (1)

Web Analytics