Vavila Popovici – Carolina de Nord: ȘTIM CINE A FOST MARX?

Karl Marx„Moartea nu vine odată cu vârsta, ci odată cu uitarea.” – Gabriel Garcia Marquez

Acum când s-au împlinit 200 ani de la nașterea lui Karl Marx, și când în Germania, orașul Trier, a fost dezvelită o statuie uriașă din bronz a lui, cu o înălțime de 4,5 metri, lucrare de artă a unui renumit sculptor chinez, este poate momentul să ne întrebăm cine a fost, cu adevărat, această personalitate controversată.
Karl Heinrich Marx, născut la 5 mai 1818 în Germania și decedat în 1883 în Marea Britanie, a fost un filozof, istoric, economist, sociolog și jurnalist care, împreună cu Friedrich Engels au întemeiat teoria socialismului științific, fiind și lideri ai mișcării muncitorești.
Marx s-a născut într-o familie cu vechi și ramificate tradiții rabinice, ambii lui părinți trăgându-se din familii cunoscute de rabini. Tatăl lui devenit luteran, sincer și devotat în noua lui credință, dorea mult ca fiul lui să aibă și el o relație intimă cu Dumnezeu și un caracter creștin. În anii de liceu, Karl Marx a fost într-adevăr un băiat devotat relației lui cu Iisus Cristos. Trebuie știut că la începutul tinereții sale, Karl Marx chiar își făcuse o profesiune de credință din a fi și a trăi ca un creștin. Prima sa lucrare se numește „Unirea credinciosului cu Cristos”. În această carte sunt cuvinte frumoase: „Prin dragostea lui Cristos ne întoarcem inimile totodată către frații noștri care sunt legați de noi în chip lăuntric și pentru care El S-a dat pe Sine Însuși ca jertfă”. Așadar, Marx cunoscuse calea care trebuie urmată pentru ca oamenii să poată fraterniza și să se iubească unii pe alții – Creștinismul. Dar, îndată după absolvirea liceului, când avea 18 ani, ceva s-a întâmplat în viața lui. Marx a devenit un revoltat împotriva lui Dumnezeu și împotriva tuturor oamenilor.

Citește mai departe: Vavila Popovici – Carolina de Nord: ȘTIM CINE A FOST MARX?

Mihai BUZNEA: TAINA SCRISULUI - AVENTURA CUVÂNTULUI

BUZNEA Mihai BR2OK„...De fiecare dată când mă aşez în faţa colii albe de hârtie spre a-i încredinţa gândurile, simt cum întreaga-mi făptură este supusă unui teribil chin al facerii” – se confesa, cândva, un confrate în ale condeiului. Continuând: cu ce s-o umpli, de unde atâtea idei, fapte, de unde atâtea sentimente, judecăţi de valoare, verdicte? Dar scrisul e ca o boală fără leac, dulce şi înşelătoare, nu te lasă să trăieşti, dar nici să mori. E ca o otravă pe care ţi-o administrezi conştient, şi căreia îi cunoşti încă de la început efectele perverse: imunitatea bolnavă de pasiune. Pe care, până la urmă, o accepţi necondiţionat. I-aş zice kharma scriitorului...

Adeseori m-am întrebat, o mai fac odată acum, când scriu aceste rânduri inspirate de un eveniment cultural de referinţă nu doar pentru concitadini, dar receptat, conştientizat şi valorizat de prea puţini dintre ei: ce ar fi reprezentat Bacăul, în spaţiul cultural românesc, fără poetul Lacustrelor şi fără revista Ateneu? Risc un răspuns: tăcerea de după cuvintele nerostite, nescrise, anonimatul încorsetat de un provincialism cu pretenţii de primadonă cu vocea în degrade. Pentru că cele câteva nume ilustre care contribuiseră cândva la conturarea unei anume identităţi spirituale a urbei noastre deveniseră, nemeritat, desigur, personaje de plan secund, bune de scos în faţă la diverse aniversări, comemorări sau evocări. Un fel de materiale de recuzită.

