Vavila Popovici - Carolina de Nord: DESPRE DISCREȚIE

Vavila Popovici DESPRE DISCRETIE„Nu poate exista grație, acolo unde nu există discreție” – Miguel de Cervantes

DISCRÉȚIE conform DEX’09 este o însușire manifestată prin rezervă în atitudine, reținere în vorbe și în fapte; calitatea de a nu atrage atenția, a nu șoca, prin aspect în special, spre deosebire de expresia „la discreție” care înseamnă a oferi ceva, a face ceva fără restricție. Discreția mai este considerată ca o calitate de a păstra o taină care îți este încredințată, sau o taină a ta pe care trebuie să o păstrezi cu decență, nu pentru a-i minți pe ceilalți, ci pentru a-i menaja, a nu lovi în concepțiile lor tradiționale, bine și cu folos înrădăcinate.
Din păcate s-a cam renunțat la această calitate, termenul – discreție – nu mai este atât de imperativ, oamenii au libertatea de a ști, au devenit dornici de a afla picanterii din viața oricui, își permit să ceară niște drepturi complet aberante, fără însă a avea în vedere și anumite responsabilități, comportamente, menajamente necesare și chiar fără a gândi la consecințe.
Oamenii discreți au trăit și trăiesc întotdeauna mai departe de agitația vieții. În ei nu găsești nimic prefăcut, teatral sau artificial. Se fac aproape neobservați și apar doar când este nevoie de a manifesta gesturi de altruism, ca de exemplu gestul de încurajare a unei persoane care se află într-un impas etc. Un om discret este liniștit, bun și înțelept. El se manifestă exuberant sau pasional în muncă și în acte de creație. Știe când trebuie să vorbească, când trebuie să acționeze, și în ce mod, pentru a nu-i tulbura pe cei din jurul lui. Nu va face mărturisiri în fața ecranelor care să șocheze, doar pentru a fi în centrul atenției. Va fi sincer în expunere, dar în același timp va fi și discret.

Citește mai departe: Vavila Popovici - Carolina de Nord: DESPRE DISCREȚIE

Veronica BALAJ: CENTRU SPIRITUAL VĂRATIC – LEGĂMÂNT DE IUBIRE ŞI DĂINUIRE

VARATIC CENTRU SPIRITUALArareori ne este dat să auzim în vremea noastră despre ctitorii. Şi încă din perimetrul culturii. Şi mai ales, realizate din… iubire. Termenii par anacronici. Coborâţi de undeva din vechile scrieri, când persoane importante se preocupau de moştenirea culturală, de ideea slujirii neamului, chestiuni care nu cadrează cu superficialitatea noastră care se întinde tot mai mult ca o iarbă rea peste spiritual nostru grăbit să aflăm câte şi mai câte ca mai apoi să le uităm cu repeziciune. Emblema cotidianului nostru este graba, nu dăinuirea. Şi totuşi, excepţii există. Acestea fac loc unor gesturi aproape de neimaginat.
Am văzut şi citit despre inaugurarea în 29 iulie, anul de graţie 2017, a Centrulului Cultural Spiritual Văratic, ridicat din…iubire. Nu vă miraţi, chiar este vorba de încrederea că, fără să iubeşti profund, nu poţi dărui, nu poţi atinge permanenţa. Aceasta este şi convingerea celor care au pornit la drum împreună pentru realizarea lăcaşului de cultură. Financiar nu poţi să faci totul pe lumea asta, dacă nu ai alături viziunea şi talentul unui om care dă viaţă visului tău. Mărturiile sunt prezente în excelentul interviu realizat cu dl Dianu Sfrijan, donatorul sumei necesare construcţiei, de către omul de cultură, psiholog de meserie, poetă şi iubitoare de cărţi, Emilia Ţuţuianu, directoarea Editurii Muşatinia şi redactorul revistei Melidonium: Până dincolo de Timp, Cuvânt şi Legământ, se intitulează sugestiv convorbirea.

