Constantin MÂNUȚĂ: UN POSIBIL PORTRET DE PROZATOR

BATOG BUJENITA Mihai aug2018Mihai Batog-Bujeniţă s-a născut la 25.10.1945; Aldeşti, jud. Galaţi, este absolvent al Şcolii Superioare de Ofiţeri de Aviaţie Aurel Vlaicu, (1967), actualmente Academia Forţelor Aeriene, absolvent al Academia de Înalte Studii Militare (1977), de asemenea este absolventul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, Universitatea Apollonia, Iaşi,(2013). A fost Pilot militar pe avioane de vânătoare supersonice, având gradul de comandor de aviaţie.

Este Membru al Uniunii Epigramiştilor din România; 2002, Membru al Uniunii Scriitorilor din România; 2007, Membru al ACSR (Asociaţia Canadiană a Scriitorilor Români), Membru al Societăţii Culturale „Junimea 90”, Membru legitimat al Asociaţiei Jurnaliştilor Profesionişti din România, 2015, Preşedintele Asociaţiei Literare „Păstorel” Iaşi (persoană juridică), Preşedintele cenaclului: Academia Liberă „Păstorel” Iaşi, Director al revistei „Booklook”, Iaşi, Redactor coordonator la revista de cultură „Cronica” din Iaşi, Redactor-şef adjunct la revista „Rapsodia” din Sibiu, Redactor -şef adjunct la revista de cultură: Meridian Cultural-Românesc – Vaslui.

Colaborează la revistele de cultură: Tribuna, Cluj-Napoca; Ateneu şi Plumb, Bacău; Oglinda Literară, Focşani; Omniscop, Craiova; Contact Internaţional, 24 de ore, Moldova Literară, Convorbiri literare, Iași; Ecouri Literare, Vaslui; Fereastra, Mizil; Constelaţii Diamantine, Tg.Jiu; Onix, Singur, Porțile Nordului; Baia Mare, etc… precum şi la diferite reviste de umor: Epigrama, Bucureşti; Spinul, Satu-Mare; Acus, Sibiu; Urzica Vieneză, Gura-Humorului; Ag pe Rime, Piteşti; Cugetul, Craiova, dar şi la rubricile cu specific literar ale unor ziare din ţară sau din străinătate: Expres Magazin, Viaţa noastră, Jurnalul săptămânii, Bună dimineaţa Israel, Revista Mea, Maximum, Magazin-Expres, Israel; Gândacul de Colorado, Conexiuni, Acum TV şi Confluenţe Româneşti, S.U.A. Pro Diaspora şi RO-mania, Cipru, Bruxelles - Mision, Bruxelles; Observatorul şi Destine Literare; Canada; Faleze de piatră Anglia; NiramArt, Madrid; Romanian VIP şi Expresia sau Antipozi din Sydney; Agero-Stuttgart şi Vocea Ta, Germania, etc…

Citește mai departe: Constantin MÂNUȚĂ:  UN POSIBIL PORTRET DE PROZATOR

Constantin DOBRESCU: UN OM AL CETĂȚII - PROF. STOICA A. TEODORESCU (1887-1873)

STOICA MONOGRAFIA„Cunoscându-şi patria şi neamul, numai atunci începi a pricepe ca eşti cu adevarat Român. Cine nu învaţa istoria neamului său şi cine nu cunoaşte ţara sa, acela devine nevrednic a-i purta numele. Istoria este oglinda trecutului, în care o naţie îşi vede pe strămosii săi, vede viaţa lor, vede sufletul lor. Şi astfel din răsfoirea istoriei trecutului unei naţii, se va reversa în sufletul fiecăruia , mai mult iubirea de neam” (Pămantul şi poporul românesc - Stoica Teodorescu, 1921, Tipografia M.S.Gheorghiu, Câmpina)

Cel de care ne vom ocupa în textul de faţă, a lăsat urme adânci în istoria învăţământului prahovean, cultura ploieşteana şi mai ales în cercetarea istorică.

Stoica Teodorescu s-a născut la 15 Mai 1887, în satul Şipote, azi Lipăneşti. Tatăl său era preot şi s-a preocupat de educaţia sa. Acesta a urmat şcoala primară în comună natală apoi renumitul liceu ploieştean “Sfinţii Petru şi Pavel”, absolvind secţia modernă cu Diploma nr. 48 Iunie 1908. Studiile superioare istorie şi geografie le-a efectuat la Universitatea din Bucureşti, obţinând licenţa prin Diploma nr. 7403 din 26 Iulie 1914. La Univerisitate, Stoica A. Teodorescu a avut profesori de elită ca Nicolae Iorga, Simion Mehedinţi, D. Onciu şi alţi. Imediat, după aceea se încadrează la Arhivele Statului din Capitală, unde a funcţionat ca arhivist – paleograf, conform Ordinului nr. 102582.

