Vavila Popovici – Carolina de Nord: DESPRE RUȘINE

Vavila Popovici Carolina de Nord DESPRE RUSINE„A nu fi cuprins de rușine atunci când ai greșit e cea mai mare depravare.”– Aristotel

Dicționarele definesc rușinea ca sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală, antonimul fiindu-i cinstea. Deci, atâta timp cât va exista rușinea, va exista și cinstea.
O persoană poate să se simtă rușinată numai dacă are sentimentul rușinii, pe care unii știu să-l ascundă, alții –nu. Oamenii de știință și victorienii (epoca istoriei engleze corespunzătoare domniei reginei Victoria) erau fascinați de reacția de înroșire a feței. Ea dovedea că sentimentele autentice nu pot fi mascate și că emoțiile pot triumfa asupra rațiunii. „Cel care nu roșește de căință nu va fugi de fapte care dau mustrări de cuget”, spunea poetul si dramaturgul german Friedrich von Schiller.
Rușinea este una din cele mai puternice emoții umane. Rădăcina cuvântului "rușine" provine de la un cuvânt mai vechi ce înseamnă „a acoperi” în sensul de a ascunde și acoperi lucrurile de care ne este rușine. Se distinge de alte emoții prin dimensiunea sa socială, secretă, corporală și spirituală. Uneori e definită ca o versiunea socială a învinuirii care joacă un rol important în fobia socială. Este adesea rezultatul unei umilințe, înjosiri, nerealizări sau a unei imagini corporale nedorite, dar și o consecință a unei emotivități crescute în cazul persoanelor timide, rușinea neavând, în acest caz, o justificare reală.
Constantin Noica scrie în „Pagini despre sufletul românesc”: „Sentimentul de rușine, cum spune Xenopol, acest simțământ încearcă uneori pe cel al adevăratei conștiințe de stăpân”. Român cu conștiința de stăpân era și năzuința istoricului, revoluționarului Nicolae Bălcescu (1819-1852). Xenopol – filozof, istoric, scriitor român – mai vorbea despre marii învățători ai Ardealului – Samuil Micu, Petre Maior și Gheorghe Șincai care insistau asupra învățăturii pedagogice bazată pe moralizare și simțământul rușinii, dojenind poporul român pentru „căderea lui atât de joasă, când el se cobora dintr-o așa de mândră obârșie”.

Citește mai departe: Vavila Popovici – Carolina de Nord: DESPRE RUȘINE

Vavila Popovici – Carolina de Nord: A TRĂI CORECT ȘI DREPT

A trai corect„Nu este nici o deosebire între a săvârși un rău și a pricinui o nedreptate.”– Socrate

Socrate, cel dintâi filosof al antichității (469-399 î.Hr.), – pe care-l interesa gândirea corectă, ea însemnând „să înțelegi ceea ce spui și să dai socoteală de tine” – spunea: „nu a trăi e de mare preț, ci a trăi cinstit”, și „a trăi cinstit este totuna cu a trăi corect și drept”. „Datoria noastră cere supunere, dreptatea ne cere să nu ne dăm în lături, nici să ne codim, nici să părăsim rândul”. „Oricine este călcător de legi, prea lesne poate fi crezut și stricător al tinerimii și al celor naivi”. „Virtutea, dreptatea, legile și supunerea la legi sunt pentru oameni mai prețioase ca orice lucru”.
Niște nebuni, iviți în zilele noastre, cred că prin schimbări urgente de direcție, își vor dovedi diplomația, deșteptăciunea, dar de fapt este prostia, inconsecvența și nebunia lor, a unor politicieni speriați, cum am spus și altă dată, de prăbușirea conducătorului lor de pe soclul pe care a fost înălțat de baronii din jurul său, urmare căreia s-ar putea alege, atât el cât și cei din jurul lui, cu condamnări cu executare.
Termenului de baron era folosit în evul mediu. Unii din nobilii din regatele din vestul Europei cărora li se permitea să-și dezvolte afacerile deveneau foarte puternici economic și militar, depășind chiar puterea regelui. Din această cauză nu mai puteau fi controlați (stăpâniți) de suveran, aceștia întorcându-se de multe ori împotriva protectorilor lor, adică a înalților dregători care i-au ajutat să devină atât de puternici. Baron ulterior devenit un titlu de noblețe care se putea cumpăra. Asta or fi sperând și baronii zilelor noastre!?

