Alexandra MIHALACHE - AURA POPA, ÎN VÂLTORILE INIMII

POPA Aura WB„Poezia vindecă rănile create de raţiune”. (Novalis)
„Coroana literaturii este poezia. Poezia este finalul şi ţelul literaturii.Ea reprezintă cea mai sublimă activitate a minţii umane; constituie atingerea frumuseţii şi delicateţii.”
(W. Somerset Maugham)

Poeta Aura Popa ne vindecă rănile interioare, atingând frumuseţea şi delicateţea prin versul său deosebit. Originalitatea cu care creează o muzică divină în sferele noastre lăuntrice este dovada că stăpâneşte cuvântul într-o manieră cum puţini ştiu să o facă. Este o poetă care se dedică iubirii, care se dăruieşte cu ardoare cuvântului, dansând pe o scenă de emoţii şi vise care capătă profunzimi aparte.

Aura Popa a debutat în poezie în anul 1993 în Curierul literar şi artistic, însă primul poem a fost scris încă din copilărie. „Am cochetat cu poezia încă din adolescenţă şi mi-am exersat imaginaţia în încercări care astăzi îmi stârnesc zâmbetul. Prima poezie, evident, a fost închinată mamei, icoana gândului meu şi a fost scrisă undeva, în jurul vârstei de 11 ani”, povesteşte poeta.

A publicat la Editura Armonii Culturale două volume de poezii şi este prezentă, de asemenea, în 5 antologii importante de poezie. Poezia are o valoare nepreţuită în ochii Aurei Popa. Când vorbeşte despre însemnătatea poeziei, simţurile sale ating înălţimile luminii cereşti şi se cufundă în sensibilitate şi bucurie, fiindcă poezia îi este refugiul cel mai profund, adăpost tainic în care renaşte şi îşi regăseşte sensul şi echilibrul. „Pentru mine, poezia este o imensă bucurie, o bucurie pe care nu o poţi trăi nicicum într-o altă lumină, o cale prin care ajungi la întâlnirea cu echilibrul, fie pe muchia ascuţită a unei metafore, fie pe coama teşită a unei stări”, a explicat Aura Popa.

Se lasă pradă pasiunii de a scrie, valsând în vers şi destăinuindu-se cu înflăcărare. Vădeşte un profund devotament pentru poezie. Chemarea sa în universul magic al versului o eliberează de trăiri şi gânduri pe care ni le împărtăşeşte cu fiecare cuvânt, asta fiindcă simte nevoia de a împărţi lumina care înveleşte cuvântul: „Nu mai sunt eu cand scriu! Şi nu iau seama/ De-ncercuiesc zăpezi sau mori de vânt./ Atâta ştiu că filele mă cheamă/ Să-mpart toată lumina din cuvânt.” (Transpuneri)

Citește mai mult:Alexandra MIHALACHE - AURA POPA, ÎN VÂLTORILE INIMII

Eugenia ŢARĂLUNGĂ: ŢĂRUCĂ, OF, ŢĂRUCĂ ! (POEZII)

TARALUNGA Eugenia7xwbŢĂRUCĂ
ţărucă
ţărucă
aurolaca mea
vidanjată de te miri cine
vino la rond la Alba Iulia
vino-ţi în fire
ţărucă
arătă-le tu cine eşti!
fii relaxată
şi autentică
(fii dezvoltată personală)
fii concomitent Grădina Maicii Domnului
şi alte grădini similare
indicate de cărţile de specialitate
de cartografi
de horticultori
de antropologi
şi de cei care se agaţă de zor
de poala Uniunii Europene
şi a altor continente
mai mult sau mai puţin unite
fii ţăruca mea
şi a altora similari mie
gând la gând
ţăruca mea
rănuca mea
ţăruco!

Citește mai mult:Eugenia ŢARĂLUNGĂ:  ŢĂRUCĂ,  OF, ŢĂRUCĂ ! (POEZII)

Adrian BOTEZ: POEMELE SFÂNTULUI VALAH (2)

BOTEZ Adrian 3SFÂNTUL DE VINERI
(lui Van Gogh)

îţi mulţumesc pentru-ncăpăţânare
arzând pe pânză ca şi-n viaţă - -exasperat!
pe Dumnezeu îl culci în chiparoşi – curat
trezit Hristos – numeşti-l soare-n floare

pictezi cu-arterele deschise curcubeu
fierbi sânge pe pământ precum şi-n cer:
pe pânză-nghesui zeul lângă zeu
încât brusc raiu-ai vlăguit – apter!

