Vavila Popovici – Carolina de Nord: Stephen Hough – Recital de pian

Stephen Hough Recital de pian„Artistul are nobila menire de a face lumină în adâncurile sufletului omenesc.” – Robert Schumann

Vineri, 8 decembrie 2017, am audiat un concert de pian la Auditorium Baldwin din orașul Durham, statul Carolina de Nord. Cu o acustică excelentă și un cadru intim, Duke Performances – organizația de artă profesionistă a Universității Duke din Durham – folosește acest spațiu pentru prezentarea lecturilor și a diferitelor concerte de înaltă performanță.
În această seară, ploioasă, cu drumuri destul de greu de străbătut din cauza vremii neprielnice, ne-am dus să-l ascultăm pe Stephen Hough, considerat unul dintre cei mai importanți și mai distinși pianiști ai generației sale. După câștigarea primului premiu la Concursul Internațional de Pian din Germania, în 1983, a apărut cu multe dintre cele mai importante orchestre americane și europene, a oferit și oferă în mod regulat recitaluri în întreaga lume. A susținut recitaluri la Beijing, Berlin, Chicago, Dublin, Hong Kong, Londra, Milano, Montreal, New York, Paris, San Francisco, Stockholm, Sydney și Tokio.
Britanicul, pianistul Stephen Hough este desigur un om care, spiritual aparține Renașterii, de aceea i se atribuie epitetul de renascentist. Complementar s-a ocupat de compoziție, literatură (poezie), dar și de pictură. Totuși, în ultimii ani, s-a concentrat asupra pianului, devenind unul dintre marii pianiști ai lumii, alegând numeroase capodopere în repertoriul său. Sunt lăudate vocile sale interioare frumos articulate, calitatea cristalină a pasajelor lirice, precizia pedalei.

Citește mai departe: Vavila Popovici – Carolina de Nord: Stephen Hough – Recital de pian

Daniel IONIŢĂ: CUM SE SCRIE PO-E-ZI-E ?

IONITA Daniel POET2Cum se scrie poezie? Întrebare este fără rost. Sincer, am folosit-o drept titlu pentru simplul fapt că sună bine, are rimă şi ritm. Dar nu cred că există un fel anume, fiecare poet scrie cum… scrie, are un anume modus operandi, sau mai multe, în care-şi dezvoltă arta. Deci, ca să corectez eroarea voită din titlu, întrebarea ar fi cum scriu eu poezie?

Trebuie să fac aici o mărturisire sinceră şi dezolantă, care probabil că vă va face să renunţaţi a mai citi restul articolului. Însă simt că vă sunt dator cu onestitate - aceasta impotriva propriului interes. Iată adevărul crunt - NU am habar cum anume scriu eu poezie! Nu am o formulă, fie ea magică sau mecanică. Paragrafele de mai jos redau crâmpeie de reflecţie, anumite aspecte care mi se par interesante şi importante, dar nu pot fi organizate într-o teorie coerentă, sau cel puţin nu de mine – ci sunt doar faţete disparate ale unui diamant complex.

Apoi aceste gânduri sunt aşternute pe calculator post-factum. Nu am o strategie, un plan, sau cel puţin acestea nu au fost, până acum, conştientizate. Este pentru prima dată când mă opresc să reflectez la fenomenul aşternerii poemelor pe ecranul şi în memoria calculatorului. S-ar putea ca acestea să nu se potrivească altor poeţ... Nu ştiu!
Dar înainte ca să vă dezvălui secretele mele, vreau să-mi promiteţi că dacă, urmând unele din elementele descrise mai jos, veţi ajunge să deveniţi următorul Shakespeare, sau Ezra Pound, sau Eminescu, îmi veţi recunoaşte meritele!!!

În mod serios, înspiraţia pentru acest articol mi-a fost dată de o prietenă de peste mări şi ţări (eu locuind la antipozi, în Australia), poetă incipientă, zic eu foarte talentată, care mi-a pus întrebarea nemaintâlnită „cum îţi vine ţie/ să scrii poe-zie”?

În primul rând mi se pare important ca atunci când scriu să nu pornesc de la un anume scop artistic sau (Doamne-fereşte!) didactic. Să nu vreau „să spun ceva cuiva”, să nu am vreo tendinţă. Să nu pornesc cu vreo meta-(na)raţiune ce mi-ar fi la îndemâna - cel puţin nu aceasta să nu fie conştientizată de la început. Toate acestea ar aduce în prim plan găndirea raţională, logică – duşmanul creaţiei, pentru mine (dar nu în totalitate – a se vedea mai jos).