Citește mai departe: Veronica BALAJ:  CENTRU SPIRITUAL VĂRATIC – LEGĂMÂNT DE IUBIRE ŞI DĂINUIRE

Ştefania RAŞCU (8 ANI): DUREREA LUI LEO (POVESTE)

LEO SI DUREREAZOO-JURNAL DE VACANŢĂ

Totul a început cu un concurs. Un concurs de creaţie artistică a cărui miză era o tabără de o săptămână la Grădina Zoologică din Tg.Mureş. Pentru „Fiecare animal este special”, Antonia şi Ştefania au muncit câteva zile bune. O zi numai pentru ilustraţii, două zile pentru poveste, o zi pentru retuşuri şi corecţii şi o zi pentru editarea pe calculator. Produsul final a meritat tot efortul, pentru că şi Anto şi Ştefi s-au numărat la final printre cei douăzeci de fericiţi câştigători ai taberei. Festivitatea de premiere a fost un prilej de a le trezi emoţii legate de tot ceea ce avea să se întâmple pe parcursul săptămânii 10 – 16 iulie 2017, săptămână care se anunţa deja plină de activităţi inedite şi aventuri cu animale.

Zoo – jurnalul lor de vacanţă prezintă activităţile din zilele de tabără petrecute în preajma animalelor, fiecare zi fiind redată prin perspectiva copilului de opt ani – Ştefi şi a celui de zece ani – Anto. Să vedem deci ce au învăţat cele două fete de la animale şi despre animale în tabăra organizată de Grădina Zoologică Tg.Mureş.

Mihaela Raşcu (mama)
Târgu Mureş
1 august 2017

***

Citește mai departe: Ştefania RAŞCU (8 ANI):  DUREREA LUI LEO (POVESTE)

Antonia RAŞCU (10 ani): ELEFĂNŢICA TANIA ŞI ÎNGHEŢATA (POVESTE)

ELEFANTICA SI INGHETATAZOO-JURNAL DE VACANŢĂ

Totul a început cu un concurs. Un concurs de creaţie artistică a cărui miză era o tabără de o săptămână la Grădina Zoologică din Tg.Mureş. Pentru „Fiecare animal este special”, Antonia şi Ştefania au muncit câteva zile bune. O zi numai pentru ilustraţii, două zile pentru poveste, o zi pentru retuşuri şi corecţii şi o zi pentru editarea pe calculator. Produsul final a meritat tot efortul, pentru că şi Anto şi Ştefi s-au numărat la final printre cei douăzeci de fericiţi câştigători ai taberei. Festivitatea de premiere a fost un prilej de a le trezi emoţii legate de tot ceea ce avea să se întâmple pe parcursul săptămânii 10 – 16 iulie 2017, săptămână care se anunţa deja plină de activităţi inedite şi aventuri cu animale.

Zoo – jurnalul lor de vacanţă prezintă activităţile din zilele de tabără petrecute în preajma animalelor, fiecare zi fiind redată prin perspectiva copilului de opt ani – Ştefi şi a celui de zece ani – Anto. Să vedem deci ce au învăţat cele două fete de la animale şi despre animale în tabăra organizată de Grădina Zoologică Tg.Mureş.

Mihaela Raşcu (mama)
Târgu Mureş
1 august 2017

***

Citește mai departe: Antonia RAŞCU (10 ani):  ELEFĂNŢICA TANIA ŞI ÎNGHEŢATA (POVESTE)

Florica BUD: MIGDALE DULCI-AMARE (9): „ANDROMACA MULGE VACA” (PAMFLET)

BUD Florica 2016„Andromaca mulge vaca
Vaca linge Adromaca”
(Emil Brumaru)

Cu ani în urmă, aflându-mă în Bucureşti, mai bine spus într-o maşină care rula melcifier pe una dintre străzile Capitalei, ascultam vrând-nevrând radio-ul, pe undele căruia doi realizatori, distrau lumea blocată în trafic, cu tot felul de lucruri trăznite. Aşa a început coşmarul şi tot atunci s-a produs şi deznodământul. Din gura umanizată a radio-ului am auzit prima dată că „Andromaca mulge vaca”.

Tanti dragă ai mari lacune în acest domeniu, vă veţi colţi, Haţieni Burbonioşi Matinali, ori poate că atunci erai doar o pruncă de cinci ani şi nu aveai cum să cunoşti aceste versuri pe care toată lumea bună le ştie, asta dacă cumva nu eşti copil minune. În cazul că eşti şi nu cunoşti acţiunea „Andromaca”, atunci vom cere să ţi se retragă certificatul pe care nu îl susţii intelectual.

