Daniela GÎFU: MĂ CHEAMĂ SINGURATATEA (VERSURI)

SL11 GHIFU Daniela2 brMAMA

Plecat-am cu firescul,
condusă în umbrire de chipul mamei.
Fără zâmbet, fără înlăcrimare.
Doar o tăcere prin mărturiile copilăriei mele.

O caut mereu
în momentele cerşinde de mângâiere.
Nicicând nu întârzie să apară.
Mă petrece peste durere
o clipă, o zi, o eternitate.

O cuprindere tulburătoare
intensifică bucuria strădaniei mele.
Fiecare nouă stare de conştiinţă
fermentează în fiinţa mea
solidă, rezistentă,
pregătită să se armonizeze cu Cerul.

Revederile...
puţine, pasagere, străine,
în pas cu oprelile
prin staţiile încărcate de şedere.
Şi... pulsul îngreunatelor suflări
de amintiri, speranţe şi ecouri
trezesc în mine dorul de Acasă.

Citește mai mult:Daniela GÎFU:  MĂ CHEAMĂ SINGURATATEA (VERSURI)

Virginia Vini POPESCU: ÎNTRE PORŢI DE UNIVERS (GRUPAJ POETIC)

POPESCU V Vini WBÎNTRE PORŢI DE UNIVERS

Între porţi de Univers
Gradientu-i diferit,
Mersul are doar un sens,
Poate fi oricând sorbit.

Un triunghi apare-n faţă
Al Bermudelor, fireşte,
Viaţa intră-n altă viaţă
Urma-ncet i se topeşte.

Alte guri înghit în grabă
Orice formă de trecut,
Universul are treabă
Pleacă în necunoscut!

ÎNTRE CER DIN CELE NOUĂ !

Într-un Cer, din cele nouă,
Sunteţi voi, părinţii mei!
Ochii mi se scaldă-n rouă,
Mă gândesc din nou la Zei!

Uşurate de durere
Sufletele voastre, bune,
Gravitează printre stele;
Le privesc ca pe-o minune!

Când mi-e dor de voi părinţi
Vă aud glasu-n ureche;
Mă închin, mereu, la sfinţi,
Să vă lase, tot pereche!

Citește mai mult:Virginia Vini POPESCU:  ÎNTRE PORŢI DE UNIVERS  (GRUPAJ POETIC)

Boris Marian MEHR: PARADOXURI

MEHR Marian Boris wbUnii se nasc bătrâni, alţii mor tineri

Unii vorbesc necontenit despre iubire, alţii doar iubesc

Unii vorbesc, alţii scriu

Unii scriu mult şi prost, alţii scriu mult şi bine

Nu toţi care scriu puţin scriu şi bine

A nu se confunda nesinceritatea cu fantezia

Prietenul se cunoaşte la nevoie, dar şi la durere

Prostia şi generalizarea sunt surori

Amănuntul poate fi din aur sau din argilă

Nu există om să nu fi trădat cel puţin o dată

Negându-L pe Dumnezeu, implicit Îl recunoşti

Uitarea este cel mai bun prieten

Iartă şi nu vei fi iertat

Poemul este un sentiment expandat sau o idee expandată, ceea
ce este şi mai rău

Oraşele sunt necesare progresului şi avioanelor

Dansul este culmea expresivităţii

La răcoare intri când eşti prea lacom sau prea naiv

Fiecare zi este o altă lume, dar tu nu o vezi

Adevăratul artist este un violonist orb

Arbuzul e bucuria săracului

La periferie orice este o dramă

Fără Iuda nu ar fi existat Iisus

Scamator pios nu am văzut

Nimeni nu se urăşte pe sine, ci pe ceilalţi

Nicio maimuţă nu va ajunge om, e prea naivă

Gând curat nu există, numai sentimente curate

În afară de Dumnezeu, nu există Cuvânt mai de seamă

Visăm de dragul realităţii

Îţi luminezi calea pentru a-i ajuta pe hoţi

Singurătatea iubeşte poezia
----------------------------------------------
Boris Marian MEHR
martie 2015
Bucureşti

Ovidiu Oana-Pârâu: Floare de colţ

11621 933006296718756 3524592749402105787 nInfimă pată de culoare
De vânturi aspre oropsită,
Pe stâlpi de ceruri răsărită,
Din apă, stei şi stropi de soare.

Floare de colţ, ce înger, oare,
Te-a rătăcit de ochi ferită
Şi frumuseţea dăruită
Tăcerilor apăsătoare?

Genunchiul îl aşez pe piatră
Privind uimit minunăţia,
Iţită în împărăţia
Condorilor, pe stânci pudrată.
***
Volumul "Pasteluri"
© ovidiu oana-pârâu

Valeriu Cercel: Cuţitul de argint şi….un bulgǎre de aur !