Evenimentul pe care ţin să-l readuc în conştiinţa publică la puţin timp după producerea şi consemnarea lui în spaţiul istoric prezent vine să contribuie şi la destrămarea unui mit, cel al deşertului cultural din perioada comunistă, pe care nu puţini îl acuză şi condamnă ignorând şi denaturând pur şi simplu adevărul obiectiv. (Re)apariţia revistei de cultură Ateneu, în urmă cu exact o jumătate de veac – august 1964 -, este doar una din componentele multiple ale acestui adevăr. O reapariţie ce se va dovedi perenă, viguroasă şi de o mare valoare simbolistică, urmând primei serii de optsprezece ediţii îngrijite de ilustrul pedagog şi om de cultură Grigore Tăbăcaru şi de poetul George Bacovia. În sprijinul afirmaţiei mele vin cu susţinerea clară, fermă, lipsită de orice echivoc, a celui dintâi redactor şef al actualei reviste, iniţiator şi susţinător fervent al înfiinţării publicaţiei – scriitorul Radu Cârneci. Care spune în interviul publicat în numărul 499 - 500, consacrat momentului aniversar: „Fapt esenţial, demn de subliniat: în această luptă am beneficiat de îndrumarea şi încrederea totală a organelor regionale de partid şi de stat”. Alături de Uniunea Scriitorilor şi de reprezentanţi de primă mărime ai scrisului românesc. Era, acesta, unul din semnele evidente ale declanşării dezgheţului cultural românesc.

Citește mai departe: Mihai BUZNEA:  TAINA SCRISULUI - AVENTURA CUVÂNTULUI

Lucian Zeev HERȘCOVICI: LAG BAOMER, MERON, RABI ȘIMON BAR YOCHAI

RABI SHIMON BAR YOHAIDin seara de ajun a celei de a doua zi de Pesach începe numărătoarea de Omer. Ea continuă 49 de zile, precedând sărbătoarea de Șavuot, care este a cincizecea zi. Numărătoarea de Omer era legată de aducerea primelor roade la Templul de la Ierusalim și de calculul secerișului. Ulterior, după distrugerea celui de al doilea Templu, ea devenit o perioadă de doliu, în amintirea celor 24.000 de învățăcei ai lui Rabi Akiva, îndrumați de el să se alăture armatei lui Șimon bar Kochba. Ei au murit într-o epidemie pentru că nu se respectau reciproc, în primele 32 de zile ale numărătorii. La început nu știau cauza: atunci când au aflat-o, a încetat epidemia. Era cea de 33-a zi a numărătorii (LaG BaOmer). În această zi, doliul a încetat. Mai târziu, ziua de LaG BaOmer a căpătat un sens cabalistic. Conform tradiției, în această zi a murit Rabi Șimon bar Yochai, un învățat tannait important, elev al lui Rabi Akiva, unul dintre conducătorii luptei anti-romane. Era în perioada împăratului Hadrianus, în secolul al doilea al erei noastre. Despre Rabi Șimon bar Yochai, cunoscător profund al misticii iudaice, s-au țesut câteva legende. Se știe că el, împreună cu fiul său Eleazar, s-au ascuns într-o peșteră pentru a nu fi prinși de autoritățile romane, care îi condamnaseră la moarte. Ei au stat ascunși în acea peșteră timp de 11 ani, minunea fiind că nu au putut fi descoperiți. Altă legendă este că Rabi Șimon bar Yochai, care a murit în ziua de LaG BaOmer, s-a sacrificat pentru a opri epidemia care începuse: prin moartea lui, a oprit epidemia. Dar pentru că era cunoscător al Învățăturii Secrete (îi este atribuită compunerea Zoharului, în mod legendar) și trebuia s-o transmită învățăceilor săi, iar ultima sa zi din viață, în care urma să moară, era prea scurtă pentru aceasta, Dumnezeu a prelungit-o, amânând apusul soarelui. O legendă asemănătoare a apărut mult mai târziu, în comunitatea sefardă-spaniolă din România, după moartea rabinului sefard Eliezer ben Yițchak Pappo (1785-1828), considerat un ”țadik”, născut la Sarajevo, care a fost rabin la București (1819) și la Silistra (1820-1828). În acest oraș a fost o epidemie de holeră, iar rabinul Pappo s-a sacrificat, a murit în epidemie, iar aceasta a încetat datorită sacrificiului său. Apropo, la mormântul lui au loc pelerinaje până astăzi, la fel ca și la mormântul lui Rabi Șimon Bar Yochai.