Nu! Nu sunt ceea ce speraţi şi voi să nu fiu, ar fi prea obositor pentru mine. Mă strecor cuminte printre alţi copii de vârsta mea. Dar să ne întoarcem la Andromaca. Dacă ar fi să ne luăm după semnificaţia numelui, toţi ar trebui să ne numim aşa, sau măcar cei care suntem oameni şi care luptăm pentru ceva. Aşa că promotorii entuziaşti ai reginei Epirului, cei doi protagonişti radiofonici, probabil mari iubitori de lapte, sileau eroina să muncească, din oră de oră. Cât am stat în Bucureşti, vreo zece zile, având treburi dimineaţa prin oraş, mi-a fost dat să aud acelaşi lucru la radio, „Andromaca mulge vaca”.

Citește mai departe: Florica BUD:  MIGDALE DULCI-AMARE (9):  „ANDROMACA MULGE VACA”  (PAMFLET)

Magdalena ALBU: DR. VIRGINIA MIHALCEA - ÎNGERUL RĂZBOINIC

MIHALCEA Virginia Dr 1936 2017„Stimată Dră Doctor, noi (…) v-am apreciat şi, ca doi moşi (moşul şi baba), v-am aşezat în inima noastră. Şi ştiţi Dv. că în inimă nu poţi băga pe oricine, ci numai pe cel sau pe cea pe care-i apreciezi, pe care îi doreşti. (…) ne lipsiţi şi la propriu şi la figurat. Ne deprinsesem cu Dv., vă cunoşteam de cum puneaţi mâna pe clopoţel şi vizitele Dv. în singurătatea noastră erau dorite şi mult gustate. Vă consideram ca pe cineva din familia noastră, apropiată de noi. Şi, dacă pe deasupra mai pui şi ajutorul medical de care ne-am bucurat, puteţi să vă faceţi o idee de ce am pierdut noi prin plecarea Dv. Poate că aşa e să fie, ca, în timp ce unii se bucură, ceilalţi să fie mâhniţi.” Sunt rândurile scrise ale preotului dintr-un sat, unde fusese medic o bună bucată de vreme. De fapt, după terminarea studiilor medicale absolvite cu o medie peste 9,00, repartiţia nu avea să o primească nicidecum în buricul vreunui târg important de provincie ori în cel al Bucureştiului, ci, unde altundeva pentru anii ”60, decât la despăduchiere, în satele şi cătunele din Moldova acelui timp. Aşa că, dacă va fi fost o fire aprigă, de cele mai multe ori, nu era din cauza caracteristicilor ei native decât într-o măsură oarecare, cât, mai degrabă, din cauza mediului rural complet diferit faţă de cel universitar de acolo, din locurile pe unde au purtat-o paşii începutului de carieră profesională.

A făcut parte din generaţia anilor 1954-1960 a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, primind de la divinitate marea şansă de a avea ca profesori personalităţi ale domeniului recunoscute mondial şi care, mai târziu, au devenit binecunoscute nume de spitale: C.C. Iliescu, Theodor Burghele, N. Gh. Lupu, I.C. Parhon. Datorită diplomei de merit obţinute la finalizarea cursurilor liceale, admiterea la studiile universitare nu s-a făcut în mod obişnuit pe locurile scoase, de obicei, la concurs, ci pe cele special destinate unor astfel de absolvenţi, aşa încât concurenţa a fost una ce depăşea toate aşteptările. Nu era deloc sigură că va reuşi. Chiar îşi reproşa faptul că ar fi putut să se înscrie fără concurs de departajare la oricare altă facultate din Capitală, numai că inima o îndemna să încerce, totuşi, la Medicină. În aparenţă, examenul părea unul extrem de simplu. Dar numai în aparenţă, căci această simplitate s-a dovedit pentru foarte mulţi dintre aspiranţi cu adevărat înşelătoare din pricina profesorului examinator Teitel, care adresa, de cele mai multe ori, întrebări de perspicacitate fără vreo legătură cu subiectul respectiv. Când i-a sosit rândul, a fost întrebată un singur lucru: „Domnişoară, spune-mi, te rog, celula nervoasă se divide ori ba?” Cu o jumătate de gură din cauza emoţiilor, a răspuns: „Celula nervoasă nu se divide, domnule profesor.” Atunci, ca să o încurce, aşa cum proceda întotdeauna, dl. Teitel a insistat: „Cum poţi să susţii o asemenea enormitate, domnişoară? Auzi, celula nervoasă nu se divide! Unde ai citi dumneata asta? Şi mai vrei să fii studentă la Medicină!” Reacţia ei din acele momente a fost una care l-a marcat definitiv pe profesor. De emoţie, a izbit puternic cu pumnul în masă, rostind cu vehemenţă: „Celula nervoasă nu se divide, domnule profesor!” Numai că pe masa respectivă de examen se afla o călimară plină cu cerneală, care şi-a împrăştiat brusc conţinutul pe hârtiile aflate în faţa lui Teitel. Cu acest răspuns avea să intre în primul an la Facultatea de Medicină de pe malul Dâmboviţei. Dacă ar fi afirmat invers, cu siguranţă că şi-ar fi ratat definitiv şansa. Iar, la drept vorbind, nici nu îşi permitea deloc o traiectorie diferită a vieţii în momentul acela.

