DE ZIUA TA

De ziua ta-nfloresc caișii
Și puii-și cheamă mama lor
De ziua ta
Pândesc
Bobocii
De muguri
Creanga încerată
Coama lor...
De ziua ta
Răsare luna
În cuibul de săgeți printre pridvor
De ziua ta
Mai sunt duminici
În care se răsună
Și se tanguie
Bătrânul cor...

ADIO

Adio timp în care m-am născut
am spus când am plecat în sferă
când totul pare un început
port plâns de cer pe aceasta Terră.

Sunt vinovată de-a salva
imaginea răsfrântă în jur
a celor ce ar spera ceva
și seamănă cu lutul pur

în care au fost pictate mic
flori, ierburi sau mișcări ciudate
eu care nu vă cer nimic
și nu-s martira ființelor uitate...

Adio timp în care ne-am sfințit
cu vorbe ce înalță porumbeii
acum când plec precum în infinit
și duc cu mine ochii voștrii greii,

prieteni și dușmani și tot
eu care sunt o vinovată
de-a nu vă cere nici acum când pot
dovada că v-aș fi pierdut vre-odată!

***

In Memoriam: Floricăi Bațu Ichim (1945-2010)  (13 aprilie - ziua de naștere)

Prima dată
a mers cu mine că
nu știa cărarea
la Sfânta Duminecă,
dar i-am spus să nu treacă
peste puntea
unde albia apei e seacă.
…o speriam cu Muma Pădurii,
dar cum râdea după spaimă!
Se alinta ca orice copil:
”Hai, mă…?!”
După mine desculță fugea
alergând prin miazănoapte de brazi
prin livada
cu vrăjitul iaz al Sfintei Vineri
din care băuseră norii
de-au rămas până azi
ca toți îndrăgostiții
cu toate cerurile tineri,
cărând spre apus răsărituri.

M-am născut în luna septembrie a anului 1978, în orașul Craiova. Studiile liceale le-am urmat și finalizat la Colegiul Național „Frații Buzești”, urmând apoi facultatea de Științe Economice cu specializarea „Relații Economice Internaționale” și un Master în „Integrare Economică Europeană”.

Am început să scriu versuri în timpul studenției, ca o modalitate de dialog sincer cu mine insămi, cu tot ce trăiam. Nu am mințit vreodată coala de hârtie și am prezentat trăirea mea, cruntă adeseori, în toată goliciunea ei. După mulți ani, acum un an, am simțit nevoia să deschid caietele mele în fața cititorului. Poeziile mele au fost publicate în antologia „Vara Cuvântului”, antologie realizată sub conducerea scriitorului Ioan Romeo Roșiianu, colaborări cu reviste de specialitate - cu revista „Sintagme literare” - redactor – poetul Geo Găletaru, în care lunar, îmi sunt publicate poezii, dar și proză, Revista „Oltart”, sub conducerea Profesorului Constantin Voinescu, revista „Poezia” sub egida Uniunii Scriitorilor din România.

În anul 2018 am publicat volumul de debut „Cuțite la țintă vie”, editura „Scrisul Românesc”, o autobiografie în versuri. Criticii consideră poezia mea un elogiu adus suferinței. Eu spun altfel: Nu elogiez suferința. Poezia mea este pătrundere în sine, introspecție, dar eu merg în colțurile în fața cărora mulți oameni (pe bună dreptate și pentru autoapărare) pun ziduri. Acolo eu dărâm tot, intru și le trăiesc. Sau mi le amintesc și le evoc. Așa este atmosfera în toate poeziile mele. Nu mi-am propus fericirea ca tematică, nici durerea, nu a fost „la alegere”! Am scris ce am trăit. Da, am avut nevoie de „amorsa cu morfină”, adjuvant în stările mele de rău, în întâlnirile cu mizeria umană, da, „Urletul zace în mine” odată cu plângerea pierderii copilului meu...și apoi „Mi-au tras clopotele” a moarte peste viață...Cine nu are dureri? Dar câți spun? Mai mult, câți scriu? Eu am propus varianta „live” a poeziei, am jucat la masa campionilor inducției stărilor de bine, cu așa cărți mici, fără flacoane cu parfum.

