Mihai BATOG-BUJENIŢĂ: CUVINTE DIN SUFLET ÎN ZBOR PESTE MĂRI

MARCOVICI Bianca EDLH cop wbIrezistibilă invitaţia pe care Bianca Marcovici ţi-o adresează, aceea de a sta de vorbă, cu un expreso în faţă, pe o ipotetică&imaginară terasă din Haifa. Irezistibilă din două puncte de vedere. Poeta şi prozatoarea care te-a invitat este un personaj fermecător, inteligent, cult şi plin de spirit, un analist fin şi profund al realităţilor înconjurătoare, dar şi un om care a avut şansa de a vedea mai mult din această lume în toată complexitatea ei, de cele mai multe ori copleşitoare şi chiar neliniştitoare. În al doilea rând, te afli în Haifa, oraşul cu o istorie cât să umple mai multe rafturi de bibliotecă, la poalele muntelui devenit un simbol al libertăţii pentru mulţi dintre cei care au ajuns în Israel în ultimele şase decenii. Iar despre frumuseţea acestui oraş în care trăieşte şi activează o importantă comunitate intelectuală de creatori şi cunoscători ai limbii române nici nu mai trebuie să vorbim. O fac, mult mai bine, în numele nostru, al tuturor, faptele.

Dar despre ce am putea conversa într-un asemenea mirific context? Cel mai bine, aşa cum ne propune şi Bianca Marcovici în acest volum intitulat: „Espresso dublu la Haifa”, despre lumea în care trăim, cea care, aparent, nu are nici un fel de ascunzişuri sau taine, dar privită prin ochii poetei se dovedeşte a fi plină de mistere sau lucruri ce ar trebui lămurite. O face încă din prima poezie: Patria, un concept de adâncă spiritualitate şi care, consideră ea, trebuie scos din vorbăria fără rost în care a fost folosit până la epuizare de politicieni, cei care l-au şi golit de sens, folosindu-l doar ca mijloc de influenţare, conform intereselor, a emoţionalului public. „Patria e limba în care/ visezi şi scrii, e cernoziomul/ adăugat în doze mici,/ compartimentarea inimii…// Patria e orizontul pe care l-ai lăsat în urmă, mai ieri,/ iar acum e casa în care trăieşti imprevizibilul,/ iubeşti!// Patria e poezia,/lumina ochilor copiilor noştri, în veci!” Atât de cald şi de omenesc! Dar şi atât de greu de înţeles după secole de minciuni sforăitoare!

Citește mai mult:Mihai BATOG-BUJENIŢĂ:  CUVINTE DIN SUFLET ÎN ZBOR PESTE MĂRI

George ANCA - MARIANA GURZA: APROPIERI – PELERINAJ PRIN IDEE, GÂND ŞI SUFLET (DOSAR-CREDINŢĂ)

GURZA M PPIGSS cop1Mariana Gurza, aşa cum se retrografiază în noul volum, „Apropieri”* – ce-au scris prieteni despre ea, ce-a scris ea despre ei -, îşi denunţă pietatea bucovineană pe foi ca de acatist. Să fi bravând poeta creştină? Dar au bravat Vasile Plăvan sau Aspazia Oţel Popescu prin pisaniile lor însângerate? Astfel de scrieri nu ţintesc neapărat literatura, cât spiritualitatea ancestrală. Se tinde ideal spre logodirea rugăciunii cu poetica.

Evaluările critice ale lui Adrian Dinu Rachieru sau Artur Silvestri îi statuează parcursul de la întâmpinare la recunoaştere literară, în afara modelor. Versalitatea pelerinar-creştin-dedicativă a poetei magnetizează judecăţi afine din ţară şi diaspora românească: „poeta cu suflet de înger” (Valentina Teclici) – „o recreare a unui stil neconvenţional” (Ben Todică) – „minus durere” (Vasilica Grigoraş) – „model de limbă românească” (Cecilia Bănică Pal) – „pete de inocenţă” (Alexandru Moranu) – „un univers antinomic” (Eleonora Schipor) – „o reţetă salvatoare” (Vetuţa Anghel).

