Noutati

Un copil de 9 luni va auzi pentru prima data, gratie unei campanii derulate exclusiv online

Matei TeodorÎn urma unei campanii umanitare desfășurate exclusiv online, în perioada 1 septembrie – 5 noiembrie a.c., Asociația “Salvează o inimă” a reușit să strângă fondurile necesare, în valoare de 21.000 de Euro, pentru operarea lui Matei Teodor. Băiețul, în vârstă de 9 luni, suferă de hipoacuzie neurosenzorială bilaterală profundă și, grație celor peste 4.600 de persoane care au aderat campaniei online, acesta va fi operat la începutul anului urmator.
Doctorii îi vor introduce un dispozitiv electronic, denumit implant cohlear, care transformă stimulul sonor în impulsuri nervoase și-l va ajuta pe Matei să audă pentru prima data în viață. Potrivit audiologului Anca Modan, operaţia de implantare presupune introducerea unor electrozi direct în receptorul nervos din urechea internă (denumit cohlee) şi ataşarea unui computer miniatural la suprafaţa cutiei craniene, în zona urechii, sub piele. Auzul poate fi recuperat până la un grad destul de ridicat, însă esenţială este învăţarea, desluşirea sunetelor şi vorbirea, care presupun un efort intens, continuu ce poate dura, în funcţie de caz, şi câţiva ani de zile.
“Au fost momente în care mi-am pierdut orice speranță că Matei al meu o să aibă o viață normală. Speranța a venit într-o secundă, când Asociația “Salvează o inimă” a confirmat că va iniția campania online de strângere de fonduri. După puțin timp de la începerea ei, am văzut cum sute de oameni au început să doneze pentru băiețelul meu și am primit zeci de telefoane de încurajare. Parcă am simțit un val de energie care m-a făcut să lupt până la capăt. Acum suntem foarte nerăbdători ca Matei să fie operat și abia așteptăm să ne audă vocile și să zâmbească la auzul lor”, declară Ana Maria Teodor, mama lui Matei.

Citește mai mult:Un copil de 9 luni va auzi pentru prima data, gratie unei campanii derulate exclusiv online

Recital al formației de muzică veche românească Trei Parale la Muzeul Național Cotroceni

thb trei parale489copyDuminică, 22 noiembrie 2015, de la ora 19.00, formația de muzică veche românească Trei Parale va susține un recital, intitulat „Bazar", la Muzeul Național Cotroceni, în cadrul celei de-a zecea ediții a Festivalului de Muzică Veche București. Evenimentul este organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român.

„Bazar" este numele primului proiect al formației de muzică veche românească Trei Parale. Prin acesta ei au încercat să recupereze o parte din muzicile urbane de tradiţie orală ale secolului al XIX-lea din Valahia şi Moldova. Pătrundem, astfel, în lumea hanurilor şi a cârciumilor, a micilor târguri şi a mahalalelor marilor oraşe, în vremuri amestecate, când tabieturile orientale - încă foarte puternice - începeau să pălească în faţa noului val de mode apusene.

Membrii formației au folosit cântări provenite din publicaţii şi manuscrise ale timpului cum ar fi: broşurile publicate de Anton Pann sub numele „Spitalul Amorului" sau „Cântătorul dorului" sau manuscrisul elevului său George Ucenescu. Din repertoriul proiectului fac parte şi alte piese - din publicaţii mai noi sau chiar din culegeri personale; piese care au fost cântate mai cu seamă în această epocă. Aranjamentele formației încearcă de cele mai multe ori să regăsească un stil al timpului. Alteori - dimpotrivă - în ele răzbat libertăţi sau iniţiative personale.

