(...la priveghiul SFINTELOR MISTERII !)

DESCÂNTEC

ROSALINDA
cu COLINDA
veni - și-mi umplu – iar – TINDA !

vin WALKIRII
'și-află MIRII
apoi pleacă
'n LUNA SEACĂ...

curg IZVOARE
din ODOARE
ODIN șoptește și...moare...

...cresc toți MUNȚII
ODĂ FRUNȚII
STIHUL se dă cu CĂRUNȚII...

RANĂ SLUTĂ
se vrea MUTĂ :
CREȘTE STRUNE DE LĂUTĂ !
***

SCRISOARE I

Ochi sub furtună de zei călători
Arcuiesc lacrimi și le îndeamnă
Până în colțul gurii unde, capcană,
Buzele tale aștept sa ma piardă

SCRISOARE II

Nu știu să îți spun vorbe noi.
Eu sînt aceeași lângă minele meu.
Locuim bine împreună.
Siguranța când arde o înlocuim amândoi
Bîjbîind întunericul pe muchiile sale.
Lumina ne face demni,
Știrile mă cutreieră o zi
Și în noapte
Dieta Bardot îmi închide apetitul
Plimbării sub învinse, neantice ploi.
Nu știu să îți spun vorbe noi.
Poate mîine.

EMBLEMA

Ne spălăm fața cu grijă
și des
mai ales dimineața
să pară proaspătă,
luminoasă,
ca o petală cu mireasmă de trandafir,
laur
iasomie,
folosim săpunuri, șampoane,

Doamne,
dar pe degeaba nu arată așa cum o dorim,
copiii rămân cu obrazul semănat de pistrui,
adolescenții cu acnee,
bătrânii cu păienjeni șul de zbârcituri
și pete pe obrajii stafidiți
și pe frunte,
fața refuză să fie curată după cerință,
ea impune o armonie,
cerând ca și lăuntrul să fie la fel de curat,
altfel
ni se pătează emblema…

POEZIA

E scara înaltă
spre Dumnezeu
şi înţelegere,
e mai mult sugestie
decât comunicare.

MUZICA

Muzica –
sunetul abstract –
de-a dreptul
duhul lumii:
cosmosul întreg
într-o fiolă
al cărei conţinut
îl torni în tine
dintr-odată.
Totuşi,
muzica
e mai puţin
decât tăcerea însăşi.

AFIRMARE

Până la sufocare alergați
Să fiți plăcuți, să fiți aplaudați,
Să adunați medalii și distincții
Și să fiți ridicați la rang cu sfinții.
Și căutați pân' la epuizare
Nimicuri în nisipuri mișcătoare,
Să mai urcați hulpavi încă o treaptă
În societatea bolnavă și stearpă.
Săpați, dacă-i nevoie și morminte;
Naivi, ucideți suflete, cu flinte,
Și-apoi vă credeți niște împărați
Ai celor îngropați, ce v-au fost frați.
Poate vi-i conștiința adormită
Și inima, de sete amorțită.
Nisipul mișcător ce l-ați creat
Nicicând nu va putea fi cimentat.
Lăsatu-v-ați credința îngropată,
Și viața, de scenarii seci furată.
Și dacă v-ați crezut niște eroi,
Să știți că nimic nu luați cu voi!

Ochiul nopții

Nu știm noi ce vede ochiul nopții îmbiat de serenada lunii
De viorile nenăscute încă din pântecele copacilor vii
Pătura misterului se cerne peste lume aprinsă de stele, casele îngerilor
Cortina se lasă, înflorește intunerecul că să ne dăruiască somnul lebedelor
Se aștern la somn pădurile și munții imbratisind tainele neâncăpute
Câte grădini în serai sunt umplute de iubirea îndrăgostiților
Câte lacrimi curg în șiraguri de mărgele
Înălțate din inimi ce poartă pumnale de trădare în numele iubirii
Visele coboară în timpul somnului din tolbele îngerilor
Ne este dăruit somnul să trăim ca-n basme
Să valsam în alte lumi, în alte existențe
Să ne alegem trăsura cu caii albi ce ne plimbă pe calea Lactee
În domnul dulce nu ne fură nimeni, nu ne rănește
Acolo suntem cu toți îndrăgostiți, îmbrățișați
Avem pacea deplină, avem pentru o noapte pasărea zbaterii din noi dormind
În ochiul nopții, sub aripa îngerilor, în vise, suntem egali, suntem iubiți!
------
28 octombrie 2021

TOAMNĂ TÂRZIE

Plâng spaimele în bradul din grădină,
Ulucile bătrâne strâng din umeri;
Sunt ştirbe, de nu poţi ca să le numeri,
Dar se ascund sub streşini de cătină...

Un corb întreabă zarea de răşină:
De ce-a trimis rugina peste lume?
Dar geamătul uiiind dinspre genune?
Şi când veni-va iarăşi tihna plină?

Din ramurile grele de-alumină
Se scutură seminţe de tăciune
Si-n graiul lor s-ar zice că enumeri

Secunde fără cântec, în surdină
Când gongul bate a amărăciune
Şi bradu-şi zboară acele în pulberi...

EȘTI TIMP...

- Ce sunt? Mă macină în noaptea solitară
Întrebări juste scrise cu stropi din călimară,
Cum sunt? Mi se-ncâlcește în reverie gândul,
Privindu-mă-n oglindă că-n păr îmi bate vântul.
Ce știu? Îmi răscolesc notițele din minte
Nimic nu e real în aerul fierbinte,
Ce spun? Aleg cuvinte din cele mai frumoase,
Născute-n hipogeul inimii de mătase.
Ce fac? La confluența științei cu simțirea
Rupând din amândouă, să-mi împlinesc menirea,
Cât pot? Fiindcă talerul balanței se înclină,
Răpunând greutăți cu-aceeași pană fină.
Ce simt? Se-mparte cerul în două, printr-un fulger
Și-mi cresc de nicăieri, albe aripi de înger.
Cum mor? Număr secunde din viața-impozitată
Cu zile de-agonie și gust de ciocolată.
***
- Cum mori? Lăsând în urmă cuvintele-adorate
Pentru toți cei ce-ți simt tainele zbuciumate,
Cum ești? Sub ambalajul de carne efemer,
Atât de transparent și totuși un mister.
Ce știi? Visele tale culese dintr-o carte
Transpuse în decoruri aduse de departe,
Ce ești? Floare de gheață în rece anotimp,
Ești tot ce vrei să fii. Ești viață și ești timp.