Citește mai mult:George ANCA -  MARIANA GURZA: APROPIERI – PELERINAJ PRIN IDEE, GÂND ŞI SUFLET  (DOSAR-CREDINŢĂ)

Cezarina ADAMESCU: TRISTEŢEA DIN FLOAREA VIEŢII ADEVĂRATE

DUMNEZEU SI UMBRA GM cop1

Mariana Gurza

„Dumnezeu şi umbra”
Traducere în limba engleză: George Anca
Editura Singur, Târgovişte, 2016
 
Poeme dintr-un plâns înnăbuşit. Din tristeţea ascunsă în floarea vieţii. Ca şi din „tainica licoare a dorului nesfârşit” – turnată în cupele de cristal. (Lacrimi tăcute). Lacrimi din acelaşi cristal, pe acelaşi obraz.
 
Căutând umbra lui Dumnezeu în propria ta umbră. Nu se zăreşte decât flacăra palidă a lumânării pascale, adunată în duminicile de peste an, la fiecare utrenie şi vecernie. Priceasna devine balsam. O lumină în care s-au pitit o mulţime de eu veniţi de pretutindeni, ca-n Mănuşa fermecată, o poveste populară ucraineană în care îşi află culcuş, într-o pace netulburată şi deplină armonie, şapte  vieţuitoare din specii diverse. Eu, eu, eu şi eu şi eu şi eu şi eu...Toate ipostazele omului. Jumătate lumină, jumătate umbră. Până toţi aceşti eu se prefac în tu. Cu ochi trişti de prea multă dragoste, căutându-te. (Lacrimi tăcute).
 
Nu trebuie să fii poet sau filozof ca să te înfiori de trecerea timpului. Orice om percepe în felul lui această ireversibilă scurgere. Mariana Gurza şi-a făcut provizii de stele căzute, stingerea lor este percepută „ca o scurgere/ de clepsidră” (Căderea stelelor).
Un halou de tristeţe învăluie ochii trişti în care se reflectă sufletul poetei. Prin versuri scurte, cu intensitate de blitz, poeta punctează stările. Sunt viziuni? Sunt sentinţe? Uneori e de ajuns un singur cuvânt ca să creeze o lume. Celelalte sunt de prisos. Rămâne haloul de tăcere. Rămâne muşuroiul de nisip scurs în formă de piramidă.

Citește mai mult:Cezarina ADAMESCU:  TRISTEŢEA DIN FLOAREA VIEŢII ADEVĂRATE

Vasilica GRIGORAŞ: ANNA NORA ROTARU-PAPADIMITRIOU ÎN PEREGRINARE SUFLETEASCĂ

ANRP APOSTOL FARA NUME cop1La începutul anului 2017, Nora Rotaru îşi completează lista apariţiilor editoriale cu încă două volume: „Apostol fără nume” şi „La graniţa-ntre vise”, publicate la Editura Singur, Târgovişte. Ca şi la rugăciune, scriind poezie coborâm şi căutăm în noi pe Dumnezeu şi pe noi înşine. Şi, cum Dumnezeu nu poate fi descoperit cu mintea, tot la fel şi poezia, nu poate fi scrisă şi înţeleasă doar cu mintea. Pe lângă gânduri, idei şi imagini este nevoie de simţire, de trăire, de suflet deschis. Cine scrie poezie se simte fericit, mângâiat de Dumnezeu, îşi simte întreaga fiinţă luminată de har şi simte nevoia să dăruiască din această binecuvântare semenilor, prin cuvinte: „Ce-mi ceri, tu, Doamne, sufletul am să-l predau,/ Cuvioasă, c-aicea pe Pământ am învăţat destule.../ Din viaţa ce mi-ai dăruit, am luat şi pot să dau/ Şi la-alţii, că braţele-mi sunt pline şi sătule!”

Volumul Apostol fără nume reprezintă căutarea de sine a Norei Rotaru. Este un ritual, care se desfăşoară dincolo de minte şi are ca scop găsirea liniştii, împăcarea cu sine şi cu lumea. În concepţia autoarei, a scrie poezie este un proces de eliberare de angoase, de bănuieli, de frici, de neînţelegeri, o posibilitate de curăţire şi de purificare, însă, în acelaşi timp şi o modalitate de a construi pârghii către libertate şi împlinire. Poetul este o pasăre care nu uită că are aripi, care nu-şi uită trilurile şi ceea ce este şi mai important, pasărea crede în menirea ei. Într-o joacă de copil ghiduş, Nora îşi strigă Dorul călător (p. 122) „Şi-aşa-nvârtindu-mă, liber sângele-mi pulseze,/ Pe-aceeaşi rezonanţă, totuna cu pământul!/ Coardă să-mi fac din trup, prin oscilaţii să vibreze,/ Din dimineţi-necate-n rouă, până-n adânci amieze,/ Să-mi fure şi-apoi să-mi dea, minţile şi cântul”!