Majoritatea istoricilor care s-au ocupat de viaţă şi activitatea profesorului Stoica Teodorescu – afară de prof. Paul D. Popescu – nu au relevet nici un aspect despre viaţa militară a lui Stroica Teodorescu, participarea lui la Primul Război Mondial. Dacă profesorul emerit Paul D. Popescu aminteşte sumar că istoricul Stoica Teodorescu era ofiţer în rezervă şi a luptat pe front şi a căzut prizonier, în rest nimic, apelând la erudiţia doctorului în istorie Răzvan Martin afla că profesorul Stoica Teodorescu şi-a făcut datoria faţă de neam şi ţară a căutat în cadrele ofiţereşti ale Regimentului 47 infanterie, fiind adjutantul Comandantului de regiment. A fost mobilizat de la Campina la 29 Octombrie 1916, a fost luat prizonier în luptele din defileul Oltului, în zona Vâlcii. A fost dus în prizonierat în Germania. Este eliberat din prizonierat imediat după încetarea Primului Război Mondial, după care se întoarce la post, la liceul din Giurgiu.

Citește mai departe: Constantin  DOBRESCU:  UN OM AL CETĂȚII - PROF. STOICA  A. TEODORESCU (1887-1873)

Gheorghe Constantin NISTOROIU: FRUMUSEŢEA FEMININĂ ORTODOXĂ ÎNTEMNIŢATĂ LA MISLEA

MISLEA„Nu vă daţi seama că faceţi o mare greşeală, obligându-ne să părăsim mănăstirile. În loc să lăsaţi tăciunii să mocnească în vatra lor, îi aruncaţi în lume, unde se vor aprinde înmiit în alte dogoritoare focuri.” (Maica MIHAELA PORTASE - Mănăstirea Vladimireşti, mărturie video)

Maica Mihaela Portase a fost o culme a frumuseţii feminine feciorelnice valahe şi o cunună mistic-jertfelnică a monahismului ortodox dacoromân. Frumuseţea Femeii ortodoxe înveşmântă sufletul ei miraculos în marea splendorii existenţiale reflectându-se regal în dăruirea ei totală, în nemărginirea ei divină. În Icoana frumuseţii ei sălăşluieşte uimirea, căutarea, poezia şi ruga mistică, ce ţâşnesc ca o corolă a zorilor peste anotimpurile celui ales. Din lăuntrul ei, din sufletul ei angelic, din inima ei smălţuită cu dor, se revarsă marea învolburată a neliniştilor, dar şi cerul de azur al împlinirilor. Undeva deasupra tuturor fiorilor, viselor, chemărilor, năzuinţelor, urcuşurilor, contemplărilor şi alegerilor, sălăşluieşte deplin în inima ei Dumnezeu. Cine calcă pe urmele ei, înşirate mărgăritare, merge pe cărarea unui ideal sfânt.

Femeia ortodoxă dacoromână trăieşte pentru Domnul, trăieşte pentru familie, trăieşte pentru bărbatul ei, trăieşte pentru toţi cei aleşi ai Neamului. Ea îşi revarsă harul trăirii cerului serafic pentru suferinţa celor dragi, a celor din jur. Fiorul ei sublim înflorit în mugurele Iubirii este dragostea dătătoare de viaţă. Dragostea Fecioarei Maria pentru Dumnezeu este o absolută Iubire dumnezeiască. Dragostea Femeii valahe pentru Dumnezeu este marea ei iubire cerească. Iubirea Femeii ortodoxe se naşte din frumuseţea dragostei ei nepământene. Femeia ortodoxă este însăşi aureola existenţei, dar şi cerul divin al Iubirii. Dragostea ei-Grădină de Paradis mângâie privirile azurului cu mireasma divină a sufletului ei arzând de heruvim. În corola inimii ei răsar curcubeie de flori în care se împodobesc toate năzuinţele.

Citește mai departe: Gheorghe Constantin NISTOROIU:  FRUMUSEŢEA FEMININĂ ORTODOXĂ ÎNTEMNIŢATĂ LA MISLEA 

Roni CĂCIULARU: TAINA SCRISULUI (65) - FAC PODURI...