Bilete: eventim.ro

Ajuns la o ediție jubiliară, a zecea, Festivalul de Muzică Veche București are loc în perioada 20 octombrie - 28 noiembrie 2015. Detalii: icr.ro

Sursă foto: treiparale.ro ǁ (C) Iulian Ignat

Tata Moșu ..... la Gaudeamus!

tata mosuSâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 14:00 autorul de benzi desenate MIHAI GRĂJDEANU vă așteaptă la standul Muzeului Municipiului București, de la Târgul Internaţional GAUDEAMUS - Carte de învăţătură 2015, ediţia a XXII-a ..... unde îl va desena pe ,,Tata Moșu"....personajul romanului grafic cu același titlu, o poveste interbelica în benzi desenate!

„Înainte de a citi scenariul romanului grafic «Tata Moşu» îmi imaginam cum ar fi această poveste, îmi imaginam un hoţ de buzunare care încerca să găsească tot felul de metode ingenioase, tot felul de trucuri pentru a fura de la oameni. Dar, citind povestea şi cunoscându-l mai bine, cred că el este un hoţ cu principii. Chiar dacă la început el este un antierou. De obicei, hoţii sunt prinşi de eroii de benzi desenate. Personajul nostru trece însă printr-o călătorie, încearcă să ajungă undeva. El îşi ajută familia chiar dacă prin furt, şi de multe ori este prins şi pedepsit, încearcă să-şi găsească o linişte sufletească, trece printr-o serie de aventuri, prin cele două mari războaie şi la un moment dat, chiar salvează nişte vieţi omeneşti. Cred că dintr-un anti-erou, Tata Moşu devine eroul acestei poveşti!”, este de părere Mihai. I. Grăjdeanu.

La rândul său, autorul textului, Adrian Majuru, care a studiat intens acest ”caz” spune că: „În cazul personajului acestei poveş­ti, m-a surprins faptul că în epocă, în timpul vieții lui – atunci când a fost închis o perioadă mai îndelungată la închisoarea Văcărești – a fost obiectul unor cercetări sociologice și în afară de legiști l-au mai studiat într-o manieră antropologică pe cât se poate de serioasă oameni veniți din zona universitară; faptul că un om simplu a determinat atâta interes prin maniera spectaculoasă pe care a tot acumulat-o în spatele său în a trăi cumva altfel. Atunci am încercat să mă apropii mai mult de acest personaj care a trăit în realitate, în Bucureștiul anilor ’20. A fost activ până la venirea comunismului, după care i se pierde urma și am văzut că există un drum singular care nu se regăsește în faptele și în destinul altor infractori, să spunem așa, de drept comun, că el asta a fost, dar a știut, în mod conștient, pe ce palier se afla, adesea împins de un cadru social care nu l-a ajutat foarte mult atunci când era adolescent sau la prima tinerețe.”

Citește mai mult:Tata Moșu..... la Gaudeamus!

S-a deschis atelierul COMŞA: broderii cu motive nationale!!

c“Pentru că nimic nu se pierde, ci se reinventează, Atelierul Comşa îşi propune să stabilească noi reguli în materie de New Age Branding. Despicând firul tradiţiei în patru, am creat concepte şi linii noi, ce se vor mula perfect pe viziunea şi nevoile conştiinţei feminine moderne.”

Atelierul și colecțiile-capsula s-au inaugurat la data de 19 noiembrie, în Cornetu, Strada Garoafei, nr.4 (fost nr.2).

Atelierul de creație vestimentară și broderie COMŞA propune promovarea motivelor tradiţionale româneşti – atât prin broderie, cât şi prin croielile şi patern-urile etno, care readuc în actualitate şi reinterpretează portul popular românesc.

De menţionat este faptul că Atelier COMŞA este un concept inovator de întreprindere socială dezvoltat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Proiect cofinanţat din Fondul Social European care urmăreşte promovarea talentului şi frumuseţii româneşti, mizând şi pe implicarea comunităţii.