înfometat şi mìzer sfânt de vineri
ai tâlhărit de rosturi universul
urechea ţi-ai desprins – s-asculte versul

care cutremură-n extaze aştri tineri
...iscat altar de sori care trudesc
îţi mulţumesc – Van Gogh – îţi mulţumesc!

 

 

 

Citește mai mult:Adrian BOTEZ:  POEMELE SFÂNTULUI VALAH (2)

Al Florin ŢENE: CONTEMPORAN CU DUMNEZEU (POEME)

TAF FEB2015 wbCONTEMPORAN CU DUMNEZEU

Mirosea dimineaţa însorită a mir,
Tăcerile alunecau pe nesimţite-n mers,
Nu ştiam că alături poetul Radu Gyr
Îşi înveşnicea suferinţa-n vers.

Cânta amiaza tristeţea-n flori
Uitase să-nbobocească şi mălinul,
Iar cerul desena o cruce din cocori
Ridicând la rang de virtute chinul.

Amurgul jelea cu nuanţe închise
Şi câmpul trimitea culorile la culcare
Pe când clipele albe cădeau ucise
De nu se-ntorceau din nou în soare.

Şi azi noaptea mă-nveleşte cu frig,
Mă tem de visul care iată vine
În miezul întunericului, cu speranţă strig:
Doamne, îţi mulţumesc, sunt contemporan cu tine!

CONFESIUNILE UNUI NAVIGATOR PE USCAT

Dinspre marea cuvintelor, vântul dezvelea
pântecul
plajei
peste femei tinere aşezate cu grijă între coperţile
cărţilor
cum făceau cu plantele pentru
ierbare
deodată abur de cafea şi ploi venind dinspre
neoane

şi era cina şi erau mângâierile de pisică
doar rotiţele ceasului zuruia
timpul
înfiripând lent somnul lângă
o femeie

în noapte ascult arta somnului
străzile ne mai fiind străzi, casele ne mai fiind
case
totul e străveziu şi firescul s-a aşezat pe feţele
statuilor

linişte pe veafuri de chipuri
când vântul îşi fardează ridurile
într-un garaj
de ecouri
undeva departe un foc acuză
dimineaţa

Citește mai mult:Al Florin ŢENE:  CONTEMPORAN CU DUMNEZEU (POEME)

Magdalena BRĂTESCU: FIINŢA VERBULUI LIRIC

BRATESCU Magdalena x2sqA FI

A fi bobul de grâu
ce moare-n pâine,
A fi idila cotidiană
ce de rutină nu se teme,
parfum al tinereţii veşnice
cu buze moi
şi patul cald,
A fi condeiul
ce nu se ruşinează
de-al foii albe ogor,
A fi un simplu om,
bun şi-nţelept,
chiar fără diplome de studii,
A fi un val de mare
îmbietor cu malul
dar care se retrage
înapoi spre larg
mereu acelaşi
dar întotdeauna altul,
A fi bunicul
în nepoţi clonat
ce ştie legăna, cânta şi dărui
făr-aşteptări,
A fi
şi-atunci
când nu mai eşti

Citește mai mult:Magdalena   BRĂTESCU:  FIINŢA VERBULUI LIRIC

Alexandra MIHALACHE: POEME NECUPRINSE

MIHALACHE AlexAndra WB2INFINIT

Stele cad în marea vremii
Strălucind prin infinit,
Inimi ţes fără de temeri
Versuri vii în răsărit.

Timpul mângâie tăcerea
Ce domneşte-n amintiri
Răscolind în val iubirea-
Dor nescris în nemuriri.

Gândul rătăceşte-n ceruri
Printre norii grei, de plumb,
Sufletul dezmiardă ţeluri
Care-n flori de rouă plâng.

A rămas doar ceasul serii
Ce măsoară aşteptări,
Iar la porţile durerii
Bat secunde-n nerăbdări.

Trece pasărea iubirii-
Zbor ţesut în veşnicii,
Elixir al fericirii
Presărând melancolii.

