Florica BUD - LUNEA ARTELOR: LANSAREA ANTOLOGIEI „STINA E DASHURISE”

STINA E DASHURISE cop wbLansarea antologiei poetice a Cenaclului Scriitorilor din Maramureş în limba albaneză

Lunea Artelor din data de 18 mai le propune iubitorilor de literatură o lansare de carte. Este vorba despre o antologie poetică a Cenaclului Scriitorilor din Maramureş, în traducerea lui Baki Ymeri, apărută la Editura Amanda Edit Verlag. Cartea se intitulează „Stina e Dashurise” şi cuprinde creaţii ale poeţilor: Florica Bud, Ioan Romeo Roşiianu, Elena Cărăuşan, Alexa Gavril Bâle, Flavia Cosma, Rodica Dragomir, Luis Raul Calvo, Luisa Neruţ, Gelu Dragoş, Teresia Bolchiş Tătaru, Olimpia Danci, Ioana Ileana Şteţco, Marian Hotca, Rodica Brad Păuna, Silvia Bya Urlih. Volumul al doilea al antologiei este aşteptat în curând.

Lunea Artelor este un eveniment săptămânal, organizat de Teatrul Municipal Baia Mare, care îşi propune să adune iubitori ai diferitelor arte în jurul teatrului, acesta fiind o artă sincretică. Astfel, la fiecare început de săptămână, Lunea Artelor înseamnă expoziţii de fotografie sau artă plastică, lansări de carte, recitaluri muzicale, spectacole de dans, spectacole de teatru-lectură sau alte evenimente culturale şi educative.

Lansarea antologiei „Stina e Dashurise” va avea loc în foaierul Teatrului Municipal Baia Mare luni, 18 mai, de la ora 19. Intrarea va fi liberă.
-----------------------------------
Florica BUD
Membru al USR
Baia Mare
10 mai 2015

Alexandra MIHALACHE: TRAIAN VASILCĂU, CĂLĂTORUL NEMĂRGINIRII

TRAIANUS wbRugăciunea este cea mai pură formă de recunoştinţă către divinitate, iar Traian Vasilcău îşi îndeplineşte misiunea revărsând în sufletele noastre lumina templului ceresc prin versuri care freamătă în eternitate. Singura ştiinţă al cărei Adevăr e desăvârşit este credinţa. Aceasta este ştiinţa lui Dumnezeu în al cărei studiu profund poetul se dăruieşte cu ardoare, lăsându-şi emoţiile să capete strălucire celestă prin rugăciune.

Nu e râu mai senin decât acela care izvorăşte dintr-un suflet ce-i cântă divinităţii. Nu e lacrimă mai curată decât cea care pleacă spre absolut, doinind iubire pentru Creator. Şi nu e un suflet mai înălţător decât acela care trăieşte pentru şi din mângâierea divină.

Traian Vasilcău îşi şlefuieşte versul cu profunzime şi forţă interioară nebănuită, sculptând nemurirea în imagini care glăsuiesc cu sensibilitate. În versul său cerne pulbere de dor şi gratitudine, ridicând iubirea pe cele mai nobile culmi. Binecuvântat cu har şi fineţe lăuntrică, poetul este conştient că divinitatea l-a înzestrat pentru a fi mesagerul nostru prin tăria cuvântului. Iar cuvântul pentru poet este expresia supremă a credinţei, căci prin el sădeşte speranţa nesfârşită şi scapără scântei ale veşniciei. Tot prin cuvânt poetul îşi croieşte un destin aparte care îi conferă unicitate. Căci mai presus de toate, îl defineşte puterea cuvântului.

Îmbrăcat în straiele smereniei şi devotamentului, poetul cutreieră potecile luminate de Cuvântul Domnului, relevând frumuseţile care-i cuceresc privirea şi inima. În calea sa licăreşte iubirea şi nădejdea, din care se hrăneşte însetat de absolut. Se înalţă spre bolta iubirii , iar acolo se cufundă în limpezimea celui mai distins sentiment. Adăpost îi sunt stelele pe genele cărora îşi aşterne visele şi dorintele şi prin care sclipeşte în acorduri tremurătoare, cununat cu eternul.

Citește mai mult:Alexandra MIHALACHE:  TRAIAN VASILCĂU,  CĂLĂTORUL NEMĂRGINIRII

Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG: CRONICĂ DE CARTE – WILLIAM BLACKER „DRUMUL FERMECĂTOR”

BLACKER W ALONG THE ENCHANTED WAY wbWilliam Blacker - Along the Enchanted Way – A story of Love and Life in Romania

„Nu-mi amintesc când am citit ultima oară o carte aşa splendid scrisă; multe pasaje m-au mişcat până la lacrimi...Sper din tot sufletul că presa noastră, cea obsedată de celebrităţi, va face o excepţie de la meniul ei obişnuit, atrăgând atenţia cititorilor asupra unei opere de literatură adevărată”, spune un comentator al reputatului „The Thegraph” din Londra cu referire la o carte scrisă despre – ei bine poate nu vă vine să credeţi - despre România!