Citește mai departe: Vavila Popovici – Carolina de Nord: A TRĂI CORECT ȘI DREPT

Corina Diamanta Lupu: PĂPUȘILE DIN VITRINA IUBIRII

papusiS-a întâmplat cândva, să mă îndrăgostesc. Dar cui nu i se întâmplă asta? Dragostea este pentru oricine și fiecăruia îi vine rândul să iubească. Mai devreme sau mai târziu, dragostea te găsește și vrei nu vrei, nu ai de ales, o primești în inima ta. Dacă iubești pe cine trebuie, nu ai de ce să te temi. Însă dacă ți-ai dăruit inima unei persoane care nu te merită, lucrurile se complică și ajungi să suferi din dragoste. Aceasta este o boală fără leac, așa cum nici pentru sacrificiul din dragoste nu s-a inventat încă vreo doctorie. Și chiar dacă s-ar întâmpla să existe una, cine nu știe că orice doctorie este amară și că nu ai cum să te însănătoșești până când nu i-ai simțit gustul.

În dragoste, suferința și sacrificiul înseamnă că iubirea nu este o sărbătoare a bucuriei, ci o povară, că viața ta, în loc să fie o continuă primăvară s-a prefăcut într-o nesfârșită iarnă, că stelele de pe boltă s-au prăbușit în noroi și că pe marea pe care navighezi nu te afli de fel în siguranță, căci sălbăticia și vuietul talazurilor ei nu pot fi domolite. Ce-i drept, că după furtună mai apare și soarele, însă într-o iubire în care suferința și sacrificiul au cel mai important cuvânt de spus, vremea bună depinde întotdeauna de capriciile și de interesul celui ce domină relația. Și astfel, de dragul unui soare care să nu fie umbrit de nori, cel dominat își dă, de obicei, acordul să devină în relația cu celălalt, o marionetă, o păpușă de pluș, o jucărie mecanică. În vitrina iubirii există și asemenea exponate, simbol al legăturilor nepotrivite, în care cel ce iubește nu primește înapoi dragoste și totul atârnă de fanteziile ori de indiferența celuilalt.

Citește mai departe: Corina Diamanta Lupu: PĂPUȘILE  DIN  VITRINA  IUBIRII

George ROCA: SCRIITOAREA ALEXANDRA MIHALACHE CREEAZĂ UN BLOG PENTRU CITITORII DE BINE

MIHLACHE ALEX CLMTalentata scriitoare (excelentă poetă!!!!) Alexandra Mihalache are un blog nou. După publicarea a 3 volume de versuri şi unul de cugetări şi aforisme, autoarea a realizat un frumos blog personal unde îi puteţi urmări creaţiile. Veţi regăsi acolo date despre autoare, recenzii, evenimente, dar şi creaţii personale din multe genuri literare pe care le abordează cu succes.

Alexandra Mihalache ne trimite prin scrierile ei mesaje pline de sensibilitate şi ne invită să descoperim frumuseţile universale din artă şi cultură. Deşi poezia şi aforismul sunt marile sale iubiri, scriitoarea a pătruns şi în alte genuri literare precum eseul şi literatura pentru copii.

Poezii, eseuri, recitări, aforisme, umor şi literatură pentru cei mici vă aşteaptă să le lecturaţi, toate scrise cu sensibilitate, iubire pentru frumos şi pentru cei cărora a realizat acest blog.

Într-unul din eseuri, Alexandra Mihalache vorbeşte despre puterea de vindecare din artă şi ne transmite un mesaj profund. Cum ne vindecă arta puteţi descoperi pe: Blogul scriitoarei Alexandra Mihalache (https://alexandram.ro/)

Scrierile Alexandrei le-am publicat deseori în revistele cu care colaborez şi unde au avut un impact benefic la publicul cititor. Să sperăm că şi pe viitor o să o „citim de bine” (cum îmi place mie să zic!) nu numai în revistele „Argument” „Confluenţe Literare”, „ProLitera” sau „Cetatea lui Bucur”, dar şi accesând pagina sa personală la adresa: https://alexandram.ro/

Descopăr de asemenea că titlul blogului este:
„Alexandra Mihalache – Casa literară la modă”!
Wow! Sună bine! Îmi place!
Şi mai are şi peste 40 de mii de aprecieri! Felicitări!
Am fost, am văzut şi (sincer!) am rămas încântat.

