Paul LEIBOVICI - STRĂMOȘII LUI MOȘ CRĂCIUN

LEIBOVICI PaulVacanța din vara anului 2018 am consacrat-o, dezvăluirii secretului unei legende! De-a lungul vieții am ascultat și lecturat nenumărate povestiri-legende ale căror subiecte, adesea erau pline de farmec, conțineau fraze cu tâlc, personaje pline de umor, bine schițate fie de autori populari, fie de scriitori cu pana ascuțită, fie de imaginea dezvoltată a unei bătrâne povestitoare care-și punea la încercare întreaga ei imaginație. Nefiind folclorist sau cercetător de literatură populară căutam, pe cât posibil, să strâng în sacul meu, care devenise doldora de poveștile, poeziile sau cântecele populare și la o ocazie să le scot la iveală în fața tinerilor în jurul unei sărbători, sau să le dau la lumina tiparului pentru a fi cunoscute mai bine.

Dar iată că anii treceau, părul mi s-a albit dar, dorința de a colinda și a afla adevărul despre figura celebrului personaj, Moș Crăciun, nu mi-a dat astâmpăr ci, dimpotrivă, mi-au întărit mușchii și ivindu-se ocazia... am pornit la drum.

Coborând de pe vasul care ne ducea spre BARENTSBURG, am acostat pe o insulă la câteva sute de metri depărtare. Privirea me-a fost ațintită spre acele grămăjoare de pietre, puse cu grijă unele peste altele –parcă de o Mână nevăzută, dar precisă în mișcări. Ba chiar și fiecare grămadă avea înfățișarea unui omuleț, iar distanțele între aceste grămezi – unele formate din 6-7 pietre late-înguste, erau perfecte, ca nu cumva să se atingă unele de altele. TROLIURILE (TROLS sau TROLI) suportau vinturile reci, frigurile aspre.. iar eu rămasem cu mult în spatele confraților din grupă, a drumeților cu care plecasem la drum.

Citește mai departe: Paul LEIBOVICI - STRĂMOȘII LUI MOȘ CRĂCIUN

Stan PĂȚITU Jr. - FLORINII DIN FLOREŞTI (COMEDIE ÎNTR-UN ACT)

46517108 2046391445452716 4797611703812489216 nPERSONAJELE:
Narcis Treiscaietzi-Țeposu, profesor de botanică la liceul din localitate
Florentin Floroiu-Guraleului, cumnat cu Florică-Bujorel Boboc
Florică-Bujorel Boboc (Bâlbâitul), 25 ani, fiul lui Florin Boboc-Floaredecolț și tatăl copilașului Floricel Mugurel Boboc
Florin-Trandafir Boboc (Bunicul), bunic, tată și fiu a lui Florea Boboc-Trandafir
Florea Boboc-Floaredecolț (Străbunicul), foarte milităros. Fost sergent major în armată. Scriitor - memorialst şi rezervist.
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel), trei ani şi trei luni, (eventual în cărucior), purtând scutec

Duminică! Zi cu soare. Bărbaţii a patru generaţii de Florini din familia Boboc se plimbă pe Strada Mare a orăşelului patriarhal Floreşti. Deodată, nu departe de florăria „Zambilica SRL”, dau nas în nas cu cumnatul Florentin Floroiu-Guraleului, fratele soției lui Florică-Bujorel Boboc (Bâlbâitul).Guraleului este însoţit de un necunoscut. Încep prezentările:

Florentin Floroiu-Guraleului: Oho-ho-ho! Pe cine văd! Rudele mele dragi...! Salut cumnate Florică! Sal’tare domnule Floaredecolț! Salutare distinse domn Boboc-Trandafir! Ce bucurie, ce plăcere! Vi-l prezint pe Sică-Narcisică, amicul meu pe care de fapt în cheamă...