Citește mai departe: Lucian Zeev HERȘCOVICI:  LAG BAOMER, MERON, RABI ȘIMON BAR YOCHAI

Mihai BUZNEA: AMPRENTA PAPILARĂ

BUZNEA Mihai CL2Sunt tot mai numeroase semnele, şi opiniile, conform cărora brandul de ţară al românilor ar putea deveni amprenta papilară de pe degetul gros al palmei mâinii drepte. Aceasta ar înlocui, cu succes evident, vestita frunză a Blondei cu trecere pe la fostul locatar al palatului Cotroceni, parafând astfel evoluţia noastră spre autonegare.

Este indubitabilă reîntoarcerea românilor în tenebrele neştiinţei de carte, tot mai rapidă şi din ce în ce mai adâncă. Menţinând ritmul continuu amplificat de la revoluţia „democratică” încoace, pe fondul experimentelor educaţionale fără de sfârşit şi lipsite de cap, dar şi de coadă, ne-am creat condiţiile certe ca în următoarele câteva decenii, nu prea multe totuşi, să revenim la epoca neştiinţei cvasiunanime şi a grămăticilor cu călimara la brâu şi pana de gâscă după ureche. Adică, în vremurile începuturilor cristalizării limbii, apariţiei alfabetului şi, odată cu acesta, a scrisului. Eram mult în urma celorlalte popoare ale continentului. Am recuperat greu, dar nu total, reuşind mai apoi să pierdem mult prea uşor, vinovat de uşor, acumulările pe plan educaţional, şi asta în condiţiile în care ofensiva şcolii ia cu asalt naţiile civilizate care văd în aceasta şansa afirmării viitoare.

În acest proces cu adevărat condiţional, România post-decembristă reuşeşte să se detaşeze printr-o opinie total separată, în pofida intenţiilor şi programelor de aşa-zise bune intenţii. Performanţele sale fiind lovite de nulitate, de antiperformanţe demonstrate de bilanţuri negative cu statut de normalitate. Câteva exemple ce poartă girul celor mai înalte competenţe ale Uniunii Europene: ţara noastră ocupă primul loc la analfabetismul funcţional. Ce înseamnă acest tip de analfabetism? Incapacitatea subiectului de a decela mesajul conţinut de textul citit şi, în concsecinţă, de a şi-l apropria în folosul său. Altfel spus, citire mecanică şi asimilare zero. Mai pe limba noastră: a te uita precum viţelul la poarta nouă.

Citește mai departe: Mihai BUZNEA:  AMPRENTA...

Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: TAINA SCRISULUI - GOLGOTA SLOVEI TIPĂRITE

BATOG BUJENITA Mihai OK brRecunosc, gândul de a scrie m-a încercat de multe ori. Am considerat însă, întotdeauna, o mare răspundere autoasumată fapta de a aşeza sub ochii semenilor tăi un cuvânt scris. Nu aveam cum să uit că prin el, prin cuvântul scris, se dezvoltă şi se defineşte fiinţa noastră culturală, cea fără de care am fi doar entităţi biologice efemere fără vreo perspectivă de evoluţie. Mai eram convins şi de faptul că până la a te adresa celor din jurul tău trebuie să te formezi şi să te verifici pe tine. Spun asta în contextul în care, din păcate de prea multe ori, parcurgem texte ce parcă au o singură menire, cea de a face risipă de hârtie. Iar fapta aceasta cred că este un mare păcat deoarece hârtia ascunde în spatele existenţei sale viaţa sacrificată a unei plante, dar şi pentru că realitatea nudă a acestui gest este doar o tendinţă strict egolatră, incluzând şi o nedreaptă lipsă de consideraţie pentru eventualul cititor. Am putea lua ca paradigmă scrisul celor vechi, din vremurile când uneltele de scris erau rare şi scumpe, iar cel ce aşeza pe hârtie cuvintele avea un mare respect pentru toţi cei din jur, îşi risca de multe ori viaţa pentru fapta sa şi nu îşi permitea, în nici un caz, să banalizeze informaţia ori creaţia chiar dacă era una proprie.