Citește mai mult:Vasilica GRIGORAŞ:  ANNA NORA ROTARU-PAPADIMITRIOU ÎN PEREGRINARE SUFLETEASCĂ

Iulian CHIVU: DESPRE IMANENŢA ATRIBUTULUI

NEAGA Flori NCOF cop1Note de lectură la cartea de versuri a Domniţei Flori Neaga „Toamna ca o fregată”

Într-o prefaţă la volumul de poeme intitulat Floarea de Lotus (Ed. Rotipo, Iaşi, 2016), semnat de Domniţa Neaga, profesorul madrilen Diego Vadillo Lopez ‒ politolog, prozator şi critic ‒ reţinea, din perspectiva textelor traduse în limba lui Federico Garcia Lorca, înclinaţia autoarei spre un peisaj uşor de parcurs în aparenţă, alteori complet dificil, datorită terenului discursiv, anevoios şi datorită exuberantei compoziţii metaforice a textului, de unde se vede încă o dată cât preţuieşte un bun traducător, pentru că între limba spaniolă, în care sunt asimilaţi confortabil mulţi poeţi români, şi limba în care ei au gândit şi au simţit nu sunt mai deloc incompatibilităţi de semnificare, ci uşoare dificultăţi de traducere.

În acord cu Vadillo Lopez, recenta antologie Toamna ca o fregată (Ed. Neuma, Cluj-Napoca, 2017), citită fără intermediar şi prefaţată de Horia Gârbea, permite o observaţie în aceeaşi idee, dar ceva mai nuanţată: Poezia aceasta cultivă peisajul în sine, purtător de sens pentru un privitor care este evident eul liric, subiectiv, dar înclinat spre percepţia realistă.

Într-adevăr, în aceeaşi ordine de idei şi din aceeaşi perspectivă, Domniţa Flori Neaga, consecventă rostirii în formule clasice, pune în tipare îndelung performate nu teme ale reflexivităţii existenţialiste, ci le traduce în paradigma fiind-ului său excelând în rezonanţele iubirii, despre care ne înşelăm de fiecare data, când credem că nu ar mai fi nimic nou sub soare.

Citește mai mult:Iulian CHIVU:  DESPRE IMANENŢA ATRIBUTULUI

Galina MARTEA CARMEN – ANTOLOGIE LIRICĂ (VOL. VII) – EDITURA ANAMAROL 2017

Galina MARTEARecent la Editura Anamarol din Bucureşti a fost lansată Antologia lirică „CARMEN”, volumul VII, editor şi coordonator Rodica Elena Lupu (director al editurii Anamarol). Sub aspectul unei realizări reuşite, antologia Carmen este o lucrare literară care uneşte în sine conceptul valorii şi cu cel al necesităţii umane, în rezultat, formând centrul de legătură dintre valoarea estetică a creaţiei şi a fenomenelor ce tind doar către desăvârşire. Pentru a uni asemenea valori şi a le face să fie viabile în spaţiul cultural al unui popor este nevoie de o muncă intelectuală enormă la baza căreia trebuie să se regăsească sentimentul autentic uman, acesta, la rândul lui, exprimând facultatea de a respecta, de a cunoaşte, de a simţi şi de a aprecia tot ceea ce este pătruns de fenomenul spiritualităţii. Astfel, fenomenul spiritualităţii/spiritul, fiind totalitatea facultăţilor intelectuale, poate fi regăsit doar în fiinţa umană care este mereu preocupată de idealuri nobile. În această ipostază, fiinţa umană care întruneşte în mod distinct intelectul şi sufletul demn de sine, poate fi considerată doamna Rodica Elena Lupu (Doctor Honoris Causa, acad., scriitor, poet, prozator, editor, jurnalist cultural), omul care tinde mereu spre realizarea celor mai generoase obiective. Regăsindu-se în spaţiul frumoaselor palmaresuri, Rodica Elena Lupu de această dată vine cu idei demne de apreciere şi anume: editarea de antologii literare în cadrul cărora sunt prezenţi unii dintre cei mai buni scriitori/poeţi ai neamului românesc. Ajungând la a şaptea ediţie a antologiei „Carmen”, creaţie literară în versuri, cât şi alte antologii literare, Domnia Sa încearcă să pună accente clare pe calitate şi talent, respectiv, fiind selectate şi incluse cele mai bune creaţii poetice, acestea constituind valoarea culturii româneşti şi valoarea prin care se manifestă omul de creaţie. Printre aceste creaţii literare de valoare se regăsesc poeţi români cu renume din întreaga lume şi anume: Dan Bodea, Cristian Petru Bălan, Ion Dodu Bălan, Ion Brad, Vasile Căpăţână, Radu Cârneci, George Corbu, Ingrid Cosma, Nicolae Dragoş, Adrian Erbiceanu, Nicolae Dan Fruntelată, Florin Iordache, Lugia Gabriela Janik, Mihail Janto, Toni Klein, Rodica Elena Lupu, Florentin Adrian Maftei, Galina Martea, Rodica Măduţa, Vasile Mircescu, Constantin Mironescu, Elena Munteanu (Ingada), Carmen Melania Munteanu, Mariana Popa, Paula Romanescu, Marin Sorescu, Alina Maria Stârcea, Luminiţa Suse, Isabella Andreea Tatoi, Dona Tudor.

