Gheorghe A. STROIA: PE DRUMUL ASPRU-AL CRUCII

PRICEASNA SGHTe-ai coborât din Ceruri
şi Te-ai făcut Cuvânt,
te-ai aşezat de cruce
pentr-un întreg Pământ,
ai tot purtat cu Tine
batjocuri şi ocară,
să poţi să smulgi din spate
a omului povară.

Ai izvorât Lumina
cea Sfântă şi Divină,
sosită dinspre aştri
fără să aibă vină,
ni Te-ai înfipt în suflet
cu rană şi durere,
bând smirna şi oţetul
din trista zi de fiere.

Ai stat supus ca Mielul
trimis către Tăiere,
pe drumul aspru-al Crucii,
cuvinte, palme grele,
Ţi-au fost trimise-n ”dar ”
de cei ce n-au crezut,
de cei fără iertare,
Celui Făr’ de-nceput.

Ai fost încoronat
ca rege-al slavei lor,
şi ai purtat Coroană
de Spini ce tare dor,
Ai fi putut să chemi
armatele de îngeri,
să nu fie nevoie
din suflet să mai sângeri,

Dar Ai tăcut smerit
şi voia I-ai făcut
cu dragostea de Fiu
al Celui de Demult,
Ai tot răspuns cu milă
celor ce Te-au certat,
în gând plecat-Ai Fruntea
şi totul Ai iertat.

Şi ca să fie Lumea
Salvată, Mântuită,
Ai dus până la capăt
osânda pregătită,
nu Ai cârtit un pas,
nici lacrimi n-Ai vărsat,
Ai fost doar Domnul Slavei -
şi Om, şi Împărat.

Doar Ţie, numai Ţie,
acum Îţi mulţumim
şi Te rugăm din suflet
pentru-al Luminii Lin,
adu-ne-O iar din Ceruri,
trimite-O pe Pământ,
să fie pentru noi
Eternul Legământ,

Cuvânt de Mântuire,
ce leagă şi dezleagă,
ce căpătat-A chip
pentru o lume-ntreagă,
şi s-a făcut Lumină
în Sfântă Sărbătoare,
Credinţa fără margini,
care în veci NU moare!

ÎNCOTRO O SĂ MĂ DUC?
(Priceasnă)

Sus, la marginea Golgotei,
Plânge puiul cel de cuc:
- De nu mai eşti Tu, Iisuse,
Încotro o să mă duc?

Plânge teiul cel văratec,
Plânge puiul de lalea,
Fără Tine viață nu e,
Lumea nu mai e a mea.

Apele tot plâng şi ele,
Trist mai susură izvorul,
Cerul s-a făcut de sânge,
Cât de mare Ţi-e Canonul?

Numai omul cel zănatec
Stă mereu nepăsător,
Sufletul meschin nu-l doare,
Nici cuvintele-i nu-l dor.

Pentru cine rabzi, Iisuse,
Pentru mine, un biet cuc,
Fără Tine, Domnul Slavei,
Încotro o să mă duc?

Dar eu simt a Ta lumină
Şi o văd cum se aprinde,
Flacăra-i nemăsurată
Tot Pământul îl cuprinde.

Doamne, flacăra Ta sfântă
Omului trimite-o-n dar,
Simțurile îi deşteaptă,
Suflul umple-i-l de har!

Adu-l în pădurea deasă,
Lângă cuc şi lângă nor,
Să se-ncarce cu iubire,
Să tot simtă al Tău dor!

Dă-i pădurii ramuri multe,
Fă-o verde şi frumoasă,
Iară omului dă-i minte
Să facă din Tine casă!

-----------------------------------
Gheorghe A STROIA
Sfintele Sărbători Pascale, 2017
Adjud – Vrancea

*
Le dorim TUTUROR românilor un sincer şi călduros PAŞTE FERICIT, lângă toţi cei dragi sufletului! Să ne fie tuturor Lumina lui Hristos, Sfârşit păcatului şi un nou Început vieţilor noastre, întru sănătatea trupului, pacea şi liniştea sufletului!

Cu dragoste şi frăţească preţuire,

Maricica şi Gheorghe A. Stroia,
alături de fiii lor George-Nicolae şi Codruţ-Marian