Carmen Cristina OLTEAN: DESCULȚĂ PRIN SUFLET (POEME)

OLTEAN Carmen Cristina 1APOPLEXIE

aplopexia lumii urlă, cucuveaua cânta
muşcă ignorantă, lupii flămânzi se adună
foamea sângeroasă drepturile-şi cere
sfâşierea surdă a învăţat a geme
s-au inversat polii inimii
nu se mai roteşte pământul în jurul soarelui
e întuneric în conştiinţa noastră
sufletul pământului înmulţeşte iască
e arşiţa în lanul umanităţii
înţelenită dreptatea încurajează hoţii
gonesc flăcări de mustangi născuţi din limbi de foc
jarul povesteşte de Sheherezade
herghelia de flăcări dansează cu voluptate
ochii stau vrăjiţi, privesc galopul
jarul aprins în inimă vede frumosul
neîmblânziţi, viteji, neostoiţi
te cotropesc cu basme scrise din lemnul ars sfinţit de foc
sortit să îţi fie ţie vraja, ce noroc
nici nu mai ştii unde arde acest foc
în tine, în cer sau pe pământ
ce vrajă e că simţi şi tu arzând
nu mai poţi dărui scoicii perla capturată
poarta-o cu misterul mării tainice
nu poţi da copacul tăiat pădurii înapoi
mângâie-l cu dragoste topită
nu poţi dărui mielul înapoi mamei lui
suferinţa despărţirii e deja trăită
nu poţi slobozi căprioara vânată poeniţei ei
nu învii trandafirul odată tăiat
nu iei înapoi vorba aspră, nici biciul dat
nu poţi da timpul înapoi
caută răstignirea şi oţetul băut
să reinviie viaţa suferinţei îngenuncheate în duh.

DESCULȚĂ PRIN SUFLET

Umblu desculță prin suflet
Calc pe inimi din stânci
Sângerând și oftând
Tânguindu-mă, cânt un legământ
Am venit pe pământ să vă descânt
Să vă caut în ochi
Să descopăr un foc
O lumină aparte
Lăsate de îngeri în noapte
Suflet credincios, ca un câine te guduri
Când calci pe plaje fine
Auzi violine, ai trăiri în serpentine.

SUFLETUL NU MINTE

Sunt obosită să caut, să înțeleg totul
Prin slove, cărți și hărți
E cel mai curat când inima simte fără cuvinte
Surd, mut, orb, inima bate, tare ca o cetate
Ce sărbătoare e să simți
Credința moștenită din părinți
Ce bucurie când cuvintele nu-s mărturie
Inima știe
Sufletul nu minte cu cuvinte.

PREZENT

Frumusețe rebelă, te scurgi ca nisipul în clepsidră
Viața ca un nor călător
Predă-te iubirii, lasă-te posedată
De prezentul moment covârșitor
Mustul strugurilor poate deveni un vin bun sau nu
Doar timpul decide
Fii ca păpădia, un soare
Mai târziu o duce vântul spre lună
Devine candoare pe cer.

DE CE

De ce ne înfricoșăm de moarte
De ce am zugrăvit-o neagră în șoapte
De ce ne închipuim o coasă care taie
Și nu o floare catifelată cu o mireasmă delicată
Ce cu elixirul ei ne duce în brațele lui Dumnezeu?
De câte ori am îngenuncheat în noapte
Rugându-ne febril la Dumnezeu și sfinți,
Implorând cu lacrimi fierbinți
Primeam pacea divină cu înfățișare sublimă
De ce ne înglodăm în atașamente lumești
Dacă o fărâmă de credință dă biruință
Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului
Dar să mergem la El
Dacă o fărâmă de credință avem
Am lua trecerea în neființă, că ne duce la El
Ce sărbătoare mai mare
Isus ne așteaptă cu nerăbdare
Stingându-te încet, în Duh sfințit
Te urci la cer,
Unde toate rugile ai trimis de-o viață
Lumânări aprinse de povață
Ești așteptat de tot alaiul ce l-ai plâns de-atâta timp
V-ați reîntregit, v-ați regăsit.
De ce urâm moartea cea neagră zugrăvită
Când ea la Dumnezeu ne duce, ne ridică?

NU TE UITA DE SUS LA GUNOIER

Nu te uita de sus la gunoier
Dumnezeu, în taina Lui ascunsă,
Pe unul l-a menit gunoier, pe altul bijutier
Sub acelaşi cer dăruiţi cu o viaţă
Nu te uita de sus la gunoier
Că nu poţi trăi fără el, dar poţi fără bijutier.
Nu îţi lăuda talentul ca să îţi ruginească sufletul.
Cu umilinţă şi bucurie, dă mulţumire fiecărei zile
Că şi gunoierul, şi bijutierul sunt ai lui Dumnezeu
Mai mare nevoie ai să trăieşti fără gunoi
Decât împăunat în bijuterii.
Nu te uita de sus la gunoier,
Că taina lui Dumnezeu o cântăreşti.