Citește mai mult:Galina MARTEA  CARMEN – ANTOLOGIE LIRICĂ (VOL. VII) – EDITURA ANAMAROL 2017

Mihai BATOG-BUJENIŢĂ: CALEA CUVÂNTULUI SPRE ÎNŢELEPCIUNE

MIHALACHE Alexandra IESA cop1Se spune despre cei ce trăiesc sub cerurile nordului că, atunci când privesc spre feericele jocuri de lumini ale aurorei, se bucură şi sunt convinşi că zeii le vorbesc. Poate printre ei sunt şi unii care chiar înţeleg graiurile zeilor iar asta ar fi şi explicaţia pentru acele cunoştinţe la care nu am ajuns prin ştiinţa experimentală, ci numai prin iluminare, pe căile ştiinţelor revelate.

Acestea erau gândurile care m-au înconjurat după a treia lectură a volumului: Între expresie şi adevăr, un volum de cugetări şi definiţii aforistice, scris în anul de graţie 2015 de Alexandra Mihalache. Dar de ce a fost nevoie de trei lecturi? Aici ar fi câte ceva de povestit. Deşi nu am scris niciodată aforisme sunt un cititor exersat în domeniu nu numai pentru faptul că am citit zeci de volume de acest gen, dar şi pentru că în asociaţia literară din care fac parte am privilegiul de a fi coleg şi chiar bun prieten cu Dr. Dorel Schor, considerat pe bună dreptate cel mai performant creator de aforisme pe plan mondial. Cine nu mă crede poate verifica afirmaţia în aproape orice publicaţie de limba română de pe oricare dintre meridianele sau paralele acestei planete. Oricum, faptul că sunt în contact direct cu fenomenul, mă face să fiu foarte prudent cu acest gen de creaţie. Un gen aparent facil dar în realitate extrem de dificil deoarece autorul trebuie să condenseze într-o singură frază, bine gândită şi scrisă, o întreagă poveste de viaţă, ba, mai mult trebuie să încheie cu un învăţământ, o poantă când vorbim de aforismul ironic, sau cu o concluzie memorabilă, cu impact educativ, moral ori didactic. Greu, foarte greu, însă pentru că, aşa cum am spus, eşti sedus de o anumită aparenţă, o mulţime de condeieri îşi încearcă norocul. Iar cum norocul în creaţie, vorbind la modul general, nu este o condiţie definitorie, rezultatele sunt de cele mai multe ori absolut dezamăgitoare. Mai ales pentru doamnele care păşesc pe această cale reuşind să pună pe hârtie şi, din păcate, de multe ori şi sub ochii cititorilor tot felul de platitudini siropoase, pseudo-intelectuale, de o banalitate exasperantă, dar foarte preţioase şi pline de false dureri despre soarta crudă a omenirii. În fine, nu insist fiindcă mulţi dintre noi au avut deja neşansa de a citi aşa ceva.

Citește mai mult:Mihai BATOG-BUJENIŢĂ:  CALEA CUVÂNTULUI SPRE ÎNŢELEPCIUNE

Maria MUÑOZ: ELOGIU ADUS POEZIEI ŞI CULTURII UNIVERSALE

TECLICI Valentina POETICAL BRIDGES cop1 lansareVineri, 17 martie a avut loc la biblioteca din Napier lansarea cărţii „Poetical Bridges” – Poduri lirice”, tradusă şi editată de Valentina Teclici. Această carte a fost publicată la editura „Scripta manent” din Napier şi tipărită de PIM, în Iaşi, România, 2016.