Îi urez mult succes în drumul său spre culmile literaturii, care se întrevede luminos.
---------------------
George ROCA
Rexlibris Media Group
Sydney, Australia
1 februarie 2018

Vavila Popovici – Carolina de Nord: DESPRE CINSTE, NECINSTE ȘI TICĂLOȘIE

Citat Dostoievski„Niciodată un om cinstit nu se poate apăra cu atâta înverșunare, ca mincinosul care a fost prins.” – Nicolae Iorga

Valorile morale care au îmbogățit cu adevărat viața omului, valori care s-au dovedit a fi de încredere, sunt utile și importante pentru societate. În zilele noastre ele cunosc un declin semnificativ.
De când există omul pe pământ, acesta s-a călăuzit după diferite legi întocmite, pentru ca binele să-l călăuzească în viață. Cinstea și alături de ea onoarea și corectitudinea au fost și rămân calități morale apreciate și considerate mai presus decât celelalte virtuți ale omului. Ele îi obligă pe oameni să-și îndeplinească datoria socială, să respecte adevărul și dreptatea, și să se comporte sincer și corect în societate. Sunt valori morale fundamentale pentru oricare societate civilizată. Când ele își pierd din calitate, este vădit că societatea se degradează.
Cinstea este una dintre cele mai complexe virtuți, tocmai pentru că, la rândul ei, sintetizează multe alte virtuți. Omul cinstit nu minte, nu denaturează realitatea – spunând că făcut ceea ce nu a făcut – și nici nu tăinuiește despre sine o realitate care, aflată de către ceilalți, l-ar putea leza. Iar când e vorba despre ceilalți, nu-i lingușește, dar nici nu ascunde eventuala lor fraudă sau abuz: omul cinstit nu e complicele nimănui, indiferent de prețul pe care l-ar avea de plătit pentru gestul respectiv. Nu este fățarnic sau duplicitar, nu defăimează pe cineva și nici nu răspândește informații false. Nu înșală, nu umblă cu tertipuri, cu vicleșuguri, nu măsluiește, nu răstălmăcește, nu fură, din modestie el vrea să aibă doar ce este a lui, și ceea ce a dobândit pe drept, nu încalcă drepturile nimănui, Își vede de munca lui, pe care o face cu sârguință, dăruire, seninătate și bucurie.

Citește mai departe: Vavila Popovici – Carolina de Nord: DESPRE CINSTE, NECINSTE ȘI TICĂLOȘIE

Lucian Zeev HERŞCOVICI: MIHAIL EMINESCU ÎN LIMBILE EBRAICĂ ŞI IDIŞ

EMINESCU IN EBRAICAÎncep prezentarea cu o amintire. În urmă cu mulţi ani am avut o conversaţie cu un prieten israelian, originar din Polonia, mult mai în vârstă decât subsemnatul, venit în Ereţ-Israel de copil, în anii ’30 ai secolului precedent. Numele lui era Iacov Lavy (Lozowski); trebuie să adaug: fie-i amintirea binecuvântată, deoarece nu mai este printre noi. Intelectual de elită, conferenţiar universitar de filosofie, om cu o cultură generală vastă, dar necunoscător al limbii române. Vorbeam despre literatura franceză şi m-am referit şi la literatura română. Reacţia lui a fost: Eminescu! Intelectualul israelian cunoştea şi iubea poezia lui Eminescu datorită traducerii ei în limba ebraică în care o citise.

Mihail Eminescu a beneficiat de traduceri numeroase, în circa 60 de limbi diferite. Printre care şi în limbile ebraică şi idiş. Traducătorii erau iubitori ai operei lui, care stăpâneau limba română, aveau cultură românească şi cultură filosofică – şi care stăpâneau limba ebraică şi cunoşteau Biblia Ebraică şi Talmudul, sau limba idiş şi gândirea evreiască est-europeană. Eminescu nu a fost primul poet român tradus în limba Bibliei şi în limba vorbită de evreii aşkenazi. El a fost precedat de Vasile Alecsandri, tradus sub formă de poezii izolate în „Anuar pentru Israeliţi”. La început, Eminescu a fost tradus de asemenea sub formă de poezii izolate în periodice sau în volume generale de poezie românească tradusă. O asemenea traducere ebraică a apărut la Viena la sfârşitul secolului al 19-lea; deocamdată nu am putut-o identica. Tot la Viena a apărut o traducere în limba idiş a poetului botoşănean Solomon Segall, în antologia sa intitulată „Antologye Segal: rumenişe dikhtung”, în anul 1922. Alte câteva traduceri ebraice de poezii izolate au apărut în perioada interbelică; printre traducători se pare că s-au aflat poetul Eliahu Meitus şi scriitorul Idov Cohen. După cel de al doilea război mondial, traduceri din poezia lui Mihail Eminescu au în început să apară în Israel. Sub formă de traduceri de poezii izolate, am identificat pe cele făcute de poetul Ieruham Lurie, apărute în suplimentul literar al ziarului „Yedioth ‘Aharonoth” în numărul din 15 noiembrie 1974. Este vorba de poeziile „Şi dacă…” şi „La steaua…”

