Khosiyat Rustam Islamalievna s-a născut în 1971 în satul Olmos, districtul Chust, regiunea Namangan, Republica Uzbekistan. În 1993 a absolvit Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat din Tașkent (acum Universitatea Națională a Uzbekistanului). În 2003 a studiat la cursul superior de literatură la Facultatea de Filologie Uzbecă a Universității Naționale a Uzbekistanului.
În 2004 a primit Medalia Gloriei din partea președintelui Republicii Uzbekistan și în 2016 medalia comemorativă „25 de ani de Independență a Uzbekistanului”.

Khosiyat Rustam a participat la mai multe festivaluri internaționale de poezie și
În 2012, a câștigat concursul de poezie din Bursa, Turcia.
În 2015, a primit Premiul Internațional Mikail Mushfiq din Azerbaidjan.
În 2018, a câștigat cel mai mare premiu de poezie la Festivalul Internațional de Literatură din Thailanda.
Pe lângă poezie, ca scriitoare și dramaturg, a scris o serie de povești, poezii, scenarii.
În 2015, piesa „Pasărea care nu se potrivește în cer” a fost pusă în scenă la Teatrul de Dramă Muzicală numit după Muqimi, unul dintre cele mai magnifice teatre din Uzbekistan, în regia artistului poporului din Uzbekistan Mirza Azizov.
În 2016, ea a scris scenariul „Magia morţii” bazat pe povestea „Covorul” și ecranizat de regizorul Hilol Nasimov.
În calitate de traducătoare, a tradus în uzbecă poeziile lui Marina Tsvetaeva, Evgeny Evtushenko, Anna Akhmatova, Boris Pasternak, Ramiz Ravshan, Nigor Refibeyli, Rizo Khalil, Fozil Kisakurak, Husnu Doglarja și mulți alți poeți mondiali.
Din 2015, ea este redactorul-șef al celui mai influent ziar, Kitab Dunyosi.
Membră a Uniunii Scriitorilor din Uzbekistan și Azerbaidjan (2019).
Poeziile ei au fost traduse în peste 30 de limbi, iar cărțile ei au fost publicate în multe ţări.

Ziua întâia

Şi zis-a Dumnezeu în marea-I milă:
Lumină vreau să fie ! şi a fost;
Sfârşit-a Universul al său post
Ca să se-aprindă veşnica-i feştilă.

Geneza nu a fost nicicum idilă,
Ci lupta bună, având un nobil rost
De-a-l dezgheţa pe om din permafrost,
Prin taina ce se-ascunde-n clorofilă.

Iar razele ce-au izvorât din gura
Părintelui ceresc au despărţit
Noaptea de zi, cum face arătura,

În stânga spinii, în dreapta sol iubit,
De-o parte -i frigul, de-alta e căldura;
Şi fost-a Ziua întâi spre asfinţit.
------------------------------------------

ȘAMPANIA
Șampania umplând paharul
E mai gustoasā întrucât
Inteligența nu are harul
Sā alunece pe orice gât

DATORIA
Orice om face o datorie
Se rezolvā omenește
Dacā-i veche se prescrie
Dacā-i nouā se învechește

IUBIRE
E drept cā o mai faci de oaie
Dar eu ca semn cā te iubesc
Ți-am construit vreo trei butoaie
Din doagele care-ti lipsesc

BONSOIR MADAM!

Bonsoir madam!
Îmi scuzi impertinentă
De a-ţi inoportuna prezentul
Cu prezenţa
Infinit zecimalei apariţii;
Dar, draga mea,
În astfel de condiţii
Nu mai ţin cont de nici o zecimală.
Vrei ca să plec?
Sau mă dai tu afară?
Să ştii că de-am să plec, ai să regreţi…
Din şapte milioane de poeţi
Ce populează galaxia noastră,
Nu mai găseşti o astfel de năpastă
Cum este jumătatea ta legală!

Mitologie:
Şi Afrodita, cea în şolduri lată,
Şi Joe, cu alaiul lui ceresc,
Nu s-au ivit din bolta înstelată...
Ci dintr-o amforă cu vin grecesc!

Chitanţă lui Sadoveanu:
De ţi-ai face testamentul,
Tu să nu-mi laşi mii de franci!
Naşule, să-mi laşi obrazul,
Ca să-mi fac din el bocanci!

Veronicăi Porumbacu,
la apariţia versurilor
"O, Europă, te simt în vine/
Te simt adânc în mine!":

LUMEA NOASTRĂ E ÎN NOI

Din ziua-n care ne-ntâlnim cu lumea, cu aerul uscat ce ne inspiră,
Ca-ntr-un taifun ne căutăm menirea și spiritul ce veșnic ne admiră.
Din prima zi, ne facem auziți; pentru că are cine să ne-asculte,
Și-n timp... ne-arătăm tot mai obosiți; cuvintele devin doar catapulte.
Din prima clipă ne simțim iubiți, ne cuibărim în brațele divine,
Și-apoi în larg vâslim, mereu grăbiți, accelerând spre țărmur'le străine.
Unii facem chiar înconjurul lumii, uitând adesea drumul înapoi,
Învățăm alte limbi, alte cutume și renegăm că lumea ne e-n noi.

STAȚIA DE NORI, CU VLAD

Privind spre munții minunați,
Îmi spune băiețelul meu
Că sunt așa frumoși și-nalți
De parcă-ajung la Dumnezeu.

Autoportrete printre tiruri și oglinzi

Deseori m-am întrebat dacă șirul cascadelor ieșind din oglindă
converge drumului inimii
și dacă amprentele mai subțiri decât clorofila aspirațiilor
rămân autentice respirației sufletului
sau devin o nouă dezamăgire.
Câteodată oglinda arată șarlatani luându-mi chipul,
suflul delicat al vieții pierdut
și-un impostor rânjind. Sunt portretul dorit?
Am rămas zălog dorinței altora?
Sunt un cristal singuratic al nimănui?
Oare sunt ce-am ales sau doar pretind,
clamând, o naivă lectură a demagogiilor-dorințelor
și-a fantasmelor disparate?

Confuz, încerc să răscumpăr clipe retrăgând-mă,
ca într-un submarin, să înduplec diplomaticul timp
care neproclamându-se dușman cu nimeni
doar trece și-și vede de treabă
irosind imagini despre toate și toți.
Totuși, poate voi salva câteva amintiri despre lume și locuri
sau despre mine
punându-le separat aici, în această carte.

AZI SE SPALĂ TIMPUL

Un știrist împătimit
A afișat pe un mare panou
Un anunț bizar:
Azi se spală timpul!
După șocul inițial,
Fac un succint exercițiu
De imaginație
Ca să văd încotro
Să o iau.
Un timp curat?!?
Ce păcat că ne vom plictisi
În paradisiaca lume!
Mie cine îmi poate spune
Cum vom supraviețui?
Știe cineva de va fi obligatoriu?