Citește mai departe: Daniel IONIŢĂ:  CUM SE SCRIE  PO-E-ZI-E ?

Vavila Popovici - Carolina de Nord: LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!

Vavila Popovici La multi ani Romania„Doamne, să nu pierdem „tezaurul” sufletului de român!”

Cea mai de preț avuție pe care o avem în viață ne este copilăria care ne împinge spre cunoaștere și ne dă încredere în viață. Acum, copilăria mi se arată ca o prințesă îmbrăcată în straie vălurite, translucide… Plecând din preajma mea cu multă vreme în urmă, plutește undeva în văzduh și uneori îmi vorbește de locurile prin care am trecut…
Și am plecat din Basarabia la Bălgrad (Cetatea Albă), numele mai demult al orașului Alba Iulia, oraș cu însemnătate istorică, situat pe malul stâng al râului Mureș, în podișul Transilvaniei - zonă centrală a țării noastre – vegheat de Munții Apuseni și de Carpații Meridionali.
Aici, la Alba Iulia, istoria spune că Mihai Viteazul și-a făcut intrarea triumfătoare la data de 1 noiembrie 1599, stabilind, tot aici, prima capitală vremelnică a tuturor românilor. A fost domnitor al Țării Românești (1593-1601), la care a alipit Transilvania, apoi Moldova, devenind primul domnitor al celor trei țări românești unite. Trist și dezgustător este că a fost ucis mișelește. În Istoria românilor prin călători Nicolae Iorga amintește de faima lui Mihai Viteazul, punând retoric întrebarea dacă ar fi fost posibil ca un popor să se bată cu oastea care avea în mijlocul ei steagul dușmanului trimis din Constantinopol, „fără dovada de energie națională încununată de succes și aureolată de glorie care e însăși domnia lui Mihai Viteazul?”
Momente decisive ale luptei sociale și naționale ale poporului român din secolele XVIII și XIX au inclus și județul Alba; capii răscoalei din 1784 – Horia, Cloșca și Crișan au fost încarcerați la Alba-Iulia, cercetați, duși sub strictă pază militară, în celule separate: Horea la Poarta a III-a a cetății, Cloșca la Poarta a IV-a, iar Crișan în corpul principal de gardă, o clădire care se afla în incinta Catedralei Ortodoxe, și apoi executați în mod barbar – trași pe roată. Răscoala moților a fost mai târziu analizată și considerată drept una dintre cele mai violente mișcări sociale din Europa acelei vremi, ea marcând intrarea poporului nostru în epoca modernă, prin trezirea conștiinței naționale.
Amintirile din Alba Iulia sunt multe pentru mine și destul de clare. Școala era la mare distanță de casa nouă în care locuiam, situată dincolo de Cetate și dincolo de un cimitir al eroilor. În drumurile pe care le făceam de la școală spre casă întârziam voit, oprindu-mă și făcând ochii mari la tot ceea ce descopeream. Treceam zilnic prin una dintre cele patru porți ale cetății - poarta a III-a. Zidurile cetății aveau măreția lor, dar mie, la acea vârstă îmi păreau foarte înalte, reci, umede și mute. Nu-mi vorbeau fiindcă nu știam nimic despre ele. Dincolo de zidurile cetății erau dealuri blânde, șerpuiri și răsuciri de drumuri. Mă mai opream și priveam de aproape pietrele zidului cetății; descopeream porozități, priveam mușchiul verde catifelat, câte o urmă de pasăre sărită dintr-un copac și proiectată pe zidul cetății sau ivită din zborul spre cer al păsărilor... Despre povestea atât de impresionantei Cetăți Alba Carolina aveam să aflu mult mai târziu.

Citește mai departe: Vavila Popovici - Carolina de Nord: LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!

Dan ORGA-DUMITRIU: SIMPLE TEORII DESPRE DRAGOSTE

ORGA DUMITRIU Dan OKExistă două teorii despre cum să te cerţi cu o femeie. Nici una nu funcţionează...
Și cum ar putea, oare, să se întâmple aşa ceva? Vă amintiţi când aţi auzit ultima oară o femeie care să spună: „Da, dragul meu, aşa este cum spui tu!”? Cred că „trecut-au anii ca nouri lungi pe şesuri...”, vorba lui Eminescu. Până şi ecoul, fenomen natural care are întotdeauna ultimul cuvânt, inclusiv cu o femeie, mai spune din când în când: „Da, draga mea, ai dreptate!”