Echipa Comşa

A VII-a ediţie a Zilelor Filmului Irlandez la București

afis film irlandez landscapeÎn zilele de 19 și 20 noiembrie 2015, de la ora 19,00 va avea loc, la Cinema Elvire Popesco (Bd. Dacia, nr. 77, Bucureşti), cea de-a VII ediție a festivalului Zilele Filmului Irlandez. Evenimentul este organizat de Ambasada Irlandei în România cu sprijinul Institutului Irlandez de Film, Culture Ireland şi Arts Council, în parteneriat cu Institutul Cultural Român și Institutul Francez .

Programul cuprinde lungmetrajele Gold, în regia lui Niall Heery (joi, 19 noiembrie) şi Good Vibrations în regia lui Lisa Barros D'Sa şi Glenn Leyburn (vineri, 20 noiembrie), precum şi două scurtmetraje – I Am Here, regia: David Holmes (19 noiembrie) şi Coda, regia: Alan Holly (20 noiembrie).

La deschiderea festivalului vor fi prezenți E.S. Derek Feely, Ambasador al Irlandei, Andrew Harwood, șef adjunct al Ambasadei Irlandei la Bucureşti, Boglárka NAGY, responsabil de proiecte de film şi al cinematografului Elvire Popesco, Christophe Pomez, ataşatul cultural al Ambasadei Franţei şi directorul Institutului Francez la Bucureşti, Liviu Jicman, vicepreședinte ICR, Roxana Călinescu, expert ICR şi Irina Margareta Nistor, critic de film.

Proiecţiile încep la ora 19.00.

Prețul biletelor este de 15 ron (preţ întreg) / 10 ron (studenţi şi pensionari).

Citește mai mult:A VII-a ediţie a Zilelor Filmului Irlandez la București

Radio ProDiaspora, vă invită la teatru: VIS DE FEMEIE (adaptare dupa Orchestra Titanic) - O incursiune comic-dramatica in mintea femeilor!

vis coppers22 Noiembrie ora 19:00 | VIS DE FEMEIE (adaptare dupa "Orchestra Titanic” de Hristo Boytchev) | Regia: Bogdan Gagu | Copper's PUB – str. Hristo Botev, nr 25 | RSVP: 0372.705.933

VIS DE FEMEIE (adaptare dupa Orchestra Titanic) - O incursiune comic-dramatica in mintea femeilor!

O lume imaginară în care personajele se străduiesc să fugă din realitate în iluzie, pentru ca mai apoi să-și dorească să revină în mijlocul realității.

Proiecțiile minții generează personalități multiple al căror scop este fuga de singurătate, izolarea într-un univers liniștit, sărăcăcios, fără responsabilități, unde așteptarea este cheia reușitei. Orchestra de pe Titanic cânta în timp ce vasul se scufunda. Lumea noastră se scufundă şi noi cântăm, facem opere de artă: ce va mai rămâne din ele când se vor izbi de fundul oceanului, de capătul timpului?

Ce se întâmplă cu supravieţuitorii? Se vor simţi la fel de singuri precum Doko?

O fata singura pe un peron de gara, imbracata intr-o haina verde, asteapta... I se mai alatura o fata usuratica, apoi un mecanic, un dirijor si un magician plin de vorbe de duh sugerate de sticluta cu vodka, imprumutata. In total, cinci fete asteapta un tren si se bat pentru putere intr-o gara mica unde nici trenul nu opreste.

VIS DE FEMEIE - un spectacol despre magie si vis, descoperirea de sine si asteptare.

"Spectacolul ne prezinta o lume a hazardului, lupta cu demonii, cu visele, cu sperantele. E despre lupta mea cu rabdarea si timpul, e despre descoperirea ca forta e in fiecare dintre noi si doar noi suntem singurii care putem sa ne depasim si sa ne tratam frustrarile, demonii si negativismul. Spectacolul de duminica e o bucurie a sufletului, a visului si a realizarilor." (Bogdan Gagu, regizor)

Un spectacol produs de INDART in cadrul #alegetipovestea #G1

REGIA: Bogdan GAGU

Distribuția: Cristina Petre, Cristina Diaconescu, Andreea Munteanu, Mădălina Iagăr, Silvia Gagu

Costume/Decor: Antoaneta Tică | Ilustrație Muzicală: Dan Simion.