Citește mai departe: Stan PĂȚITU Jr. - FLORINII DIN FLOREŞTI  (COMEDIE ÎNTR-UN ACT)

Magdalena ALBU: ECATERINA BLIDARU, PRIMA FEMEIE-PROFESOR INGINER, CARE A SCRIS ISTORIE PENTRU ÎMBUNĂTĂȚIRILE FUNCIARE DIN ROMÂNIA

BLIDARU MOISESCU EcaterinaÎn memoria celor 25 de ani de la trecerea în lumea de Dincolo a prof. univ. dr. ing. ECATERINA BLIDARU

ECATERINA MOISESCU-BLIDARU a fost prima femeie profesor inginer, care a scris istorie pentru Îmbunătățirile Funciare din România, fără să-și fi propus acest lucru vreodată. Nu a dorit să schimbe mentalități societale, precum au făcut ilustrele sale înaintașe - inginer chimist ELISA LEONIDA-ZAMFIRESCU și inginer silvic AURORA GRUESCU -, dar, ca și ele, a avut o opțiune cel puțin ”stranie”, în viziunea unora, pentru o adolescentă de la începutul deceniului patru al secolului XX, aceea de a urma ingineria în cadrul Școlii Politehnice din București. De fapt, cea care a ales-o pe ECATERINA MOISESCU-BLIDARU să o reprezinte a fost istoria însăși, tânăra semnând, cu propriul ei destin, pionierat în domeniul pedagogiei hidraulicii și a hidroameliorațiilor pe plan national.

ECATERINA MOISESCU (devenită, prin căsătorie, BLIDARU) a venit pe lume la mijloc de lună decembrie a anului 1922, pe data de 17, în sânul unei familii de învățători din Scurteștii Buzăului. Copilăria i-a stat sub semnul afecțiunii și al ocrotirii celor doi părinți ai săi, care, după absolvirea cursurilor primare, au îndemnat-o să părăsească localitatea natală pentru a se înscrie la renumitul Liceu „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din orașul Buzău. Elevă eminentă, ECATERINA obține cu brio bacalaureatul, în 1942, devenind, ulterior, studentă în Capitala țării, nicăieri altundeva decât la Școala Politehnică de pe malul Dâmboviței, secția „Geniu rural”. Aici, va avea parte de întâlnirea cu o pleiadă de profesori iluștri ai timpului, care-i vor marca, definitiv, traiectul profesional. Dintre aceștia, s-a detașat un renumit hidraulician al României, fost ministru al Lucrărilor Publice, ION ANDRIESCU-CALE, dascălul sub oblăduirea căruia tânăra aspirantă la titlul de inginer își va redacta lucrarea de diplomă, ce-i va fi apreciată de către comisia de evaluare cu un calificativ demn de o studentă merituoasă a facultății - calificativul maxim.

Citește mai departe: Magdalena ALBU:  ECATERINA BLIDARU,  PRIMA FEMEIE-PROFESOR INGINER, CARE A SCRIS ISTORIE PENTRU...

Vavila Popovici – Carolina de Nord: SPERANȚA SE CONSTRUIEȘTE!

pandoras 2 jpg„Speranța este visul omului treaz.” – Aristotel

Miturile grecești, acele povestiri despre zei, sunt adevărate învățăminte morale, deoarece ele conțin adevăruri umane fundamentale. Unul dintre ele este mitul Pandorei care a încercat să explice originea răului. Povestea spune că atunci când Prometeu l-a imitat pe Zeus creând oameni perfecți din lut și dându-le apoi viață, Zeus s-a simțit jignit și a dorit să se răzbune. Astfel, l-a pus pe Hefaistos să creeze o cutie în care zeii au pus toate relele din lume. Singura care s-a deosebit de ceilalți zei a fost Atena – zeița înțelepciunii – care a pus în cutie Speranța. Zeus i-a dăruit-o pe Pandora ca soție lui Prometeu, împreună cu acea cutie, de unde și numele de Cutia Pandorei. Prometeu a refuzat să primească darul, însă fratele său a deschis cutia eliberând toate relele și speriat, s-a grăbit să închidă capacul, fără să observe că pe fundul cutiei rămăsese Speranța. De aceea se spune că Speranța moare ultima.
Când ne simțim slabi în luptă cu viața, speranța este cea care ne face puternici, fiindcă ea acționează ca o energie a sufletului. Poetul român Tudor Arghezi o definea foarte asemănător lui Aristotel, ca fiind „un vis cu ochii deschiși”. „Nu lăsa visele să piară, pentru că dacă visele mor, viața nu este decât o pasăre cu aripi rupte care nu mai poate să zboare”, spunea scriitorul american Langston Hughes.