Curge un izvor de vise
Împletind cărări de dor,
Pietrele adorm aprinse
De-un fior nepierior.

Mai suspină câte-o floare
În mătase lăcrimând,
Vântul treieră prin boare
Bobul de nectar plăpând.

Clipe-au îngheţat în stele
Conturând nemărginiri,
Se strecoară prin inele
Focuri ce aprind iubiri.

Citește mai mult:Alexandra MIHALACHE:   POEME NECUPRINSE

Maria IEVA: O LUME DEGHIZATĂ (POEME)

IEVA Mairia wb

LĂSTARI CU MERI
 
Când vântul se-nfioară de-atâta așteptare
Despică marea-n două pornirea să-şi înece
Şi pentru tine-un înger se roagă la hotare
Ca vameșul să ceară tributul şi să plece.
 
Din sâmburi de lumină o aripă îţi creşte
Şi simţi zidită -n tine tăcerea de pe urmă,
Dar lacrima te-nvaţă ca moartea nu greşeşte
Ea dă mereu târcoale şi viețile le curmă.
 
Smochinul poartă rodul şi rodia sămânţa,
S-a îngustat cărarea, iar cerul nu-i rotund,
Nu ne-nţelegem viaţa, nu ne-cunoaştem fiinţa,
Căci visele sunt fade şi gândul nu-i profund.
 
Privim cum ceru-n patru începe să se crape
Şi-n urna amintirii păstrăm aceleaşi mere,
Când stele-nsingurate plutesc tăcut pe ape
Începe să te cheme, Edenul, să te spere.
 

Citește mai mult:Maria IEVA:  O LUME  DEGHIZATĂ  (POEME)

Georgeta RESTEMAN: POEMELE AMURGULUI (3)

RESTEMAN Geta wbMI-E TEAMĂ DE TĂCERILE DIN UMBRE

Îmi dau târcoale gândurile sumbre
Când sufletul e rug aprins de floare
Mi-e teamă de tăcerile din umbre.
Vreau vocea-ţi caldă, plină de candoare

Să unduie ca un izvor prin munte
Şi-n limpezimi să ne iubim, de-i vrere,
Cu buzele scriindu-ţi dor pe frunte,
Sărutul meu să-ţi fie mângâiere.

Să-ţi dărui liniştea la tâmpla serii,
Şoapta-mi timidă tainic să te-alinte,
Seve ţâşnind din trupul primăverii
Să umple golul dragostea fierbinte.

Sunt prizoniera viselor, dorinţei,
Mă pierd adesea-n lanuri de cuvinte,
Când setea-mi sting cu lacrima credinţei
Simt răni săpate-n lut de-al fricii dinte.

De-ţi pasă sau de nu, n-am încă ştire.
Misterios şi-nvăluit în ceaţă,
Arcaş destoinic, săgetând iubire,
Avea-vom, oare, şi noi drept la viaţă?

Citește mai mult:Georgeta RESTEMAN:  POEMELE AMURGULUI (3)

Carmen NOROCEA: SUSPINUL FLORILOR DE CRIN (1) POEME

NOROCEA Carmen WBTRENUL VIEŢII MELE

Am prins un loc în trenul vieţii mele
Dar, din păcate, fără loc şi-n ultimul vagon,
În geamantan am pus doar dorurile mele,
Necazul şi durerea le-am lăsat pe peron...

E trenul care duce spre-o nouă viaţă,
Încă nu ştiu în ce gară am să cobor,
Dar vreau cu orice preţ şi cu speranţă
Să trec peste obstacol cu optimism, uşor.

Am să-mi urmez de-acum destinul
Şi chiar am să-l înfrunt, de este cazul,
Sătulă sunt de tot ce-nseamnă chinul,
M-am hotărât să schimb... macazul.

E loc sub soare pentru fiecare,
Mi-e imposibil să cred că nu-ntâlnesc
O gară cât de mică în inima mea mare,
Un suflet cald pe care să-l iubesc.

E timpul pentru o schimbare,
E viaţă scurtă şi n-o mai irosesc!
Şi fiecărei clipe am să-i dau culoare
Din curcubeul vieţii ce-l trăiesc.

Citește mai mult:Carmen NOROCEA:  SUSPINUL FLORILOR  DE CRIN (1) POEME

Web Analytics