Poate că nici condiţiile sociale din anii tinereții nu erau propice felului meu de a scrie, dar asta ar fi deja o altă poveste, pentru că umoristul, ironistul, nu se poate exprima liber decât într-o societate care acordă valoare şi legalitate acestui concept. Fără libertatea pe care acum o înjosim numind-o după canoane culturale stranii: „libertate de expresie” creatorul în general şi umoristul în special, ar fi nevoiţi să se ascundă după atât de multe metafore încât este posibil să se piardă definitiv esenţa scrierii, dar mai ales efectul ei cel mai important, acela educativ, rămânând, dacă mai rămâne ceva, acela colateral, eventual amuzant.

Mai am şi convingerea că atunci când iei hotărârea să scrii trebuie să ai, în mod necesar, suportul logistic al unei culturi formate în primul rând ca lector. Dacă cititul nu este o pasiune dusă la înălţimea unei profesiuni, cel mai bun lucru este să te abţii de a trece la creaţie tipărită. Vei fi precum un om fără nici un har sau haz care spune glume şi se miră că nimeni nu zâmbeşte măcar, iar el este tentat să creadă că se adresează unor ignari într-ale umorului.

Citește mai departe: Mihai BATOG-BUJENIȚĂ:  TAINA SCRISULUI - GOLGOTA SLOVEI TIPĂRITE

Heidi SIMON (Tel Aviv, Israel): TAINA SCRISULUI - ROMANȚĂ DE ADIO

SIMON Heidi bwbrPentru început precizez că titlul este inexact ,nu se incadrează în definiţia cuvântului „romanţă” şi nu se potriveşte total cu intenţia textului care urmează. Şi totuşi...! Nu-i aşa că o romanţă se scrie în versuri însoţite de o melodie frumoasă, nostalgică, provocătoare deseori de lacrimi? Romanţa exprimând sentimente pătimaşe, iubire, tristeţe, despărţiri...

Romanţa care reînvie amintiri duioase despre oameni iubiţi,oameni care au lăsat în urma lor bucuria dragostei sau durerea despărţirii. Acel cântec romantic potrivit nopţilor înstelate de primăvară ,care a mişcat profund inimile sensibile în urmă cu 50-60 de ani, contopindu-se cu versul nostalgic şi melodia mişcătoare cântată de voci celebre.

Şi totuşi... romanţa mea nu este scrisă în versuri deoarece niciodată nu am compus vreo poezie; nu are nici melodie, ştiu doar să ascult muzică, dar în nici un caz s-o compun. Sper să mă bucur de indulgenţa cititorului care va accepta romanţa mea în proză. Da, în cea mai simplă şi obişnuită proză, precum mi-aţi acceptat scrierile cu multă generozitate în ultimii zece (corectez,13 ani!)

Pentru asta însă,am fost ajutată în permanenţă de un prieten credincios şi ascultător ,care m-a servit cu credinţă în toţi anii săi de existenţă, calculatorul meu X-p demodat, din ce în ce mai demodat, mai obosit, mai îmbătrânit. Mă rog, ca tot omul! S-a ţinut „tare” urmând ritmul meu, din ziua în care am început să scriu şi până în acest moment, ajuns la vârsta pensionării, în care îşi face datoria pentru ultima oară. Uneori leneş, falsând la „notele înalte”, răpindu-mi timpul pentru 4-5 corectări, alteori reve-nindu-şi la o activitate normală, iuţea pasul de trebuia să-l prind eu din urmă.
Ce mai, acest calculator, cu toate defectele dar şi calităţile sale, a fost punctul meu de sprijin în modestul meu univers literar. M-a slujit cu credinţă atunci când am scris zeci şi zeci de articole pentru ziarele şi revistele în limba română, ca „Viaţa noastră”, „Revista mea”, „Gazeta Românească”, „Revista familiei”, sau în România la „Scrisul Românesc”, „Revista Prietenia” şi altele.

Citește mai departe: Heidi SIMON (Tel Aviv, Israel):  TAINA SCRISULUI - ROMANȚĂ  DE ADIO

George GOLDHAMMER (Holon, Israel): TAINA SCRISULUI - BANCA AMINTIRILOR

GOLDHAMMAR George bwbrSunt un om al „tehnicii”... asta am făcut toată viața, dar cum ori ce om are şi „necazuri” sufletești, trăiri plăcute, sentimente, vise chiar... am luat un creion şi am aşternut pe hârtie amintirile pozitive... Atunci am descoperit că în timp ce scriu mă îndepărtez de toate necazurile de moment, devin mai tânăr și retrăiesc amintiri numai pozitive trecute prin „filtrul" unei riguroase selecţii.