Ziaristul cu pricina nu e singurul încântat. „Captivant”, „aproape de sufletul meu”, „farmec e cuvântul cel mai potrivit”, „umor, poezie şi pasiune”, „bine scris, cuceritor, extrem de original”, sunt calificativele venite din partea altor critici britanici.

Cum să rezişti, român fiind şi cunoscând limba engleză, tentaţiei de a o citi? Căt de rar avem ocazia de a ne vedea prin ochii altora! Şi cât de des ne sunt servite păreri preconcepute sau, mai rău, opinii bine frizate, ca să nu ne simţim cumva lezaţi!

Nu e cazul autorului William Blacker, care îşi propune în mod expres să spulbere „miturile moderne” inventate despre o Românie care nu există, emise de unii care adesea nici n-au văzut ţara cu proprii lor ochi sau care judecă doar la suprafaţă, manipulaţi de presa ştirilor de senzaţie.

După şapte ani de locuit în România - şi nu în capitală, ci în creierul munţilor, prin sate cu străzi încă neasfaltate din Ardeal, Blacker nu suflă o vorbă despre conţi vampiri, copiii străzii, câini vagabonţi sau hoţomănii ţigăneşti. Cu toate acestea, sau poate tocmai de aceea, reuşeşte să fascineze mai mult decât au făcut-o minţile fanteziste care se dedau la speculaţii elucubrante despre plaiurile mioritice. Adevărul, ca de obicei, atunci când e spus curat, emoţionează mai mult decât orice produs al imaginaţiei.

Poate că mirajul cărţii se explică prin faptul că Blacker a scris-o în mod expres pentru conaţionalii săi, pe care doreşte să-i deturneze de la direcţia greşită a opiniilor prefabricate despre România. Cu atât mai interesantă devine pentru noi, ca cititori români, incursiunea în propria noastră lume, privită parcă invers, printr-un ochean întors.

„Uneori ai impresia că-ntreaga ta viaţă converge spre un singur moment, în care cu simplitate şi claritate iei hotărârea să faci ceva care schimbă totul, definitiv”, spune eroul film la modă Avatar, atunci când ia decizia de a renunţa la destinul său de pământean, devenind cetăţeanul unei planete neatinse de virusul uniformizării. Aşa trebuie să fi simţit William Blacker atunci când, curios să vadă Europa de Est după dispariţia Cortinei de Fier, s-a oprit într-un sat maramureşean rupt parcă dintr-o realitate paralelă şi ... s-a hotărât spontan să rămână acolo.

Citește mai mult:Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG:  CRONICĂ DE CARTE –  WILLIAM BLACKER „DRUMUL FERMECĂTOR” 

Roni CĂCIULARU: NUMAI PRIN IUBIRE, SE POATE !

SAVIN Viorel NICU ENEA 2wbConotaţii la o carte despre marele pictor român NICU ENEA, semnată de Viorel Savin

Într-adevăr, numai prin iubire se poate... Acesta e gândul meu dintâi, pe care l-am avut citind volumul monografic „NICU ENEA”, al scriitorului Viorel Savin, despre marele pictor român. O carte minunată, apărută recent, la editura „Ateneul Scriitorilor” din Bacău.

Mai întâi, a fost iubirea pentru frumos, pentru linia armonioasă şi reverberaţiile coloristice înfăptuite cu pastă culorilor şi pensula de suflet de artist, pentru viaţa renăscută pe şevalet, din dragostea unui suflet mare, faţă de oamenii şi meleagurile natale din Valea Arinilor, satul moineştean unde pictorul a văzut pentru prima dată culorile luminii...

Şi a fost iubirea de Bacău, oraşul în care Nicu Enea a locuit şi care nici pe el, ca şi pe Bacovia, nu l-a cunoscut, nu l-a recunoscut, decât târziu, decât prea puţin. Fiecare dintre cei doi mari – fără a-i alătura, fără a-i compara, căci ar fi o impietate, întrucât orice artist este un unicat şi comparaţiile pot fi brutalităţi! – Fiecare luminează azi cupola culturală a urbei şi străbate, dincolo de naţional, în fluxul major al lumii largi. Odată cu arta marilor săi artişiti, odată cu numele marilor săi oameni, Bacăul nerecunoscător până mai ieri, primeşte lumini de omenie şi aplauze. E o lumină, e un climat, e-o zămislire pe care hazardul le-a adus aici, spre înălţare sufletească. Ideea de Bacău se-nfăptuieşte, zi de zi, ca o frescă, mai întâi datorită aerului şi înălţării aduse aici de înaintaşii artişti... Numai prin iubire, se poate! Arta înseamnă tocmai acest „se poate”. E vorba, desigur, despre arta mare, precum cea a lui Nicu Enea, pictorul iubirii de ţară şi-al trupului de femeie, al florilor şi vitelor şi-al vieţii cu toate ale ei, al peisajului şi-al chipului uman, pictorul care cântă cu lumină proprie Valea Arinilor, Bacăul, satul moldovenesc, România... Nicu Enea cântă Doina prin culori de suflet filtrate de o gândire exigentă şi măiastră, cu sinceritate şi rafinament.