Una din armele redutabile ale femeii într-o dispută este memoria ei extraordinară, care îi permite să scormonească trecutul cu o eficienţă ieşită din comun! La capitolul ăsta, bărbatul nu are nici o şansă de a-i face faţă, explicaţia fiind una foarte simplă: hipocampusul, structura din creier care are un rol decisiv în procesul de stocare a informaţiilor, este asezonat din plin cu receptori pentru estrogeni, aşa încât testosteronul care ajunge la nivelul hipocampusului stă şi se uită la el ca viţelul la poarta cea nouă, din spatele căreia răzbat cu greu amintirile! În cazul femeii, însă, fiecare receptor mângâiat de estrogeni funcţionează ca o veritabilă sonerie care deschide poarta cu pricina ori de câte ori este nevoie!

Vă amintiţi scena aceea memorabilă din „Bruce Almighty” în care Jim Carrey vrea să îşi consulte dosarul vieţii sale şi, în momentul în care trage de fişet, acesta se lungeşte instant pe o distanţă de vreo 10 metri? Ei bine, femeia are mii de astfel de fişete care conţin informaţii fără număr, extrem de bine îndosariate pe categorii diverse: viaţă personală, viaţă socială, viaţă profesională etc. La rândul lor, acestea conţin subcategorii foarte bine definite, de genul: „Zilele când el a greşit”, „Momentele lui de indolenţă”, „Orele în care sufeream în tăcere, iar el era la bere cu băieţii”, „Week-end-uri cu fotbal, nu cu mine”, „Cele 126 de ori când nu a remarcat că mă tunsesem” etc. Bărbatul are, în schimb, puţine cutii la care apelează, iar preferata lui, cea pe care o deschide cel mai des, este o cutie goală cu un rol esenţial în relaxarea lui interioară.

Citește mai departe: Dan ORGA-DUMITRIU:  SIMPLE TEORII DESPRE DRAGOSTE

Raluca BOGDAN: O AVENTURĂ LITERARĂ

RALUCA SI CARTEAACTUL 1
Scriitorul Liviu Antonesei, profesor la Universitatea din Iaşi a primit o solicitare interesantă. La Universitatea din Cracovia (Polonia) există o facultate de limba română, care se află în relaţii de colaborare strânse cu instituţia universitară ieşeană. Studenţii polonezi au la dispoziţie texte în limba română, dar cele mai bune rezultate le obţin când e vorba de povestiri umoristice. Volumul de umor cerut în mod special de universitatea poloneză este... „Chemaţi doctorul" de scriitorul israelian Dorel Schor!

ACTUL 2
Solicitarea a ajuns la Natania, al doctorul în umor, Dorel Schor. Textul respectiv trebuia sa fie in format P.D.F. pentru a putea fi multiplicat în Polonia. Odată ajuns la Iaşi el urma să fie trimis cât mai repede la Cracovia spre folosinţa studenţilor amatori de umor israelian pe... româneşte.

ACTUL 3
Mesajul a plecat imediat la Sydney, în Australia, către poetul şi scriitorul George Roca, naşul şi redactorul de carte al „Doctorului în umor”, la Mediagroup Rexlibris. Cu bunăvoinţă şi grijă prietenească, textul cărţii, inclusiv caricaturile şi coperta au fost expediate via e-mail la Natania. De subliniat faptul că în Europa şi în Israel era seara, iar în Australia ceasul arăta zorii celei de a doua zi. Fusele orare sfârâiau de atata activitate!

Citește mai departe: Raluca BOGDAN:  O AVENTURĂ LITERARĂ

Scrisoarea unei femei creștine către amanta soțului ei

Scrisoarea unei femei creștine către amanta soțului ei Ne place sau nu, în viață ne este dat să ne confruntăm cu situații dintre cele mai neplăcute. Câte dintre noi se pot lăuda cu faptul că nu au fost niciodată înșelate de persoana iubită? Adevărul este că destul de puține femei au acest noroc.Există, însă, femei care în această situație au reacții oarecum atipice. Cum ar fi, spre exemplu, să conceapă o scrisoare pentru amanta soțului. Ce i-ar putea scrie o femeie celei căreia nu a înțeles că o relație este o ecuație cu doar doi termeni? Află din scrisoarea unei femei creștine către amanta soțului ei:

“Dragă Cealaltă,

Tu nu ești, de fapt, «cealaltă» femeie. Tu nu ești decât «o» femeie care a ales să intre într-o relație în care nu avea niciun motiv să fie. Prima dată când am aflat de existența ta, durerea m-a paralizat. O durere care nu mă lăsa să-mi mișc genunchii, o durere care m-a făcut să plâng în hohote până n-am mai avut niciun strop de energie. Nici măcar atât cât să scot vreun sunet.

