Ne-om scutura

Ne-om scutura ca pomii primăverii,
Ca albe flori cădea-vom la pământ.
Vasul de lut gusta-va ceața serii,
Dar sufletul va fi la Cel Prea Sfânt.

Ne-om odihni sub razele de soare,
Ca grâu-n holde proaspăt secerat.
Va putrezi fărâma trecătoare,
Dar grâul vei păstra, Părinte ‘Nalt.

Noi vom zbura ca păsările toamna,
Și frunze vechi cădea-vor pe cărări.
Trup ostenit uita-vei ce e teama,
Când sufletul pleca-va spre-alte zări.

Și vom dormi ca grâul sub zăpadă.
Ne-om liniști-n imaculatul ei.
Nădejdea noastră-n El n-are să cadă:
Vom învia ca primii ghiocei.

SUFLETUL DIN LILIAC

De ce-ai plecat tu, oare, printre îngeri?
Ce loc vei fi găsit acolo-n cer?
Căci uneori te văd când tristă, fulgeri
Sau ningi din ochi preasfântul lăicer.

Te simt atunci când sufli cu putere
Vântul schimbării peste cei rămași
Și-n lumea cu podoabe austere
Tânjesc să îți aud sfioșii pași.

Iar glasul tău, magică melodie
Îmi cântă-n minte ca-ntr-un gramofon
Și-n ochii mei, ființa ta mlădie
Rămâne-o hologramă-n fotofon.

Inorog la malul mării

Un inorog, la malul mării,
Adânc, în vise cufundat,
Privea nemărginirea zării,
Și orizontu-ndepartat.
El se plimba, călcând agale,
Nisipul fin și auriu,
Pierdut în gândurile sale
Scrutând al malului pustiu.
Trăia a lui însingurare,
De briza mării mângâiat,
Eu, l-am văzut din întâmplare
Și-acest tablou m-a inspirat.
Imaginația mă duce,
Parcă-ntr-o lume de fantasm,
Făcând dintr-o poveste dulce,
Un tort frumos, cu gust de basm.
Și-acest desert vreau să devină,
Savoarea unui vis frumos,
Cu gust de mare-n crema fină
Și briză, într-un blat pufos.
De-aceea voi începe treaba,
Citind rețeta mai atent
Și prima dată, îmbrac tava,
Cu o hârtie pergament.

MUZA MEA

De mă-ntrebi cine mi-e muză, într-o lume-aglomerată,
Blasfemie-i pentru mine! Muză-mi este lumea toată!
Tot ce este, tot ce mișcă, tot ce cântă sau vorbește,
Ce iubesc și ce îmi place... ce e trist, ce mă urăște.

Mă inspir din dimineață, din amiază sau din seară,
Din soare, stele și lună, din toamnă, iarnă și vară.
Din iubiri demult apuse, din iubiRea vieții mele,
Din succese și eșecuri, din urât și din modele.

Din doi îngeri blonzi și magici, din tumultul vieții noastre,
Din părinți, bunici, prieteni, din ape tulburi și-albastre.
Din prezent și din istorii, din legende și din basme
Din natura-ncântătoare, din miresme și miasme.

Muză mi-e sălbăticia, pădurea, câmpia, munții,
Marea cea nemărginită, păcătoșii dar și sfinții.
Vântul, ploaia, ceața, neaua, fulgerul și tunetele,
Anul, luna, săptămâna, zilele... minutele.

Muză îmi sunt chiar și eu mie; mă inspir pe mine însămi,
Căci pe-a mea o știu mai bine, dintre-atât de multe inimi.
Și privind la ce există, inundată mi-e ființa
De ideile-n cascadă care-și curg pe rând... credința.

ASERVIȚILOR MĂRUNȚI

Voi, aserviți mărunți, cu școli înalte
Săltați rapid pe scara socială,
Cu măști care de care mai boeme
Purtate peste chipuri impostoare,
Voi, ce jurați să ocrotiți dreptatea,
Și viața, și familia și statul,
Niște mojici abuzatori în toate,
Ce fac orice, dar numai NU dreptate!
Sunt două pături mari în țara asta,
Lingăi ca voi, și noi, oamenii liberi
Neaserviți pe roșu-albastru-galben,
Și suntem fără voi, insurmontabili lideri!
Cu ochelari de cal „luptați” orbește
Pentru statistici puse de fațadă
Manipulând etern rasa umană,
Cu cifre, teatru ieftin și șaradă!