CACIULARU Roni xbr4okLa prezentarea uneia din cărții mele, trebuia să spun și eu ceva, după ce unii scriitori m-au încondeiat cum au crezut ei de cuviință. Nu știu câți m-au ascultat, nu știu dacă unii nu au ațipit în timp ce vorbeam, așa că m-am hotărât să dau și la gazetă „intervenția” mea, ca să poată dormi omul când vrea și, dacă are chef să știe ce-am mai spus și eu, să ia „Jurnalul Săptămânii” sau vreo carte de-a mea, când poftește. Nu-i, deci, atât un gest de orgoliu, cât unul de gentilețe, față de cine ar manifesta un oarecare interes în legătură cu mine sau în legătură cu somnul său.

Mi-am propus, ca să par ceva mai interesant, un auto-interviu. Se spune că mă pricep la interviuri. O fi! Numai că una e să-ntrebi și alta-i să și răspunzi. Când întrebi, e ca și cum ai arunca o piatră-n baltă. Uneori, sare altul s-o aducă la suprafață... În ce mă privește, de mic știu s-arunc cu pietre. Cu înotul stau rău. Nu știu să scot pietre din baltă. Fiind acum însă vorba de o baltă literară, n-am să las totuși baltă această încercare. Să vedem...
- De ce scrii?
- De ce scriu?!... Ca să mă aflu-n treabă. Adică să muncesc. Așa am fost învățat, cam împotriva voinței mele. Tata vroia, într-o vreme, să mă facă electrician. Mama vroia să am o diplomă universitară. Am ajuns ce-am ajuns, datorită lor. E drept - și datorită mie. Apoi, am văzut că oamenii sunt nu numai buni, ci și nebuni. Am văzut oameni frumoși și urâți. Unii, la chip, unii erau frumoși, dar pe dinăuntru... Apoi am văzut că lumea, sora mea lumea, e cam anapoda. Încet-încet, dar uneori și fulgerător, m-am întrebat: dar tu ce faci?! Ții un condei în mână, bați la clape de computer, și totuși: tu ce faci, ce-aștepți?!... Și astfel am început să mă aflu în treabă, pentru o lume mai bună, pentru oameni mai frumoși sufletește, pentru cele mai înălțătoare idealuri. Credeam că pot face ceva.

Citește mai departe: Roni CĂCIULARU:  TAINA SCRISULUI (65) - FAC PODURI...

Octavian LUPU: TAINA SCRISULUI (65) - FARMECUL SCRIERII

LUPU Octavian TSB BR2Nimic nu se compară cu scrisul, această aşezare ordonată de cuvinte şi litere în serii succesive de propoziţii, fraze sau paragrafe. Asemenea unei simfonii a gândurilor şi trăirilor felurite, îmbinarea exprimării prin intermediul simbolisticii scrierii conferă adâncime opiniilor transpuse sub forma unor linii melodice ce se întrepătrund, se sprijină reciproc sau se opun dramatic într-un joc feeric fără de egal. Iar rezultatul este de fiecare dată sublim prin orizontul pe care îl descrie, sau mai bine zis, ce se deschide înaintea cititorului, ca o privelişte de un pitoresc aparte având un farmec plin de atracţie.

Şi de aceea, când scriu aceste rânduri, retrăiesc diferitele experienţe de viaţă prin care am trecut, fapt ce m-a determinat în cele din urmă să rup cenzura tăcerii şi să încep aşternerea prin intermediul cuvintelor a reacţiilor pe care le-am avut în faţa unei realităţi contradictorii şi inexplicabile. Fără să vreau îmi aduc aminte de acele clipe din copilărie, când colindam fără ţintă străzile Brașovului în timpul orelor de şcoală, de care îmi doream să scap cu orice chip. Imediat, se juxtapun impresiile culese mult mai târziu, când mă plimbam pe bulevardele prăfuite ale Bucureştiului, un oraş în care nu aş fi dorit să ajung vreodată, dar în care mi-am petrecut cea mai mare parte a vieţii.

Mai departe observ cum se întinde necunoscutul a ceea ce va fi, acel spaţiu transcendent ce mă atrage inexorabil cu speranţă şi teamă, sau cu bucurie şi tristeţe, în acelaşi timp. Dar aceasta întretăiere de trăiri şi gânduri durează foarte puţin, fiindcă în scurt timp alte imagini prind chip în câmpul conştiinţei, de data aceasta prezentul captivându-mi atenţia prin ceea ce încerc să exprim într-un efort de autoanaliza, mai bine zis de evidenţiere a proceselor misterioase ce se ascund în spatele folosirii cuvintelor.

