Luminător de zi

Când voi fi „acolo”,
Te voi privi rotund,
Cu ochii sufletului.
Nimic nu-mi va pune oprelişti
Să te înconjur,
„Luminătorule creat în ziua a patra,
Pus pe tăria Cerului
Pentru cârmuirea zilei”!
Mai ştii de câte ori
Te-am pândit,
Din balconul casei,
Crezând că sunt prima
Care te vede răsărind?
Erai pus pe joacă uneori!
Te furişai strălucind
Puţin câte puţin,
Printre frunzele pomilor,
Să mă vezi, iarăşi, bătând din palme,
De bucurie că ai venit pe la mine!
Razele tale blânde şi calde mă mângâiau,
Soarele meu drag,
Dăruit Lumii, de Tatăl Ceresc!

***

(crochiuri, pe când te ștergi la ochi...)
ȘI FAPTELE POT FI SINUCIGAȘE DROGURI

și FAPTELE pot fi SINUCIGAȘE DROGURI
când – EGOIST – le risipești - TURBAT - în multe locuri :
ZEIASCĂ FAIMĂ – năzuind prin FAPTE
uiți să te scarpini – NATURAL – pe spate...

mult prea-arzător – te risipești SCÂNTEI
REFUZI SĂ-MPARȚI - și BIRUINȚĂ - și TEMEI :
POPOARE vrei – cu GURILE CĂSCATE
să te adore - -n RUGI EXTAZIATE !

...COARDA SE RUPE... – ...FAPTELE se șterg :
SINGUR rămâi - DEMENȚE șușotesc - și-apoi CONVERG...
cu PAVILIONUL PARANOIEI înălțat

în VIS PERVERS – încă ești ÎMPĂRAT...
...pe-o INSULĂ PUSTIE – precum LEAR
ȚANȚOȘ îți porți – COROANE ÎN DELIR !
***

DESTINUL ÎN CLEPSIDRĂ

În clepsidra mea nu s-a scurs doar timp şi nisip
S-au îmbrăţişat visele cu ziua şi noaptea
Le-am mânuit ca un zmeu purtat de vânt
S-au legănat mările aducând şi ducând corăbiile dorinţelor mele
A dansat vântul luându-mi cutezanţa la înălţimi de vultur
Am ajuns la Dumnezeu îngenuncheată de atâtea ori
Şi zâmbetul lui era soarele care coace lanurile, strugurii, piersicile
Am căzut de atâtea ori de sus
Mai grea trânta, mai mătăsoasă iarba, mai mare izbânda
Şi după plâns, şi după agonie, Dumnezeu bunul mi-a arătat
Ca EL este susul şi josul şi EL este între aceste călătorii
Ca EL este călătoria sub soare, este cerul, neantul, oceanul
Şi EL s-a scurs cu mine în clepsidra, ţinându-mă de mână,
Îmi dădea pâine, struguri şi piersici coapte.

HAIDA DE ȘI HAIDA HAI

Orbecăind prin amintirea…
Acelor ore mereu rupte
Din sângele care iar curge
Neînsemnând mereu ceva.
Haida de și haida hai
Că suntem toți rupți din rai
Azi încolăcind iubirea
Cu maci roșii….
Neiubirea
Și orbecăind am dat
Peste suflet înghețat
De apusurile multe
Si de suflete cărunte.
Am tot adunat mereu
Eu din tu și tu din eu,
Frunze moi desperecheate
Și iubiri de prea departe...
Haida de și haida hai
Mi-ar placea să fim un rai
Gândurile mestecând
Și… iubirile cântând.

NAIVI

De prea puține ori apropfundăm,
Lăsând mintea bolnavă să ne-ndruge
Idei malițioase, imbrifuge,
Și-ncepem, negreșit, să judecăm.

Și rareori cunoaștem adevărul;
Citim doar titlurile din ziare
Și ascultăm cuvintele amare
Ale celor ce nu și-au atins țelul.

La rândul nostru, spunem mai departe
Poveștile-mbibate de frustrare
Turnând pe răni adânci, grămezi de sare
Ce subțiază aortele sparte...

Și poate din prea multă ignoranță
Sau poate din prea multă vanitate,
Deși, n-are nici o însemnătate,
Ne îmbrăcăm perfid, în aroganță.

Uităm că-n toate este o măsură,
Și-ntr-un final, totul se calculează.
Și-acolo unde omul eșuează,
Doar Dumnezeu dă soluția pură.

APOPLEXIE

aplopexia lumii urlă, cucuveaua cânta
muşcă ignorantă, lupii flămânzi se adună
foamea sângeroasă drepturile-şi cere
sfâşierea surdă a învăţat a geme
s-au inversat polii inimii
nu se mai roteşte pământul în jurul soarelui
e întuneric în conştiinţa noastră
sufletul pământului înmulţeşte iască
e arşiţa în lanul umanităţii
înţelenită dreptatea încurajează hoţii
gonesc flăcări de mustangi născuţi din limbi de foc
jarul povesteşte de Sheherezade
herghelia de flăcări dansează cu voluptate
ochii stau vrăjiţi, privesc galopul
jarul aprins în inimă vede frumosul
neîmblânziţi, viteji, neostoiţi
te cotropesc cu basme scrise din lemnul ars sfinţit de foc
sortit să îţi fie ţie vraja, ce noroc
nici nu mai ştii unde arde acest foc
în tine, în cer sau pe pământ
ce vrajă e că simţi şi tu arzând
nu mai poţi dărui scoicii perla capturată
poarta-o cu misterul mării tainice
nu poţi da copacul tăiat pădurii înapoi
mângâie-l cu dragoste topită
nu poţi dărui mielul înapoi mamei lui
suferinţa despărţirii e deja trăită
nu poţi slobozi căprioara vânată poeniţei ei
nu învii trandafirul odată tăiat
nu iei înapoi vorba aspră, nici biciul dat
nu poţi da timpul înapoi
caută răstignirea şi oţetul băut
să reinviie viaţa suferinţei îngenuncheate în duh.

AZI VREAU SĂ MĂ DĂRUI EU ȚIE

În zi sfântă-a nașterii Tale,
O, Preamilostivă Marie,
Nu-Ți cer și nu-Ți spun ce mă doare,
Azi vreau să mă dărui eu Ție!

Cu smirnă alung duhuri rele,
Și-aprind lumânare de ceară,
Să nu Te împiedici de ele,
Când pragu-mi vei trece, Fecioară!

Scriu versul în zi luminată,
Și odă-Ți închin, de slăvire,
Căci Ai renăscut, Preacurată,
Ca eu să primesc mântuire!

Azi vreau să mă dărui eu Ție!
Să-Ți pun la icoană o floare...
O, Preamilostivă Marie,
În zi sfântă-a nașterii Tale!

ZBOR LIN... CICI, FIINȚĂ MINUNATĂ!

Un suflet magic, de la noi,
A învățat de azi să zboare
Și s-a-nălțat în infinitul
Parcă silfid fără culoare.

Și aș putea să scriu cuvinte
Multe din cele mai frumoase
Însă nimic din ce-am în minte
Nu-mi scoate tremurul din oase.

De ce n-a vrut să mai aștepte?
(S-a stins grăbită minunea mea)
Încă vreun an, vreun anotimp
Până să se transforme-n stea?

Cum să pot potrivi cuvinte
Pentru un om .cum ea a fost?
Îmi este-n suflet și în minte
Iar azi nimic nu are rost.