Ştefania OPROESCU: AROME DE IARNĂ (POEME)

OPROESCU Stefania WBTROIENE

Umbla gândul meu hămesit după tine
Cerşind măcar o oprire în troiene
Măcar o amăgire a focului mocnit din paie
Cât să nu îngheţe de tot răsuflarea celui singur
Adulmeca mirosul trupului tău
Lăsat în urmă, piele lepădată de şarpe
Poteci de întuneric despica în jungla viscolului
Care-i fura din ospăţ ultima nebunie
Gândea gândul că s-ar întoarce acasă
Simţea deja căldura însoţirii cu uitarea
Dar nu era decât delirul îngheţului.

AROME DE IARNĂ

Ninge ascuţit şi aspru în vârtejuri de vânt
Peste mirosul lemnului verde proaspăt despicat
Înfăşurat în vălătuci de cenuşă
Amestec de lumină şi întuneric
La porţile vraişte ale dimineţilor
Diamante rănesc privirea în răgazul amiezii
Din albul ţintuit cu săgeţi de soare
O moină plăpândă însoţeşte amiezile
Cu aromă de piele tânără spălată de ploaie
Cerul în asfinţit
Se răsfrânge zmeuriu pe acoperişuri
Şi intră verde hialin în noapte
Ca într-un măr crud
Nori negri furişaţi prin vârful salcâmilor
Umbresc faţa lunii
Vaietul vulpilor zgârie uşile închise
In spatele lor aromă de chihlimbar
Răspândită de fosforul vetrelor aprinse.

Citește mai mult:Ştefania OPROESCU:  AROME  DE IARNĂ (POEME) 

Marina Angela GLODICI: SINDROMUL NETĂCERII (2) POEME

GLDICI Marina x WBÎNTREBĂRI

Cum să mă despart de primăvară?
Şi să mă afund in iarna cea mai grea?
Când viaţa face-n mine pururea paradă,
Lăsând doar ghioceii bucuriei in urma sa.
Cum să mă despart de tinereţe,
Şi să mă afund în bătrâneţea grea?
Când sufletul renaşte-n mine clipa
Ce curge din eternul dragostei de ea.
Si-am să cultiv doar florile iubirii
Pe-ntinsele mănoase ale simţirii
Şi-am să-mpart buchete de lumină
La toţi drumeţii şi la toţi strănii.
Cum să mă despart de veşnicie?
Şi să mă definesc în efemer?
Că vreau să spun tuturor în lume
Că avem o mântuire, o singură credinţă
Şi-o viaţă veşnică în Dumnezeu.
Cum să mă întorc la vise din pământ
Când început-am să trăiesc ca-n cer
Şi lacrimile nasc mereu veşmântul
Eternităţii - treaptă ce o urc mereu?
Am să fiu în trecere precum sunt crinii
Prin văi, doar vers de cer am să rodesc
Şi voi trăi sperând prin anotimpuri,
Dar primăvara, n-am s-o părăsesc.

Citește mai mult:Marina Angela GLODICI:  SINDROMUL NETĂCERII (2) POEME

Adrian GRAUENFELS: STAREA TÂRZIE A POEZIEI

GRAUENFELS Adrian 2WBPOEMUL DE DIMINEAŢĂ

M-am trezit brusc, prea devreme
De un ceva ce s-ar putea să fie
Un şoarece umblând prin cursă.

Am o tuse nervoasă
Ascult paşii intrusului,
Dute vinoul tensiunii în timpane
ţin ochii strânşi – nu vreau să-i deschid
în lumina de lapte afumat.

Arunc o privire spre cer
e sângeriu şi bat în lemn
încă o zi de calendar
14 ore trăiesc
6 dorm
4 ore lipsesc, cineva mă fură, sunt jefuit
e gândul? imaginea ta pe pânză, pe cerceafuri?
pernele de puf sunt calde încă..
ce fac mai departe cu mine ?
e doar 06.05

Citește mai mult:Adrian GRAUENFELS:  STAREA TÂRZIE A POEZIEI

Ioana STUPARU: VIAŢA CA O SCENĂ (POEM)

STUPARU Ioana X1Ca o scenă mi-a fost viaţa,
pe care, tot timpul
am făcut repetiţie cum se moare.
Am fost să mor de dor şi de tristeţe.
Şi de singurătate mi s-a făcut să mor.
Am fost să mor din prea multă iubire,
Dar cel mai mult când mi-a plăcut să mor,
a fost de fericire.
Nu mă-ntreba cum e să mori.
Nu-ţi voi spune, fiindcă nu vei înţelege.
E unic felul de-a muri, al fiecăruia.
Nimic nu se copiază.

Întreabă-mă, mai bine, dacă mai vreau să mor
şi-ţi voi răspunde da, aş vrea să mor din nou...
De dor aş vrea să mor din nou.
De prea mult dor, aş vrea să mor mereu.
Mai bine să mă sting de dor,
decât să-mi fie sufletul pustiu!