Citește mai departe: Octavian LUPU:  TAINA SCRISULUI (65) - FARMECUL SCRIERII

Milena MUNTEANU: TAINA SCRISULUI – DRUMUL SPRE LUMINĂ

MUNTEANU Milena 2016 brViaţa este o călătorie fascinantă. Mai importantă decât staţia finală, este călătoria spre destinaţie care, dacă este trăită cu fervoare şi curiozitate, ajunge să fie captivantă prin ea însăşi. Am fost norocoasă să traversez viaţa cu ochii deschişi. Trăiesc cu bucurie şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru bune şi rele, căci toate m-au învăţat câte ceva.

M-am simțit întotdeauna aproape de literatură. Primul mentor a fost tatăl meu, care deși avea o formație științifică era un cititor pasionat, împătimit chiar. Devora cartea și avea o perspectivă extrem de generoasă asupra lumii. A avut o carieră de succes, dar sufletul îi dădea ghes la preocupări umaniste, avea o disponibilitate filologică/filozofică așa cum rar am întâlnit, precum și un interes enciclopedic. Ne citea de la Chaucer la Shakespeare, de la Heisenberg la Feynman (ultimii fiind laureați Nobel în Fizică), de la idei contemporane la ce știu eu ce. Când îl vizita câte un prieten, îi punea în brațe ultima carte gustată. Avea o mare sensibilitate artistică și era dispus să-și împartă lumina minții şi a sufletului cu alții. Pe mine mă inspirau discuțiile noastre, fie că erau despre doctoratul lui, despre istoria artei, a literaturii, fie că îl auzeam fredonând/fluierând muzică clasică.

Având în vedere cât de bogată era biblioteca părinților săi din Săliștea Sibiului, cu volume rare ce se citeau cu sfințenie, nici nu mă surpinde disponibilitatea enciclopedică și curiozitatea sa vie. În plus, el fusese inspirat de spiritualitatea săliștenească ce mustea de bogăție și frumusețe. Avea miez. În cartea intitulată „Departe de Țara cu Dor” vorbeam despre drumurile pe care eu le învățasem în munții Cibinului, dar și despre traseele culturale începute tot acolo, influențate chiar de atmosfera intelectuală a Mărginimii. Spuneam că în vacanțele petrecute acolo, mă comparam cu un fir de apă ce de-abia izvora dar care, deși nu-și găsise încă drumul spre marea cea mare, știa sigur din ce munți izvorăște.

Citește mai departe: Milena MUNTEANU:  TAINA SCRISULUI – DRUMUL SPRE LUMINĂ

Veronica BALAJ: PAȘI PRINTR-O CTITORIE

BALAJ Veronica CTITORIEDe fapt, ar trebui să fi folosit pluralul și să spun, pași prin mai multe ctitorii, întrucât spațiul mirific al Văraticului asta cuprinde. Ar fi de... neignorat ambientul special susținut de misterul Pădurii de Argint numită astfel de poetul național, de dulcea, ocrotitoarea și împăciuitoarea atmosferă monahală. Ar mai fi clădirile mânăstirilor gravate cu sfințenie, adică puterea de-a învinge vremile dar, despre acestea s-a consemnat mult și pe măsura importanței lor, iar acum, a venit rândul să fie înscrisă în acest patrimoniu o altă ctitorie. Una nouă.

Termenul ctitorie sugerează desigur mai întâi, respect și plecăciune admirativă. De data aceasta, întrucât este vorba de o ctitorie contemporană, lucru care pare nepotrivit cu viața noastră în care auzim mai mult de... căpătuială, mă simt obligată a face câteva precizări, a vă invita la experimentarea unei stări de mirare. Nu tulburare, nu fior admirativ, nu imbold să mai facă și alții asemenea gesturi.

Citește mai departe: Veronica BALAJ:  PAȘI PRINTR-O CTITORIE

Ştefania OPROESCU: ÎN BRAȚELE DIAVOLULUI

OPROESCU Stefania nov2017Când m-am întors de pe o parte pe alta era încă întuneric. De teamă să nu mă trezesc de-a binelea am închis repede ochii la loc şi am tras o pernă peste urechea descoperită, de parcă pe acolo urmau să pătrundă tăriile trezirii. Respiram greu, pe-o singură nară şi aceea iritată de-o sâcâitoare şi prelungită alergie care-mi zdruncinau dimineţile cu salve de strănuturi. De n-ar începe încă, aproape mă rugam repetând, de n-ar începe încă. Vroiam să mă trezesc din uimirile somnului şi să bea cafeaua fierbinte şi aromată a dimineţilor bune.