Iar în culise, se distrug destine,
Și nume demne, vieți, familii, vise,
Pentru stomacul vostru plin de-otravă
Și ale voastre inimi mici și triste.
Noi știm de unde vine cataclismul,
Comanda, ordinul, frustrarea, răul,
Și-n cercul vostru strâmt se-anunță hăul;
Fără de fund și fără de scăpare,
Căci peste tot, în lumea asta mare
Mărunți ca voi, mâncați sunt de-ăl' mai mare.
Pășiți prudent și calculat și rece
Din IMpostura statusului vostru,
Dar nu uitați nicicând, că la encliză,
Inevitabil vine rândul nostru!

BOLOVANI PE ARIPI DE IUBIRE
(În loc de Motto!)

Ce e un calvar pentru tine, pentru altul e minune
Ce pentru tine e un dar, pentru altcineva e un calvar
În fiecare zi poți descoperi ceva nou
Despre tine, despre lume
Cum ar putea unii pretinde că te cunosc
Când tu ești mereu cu altă zi
În desaga care adună noi mărturii
De-am putea ține pasul cu caruselul lumii
Poate-s aripi de fluturi, poate-s bolovani
Noi bucurii, tristeți, amărăciuni,
Toate sunt seva ta, hrana spiritului tău
Duh nou, și rugăciunea ți-e mereu alta
Cu cât ai înțeles mai adânc, cu atât teama-i mai mare
Dumnezeu devine mai profund, milostiv în sufletul tău
De abia ții pasul să te cunoști și să descoperi mântuirea
Cum cred alții că te cunosc
Suntem o bucată de lut, un pumn de tină
În continuă devenire
Lasă-te sculptat de Dumnezeu
Caută de află-ți darurile dăruite de El.

***

APROPOURI

Când am putea să fim senini
Și sinceri, ca pufoșii nouri,
Trimitem mai degrabă spini
Prin diferite... apropouri.

O fi vreo boală să fii sincer,
Să spui curat ce ai de spus.
O fi având cuvântul ulcer,
Drept pentru care-l vrem supus.

Și într-o doară mai scăpăm
Ceva deștept ce au spus alții,
Apoi purcedem să-i grupăm
În text, pe ceilalți: înțepații.

Și ne prefacem afectați
Și vai, ce jale și ce chin!
Căci parcă suntem condamnați
La teatrul ieftin și meschin.

Noi nu ne coborâm, nici vorbă!
În josul scării sociale!
Acolo, prea miroase-a ciorbă
Și lumea-i toată "coate-goale".

TU, EȘTI ȘI ARTĂ ȘI ARTIST!
În clipele fugitive de autocompătimire, mă limitez și mă autodiagnostichez cu tulburare de personalitate multiplă, însă după ce delirul, finalmente se disipează, misterul vital și fidel sufletului meu, devine răsunător, elucidându-se la o magnitudine grandioasă.

PORT ÎN MINE UN UNIVERS, UNIC, INTENS ȘI INCURABIL
Port în mine un întreg Univers, unic, intens și incurabil. E asemeni… atingerii pure a unui înger, miresmei terapeutice a unei flori, sălbaticiei contagioase a unei păduri, păcii vibrante a unui lac, iminenței respirației... Percepi coexistența metafizică a hipioatei sensibile, vrăjitoarei fascinante, artistei sfașiate de infernul realității, a fetiței cu sufletul plin de curcubee, sălbaticei otravită de iubire, a vindecatoarei psihedelice...

Mă opresc aici, mă preocupa revolta cuvintelor care se simt inadecvate descrierii unei asemenea trăiri, nu e doar extenuant ci și imposibil, chiar nerezonabil, să mototolesc și să îngradesc inefabilitatea în niște sensuri banale...

CE V-AȘ FACE
V-aș asculta poveștile, și-aș picura culoare-n ele,în timp ce le așterneți pe hârtie
Aș șterge cu norii, înghesuiți în palmă, toată neliniștea ce vă tulbură pacea...
V-aș ascunde în pădure și v-aș ține acolo...
Pârâuri cu ape limpezi și pure să vă inunde venele...
Să vă crească în suflet...ramuri și frunze.