Citește mai mult:Ioana STUPARU:  VIAŢA CA O SCENĂ (POEM)

Daniela GÎFU: MĂ CHEAMĂ SINGURATATEA (VERSURI)

SL11 GHIFU Daniela2 brMAMA

Plecat-am cu firescul,
condusă în umbrire de chipul mamei.
Fără zâmbet, fără înlăcrimare.
Doar o tăcere prin mărturiile copilăriei mele.

O caut mereu
în momentele cerşinde de mângâiere.
Nicicând nu întârzie să apară.
Mă petrece peste durere
o clipă, o zi, o eternitate.

O cuprindere tulburătoare
intensifică bucuria strădaniei mele.
Fiecare nouă stare de conştiinţă
fermentează în fiinţa mea
solidă, rezistentă,
pregătită să se armonizeze cu Cerul.

Revederile...
puţine, pasagere, străine,
în pas cu oprelile
prin staţiile încărcate de şedere.
Şi... pulsul îngreunatelor suflări
de amintiri, speranţe şi ecouri
trezesc în mine dorul de Acasă.

Citește mai mult:Daniela GÎFU:  MĂ CHEAMĂ SINGURATATEA (VERSURI)

Virginia Vini POPESCU: ÎNTRE PORŢI DE UNIVERS (GRUPAJ POETIC)

POPESCU V Vini WBÎNTRE PORŢI DE UNIVERS

Între porţi de Univers
Gradientu-i diferit,
Mersul are doar un sens,
Poate fi oricând sorbit.

Un triunghi apare-n faţă
Al Bermudelor, fireşte,
Viaţa intră-n altă viaţă
Urma-ncet i se topeşte.

Alte guri înghit în grabă
Orice formă de trecut,
Universul are treabă
Pleacă în necunoscut!

ÎNTRE CER DIN CELE NOUĂ !

Într-un Cer, din cele nouă,
Sunteţi voi, părinţii mei!
Ochii mi se scaldă-n rouă,
Mă gândesc din nou la Zei!

Uşurate de durere
Sufletele voastre, bune,
Gravitează printre stele;
Le privesc ca pe-o minune!

Când mi-e dor de voi părinţi
Vă aud glasu-n ureche;
Mă închin, mereu, la sfinţi,
Să vă lase, tot pereche!

Citește mai mult:Virginia Vini POPESCU:  ÎNTRE PORŢI DE UNIVERS  (GRUPAJ POETIC)

Boris Marian MEHR: PARADOXURI

MEHR Marian Boris wbUnii se nasc bătrâni, alţii mor tineri

Unii vorbesc necontenit despre iubire, alţii doar iubesc

Unii vorbesc, alţii scriu

Unii scriu mult şi prost, alţii scriu mult şi bine

Nu toţi care scriu puţin scriu şi bine

A nu se confunda nesinceritatea cu fantezia

Prietenul se cunoaşte la nevoie, dar şi la durere

Prostia şi generalizarea sunt surori

Amănuntul poate fi din aur sau din argilă

Nu există om să nu fi trădat cel puţin o dată

Negându-L pe Dumnezeu, implicit Îl recunoşti

Uitarea este cel mai bun prieten

Iartă şi nu vei fi iertat

Poemul este un sentiment expandat sau o idee expandată, ceea
ce este şi mai rău

Oraşele sunt necesare progresului şi avioanelor

Dansul este culmea expresivităţii

La răcoare intri când eşti prea lacom sau prea naiv

Fiecare zi este o altă lume, dar tu nu o vezi

Adevăratul artist este un violonist orb

Arbuzul e bucuria săracului

La periferie orice este o dramă

Fără Iuda nu ar fi existat Iisus

Scamator pios nu am văzut

Nimeni nu se urăşte pe sine, ci pe ceilalţi

Nicio maimuţă nu va ajunge om, e prea naivă

Gând curat nu există, numai sentimente curate

În afară de Dumnezeu, nu există Cuvânt mai de seamă

Visăm de dragul realităţii

Îţi luminezi calea pentru a-i ajuta pe hoţi

Singurătatea iubeşte poezia
----------------------------------------------
Boris Marian MEHR
martie 2015
Bucureşti

Ovidiu Oana-Pârâu: Floare de colţ

11621 933006296718756 3524592749402105787 nInfimă pată de culoare
De vânturi aspre oropsită,
Pe stâlpi de ceruri răsărită,
Din apă, stei şi stropi de soare.

Floare de colţ, ce înger, oare,
Te-a rătăcit de ochi ferită
Şi frumuseţea dăruită
Tăcerilor apăsătoare?

Genunchiul îl aşez pe piatră
Privind uimit minunăţia,
Iţită în împărăţia
Condorilor, pe stânci pudrată.
***
Volumul "Pasteluri"
© ovidiu oana-pârâu

Web Analytics