Dorina CARP-NENICI: ECOUL STRIGĂTULUI MUT (1) - POEZII                     

CARP NENICI DorinaÎNAINTE ȘI DUPĂ „EU”

Înaintea mea
- nimeni,
după mine
- nimic.
Înaintea gândului meu
- tu,
după gândul meu
- numai tu.
Înaintea vorbei
niciun murmur,
după vorbă -
tunet și fulger.
Înaintea ploii
...câte dorințe,
după ploaie - doar EU:
cu gândul ,
cu vorba,
și cu tot războiul
din pacea absolută
în care
numai EU sunt... motivul.

POATE AZI, POATE MÂINE

Cerul a obosit
de-atâta înalt,
de-atâta zbucium
și clocot.
Stă neclintit
și dus pe gânduri
lăsând norii să plece,
să vina, să râdă,
să plângă...
Poate azi,
poate mâine
viața din el
se va scurge în ploi
peste pământu-nsetat.
Și-ntr-un târziu se hotărăște
fâstâcit de noapte...
să plouă...
Și a plouat mărunt,
timid și cuminte,
cu picături firave
care au străpuns
întunericul dinspre zori
lăsând soarele
să se scalde în flori.

PLOUĂ ÎN ȘOAPTĂ

A-ncremenit liniștea
din care mai fur
câte un foșnet
sau câte o șoaptă,
de care adâncului meu,
îi este foame și sete.
Eu n-am mai văzut liniștea
ca o ancestrală statuie,
privind îndărătul timpului
și nu ma lasă să știu
pentru cine-i tăcerea !
Sau poate liniștea ,
sunt cuvintele mute
pe care aș vrea și n-aș vrea
să le-ascult încă un veac...
așteptând lângă lacul
peste care s-a răsturnat
văzduhul plin de albastru.
Pe-oglinda apei, cerul zugrăvește
ecou încremenit în curcubeul
inventat de izvoare…
Și a plouat! De-atâta liniște
și ploaia a căzut în șoaptă
peste tăcerile noastre...
și încă mai picura cerul pe apă
și peste adâncul atât de înalt.
Doar un suspin în liniștea ploii
se sparge în cercuri
pe oglinda tăcerii...
și eu nemișcată , mai fur
câte un foșnet
sau câte o șoaptă din adâncul înalt,
să știi că-s acolo și nu am plecat.
--------------------------------
Dorina CARP-NENICI
Huși, 1 septembrie 2020

Web Analytics