A POEM FOR HEALING
(for Olivia)

I looked out the window...
...The snow is melting today,
And while the sky is at glow,
I wish: “the pain will go away”.

There is a time for all, they say...
Don't despair, don' lose hope,
You, little shiny soul, I pray,
This day, will be a better day.

The Healing Hand, The Love,
Descending from up high above,
Is sending you, oh, precious one,
A Victory, already won.

Have Faith and keep on praying,
Sweet child, you're here to win,
You are the hero saying:
“The healings just begin!”

ARDEALUL DIN INIMA MEA

Există un colț de rai pe-acest pământ,
Unde Dumnezeu īşi răspândeşte duhul sfânt,
Unde inima se leagănă pe ramuri aurii,
Şi ciocîrlia cîntă-n locuri sacre... la copii.

Există un loc de vis, o inima plăpândă,
Pe cîmpuri aurii, pufoase, sufletul-mi se scufundă,
Unde căpițe de fân îşi răspândesc odorul,
Iar noaptea, îngerii îmi țin în brațe dorul.

Există un loc plin de mister,
Unde dreptatea are’un pumn de fier,
Iar cerul oglindeşte lupte vitejesti,
În păduri de-argint strămoşii se odihnesc.

Există un loc unde sufletul îmi zboară,
Se pierde -n frumusete, pe o cale, la țară,
Unde ascult pădurea noaptea, cînd foşneşte,
Şi pârâul vorbe dulci, cînd îmi şopteşte.

Există un loc unde au trăit bunicii mei,
Unde acum se odihnesc părinții mei,
Ardealul meu, din când în când vreau să-ți şoptesc,
Vorbe de duh, sã-ți spun cât te iubesc!

CĂLIMĂRI ALBASTRE PENTRU SUFLET

Îmbătrânim cu fiecare pas!
Să nu fugim de cei ce-mbătrâniră
Mai repede ca noi ci, să dăm glas
Secundelor care îi ofiliră.

Obrazul nostru-i neted ca un măr.
Toți strălucim atunci când suntem tineri.
Azi cerul mi-a șoptit un adevăr...
Mulți dintre noi știm să iubim doar vineri!

Iubirea pentru unii e nimic!
Părinții, niște oameni, ca oricare!
Eu pălăria vieții îmi ridic
În fața alor mei, plecați spre soare!

Părinții sunt în noi!
Să-i dăm afar'?
Ar fi cel mai urât dintre păcate!
Ne sunt pe rând și jertfă și altar...

Și rădăcină, mai întâi de toate!
Poate-au făcut greșeli la rândul lor,
Dar voi le-ați numărat pe ale voastre?
Atunci să puneți gurilor zăvor
Și sufletul în călimări albastre!

TORNADA CE NU UITĂ SĂ TREACĂ

Cercurile concentrice te-aruncă în
furtună, în bătaia de toacă şi clopot.
Tornada, uneori, te refuză şi ajungi la
la început de deal, ca Sisif.
Bolovanul îl iei, ca şi crucea, pe rând,
altfel ar fi prea puţin pentru tine.
Şi le duci, nu ştii ce urci, încerci să
te distrezi ghicind în lacrimi roşii.
Cunoşti drumul, te naşti odată cu el,
e parte din suflet şi spirit neostoit.
Îţi ridici o colibă lângă un râu,
femeia trage năvodul cu prunci la mal,
câteva culori se preling din curcubeu
pe faţa şi pe viaţa ta, şi pescuieşti.
La final, îţi oferi capul pe o tipsie
şi dispari în tornada ce nu uită
să treacă la o oră anume...