Citește mai departe: Vavila Popovici – Carolina de Nord: SPERANȚA SE CONSTRUIEȘTE!

Laura Anișoara MUSTEȚIU : TAINA SCRISULUI (88) - UN ESEU DEDICAT TATĂLUI MEU

MUSTETIU Laura TS2 BRBWSper ca acest eseu să vă poarte într-o călătorie scurtă, dar placută, prin viața mea, o călătorie în care vom descoperi împreună unul dintre miracolele naturii umane, taina scrisului. Păşiti cu mine pe calea prăfuită al trecutului, unde oameni deosebiţi și timpul călător mi-au influențat spiritul și viaţa.

Am fost norocoasă nu numai să cresc in oraşul florilor, sau „mica Vienă”, cum i se spunea orașului Timişoara, dar si într-o atmosferă magică, înconjurată de cărți și creativitate artistică. Tatăl meu, poet si sculptor, avea darul de a raspândi o energie plăcută în jurul lui, o energie născută din creativitate artistică, din pasiunea de a sculpta și de a scrie. Adesea stătea la masa, privind în aer, părând pierdut într-o lume necunoscută. Eram micuţa, nu ştiam să citesc, dar îi vedeam strălucirea feţei, şi simţeam că arta de a scrie este ceva foarte special și magic, ceva care te face să strălucești ca o stea intr-un univers nou, necunoscut.

Zilele pline de creativitate artistică petrecute cu tatal meu și pasiunea lui de a cizela cuvinte frumoase sub dalta inspirației, mi-au aprins flacăra dorinţei de a citi și de a scrie. „Întinde mâna să atingi un munte,/ Şi stelele să urce către frunte.../” spunea tatăl meu într-o poezie dintr-un album scris în 1974 cu dedicaţia „Fetiţa mea cînd vei citi,/ Aceste rînduri aurii,/ Să zbori cu inima spre soare,/ Spre generaţii viitoare,// Să duci cu tine mai departe,/ Şi gîndul meu,/ Și-această carte.//” Poeziile tatălui meu m-au învaţat că scrisul nu este numai un talent care mocneşte în adîncul fiinţei noastre! Scrisul este o revelaţie care lasă amprenta sufletului pe hîrtie.

Am început să citesc cărți la o vârstă fragedă. Biblioteca vastă a tatălui meu a fost un început aventuros și promițător. Primele mele aventuri în universul lui Ion Creangă, Petre Ispirescu, Ioan Slavici, apoi Rudyard Kipling... unde aproape m-am pierdut în jungla indiană, urmate de Jules Verne și mulți alţii, au rămas de neuitat. Prin acei scriitori am descoperit că lumea e mare, provocătoare și minunată, iar prin modul lor natural și însuflețit de a scrie am înțeles că arta scrisului trebuie fie o experiență aventuroasă, sublimă. Dar am inţeles şi că după ce colindăm prin universuri literare, după ce citim creaţii care ne inspiră, ne întoarcem acasă, acolo unde spiritul ne luminează drumul înspre imaginaţia noastră, imaginaţie considerată a fi infinită.

Citește mai departe: Laura Anișoara MUSTEȚIU : TAINA SCRISULUI (88) - UN ESEU DEDICAT TATĂLUI MEU

Gabriela CĂLUȚIU-SONNENBERG: ȘAPTE CERURI SĂSEȘTI

OBIECTE SASESTIAm crescut în mijlocul sașilor ardeleni. Modul lor metodic și organizat de a-și concepe și chiar performa viața m-a fascinat dintotdeauna. Felul lor de a fi mă facinează în continuare și-mi face inima să bată mai tare ori de câte ori revin prin Ardeal. Paradoxal, deși sașii au plecat, urmele lor au rămas în comportamentul românilor, foștii lor vecini. Ultimii sași rămași prin zona Sibiului susțin cu amărăciune că ceasul culturii lor ar fi sunat demult, dar eu cred că reînvie, chiar dacă poate sub o altă formă.