Citește mai departe: Lucian Zeev HERŞCOVICI:  MIHAIL EMINESCU ÎN LIMBILE EBRAICĂ ŞI IDIŞ

Mihai BATOG-BUJENIŢĂ: BIANCA MARCOVICI – DINCOLO DE ROSTIRI

MARCOVICI Bianca PSC cop1 wbMarcovici, Bianca „Peste şapte coline”, 200 pg. Editura „Junimea” Iaşi, 2015
Prefaţă

În urmă cu câţiva ani, nu prea mulţi, într-o discuţie avută cu preşedintele Uniunii Scriitorilor-filiala Iaşi, am auzit pentru prima oară numele poetei Bianca Marcovici, despre care acesta îmi vorbea cu un entuziasm pe care nu i-l cunoscusem până atunci. Interesat de autoare, am început să caut prin diferite publicaţii scrierile apărute. Lectura poeziilor îmi indusese o nelinişte dublată de o curiozitate, o dorinţă de a şti mai mult, de afla mai multe despre o poetă care, iată, cu o admirabilă discreţie, impunea prin versurile ei necesitatea unei altfel de abordări, una în care lectura, incitantă şi subtil filosofică, ridică, în primul rând, întrebări la care îţi doreşti să afli răspunsuri.

La scurt timp, prin ceea ce numim căile de nepătruns, acelea activate de o logică supremă aflată întotdeauna deasupra noastră, am primit, în mod absolut surprinzător, de la Bianca Marcovici, o carte de poezie. Abia acum, prin intermediul acestui volum organizat, coerent şi inteligent structurat (B. M. este inginer de profesie, iar aceasta se vede şi în plan editorial) am reuşit să intru în universul poetic al autoarei, să pot confirma că, într-adevăr, acest univers, departe de a fi doar impresionant prin vastitatea sa, este prioritar tulburător prin neliniştile pe care ţi le induce, prin turbulenţele interogatorii pe care le simţi la tot pasul, prin vârtejurile de emoţii, de multe ori contradictorii, dar întotdeauna puternice, copleşitor prin complexitate şi fascinant prin luminile pe care le aruncă mai întâi asupra ta, cel care ai reuşit să pătrunzi şi va trebui să-ţi plăteşti cu o clipă de luciditate îndrăzneala. Şi, constaţi că este firesc să fie aşa, deoarece însăşi poeta a traversat o parte din viaţă trăindu-şi cu mult curaj un destin deloc liniar sau liniştit.

Citește mai departe: Mihai BATOG-BUJENIŢĂ:  BIANCA MARCOVICI – DINCOLO DE ROSTIRI

Hedi S. SIMON: LEONARD – PRINŢUL OPERETEI ROMÂNEŞTI

LEONARD NicolaePrietenul faimosului cântăreţ, Stelian Ionescu-Anghel, şi-a asumat responsabilitatea de a scrie adevărul adevărat despre cariera glorioasă şi viaţa strălucitoare, dar totodată tragică a neasemuitului tenor, în cartea întitulată „Astă-seară cântă Leonard”. Biografia romanţată a cântăreţului, cea mai bună şi autentică dintre toate încercările ulterioarea ale altor biografi, a fost scrisă cu dragoste, admiraţie şi caldă prietenie de către un om apropiat, care a cunoscut în amânunt tinereţea grea, lupta înverşunată a cântăreţului de a pătrunde în lumea artei şi, în sfârşit gloria desăvârşită cucerită de acesta numai datorită marelui talent şi a unei munci căreia i s-a dedicat în totalitate. Pe lângă viaţa lui Leonard, dar şi paralel cu aceasta, autorul cărţii ne introduce în istoria teatrului muzical românesc, cu toate greutăţile formării, consolidării şi recunoaşterii sale ca făcând parte integrantă din cultura naţională. Mai mult decât atât, alături de Leonard în drumul greu spre realizarea artistică, facem cunoştinţă cu mulţi alţi viitori artişti recunoscuţi ulterior în viaţa muzicală, care au cunoscut aceleaşi obstacole în permanenta zbatere pentru existenţă şi pentru glorie. Ni se vorbeşte în carte şi despre V. Maximilian, Niculescu -Buzău, G. Niculescu-Basu, Florica Cristoforeanu, Tony Bulandra, Gh. Storin, ca şi mulţi alţii pe care generaţia noastră nu s-a mai bucurat să-i admire. Dar ştim că toţi au fost alături de Leonard pionerii teatrului românesc de la începutul sec. XX.