AMINTIRI

Amintiri, sunteți ca gustul fragilor sălbatici
Găsiți în iarbă ca pe un miracol cu inimă de copil
Viaţa depănată ca o vârtelniță
Ghem moale, colorat cu miros parfumat
Ai împletit din amintiri alte trăiri
Unele parfumate din trandafiri
Care-s înlăcrimate că te-ai înțepat în spini.
Emoții vii ca gustul mierii
Emoții calde ca ploaia verii
Emoții ruginii ca toamna
Emoții reci de despărțirea de cei vii
Amintiri, s-a înserat în viața mea, e gata cu joaca
De ce nu mă strigă mama mea.
Hai acasă, draga mea!

ȘI ÎNGERII PLÂNG

Și îngerii plâng cu noi pe pământ
Și îngerii se îngrozesc de risipirea noastră
Și îngerii îşi caută îngeri să îi adăpostească
Sătui, goliți de duh și mana lor cerească
Și-au dus războiul nevăzut
Ciungi, fără aripi rămânând
Au pierdut tranşeele din cer şi pe pământ
Nu se mai pot întoarce şi nici rămâne
Parcă şi-au pierdut menirea
Se simt rătăciți, pierduți
Că nu mai caută nimeni Duh Sfânt
Și se preferă lucruri, poleială şi pământ,
Că nu mai e cuvânt
Și nu mai e lumină în întunecare,
Că nu mai este căutare cu ardoare.

NU RUPEȚI FLORI PENTRU MINE

Dacă vreți să-mi dăruiți flori, dăruiți-mi cu rădăcină cu tot
Să vă văd sufletul în ele, trăind cu mine
Insațiabilă să dăruiesc
Nu mi-am dat seama că mă golesc
Sufletul meu e izvor cristalin
Luați de beți, mă măguliți umil
Când Dumnezeu a văzut că aș putea seca
Mi-a dăruit din apa sfântă a Sa
M-a făcut o fântână adâncă
Puteți veni și lua cu găleata
Dăruind vei dobândi
Fântâna ta mai mult se va adânci.

TĂCEREA CARE TE ÎNJUNGHIE

De ce, când ești în cimitir,
Viaţa parcă se oprește din curs?
E o tăcere stranie, o tăcere adâncă.
Dacă ai sângera, nu te-ai mira că tăcerea asta te înjunghie
Și îți descoperi o rană, o rană nevindecabilă
Rana e că ai fost tăiat de la tulpina ta
Mama și tata
Ești la mormântul lor
Și acum, cum ei tac deplin
E rândul tău să vorbești,
E rândul lor să asculte.
E un timp nemilos, crud,
Timpul necontrazicerilor crude.
Dojana, reproșul, regretul au trecut toate în strană
Și cântă, și cer pios, milă, duios,
Cântă tu, mamă, inima-ți cere,
Ți-e sugrumată ființă de durere
Vreau să te aud, dojană, sudalmă, nu contează
Vorbește-mi, mamă, vorbește-mi, tată
Și nicio vioară și niciun pian
Nu ar putea alina ce vocea părinților ar putea
Și nicio dulceață, și niciun nectar
Nu ar putea egala mângâierea lor, o dată s-o mai am
Și nicio avere cât cerul de întins și de mare
Nu ar fi bogăție mai mare să vă mai strâng o dată în brațe
Și nicio mireasmă a oricărei flori de pe pământ
Nu poate egala mirosul vostru sfânt.
Părinții se sfințesc trudind, părinții se sfințesc îngrijind
Părinții se sfințesc răbdând, părinții se sfințesc încovoind
Părinții se sfințesc învățând să tacă,
Să-și muște buza, să ierte și să aștepte.

CĂUTARE

Închide ochii dacă vrei să vezi mai bine
Dar nu-i închide ca să te ascunzi de tine și de mine
Coboară în străfundurile tale
Unde jarul mocnește cel mai tare
Când ai curaj să privești în tine și în mine
Calcă pe jarul care te înalță
Durerea pe care o simți trăia deja în tine
Tu și cu mine călătorim prin ea
Să devenim o sabie călită și ascuțită
Să ne apărăm inima zidită
Să adăpostim o dragoste cu aripi infinită.
----------------------------------
Carmen Cristina OLTEAN
Toronto, Canada
11 august 2021

******************************
OLTEAN Carmen Cristina s-a născut la 22 mai 1970, în comuna Lunca Mureşului, judeţul Alba. A absolvit liceul de chimie Ocna-Mureş, si apoi Şcoala Română de Afaceri Alba-Iulia. Între 1993 şi 2001 lucrează la Televizunea Sica/PROTV Alba-Iulia, iar în 2001 se stabileşte în Toronto, Canada. Începe a scrie poezie în primăvara anului 2020, exact de ziua de naștere a mamei ei. După un an, în martie 2021, publică primele două volume de versuri – „Desculţă prin Suflet şi „Şi Îngerii Plâng", la editura „Ecou Transilvan" din Cluj-Napoca.

Web Analytics