Sustinere Artisti: 25 lei
RSVP: 0372.705.933

POZE DE PREMIERA: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.643689582334170.1073741832.132245943478539&type=3

CRONICI: http://presainblugi.com/orchestra-titanic-o-piesa-de-teatru-ca-o-bucla-a-lui-moebius-psihedelica/
http://www.pauldutu.eu/orchestra-titanic

PENTRU INFORMAȚII DE PRESĂ SUPLIMENTARE

Bogdan Gagu - regizor, Manager INDART

0724.304.593

www.indart.ro

Pepe a lansat un nou single, "Ia-ma iar", piesa de pus pe repeat in toate playlisturile acestui sfarsit de an

Pepe Ia ma iar Cine a fost la un concert de-al sau stie perfect despre ce este vorba. Atmosfera fierbinte fiindca ritmurile latino impun aceasta, multa distractie deoarece avem de-a face cu un showman din toate punctele de vedere si mai ales multa pasiune ca doar este vorba de Pepe. “Ia-ma iar”, noul single lansat astazi se incadreaza perfect in tabloul descris mai sus. Piesa are toate ingredientele necesare pentru a ajunge pe repeat in toate playlist-urile petrecerilor si evenimentelor acestui sfarsit de an, iar titlul noului track impune acest lucru.
Feedbackul excelent pe care “Ia-ma iar” il are a fost intuit perfect de catre Pepe care a simtit dorinta de distractie si petrecere a fanilor, a prietenilor, a tuturor oamenilor din jur. Cu siguranta, de aceea a si ales sa fie cumva atipic in alegerea single-lului si sa lanseze “in prag de iarna”, o “piesa de vara”.
“Am tot auzit in ultimul timp cum ca “sunt de luat”. J Si atunci am zis sa vin cu o oferta serioasa in intimpinarea cererii. Si macar “de amorul artei”, acele persoane care m-au avut o data sa ma ia iar ca sa inteleg si eu ce si cum. Bineinteles ca in versuri nu avem cum sa devin explicit pentru ca si cei mici au acces la radio insa recunosc … pe refren mi-am facut de cap … iar. Cam despre aceasta este vorba in noua piesa … un fel de “primiti cu colindul” in versiunea de pasiune latino a lucrurilor. J Si sa fie bine inteles … este vorba de “luat” la concerte, evenimente, etc etc … Restul sunt niste rautati si dezavuez tot acest comportament neconform. J“ a declarat Pepe referindu-se la ceaq mai nou piesa lansata.
Noul single, “Ia-ma iar”, este produs de catre studioul Rolla 7 Production. Este cea de-a doua colaborare a lui Pepe cu aceasta echipa ce in vara au lucrat impreuna si “Dominicana”, featuringul cu Tamy. Compozitia este semnata Serbu Alexandru si Truta Alexandru-Marian in timp ce versurile sunt scrise de Emanuela Oancea. Partea de publishing apartine Pepe Latin Music, labelul propriu al artistului.
Link YouTube Single “Ia-ma iar - Pepe”: https://youtu.be/Ojz4YBjA6rc

Citește mai mult:Pepe a lansat un nou single, "Ia-ma iar", piesa de pus pe repeat in toate playlisturile acestui...

Lansare de carte inedita la Targul International

Norr copertaViața de “suedeză” a Cameliei Iulianei Radu, povestită în versuri, în cartea “Norr”