Leonard s-a născut la Galaţi ca unic fiu al mecanicului C. F. R.-ist Constantin Naia şi a frumoasei sale soţii Carolina, o vieneză bălaie pe care viaţa sau rătăcirile unei inimi înrăgostite a adus-o în acea periferie gălăţeană. Vocea ei drăgălaşă care umplea casa cu triluri desprinse din valsurile vieneze, ca şi iubirea neţărmuită faţă de bărbatul şi băieţelul ei, a fost de fapt moştenirea pe care Leonard a primit-o de la mama sa: dragostea pentru muzică. Căci mama l-a părăsit prea devreme din cauza unei cumplite boli de plămâni, iar copilul lăsat de capul lui, a preferat jocurile, de-a teatrul, împreună cu prietenul său Vladimir Maximilian în locul frecventării orelor la şcoală. Foarte devreme a luat calea teatrelor care treceau prin Moldova în turneele de iarnă, fiind fascinat de luminile scenei. În colectivul artiştilor plecaţi în turnee Leonard a cunoscut pe profesorul de canto Theodor Popescu, un cântăreţ cu succese la „Scalla” din Milano şi pe un profesor de vioară italian cu o îndelungată experienţă didactică. Amândoi au descoperit un talent înnăscut la tânărul Leonard, de care s-au ocupat cu toată seriozitatea. Şi elevul lor a depus eforturi mari studiind canto clasic, dar totodată urmărea şi viaţa artistică din capitală cu mare interes. Cu atât mai mult cu cât s-a reântălnit cu prietenul său din copilărie, V. Maximilian, deja student la Conservator. În ziua când directorul Nicu Poenaru, şi-a reorganizat trupa, el a angajat doi corişti: pe Leonard şi pe Niculescu-Basu – care au devenit prieteni nedespărţiţi pentru tot restul vieţii.

Citește mai departe: Hedi S. SIMON:  LEONARD – PRINŢUL OPERETEI ROMÂNEŞTI

Harry ROSS: GÂNDURI REBELE (48)

ROSS Harry2 wbSărbătorim Roşh Haşana cu sentimentul că de data asta ehehei, va fi bine pentru evrei.
Trupul acceptă uşor legăturile conjugale, dar mintea caută caracterul şi alte mărunţişuri intelectuale.
bateriile umane sunt de cea mai lungă durată, ele nu trebuie încărcate niciodată.
Nimeni nu e atât de naiv să creadă că anonimatul este un dulce privilegiu.
După patruzeci de ani de rătăcire în pustiu, evreii încă-şi căutau ţara promisă de Dumnezeu.
Între disperare şi moarte mai există un fir de viaţă.
Ne măsurăm uşor cu un singur purice, dar nu cu un regiment.
Copiii sunt o fericire aparte, mai ales dacă învaţă carte.
Peisajul înfăţişează dealul cocoţat pe un deal de la buza unui mal.
Am trecut de mai multe ori prin iubire, dar n-an zărit niciunde cuptorul care întreţine focul
În embrion se poate vedea deja cât e omul om.
Există o ştiinţă a iubirii care se află în sertarele gândirii.
Între suferinţă şi bucurie nu e un semn de egalitate şi asta-i o mare nedreptate.
Învăţăm pentru a şti, nu pentru a ne mândri.
Pentru unii tineri, ştiinţa e o adoraţie, iar pentru alţii, o aberaţie.
Telefoanele fiind interceptate, nu mai poţi scapa un secret nici pe jumătate.
În general, nimeni nu dezvăluie cât câştigă, doar cât cheltuie nevasta.
În politică, şi analfabetul poate face carieră!
La început totul era simplu şi ieftin, acum, totul e complicat şi foarte scump. Nimeni nu contestă progresul, ci costul.
Dorul cântă amorul.
Românul are şapte vieţi în pieptul lui de aramă şi încă visează la nemurirea totală.
------------------
Harry ROSS
15 ianuarie 2018
Naharrya, Israel