Stăteam nemișcată, pe podeaua camerei copilului meu. Aș fi vrut să urlu de furie, aș fi vrut să te sun și să-ți strig că mi-ai ruinat căsnicia, dar… nu ar fi fost adevărat. De fapt, nu mi-ai ruinat căsnicia, te-ai ruinat pe tine însăți, și din acest motiv, oricât de mult mi-aș dori să te urăsc, nu pot s-o fac. Am încercat și chiar am fost aproape.

Dar în cameră a intrat fiica mea și mi-a văzut lacrimile care mi se prelingeau peste telefonul pe care-l țineam în mână. Și-a pus brațele în jurul gâtului meu și m-a asigurat că totul va fi bine. Și atunci, în minte mi-a venit un gând: într-o zi, fiica mea va fi femeie. Și poate că va fi o femeie ca tine sau poate una ca mine. Și atunci mi-am dorit să nu fie ca niciuna dintre noi.
Apoi, am început să citesc mailurile pe care i le trimiseseși soțului meu. Am văzut pozele pe care i le-ai trimis și am numărat apelurile de pe factura telefonică. Nu am putut să nu remarc dragostea și admirația pe care declari că i le porți soțului meu. Și m-am întristat. M-am întristat pentru tine. Nu am niciun motiv de mândrie să recunosc că am fost și de partea cealaltă în această situație. Cred însă cu tărie că experiențele de viață te pot ridica sau te pot distruge.
Vezi tu, soțul meu nu îți aparține. Nici măcar mie nu îmi aparține. Îi aparține doar lui Dumnezeu. Și într-o zi, noi am ales să-i lăsăm în urmă pe toți ceilalți din viața noastră și să ne unim viețile formând un întreg. A fost voința lui Dumnezeu ca un bărbat și o femeie să devină un întreg sub autoritatea Lui. De aceea, de fiecare dată când i te adresezi soțului meu, mi te adresezi și mie, și mai important decât acest lucru este că I te adresezi lui Dumnezeu, în mâinile Căruia se află căsnicia noastră.

Citește mai departe: Scrisoarea unei femei creștine către amanta soțului ei

Vavila Popovici – Carolina de Nord: Teama căderii de pe soclu

Teama căderii de pe soclu„Sistemul incorect al priorităților generează agresivitate.” – Serghei Nikolaevici Lazarev

Agresivitatea, conform dicționarului, este însușirea de a fi agresiv, constituind uneori un simptom patologic. Este caracterizată de multe ori ca o interacțiune socială dăunătoare, cu intenția de a provoca o stare neplăcută unui individ, sau chiar societății. Poate fi răspuns la o provocare, sau nu, determinată oricum, de o frustrare.
Agresivitatea este monstruoasă și ea poate lua o varietate de forme, care pot fi exprimate fizic, sau verbal, din care specificăm pe cele mai importante: agresivitatea defensivă (indusă de frică), agresivitatea de dominare, agresivitatea inter-masculină, agresivitatea maternă, agresivitatea legată de sex, agresivitatea teritorială, agresivitatea indusă de izolare.
Putem considera agresivitatea ca fiind o însușire a acelor tipuri de comportament care sunt orientate în sens distructiv, provocând bulversare, daune materiale, morale, psihologice, la polul opus fiind „comportamentul prosocial” care implică concepte ca toleranța, ajutorul, echilibrul.
Din formele de manifestare ale agresivității fac parte: războaiele, crimele, jafurile, furturile, violurile, tâlhăriile, incendierile, distrugerile, lovirile – forme de vătămare corporală etc. Ca intenție, scopul agresivității, pe lângă provocarea răului, mai poate fi, anihilarea puterii agresorului – real sau închipuit.
Medicul neuropsihiatru Sigmund Freud (1856-1939) susținea că oamenii se nasc cu predispoziția sau impulsul de a fi violenți și de a agresa, agresivitatea fiind distructivă. Pentru austriacul Konrad Lorenz (1903 1989), fondatorul etologiei moderne (studiul comportamentului animalelor și plantelor), agresivitatea are o valoare adaptivă și este chiar esențială pentru supraviețuire. În realitate, la nivel de comunități, există indivizi, grupuri și chiar popoare care se manifestă extrem de agresiv, pe când alții sunt foarte pașnici.