Vineri, 20 noiembrie 2015, începând cu ora 14, una dintre cele mai în vogă poete la ora actuală, Camelia Iuliana Radu, lansează volumul de versuri contemporane “Norr”, la Târgului Internațional de carte Gaudeamus, care va avea loc în Pavilionul Central Romexpo din București. Despre cartea apărută la Editura ”TracusArte”, ”Norr”, prozatorul și criticul literar Ioan Groșan spune in Prefață: ”Cu acest volum, Camelia Iuliana Radu se aşează acolo unde îi era locul: pe primul raft al poeziei contemporane româneşti”.
Volumul a luat naștere în urma întâlnirii autoarei cu spațiul cultural scandinav, a aventurii spirituale și culturale pe care poeta a avut-o în Stockholm și a fost pregătit timp de 2 ani până să ia drumul tiparului. În cele trei capitole ale cărții “Norr”, Camelia Iuliana Radu redă emoțiile pe care le simte un român departe de casă și cum, ușor-ușor, spiritul înghețat al Nordului își face loc în inima ardentă a unei sudiste pur-sânge.
În ținutul scandinav, poeta trăiește experiențe contradictorii, în care obiceiurile de o viață se confruntă cu o lume diferită: a fost “bad girl” în Stockholm, la interpelări răspunde în limba română din rațiuni sentimentale și află de ce e bine să dormi cu patul orientat spre Nord. În același timp, poeta exprimă și emoțiile pe care le-a simțit atunci când a trebuit să se despartă de fiul ei, reîntâlnirea cu bărbatul iubit, plecat pentru o vreme în Orientul Mijlociu și, în final, momentele reîntoarcerii în România, încărcate de entuziasm și ușoară nostalgie.
Coperta volumului este un colaj realizat de autoare, în care este integrat biletul de avion ”vinovat” de această călătorie spre Nordul Europei. De altfel, la cererea prietenilor săi de pe Facebook, autoarea va aduce la lansare și caietul original cu schițe și poezii scrise în Stockholm. Cartea va fi prezentată de cunoscutul prozator Cosmin Perța, directorul Editurii TracusArte.
-----------------------------------------------

Citește mai mult: Lansare de carte inedita la Targul International

Psiholog: “Psihologul și preotul trebuie să fie aliați, nu concurenți”

Iuliana FulasPsihoterapeutul Iuliana Fűlaș consideră că preoții și psihologii trebuie să aibă o relație puternică, de conlucrare, deoarece aceste două domenii nu sunt antagonice, ci complementare; sunt multe cazuri în care un domeniu vine în slujba celuilalt, și-l completează, iar atât psihologii, cât și preoții, au nevoie unii de ceilalti pentru a atinge un țel comun: vindecarea sufletului omului.
“Vindecarea sufletului începe în Biserică (Casa lui Dumnezeu), prin Taina Spovedaniei, care este un factor important în creșterea frecvenţelor de vibraţie și de curățire interioară. Vindecarea sufletului și a minții trebuie continuată de psihoterapeut, pentru că el stie mai bine cum funcționează mintea umană și poate trata tulburările psihice care rezidă din suferință, cum ar fi depresia, anxietatea, atacurile de panică, fobii etc. Cancerul, bolile de inima, astmul, imunitatea scazută, toate au o componentă psihică, iar acestea reprezintă un dezechilibru în creier. Ne imbolnăvim pentru că gândim și trăim disfuncțional. Trebuie să căutăm cauza bolilor, iar aceasta se află în gândurile noastre negative, în neiertări, în ură, furie, invidie, gelozie, agresivitate etc. Unele dintre aceste stări negative sunt patimile de care ne vorbesc preoții și pe care trebuie să le spovedim. Când iți asumi responsabilitatea, te ierți, îi ierți pe cei care ți-au greșit, începi să te dezvolți, începe integrarea și te vindeci”, susține psihologul Iuliana Fűlaș.
Totodată, afirmă psihoterapeutul, unele persoane ajung destul de târziu la preot pentru spovedanie, cand suferința lui psihică s-a transformat într-o boala somatică (bolile care apar pe sistem nervos), atunci este bine ca preotul să-i explice enoriașului că starea sa de suferință psihică s-a transformat într-o suferință fizică si este bine să consulte un psihoterapeut.

Citește mai mult:Psiholog: “Psihologul și preotul trebuie să fie aliați, nu concurenți”

Web Analytics