Acela a fost momentul în care am decis să deschid o „bancă a amintirilor”, de care sunt sigur că nu va da faliment cât voi trăi şi care mă va ajuta la păstrarea lor, la „arhivarea” acestora în paginile scrise, căci tot se zice că „Scripta Manent”... Și ca o consolare și demonstrare a acestei sintagme, a acestui eveniment fericit, declar că de fiecare dată când le recitesc simt fiori în suflet și în inimă, fiori care mă fac mai bun și mai fericit, mai tânăr și mai puternic... metamorfozându-mă cu acele amintiri!

Retrăind acele clipe de fericire, doresc să le păstrez nu numai în memorie ci şi vizual... pe hârtie, pe cât posibil. O parte din acele clipe minunate de care am avut parte în viață. Am găsit o tehnică de conservare a unei flori, a unei mici vietăți (în special insecte), sau a unei părți din ambientul înconjurător, pe care le-am imortalizat în rășină sintetică. Am introdus acolo pentru posteritate o parte a naturii care m-a inconjurat, a florei și faunei locurilor pe care le-am călcat in tinerețile mele, la fel precum cihlimbarul care conține diferite vestigii ale unor vremuri trecute. Privindu-le, revăd minunata natură a locurilor dragi din judeţul meu „Bihor”, pe care-l mai străbat deseori cu instrumentele memoriei, cu mintea... precum l-am străbătut în tinerețile mele cu pașii. Aceasta pasiune începută ca un „hobby” s-a transformat în artă zice-se de succes în expoziţiile avute atât în România cât și în Israel.

Era totuși necesar ca toate aceste frumuseți să le descriu și pe hârtie, nu numai ca o explicație la ceea ce am produs ca artă, ci și ca o descriere a imaginii artistice și a sentimentelor pe care le-am trăit-o în acele vremuri minunate. Revenind la „Banca amintirilor”, vă afirm cu toată sinceritatea căci chiar dacă eu nu cred în noroc... ci doar într-un „complex de împrejurări”, prin scrierile mele am cunoscut mulți oameni minunaţi, precum editorul australian George Roca, care prin bunăvoința și talentul său scriitoricesc a făcut deseori corectura slovei scrise de mine şi a răspândit multe din scrierile extrase din „Banca amintirilor” (care și pentru el erau „retrăiri”!) Fiindu-mi „concitadin”, cunoștea bine acele locuri pe care le descriam, citam sau memționam, li deseori le comenta cu bucurie prin mesaje pe e-mail. De aceea îl consider un prieten bun, lipit de sufletul meu! Prietenii ni-i alegem singuri nu ca rudele care sunt rezultat al unui „complex de împrejurări genetice”. Grație internetului, am avut şansa să cunosc o minunată doamnă, pe Magdalena Albu, om de aleasă cultură, o persoană deosebită... cu toate calităţile pozitive atât de rar întâlnite în zilele mele.

Citește mai departe: George GOLDHAMMER (Holon, Israel): TAINA SCRISULUI - BANCA AMINTIRILOR

Andra TISCHER: TAINA SCRISULUI – LA RĂSCRUCE DE GÂNDURI

TISCHER Andra brScrisul e locul în care existența capătă sensul tainic și adevărat pe care în viața reală nu îl putem percepe, din cauza distanței față de noi înșine și de convențiile relațiilor în care ne aflăm. Dincolo de contrastele realității obiective din care facem parte, literatura ne aduce într-un loc în care toate asperitățile se netezesc, forțate de sinceritatea și intensitatea trăirii, pe care numai anumite cuvinte o suportă. Confesiunea, în plus, permite spațiul cel mai larg al exprimării directe, chiar dacă prin intermediul simbolurilor, al metaforei sau al alegoriei, fie poezie sau proză, persoana I este haina în care se cuprind cele mai profunde conținuturi ale spiritului și ale sensibilității noastre. Cititorul va întâlni, în spontaneitatea acestui act de dăruire genuină, confortul unei regăsiri sau al reprezentării propriilor fantome, care altfel ar rămâne, poate definitiv, „în dulap”, amenințând cu cronicizarea și cu o posibilă suferință ulterioară. Prin urmare, lectura devine un punct de întâlnire al ideilor, un labirint în care, pe rând, autorul și cititorul preiau rolul de conducător, antrenându-se reciproc în a descoperi tiparele inițiatice pe care este construită viața, atât de complexă și multiplu fațetată încât pare imposibil de cuprins într-o singură formulă, omniscientă.