Citește mai departe: Magdalena ALBU:  DR. VIRGINIA MIHALCEA - ÎNGERUL RĂZBOINIC

Vavila Popovici- Carolina de Nord: DESPRE ANORMALITATE

Vavila Popovici Despre anormalitate„Pesimismul meu este modul meu de a nu accepta să judec normal o anormalitate.” – Octavian Paler

Anormalitatea se definește ca fapt sau însușire de a fi anormal; situație anormală. Normale sunt considerate acele persoane care au o dezvoltare medie și manifestă capacități de adaptare echilibrată la condițiile mediului înconjurător. Există și o oarecare toleranță, dar abaterea peste limita toleranței, poate fi considerată anormală. Așa cum toleranța se aplică la bolile trupești și la cele sufletești ale omului, putem vorbi și despre boala sufletească a societății în care trăim, până când și cât din ea putem tolera.
Fiecare societate are anumite standarde, norme pentru un comportament acceptabil. Comportamentul care deviază pronunțat de la aceste norme este considerat anormal. Să nu uităm că un comportament considerat normal de către o societate, poate fi considerat anormal de către alta. În toate cazurile este necesar a se pune capăt la ceea ce se consideră anormalitate în societatea respectivă, a se lua sub lupă fiecare individ care o compune, pentru a se putea trage niște concluzii.
Nu cred că cineva poate fi de acord cu o societate haotică, în care legile nu se mai respectă. Poate, dacă fiecare individ ar gândi mai mult asupra consecințelor comportării sale ieșită din comun, ar putea alege un alt drum, adică un comportament normal, moral și ar ajuta societății în care trăiește. Numai scriitorul rus Dostoievski (1821-1881) în urma unui amplu studiu psihologic asupra sufletului omenesc, a ajuns la credința că lumea nu se va putea izbăvi de anormalitate. Este adevărat, cu cât am merge mai în adâncul sufletului nostru, am găsi mai multe întunecimi dar, pentru a nu ne pierde în ele, fiindcă nici timp nu prea mai avem, poate ar fi bine doar să constatăm rapid și înțelept că ceva nu este în regulă cu noi, să ieșim cât mai curând la suprafață, să căutăm lumina – „calea, adevărul, viața”.

Citește mai departe: Vavila Popovici- Carolina de Nord:    DESPRE  ANORMALITATE

Dianu SFRIJAN: INAUGURAREA CENTRULUI CULTURAL SPIRITUAL VĂRATIC

INVITATIE VARATICParticip alături de cei prezenţi aici la inaugurarea Centrului Cultural Spiritual Văratic, pentru mine un vis devenit realitate. Mă bucur foarte mult să fiţi alături de mine acum şi mărturisesc faptul că sunt convins că şi soţia mea ar fi fost fericită să fie acum alături de mine şi de noi toţi.

