Doina ANDRONIC: POEME PENTRU FIUL MEU PLECAT... (1)

ANDRONIC Doina 4BATE VÂNTUL SALCIA

Bate vântul salcia
Peste drum de casa mea.
Ramurile i se frâng,
O privesc prin geam şi plâng
Nu de jalea sălcilor,
Mi-e gândul l-al meu fecior
Şi mă usc şi ard de dor
Că nu-l mai am în ocol.
De-l caut, îl deranjează,
Dacă-l plâng, se întristează.
Dacă-l strig, nu mă aude,
Dacă-l sun, nu îmi răspunde.
Nu-mi găsesc niciunde loc,
Dorul lui e ca un foc.
Tot aştept noapte şi zi
Să sune de unde-o fi,
Să-i aud glasul curat
Sa am sufletu-mpăcat.

SE-NDOAIE SALCIA DIN POARTĂ

Se-ndoaie salcia din poartă
Cum se-ndoaie a mea soartă
Şi frunzele ei mă-ntreabă
Unde merg aşa degrabă.
Anii mi-or trecut pe rând
N-am ştiut nici cum, nici când
Eu îi rog în loc să şadă,
Ei se duc în zbor grămadă.

Ai o viaţă pe pământ
Ca frunza sălcii-n vânt:
Ori eşti trist, ori ne-mplinit,
Ori devreme-mbătrânit.

Ascult salcia pletoasă
Şi de soartă nu-mi mai pasă
Doar durerea mă apasă
Că nu-mi vin copiii-acasă.

ÎNTREBARE

Când s-au scurs atâţia ani?!
Tu eşti dus departe-n lume
Am rămas aici, sărmani,
Să te tot strigăm pe nume.

Ce-ai cerut şi nu ţi-am dat?
Anii să-i întorc nu pot.
Tu vei fi mereu plecat
Chiar şi inima de-mi scot!

Nu ştiu cum e viaţa ta,
Cum te mai împaci cu soarta,
De-aia-mi plânge inima
Şi-aştept să-mi mai deschizi poarta.

Cine ştie ce-i cu tine,
Ce te-aşteaptă pe-a ta cale?
Simt că te deparţi de mine
Ca apa ce curge-n vale.

Mă întreb, care şi cine
Ar putea să te-nţeleagă?
Doar speranţa îmi rămâne
Să te-aştept viaţa-ntreagă.

DE-AŞ PUTEA

De-aş putea mi-aş rupe-n două
Inima ce-n piept îmi bate
O parte să v-o dau vouă,
Alta s-o trimit departe.

Azi nu mă-nţelege nime’
Când mă bucur, sau când plâng.
Azi am fata lângă mine,
Dar fecioru-l port în gând.

Numai inima de mamă
Ştie dorul să-l ascundă,
Să-mpletească bucuria
Cu durerea ei profundă.

Stau cu gândul dus prin lume
Şi mă-ntreb pe-al casei prag:
Va veni cândva o vreme
Să-mi mai văd băiatul drag?

Să-i mai văd pe toţi acasă
Şi în braţe să îi strâng?
Cât voi fi de bucuroasă!
O să râd sau o să plâng?

S-AU SCUTURAT ÎN SAT BĂGRINII
(după romanţa S-au scuturat toţi trandafirii)

S-au scuturat în sat băgrinii
În ziua-n care ai plecat
Mai plâng şi-acuma-n gard mălinii
Şi tot ce-n urmă ai lăsat.

Căsuţa ta cea părintească,
Pădurea cu-ale ei cărări,
Cireşul, gata să-nflorească
Te plâng în cele patru zări.

Tu nu m-ai ascultat pe mine
Şi nu ai stat pe gânduri mult,
Dar nu-i nimic mai sfânt pe lume
Ca locu-n care te-ai născut.

Când într-un colţ din inimioară
Ţi-or tresări păreri de rău
Să-ţi aminteşti întâia oară,
Fără tristeţe,sfatul meu.

Iar dacă gândul te va bate
Să te întorci, şi vei găsi
Că-s toate uşile-ncuiate
Şi nimeni nu-i a te primi

Şi dacă clipa ţi-e amară
Ascultă clopotul din sat
Cum bate trist în prag de seară
Prohodul celor ce-au plecat.

Aprinde-n gând o lumânare
Pentru acei ce-au aşteptat
Să-ţi vadă paşii pe cărare,
Să vii acasă împăcat.

Păstrează vie amintirea
Îndureraţilor părinţi
Ce-ţi vor împărtăşi durerea
De-acolo sus, de printre sfinţi.

DE-AŞ ZBURA CA FRUNZA-N VÂNT

De-aş zbura ca frunza-n vânt
Pân’ la maica la mormânt
Două vorbe să-i pot spune
Că mi-s singură pe lume
Singură, fără scăpare,
Puii mi-s în lumea mare!

Măicuţă, m-ai îndemnat
Să grăbesc la măritat,
Să am fată şi fecior
Şi-acum mor de dorul lor
Şi cred că nu mi-o fi bine
Până când oi fi cu tine
Să-am durerea cui o spune!

FIUL MEU CU SUFLET BUN

Fiul meu cu suflet bun,
Cum ai fost eşti şi acum.
Fiule cu suflet mare,
N-ai în lume-asemănare!
Bunătate ca a ta
N-are altu-n viţa mea.
Mândră sunt, o spun mereu,
Pentru că eşti fiul meu,
Dar mi-e jele pentru mine
Că nu-s mereu lângă tine.
Doru-i mult, multă durere,
Şi nu mai găsesc putere
Să ajung până la tine
Să mă bucur că ţi-e bine.
Fiule, dac-ai putea,
Eu, din suflet te-aş ruga
Să mai vii de prin străini
La părinţii tăi bătrâni,
La căsuţa părintească,
Domnul să te ocrotească,
Dorul să-l mai ostoieşti,
Lacrima s-o mai opreşti
Durerea s-o lecuieşti
Iubirea s-o-mpărtăşeşti!

ARD-O FOCU STRĂINĂTATE

Ard-o focu străinătate,
Lasă părinţi fără gloate,
Fără copii şi nepoţi,
Greu le duci doru la toţi!
Şi pe mine m-o lăsat,
Puii s-or înstrăinat.
Mi-or lăsat sufletul gol,
Nu-mi mai calcă prin ocol.

De-o fi să se-ntoarc-odată
O fi uşa încuiată
Nu-i nici mamă, nu-i nici tată
Cheia ruginită-n poartă
Înăuntru dor şi jele
Or afla gloatele mele!

DOINĂ

Tata meu îi om bătrân,
Greu îşi poartă doru-n sân
Dor de copii şi nepoţi,
De-ai bătrâni, că s-au dus toţi.

Cât o fost mai tinerel
Munca s-o legat de el,
Dar acum la bătrâneţe,
La tot natu dă poveţe

Şi se-ntreabă, mai mereu:
De ce bunul Dumnezeu
Nu mi-o pus parte şi mie
Să trăiesc cu bucurie
Zilele câte mai am
Lângă mine cu-al meu neam?
--------------------------
Doina ANDRONIC
Timișoara
1 iulie 2018

Web Analytics