Somnul pâlpâia, gata să se stingă şi atunci m-i s-a năzărit că jumătate de pat miroase a vanilie iar cealaltă jumătate a boală. Brusc, retezată parcă dintr-o singură lovitură, senzaţia unei pierderi a căzut în mijlocul respiraţiei, apoi s-a înălţat ca un jet fierbinte până la baierele gâtului, coborând şi urcând, fântâna arteziană, în ritmul pulsului. Pe viziunea asta, mirosul de boală vine în refluxuri. Aşadar se întâmplă. Tiptil, pe tăcute. Clipele sunt mai lungi şi pulsul mai rar. Nici frica nu mai e fragedă ca altădată şi se întinde ca aluatul dospit în care se scufundă trupul mai rece azi decât ieri. Oboseala îl face greu, dar nu-i oboseala dulce a rostului.

Mă întorc din nou pe partea somnului, acolo unde miroase a vanilie. Un glob trans-parent se deplasează haotic prin dimensiunea cunoaşterii şi în el se aprind imagini când loveşte marginile care-i susţin refugiul.

Pe partea de vanilie globul dogoreşte până la arsură doar la explozia artificiilor memoriei. Un crepuscul în munţi sub cer violet de octombrie, frunziş de pădure spălat de ploi în rafale, aşternuturi de frunze galbene strivite sub paşi, petunii în dimineţi de vară, lanuri de grâu cosit în nopţi fierbinţi, plânsul unui copil într-un tren de noapte, peste geamul deschis ca o oglindă de lună…

Citește mai departe: Ştefania OPROESCU:  ÎN BRAȚELE DIAVOLULUI

Lili BOBU: LA MULȚI ANI CELOR DOI TITANI AI SCENEI – TUDOR GHEORGHE ȘI HORAȚIU MĂLĂELE

TUDOR MALAELETudor Gheorghe este maestrul scenei pe care o domină, reuşind, prin genialitatea-i interpretativă, să capteze valori, să incendieze conştiinţe cu mesaje nobile. Tudor Gheorghe este fără corespondent! Este un exponent demn şi onest, un năvalnic şi năucitor pelerin pe tărâmul culturii, un simbol pentru atâtea generaţii, un bun de patrimoniu naţional, truditorul și în același timp managerul Instituției de Cultură ,,Tudor Gheorghe”.

Artist polivalent (actor, interpret, compozitor, poet, prozator), maestrul Tudor Gheorghe are unicitatea pe care o râvneşte orice artist, orice iniţiat care zămisleşte arta, din glorificate inspiraţii, căci a fi unic este cea mai împovărătoare misie pe care existenţa ţi-o conferă, având responsabilitatea de a fi în permanenţă altfel, încercând să păstrezi demnitatea şi esenţa mesajului artistic.

În tumultul cotidian, discursul său artistic transformă rana în lumină, înmărmurind și salcâmii, fiind pur și simplu salvator, reprezentând o aristocrație a spiritului, expresie vie a unui ideal de frumusețe artistică atemporală.

De câte ori l-am întâlnit, m-a cuprins un fel de sfială ciudată, stângace, ivită din impresia că am în fața mea un nepământean care coboară spre muritori, ca să dea mâna cu ei. Trecerea lui prin lume este titanică, intrând în legendă – un miracol singular, născut anume să ne uluiască.

Duminica sfioasă dintr-o nouă primăvară pe vechile dureri, ce ne curtează să respirăm înflorire, ne-a găsit savurând aroma ceaiului pe terasa inundată de verde crud de la ,,Curtea veche”, locul moldav de refugiu al artistului. Prin amabilitatea maestrului Horațiu Mălăele (,,cel mai talentat actor dintre caricaturiști și cel mai talentat caricaturist dintre actori”), i-am adus în dar portretul realizat cu mult har de domnia sa, care îl redă în complexitatea și tensiunea sa lăuntrică, autorul reușind să-i surprindă zâmbetul (zgârcit și ironic) de sub mustața-i ninsă.

Citește mai departe: Lili BOBU:  LA MULȚI ANI CELOR DOI TITANI AI SCENEI –  TUDOR GHEORGHE ȘI HORAȚIU MĂLĂELE

Web Analytics