Poate vă întrebaţi care este justificarea acestui gest de Mecena, de a înfiinţa un Centru Cultural lângă o mănăstire. La început a fost sincera mea dorinţă de a face ceva deosebit în memoria soţiei mele, plecate de lângă mine prematur, lăsând în mine un gol imposibil de umplut, un gest care să vorbească despre ea şi după ce noi nu vom mai fi. Preaplinul unui suflet trebuie să se reverse undeva pentru a nu dispărea definitiv în marea tăcere. Datorez prietenei mele Emilia Ţuţuianu ideea de a crea un Centru Cultural la Văratic, elaborarea şi coordonarea construcţiei acestui templu al iubirii de oameni. Acum îmi dau seama că acceptând sugestia Domniei-Sale am făcut o alegere minunată, ca în cazul tuturor ideilor pe care Emilia a avut bunătatea să mi le dea.

Acum, când acest gând al meu are o formă reală, pe care o consider extrem de reuşită, inima mea îşi găseşte împăcarea. E ceva din finalul lui Faust şi mă simt oarecum împăcat. Sunt convins că Sheila ar zâmbi cum, pentru mine, numai ea ştia să zâmbească. Mulţumesc tuturor celor care s-au dedicat acestui început şi au dat formă gândului meu de aer. Ştiu că a fost greu, că nu este uşor să integrezi pe străini într-un proiect propriu. Acum ştiu că sora mea de suflet Emilia Ţuţuianu a reuşit să găsească soluţii viabile şi împreună am învins timpul. Mulţumesc maicii stareţe a Mănăstirii Văratic, Iosefina Giosanu, şi soborului de maici care au acceptat această intruziune a culturalului şi civismului laic în lumea eterată a rugăciunii. Nu în ultimul rând mulţumesc constructorilor Lucian şi Ştefan Spânu, cei care efectiv au zidit, piatră pe piatră, împreună cu echipa domniilor lor, acest edificiu.

Citește mai departe: Dianu SFRIJAN:  INAUGURAREA CENTRULUI CULTURAL SPIRITUAL VĂRATIC

Lina CODREANU: APROPIEREA DEPĂRTĂRILOR

CODREANU Lina OKE de mirare că de sub marginile umbroasei păduri Dobrina a Huşilor, unde şi-a trăit copilăria şi adolescenţa, Valentina Teclici a ajuns să se stabilească pe o însorită margine a Oceanului Pacific. Rețeaua informatică mondială îmi facilitează aflarea distanţei în aer de la Huşi (România) la Napier (Noua Zeelandă) – 17402 km şi diferenţa de fus orar – 11 ore. Mare minune internetul! Intuiţiile lirice ale lui Tudor Arghezi din poemul Cel ce gândeşte singur – „Vorbeşti cu fundul lumii la tine în odaie,/ Secunda-ntrece veacul şi timpul se-ncovoaie” – au devenit certitudinile vieţii noastre. Argumentarea acestei comunicări vine şi prin proiectul literar conceput de Valentina Teclici – ediţia bilingvă română-engleză, Poetical bridges / Poduri lirice (Napier, New Zealand, Scripta manent Publishing House, 2016; Iaşi, România, Editura PIM, 2017).

În Cuvânt înainte iniţiatoarea îşi motivează alcătuirea cărţii prin dorinţa de cunoaştere şi interacţionare a două culturi, în interiorul cărora, deşi consacraţi, poeţii din Noua Zeelandă nu au cunoştinţă de creaţia semenilor din România şi invers: „M-am gândit că asta era o oportunitate să apropii cele două ţări şi culturi aflate la capetele opuse ale lumii”. Formată la şcoala românească de poezie, autoarei nu i-a fost greu să se integreze în cultura neo-zeelandeză, făcând parte din cenaclul „Poeţi în viaţă din Hawke’s Bay”. Volumul bilingv, e format din două părţi: creaţiile a câte doisprezece poeţi din cele două ţări şi reperele biobibliografice despre fiecare dintre aceştia. Criteriul ales în înşiruire are în vedere vârsta poeţilor, începând cu mentorul multor adolescenţi, românul Tudor Opriş (1926-2015) / Dorothy Wharehoka (n. 1933) şi încheind cu Alexandra (Dumitrescu) Balm (n. 1974) / insulara Mere Taito. Fiecăruia i-au fost alocate pagini corespunzătoare unui număr limitat de creaţii.

Citește mai departe: Lina CODREANU:  APROPIEREA DEPĂRTĂRILOR