Valeriu CercelNu am uitat nicicând, era o sfoarǎ
Ce atârna-ntr-un cui, lângǎ sǎrar,
Pe un perete coşcovit de var
În casa bǎtrânescǎ de la ţarǎ ;
Am regǎsit-o în acelaşi loc,
De ani uitatǎ, pǎrea plictisitǎ
În cuiul strâmb cu floarea ruginitǎ
De un mǎnunchi uscat de busuioc,
În plita sobei, rece, prins-zǎcea
Vechiul ceaun ce-n vremuri n-avea pace,
Sǎreau copiii ca sǎ îl dezbrace
De crusta care încǎ strǎlucea,
Iar într-un colţ, sub un ştergar, o ramǎ,
O pozǎ-ngǎlbenitǎ contura….
Au coborât, de dor ce le era,
Şi mama, şi bunica, şi-a ei mamǎ….
Parcǎ în sobǎ vǎd un pic de jar
Şi din ceaun un bulgǎre de aur,
Bunicu’ împǎrţind acel tezaur
Cu sfoara ce-atârna lângǎ sǎrar.
Valeriu Cercel

Adina ROSENKRANZ-HERSCOVICI A VISA CU OCHII DESCHIŞI (POEZIE TRILINGVĂ)

ROSENKRANZ HERSCOVICI Adina wbA VISA CU OCHII DESCHIŞI

Nu, eu nu visez
Cu ochii deschişi...

Şi totuşi, uneori,
Mi se perindă-n faţă
Săltând, crâmpeie de vis.
Sunt mai curând
Gânduri fugare
Şi legate numai
De părinţii mei.
Vreau să-i strâng în braţe,
Să-i strâng cu-adevărat
Şi părul să mi-l mângâie, uşor.

Iată-mă-s copilă, şi tata
Îi spune mamei: „Uită-te
La ea! Parcă e un lujer!"
Ochii lui cei verzi
Prin ochelari mă privesc
Cu blândeţe, iar eu
Aproape că-i ating
Urechile mari pe care
În copilărie adesea,
Încercam să i le-apropii
Dar în zadar... de cap,

O, Doamne, de -aş putea iarăşi
Să-i aud glasul ce răsuna
Şi fascina mulţimea!

Iar mama în vis îmi fredonează

Citește mai mult:Adina ROSENKRANZ-HERSCOVICI  A VISA CU OCHII DESCHIŞI (POEZIE TRILINGVĂ)

Liviu-Florian JIANU: CÂNTECELE JIANULUI (2) (VERSURI)

JIANU LiviuCÂNTECUL UMBREI

Şi întinzând paharul, spuse:
Dar să se facă voia Ta, şi nu a mea.
Şi-atunci, pe scaunul de Judecător,
A stat chiar Dracul.

Cât despre mine,
Cui îi pasă, dacă mor?
Şi a cui voie să mai cer, să se mai facă?
Când Lumea asta, este voia tuturor.

„Iubiţi-vă pe tunuri” – ne-ndemna un visător.
De-atunci, mă mir că lumea-ntreagă
Pe întreaga moarte – nu se cacă.

Hai, îndrăzniţi.
Eu sunt doar un învins, învingător.
Veţi învăţa şi voi.
Şi-o să vă placă.

Cu voia voastră, Domnilor, la sânul
Întunecimii - Printu-i, vi-e Stăpânul...

Citește mai mult:Liviu-Florian JIANU:  CÂNTECELE JIANULUI (2) (VERSURI)

Nicolae NICOARĂ-HORIA; POEME DE PE MUNTE

HICOARA H Nicolae xwbMI-E SUFLETUL CA O VIOARĂ

Mi-e sufletul ca o vioară,
Cântecul ei egal se împarte,
La toți, la fiecare-n parte
Vă mulțumesc acum, spre seară,

Mi-e plin cuvântul de fiori,
Cu roua dragostei pe față
Ați risipit atâtea flori
În pragul meu de dimineață

Și mi-e atât de înalt! de-acum
N-o să-l mai pot spre noapte trece
Și sufletul cu voi pe drum
Până la capăt vă petrece...

Din vârsta-n care încă sunt
V-aduc prinos de bucurie,
Vă fie viața pe pământ
Așa cum mi-o doresc și mie!

Vă fie soarele-n amiază,
Să nu-l umbrească niciun nor,
Pe-o sfântă și curată rază
Vă dărui vouă, tuturor,

Cuvintele ce mi-au fost date
Aici să le rostesc mereu
Atât cât inima mea bate
Între pământ și Dumnezeu!

Cum strânge floarea rodul ei
Vă strâng în brațe cu lumină
De pe acum când o să vină
Și ziua voastră, dragii mei!

Citește mai mult:Nicolae NICOARĂ-HORIA;  POEME  DE PE MUNTE

Web Analytics