Citește mai departe: Vavila Popovici – Carolina de Nord: Teama căderii de pe soclu

Ştefania OPROESCU - VENUS DIN PORUMB

OPROESCU Stefania oct2017O părere de lumină palpită pe trotuarul de vizavi, ivindu-se printre siluetele în mişcare, sub înserarea zorită de coroana norilor vineţii, împletiţi în valuri, asemeni bancurilor de peşti ce-şi schimbă brusc direcţia. Lumina palidă se alungeşte, se subţiază, se dilată, prinde contur şi-l pierde cu întreruperi, strecurată prin ţesătura ca de igliţă, alcătuită din trupuri ce se deplasează în ambele sensuri, ocolindu-se cu grijă. Ochii care urmăresc lumina, erup din arsura închipuirii şi, un ghem de fierbinţeală se prelinge ca lava prin trupul atins de vedenie. Miros de pământ umed şi de frunze de nuc începe să curgă din cer, vânturat de fulgi mari şi pufoşi de zăpadă. Din gâtul fiebinte ţâşneşte un strigăt de sălbaticiune ce deschide orbeşte drum, ignorând obstacole. Spaima pierderii luminii pe care o caută neistovit, de ani buni, anulează raţiunea. Un salt printre maşini, o traversare periculoasă a străzii, ocrotită de cine ştie ce clipă de indiferenţă a destinului şi, mâinile se reped înainte, căngi pregătite să nu scape prada. Apucă veşmântul luminii şi-l scutură ca pe o scoarţă veche, până cade din el mirosul râvnit. Ochii încep să se limpezească, strigătul se transformă în şoaptă seducătoare. Vede făptura dezvelită de armură, goliciunea ei fremătând în nehotărâre. O încălzeşte cu braţele, o apropie de trupul său cu blândeţe, ca pe un obiect fragil. Îi repetă într-una propoziţia pe care a repetat-o în gând până i-a devenit rugăciune si, a cărei alcătuire era pe cale să-şi piardă sensul: „Nu mă urî în nopţile în care n-ai somn”. Lumina creşte în intensitate, capătă străluciri de sidef, înconjoară ca un cocon îmbrăţişarea încremenită într-un alt anotimp.

Citește mai departe: Ştefania OPROESCU  - VENUS DIN PORUMB

Gheorghe NOVAC: LIGYA DIACONESCU - POETA CERULUI ROMÂNESC

DIACONESCU LigyaDoamna Ligya Diaconescu, remarcabilă animatoare literară în România şi Canada, coordonatoare a revistei româno-canado-americane „Starpress”, a publicat recent volumul de versuri „Nostalgii”, precedat de altul, „Trăiri”, în 2015. Le-am citit cu mare atenţie şi încântare şi pot să spun că acestea, ca şi întreaga sa activitate de jurnalist, poet, scriitor, economist şi pictor amator, cunoscută de altfel în ţară şi în Occident, sunt un temei puternic şi multilateral pentru a fi considerată Poeta cerului românesc.

Această definire pleacă de la spusa apostolului Pavel conform căreia „cetatea noastră este în ceruri” (Filipeni, 3, 20), amintită şi de Étienne Gilson: Conversatio (politeuma) autem nostra est in coelis. (Dar cetăţenia noastră este în ceruri, Filosofia în Evul Mediu, Humanitas, 1995, p. 152). Cerul este asociat prin tradiţie cu lucrurile cele mai elevate, mai încărcate de valoare pentru sufletul şi spiritul omenesc. Astfel de lucruri sunt, pentru doamna Ligya Diaconescu, ca şi pentru toţi cei care o admiră şi o preţuiesc: limba română, locurile şi peisajele României, istoria patriei noastre, marile ei personalităţi (domnitori, scriitori, filosofi, oameni de ştiinţă, artişti etc.), oamenii cei mai apropiaţi (părinţi, rude, prieteni etc.). Acestea alcătuiesc minunata cetate de suflet a ei, şi deopotrivă a noastră, a românilor, pe care ea caută neobosit să o dezvolte şi să o pună în valoare. Activitatea în acest larg orizont formează, la modul concret, practic, cetăţenia pe care înţelege să o desfăşoare atât în fapte, cât şi în cuvinte.

Citește mai departe: Gheorghe NOVAC:   LIGYA DIACONESCU - POETA CERULUI ROMÂNESC