Lansarea de carte a fost deschisă de Marie Dunningham cu o rugăciune (karakia) în Te Reo, apoi au fost intonate imnurile României şi Noii Zeelande (NZ). Lansarea cărţii bilingve, care include 12 poeţi din NZ şi 12 poeţi născuţi în România, a fost un prilej de cinstire a poeziei, literaturii, poeţilor şi iubitorilor de poezie. De asemenea a fost şi un eveniment cultural internaţional.

Nicoleta Paxie, bibliotecar coordonator al bibliotecii din Napier, a prezentat-o pe Valentina Teclici, care a facilitat acţiunea împreună cu Robert Anderson, invitând poeţii să citească din creaţia lor. Au fost prezenţi Ken Sandö, ilustratorul copertei, poeţii Dorothy Wharehoka, Marie Dunningham, Carole A. Stewart, Bill Sutton, Penepope Foster, Mandy Pentecost, Marty Smith, Nik Henriksen din Hawke’s Bay şi Mere Taito din Hamilton. Fiecare poet, a adus un plus de culoare şi interes poeziilor citite, împărtăşind situaţiile sau ideile care le-au inspirit poeziile.

Spiritul poeţilor români a fost de asemenea prezent. Poeţii din NZ au răspuns cu multă bucurie ideii de a citi din poeziile confraţilor români. Astfel, Bill Sutton a citit poezia lui Tudor Opriş „De când gonirăm…”, Carole A. Stewart a citit poezia Anei Anton, „Dans”. Mandy Pentecost a citit poezia Marianei Gurza, „Mănăstire”. În prezentarea sa, Mandy a vorbit liber despre legenda Meşterului Manole, cercetată de ea pe Internet, demonstrând o profundă înţelegere a mesajului legendei. Robert Anderson a citit poezia „Umblu prin lume”, scrisă de Monica Săvulescu Voudouri care locuieşte în Grecia de mai mulţi ani. Valentina a citit reflecţiile făcute cărţii de către Ana Urma, Violeta Ionescu şi Vasilica Grigoraş şi, de asemenea, le-a prezentat pe scurt aspecte biografice şi activitatea literară.

Citește mai mult:Maria MUÑOZ:  ELOGIU ADUS POEZIEI ŞI CULTURII UNIVERSALE 

Ioan ŢICALO: POVARA IUBIRII?

NEAGA FD FREGATA cop1„Povara iubirii e-o cruce
Din cel mai serafic granit…”

Domniţa Neaga din Roşiorii de Vede a crezut de cuviinţă să iasă în lumea literară, în 2017, cu o antologie de poeme din cele patru volume publicate: Noaptea ploilor acide (2000), Călător spre Crucea Sudului (2002), Muntele din vis (2013) şi Floarea de lotus (2016). E un bilanţ semnificativ pentru o autoare care poartă în sânge adagiul festina lente şi pentru care metafora a devenit un mod de existenţă. Apoi, este evident faptul că poeta abordează cu aceeaşi dezinvoltură atât versul clasic, cât şi pe cel al prozodiei bulversate, şi nu de puţine ori bulversante, fără să fie cazul autoarei care îşi poartă cu farmecu-i specific povara iubirii. De data aceasta, am avut surpriza unui adăugat supranume, coperta, cu o superbă imagine, fiind străjuită de Domniţa Flori Neaga. Sună bine. Şi nu numai atât. În felul acesta se „produce” o fericită interferenţă cu labirintul poetic al volumului Toamna, ca o fregată.

Semnul întrebării din titlul acestui material nu e fără rost. Iubirea-i într-adevăr o cruce şi doar de pe altarul ei orice muritor se poate înălţa, iar înălţarea presupune o evidentă şi necesară lepădare de sine, de egoismul cotidian paralizant, iar fenomenul merge până acolo când două fiinţe îşi conjugă identităţile, rezultanta fiind un singur trup, căci, nu-i aşa?, trăirea iubirii la intensitate maximă se înscrie pe calea atingerii androginiei. Şi atunci, paradoxal, povara se subţiază, se rarefiază şi devine uşoară, echivalentă cu ieşirea din labirint, poezia cuvântului intrând în zona tăcerii, unde nu rămâne decât candoarea sentimentului atotbiruitor.

Citește mai mult:Ioan ŢICALO:  POVARA IUBIRII?

Web Analytics