Camil Petrescu spunea: „Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I”, iar mărturisirea lui deschidea calea literaturii autenticității, apropiind literatura noastră, și așa conservatoare, de marea literatură occidentală, dedată modernității. E de la sine înțeles că acest tip de literatură nu incumbă, în chip necesar, biografismul, care are limitele lui impuse de experiența însăși, iar ea devine o expresie a destinului universal, în care se regăsesc, în proporții variabile, arhetipuri ale întregii umanități. Nimic mai impresionant în artă decât „iluzia vieții”, adevărurile ei căutate de-a lungul mai multor secole de civilizație și spiritualitate, formele ei nebănuite, mai simple sau foarte sofisticate, prin care fiecare individ se regăsește în oglinda magică a esențelor topite în carte, devenită imagine a lumii.

Citește mai departe: Andra TISCHER:  TAINA SCRISULUI – LA RĂSCRUCE DE GÂNDURI

Berthold Tellu ABERMAN (Nazaret Elit, Israel) TAINA SCRISULUI - SCRISUL UNEORI, O TAINĂ A SUFLETULUI

ABT 1brAm pornit pe cărările întortocheate ale vieții dorite a fi fără obstacole, repede aflând că adesea, doar bunele intenții sunt presărate cu fericirea mult dorită. Dacă am ceva de reproșat, doar că nimeni nu m-a întrebat sau consultat de vreau sau nu. Abia intrat în viață, aflând că bețele și pietrele pot rupe oasele, cuvintele însă, pot zdruncina sufletul.

Ofiţer superior în armata română, pensionar, fac parte dintre cele 27 de personalităţi omagiate în cartea de aur a fostului Institut Geografic Militar. Primul evreu, posibil şi ultimul care a semnat o hartă românească în noua sa proiecţie geografică, numeroase participări la importantele lucrări de dezvoltare a obiectivelor României.

Am apreciat și prețuit dar și beneficiat de prietenia sinceră a multor oameni,scriitori citând doar câțiva: Dr. Madelaine Davidson, George Astaloș, Ștefan Dumitrescu, Bity Cragiale, Dr. Iulius Iancu, M. Brateș, H. Aramă, Marius Mircu, Carol Isac, Simona Kiselevschi, Hary Ross, Bianca Marcovici, Ivan Lungu, Paul Leibovici, Ion Cristofor; caricaturiștii: I. Covaci (coleg), Eduard Mattes, I. Grisaru și mulți alții de-ar fi să-i nominalizez.

Consacrarea a venit între timp de la cititori, numeroase diplome și premii care au încununat mulțumirea sufltetescă a eforturilor materiale și morale. Am moştenit-o pe mama pe care o văd în amintire aplecată asupra unei cărţi imediat ce avea o clipă de răgaz. Apoi profesorii, școala, restricțiile timpului, schimbările survenite, participarea la serile literare din liceu, primele încercări, acrostihurile dedicate colegei de bancă, primele dezamăgiri, intrarea într-o armă de elită a armatei, cariera și mult dorita pensionare.

Cât de simplă pare o viață trecută. Primii pași, un manuscris dat spre citire colegului și prietenului scriitor George Astaloș și Marius Mircu mi-au dat curajul de a scrie apreciind că scriu cu sufletul și nu cu tocul. Am avut fericitul prilej de a-i cunoaște și discuta, locuind cândva aproape de scriitorii George Călinescu, Demostene Botez și prin ei cunoscându-l pe Victor Eftimiu la anii tinereții.

Citește mai departe: Berthold Tellu ABERMAN (Nazaret Elit, Israel)  TAINA SCRISULUI - SCRISUL UNEORI,  O TAINĂ A...

Web Analytics