Intenționat am ales un cuvânt înrudit cu performanța, pentru a descrie stilul lor de viață, căci organizarea obștii săsești mi s-a părut a fi dintotdeauna a fi una mai elaborată, mai eficientă decât a noastră, a românilor. În timp ce noi ne străduim să reacționăm cu dexteritate creativ-ingenioasă la neprevăzut, adaptându-ne rapid la schimbare, ei se pregătesc din timp, anticipând schimbarea și reducându-i impactul. Atunci când noi luptam de voie de nevoie cu ceva vag definit, sașii îndrăznesc să prognozeze și să prevină, planificând mai totul. Meticuloși în toate, dintotdeauna au mizat pe organizare până în cel mai mic detaliu, o particularitate pentru care noi, românii, nu ne-am prea dat în vânt.

Modul lor tacticos de a acorda prioritate „pazei bune, care trece primejdia rea” își are rădăcinile în însăși scopul pentru care odinioară au venit în Transilvania: acela de a crea un scut împotriva invaziilor migratorilor, care năvăleau, după cum se știe, neanunțați. Nimic mai neplăcut decât să te prindă așa „surpriză” pe picior greșit!

Citește mai departe: Gabriela CĂLUȚIU-SONNENBERG:  ȘAPTE CERURI SĂSEȘTI

Roni CĂCIULARU: UN SUCCES DE ZILE MARI „CA LA TĂNASE”

TEATRUL C TANASE BUCURESTICând mergeam cu elegantul autocar „organizat” de economistul Moni Șainştein, conducǎtor al HOR-ului (Uniunea Originarilor din România), pe drumul de la Petah Tikva la Tel Aviv, mi s-a pǎrut cǎ particip la o cǎlǎtorie frumoasǎ, interesantǎ, iar timpul trecea pe nesimțite. Lumea discuta cu patos, cu drag şi admirație, cu emoție şi, da, îmi permit sǎ spun, cu sufletul la gurǎ, despre Teatrul de Estradǎ, cǎtre care ne-ndreptam. E vorba de Teatrul „Constantin Tănase”, continuator al marilor tradiții pozitive ale artei româneşti, atât de legatǎ şi de unii mari şi talentați creatori evrei. Existǎ, de fapt, o legǎturǎ, pe cât de fireascǎ, pe-atât de profundǎ, între marii artişti ai Teatrului „Constantin Tǎnase” şi publicul sǎu român de aici, din Israel.

Esențialmente vorbind, noi suntem un public constant, aici şi acum, aşa cum am fost şi acolo, în România tinereții noastre, sau cum suntem şi în timpul vizitelor ce încǎ le facem, cu patimǎ şi dor... La deschiderea cortinei în seara de sâmbǎtǎ, 3 noiembrie, la sala arhiplinǎ a „Beit Zionei America” prologul, înconjurat de paiete, de dansatoare si dansatori, dar şi de mu- zicǎ bunǎ, mǎ rog, „Ca la Tǎnase”, a umplut scena prin emoționanta recitare a deschizǎtoarei spectacolului, frumoasa actriță Ana Maria Donosă.

Citește mai departe: Roni CĂCIULARU:  UN SUCCES DE ZILE MARI „CA LA TĂNASE”

Gheorghe Constantin NISTOROIU: PETRE ŢUŢEA - LUCEAFĂRUL DIN BOTENI-MUȘCEL

TUTEA Petre„Omul integral atotcuprinzător este mister şi teandric, înviere şi mântuire.” (Petre Ţuţea)

Filosofia creştin-ortodoxă a gânditorului dacoromân înzestrat de Dumnezeu cu harul înţelepciunii, reflectă viaţa la intensitatea trăirii celui mai înalt pisc serafic al ei.

„Omul este o existenţă imperfectă, dar prezenţa sa în lume ca o fiinţă spirituală îl face capabil să existe dincolo de lucruri şi natură, într-un univers armonios de sublimă şi divină frumuseţe.” (Ernest Bernea, Treptele Bucuriei. Ed. Vremea, Bucureşti-2006, p. 19)

Esenţa evanghelică a Ortodoxiei este însăşi firea creştină a dacoromânului.

„Religia este factor de coeziune sufletească: dragostea.” (Mircea Vulcănescu, Creştinul În Lumea Modernă. Ed. „Cuvântul Ortodox”, 2013, p. 36)

***

Parabola mistică a gânditorului creştin atinge toate polurile manifestării ortodoxe ale Culturii Duhului. Într-un fel spus, filosoful este Ales şi „predestinat” parcă pentru a moşteni Neamul în Crucea suferinţei sale pe pământ, dar şi în Învierea cerească.
„De la Răstignire, lumea ştie că nu durerea sau bucuria ca atare sunt hotărâtoare pentru suferinţa sau fericirea noastră; ci atitudinea pe care personalitatea noastră spirituală o păstrează în faţa lor. Astfel durerea însăşi poate deveni izvor de nesfârşită bucurie, dacă ea îndeplineşte un rost şi îşi capătă un sens în încordarea noastră înspre mântuire.” (Nae Ionescu, Îndreptar Ortodox. Ed. Artemis, p. 56)

Citește mai departe: Gheorghe Constantin NISTOROIU:  PETRE ŢUŢEA - LUCEAFĂRUL DIN BOTENI-MUȘCEL

Ben TODICĂ: BENEDICTUS

TODICA Benoni WB(I) (1) SINUCIDERE

Vezi tu că eu am fost complet singur, aveam tot ce-mi trebuie, material, aveam emisiunea la radio care îmi aducea un fel de satisfacţie profesională şi de a contribui, însă eram singur, iar comunitatea nu(ts), nu răspundea cumva muncii mele, să dea telefoane, să spună le-a plăcut, nu le-a plăcut, să-njure, să felicite. Şi făceam asta de ani de zile şi de fiecare dată mă întorceam acasă într-o casă goală, mă aşezam pe marginea patului şi stăteam până se întunecă afară şi mă gândeam la rostul vieţii. Ce rost au astea toate, să fii singur. Dar vezi tu că muncind să-ţi câştigi existenţa şi să contribui şi la muncă voluntară, la munca asta artistică cerând un efort deosebit şi timp, într-un fel te izolează de o viaţă reală, adică, la urma urmei, eu trăiam într-o lume virtuală. Şi într-o zi am zis că nu mai are rost şi am simţit că nu mai are sens nimic în jurul meu şi am zis că o soluţie ar fi poate sinuciderea.

Şi mă şi imaginam deja pe un scăunel cu o frânghie legată de gât, deja umblam după ele în gândul meu prin casă, prin garaj. Şi când am fost decis s-o fac, sună telefonul, care mă deranjează de la drumul meu şi chiar am vrut să-l ignor, sau poate-l ignoram dacă telefonul nu insista, fiind în altă cameră. Şi m-am dus cu intenţia să-l deconectez. Şi, punând mâna pe el, am răspuns într-un fel automat. Înăuntru o voce de doamna cu un accent, vorbea în engleză, de sârboaica am dedus eu, care mă întreabă dacă eu sunt dl Benedictus de la radio şi mă roagă să nu mă supăr dar că a auzit despre mine de la o familie şi c-ar vrea să se întâlnească cu mine să stăm de vorbă.

Mi-a spus că e austriaca, are doi copii, c-a avut recent un accident de maşină în care soţul i-a murit, că au o fabrică de pâine, că are mici probleme şi ar vrea să mă cunoască să stea de vorbă cu mine... Are nevoie de ajutorul meu, dacă pot s-o ajut. Bineînţeles că n-aveam eu chef să ies din casă la ora aia, că eram pornit pe un alt drum. Însă ea a insista ca să ne întâlnim acum şi am zis că haide s-o ajut, să văd ce vrea, şi pe urmă...

Citește mai departe: Ben TODICĂ:  BENEDICTUS

Web Analytics