Apoi a fost marea poveste de dragoste, delicată, tenace, profundă a Doamnei Elvira Enea, care a ştiut şi arta dăruirii (de sine şi de-al său), înaripând şi mai mult creaţia soţului ei, pictorul băcăuan, afirmat la mari expoziţii internaţionale şi în casele regale.

Citește mai mult:Roni CĂCIULARU:  NUMAI PRIN IUBIRE, SE POATE !

Lansare de carte: Ionela-Violeta Anciu – Amprente urbane. Volumul 1 – Evoluţia

afis lansare amprente urbane evolutia 300x424BookBreak Publishing, Clubul Scriitoarelor şi Ionela-Violeta Anciu vă invită în data de 19 aprilie, ora 18:00 la Libraria Cartureşti Verona, în ceainărie, la lansarea volumului de poezii: Amprente urbane. Volumul 1 – Evoluţia
Parcă nimic nu dezvăluie mai bine trăirile unui individ decât momentele în care le transpune în poezie. Aproape că simţi ceea ce i se întâmplă, e o lume interioară palpabilă. Fascinantul univers al Ionelei-Violeta Anciu este surprins în volumul de debut, Amprente urbane, cele care, până la urmă, o compun.
I-a dat acest nume fiindcă defineşte foarte bine ideea de la care a plecat, de a lăsa ceva în urmă. Ceva care să nu fie neapărat uitat peste o generaţie, două, ci să rămână mult timp de acum încolo. Nu ca opera cuiva, ci ca un mesaj.
O altă pasiune a autoarei este muzica, lucru care, de altfel, se simte si în poezia ei. Unele versuri au o ritmicitate specifică stilului rap, altele surprind un fel de crez personal, îndemnul acela interior care o împinge pe autoare să îşi aştearnă gândurile pe hârtie, sub formă de cuvinte, care să îmbrace paginile în farmecul lor şi să se metamorfozeze într-o carte tocmai bună să ajungă în mâinile tale, cititorule!
Alături de autoare vor fi și invitații:
Plăiașu Daniela: profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Unirea”, Focșani, autoarea prefeței volumului
Erika Ciuică: fondatoare Clubul Scriitoarelor
Cristina Art: actriță
Vali Pena: actriță
Cosmin Stănică: poet, liricist, producător și artist în muzica underground
Gabriela Tănase: actriță
Vă așteptăm cu drag!
Intrarea este liberă!
…Ionela-Violeta Anciu a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice, iar în prezent este masterand în anul II de studii în cadrul Masterului Politicilor Egalității de Șanse, Universitatea București. Este pasionată de artă, în orice formă a ei, având o afinitate pentru literatură şi în special pentru poezie, rezonând în același timp și cu muzica hip-hop, parte importantă a culturii urbane. Este caracterizată ca o „combinaţie neaşteptat de omogenă între Ion Barbu, Timbaland şi Missy Elliot“. Se implică frecvent în campanii care susţin femeile și egalitatea de gen în diverse sfere ale vieţii private, dar si sociale şi profesionale. Scrie de aproximativ nouă ani și nu s-a oprit la poezie. A cochetat la începuturile ei cu proza scurtă, și cu toate că și-a îndreptat atenția către poezie, autoarea nu a abandonat acest gen literar. Primul ei roman, volumul I dintr-o trilogie, urmând a se concretiza în anul 2016. În prezent, este director executiv la Clubul Scriitoarelor.

Cristina PUŞCAŞ: O NOUĂ APARIŢIE EDITORIALĂ SEMNATĂ DE SABINA MĂDUŢA

MADUTA S NICIODATA LIMAN copx1„Niciodată Liman” un volum despre dragostea de poezie

Într-o atmosferă caldă şi prietenească a avut lansarea celui de-al cincilea volum de poezii al poetei Sabina Măduţa, intitulat „Niciodată Liman”, un volum selectiv, care va reuni şi numeroase poezii noi.

Evenimentul a fost organizat în sala de festivităţi de la Căminul Preoţesc, de pe strada Roman Ciorogariu, în prezenţa protopopului ortodox de la Oradea, pr. Dorel Octavian Rusu.

Sabina Măduţa s-a născut la 3 martie 1937, în satul Gepiş, comuna Lăzăreni, Bihor. Absolventă a Şcolii Medii Tehnice Medicale din Oradea şi a Institutului pedagogic din Bucureşti, unde se stabileşte. Revine la Oradea după pensionare. Publică poezie şi eseuri din anul 1984, iar în anul 1994 înfiinţează editura „Florile dalbe”, editând scriitori importanţi ca Valeriu Anania, Panait Istrati, Lena Constante etc. Este membră a Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România din anul 1990. De asemenea, este membră şi a Uniunii Ziariştilor Profesionişti.

Volumul „Niciodată Liman” care a văzut lumina tiparului, în acest an, la Editura Aureo, este structurat pe opt capitole, în primele cinci regăsindu-se poezii deja publicate, în schimb, capitolele „Mirii făgăduinţei”, „Panta rhei” şi „Psalmii Mamei” grupează poezii scrise începând cu anul 2006 şi nepublicate până în prezent.

„Sabina Măduţa este o scriitoare consacrată care se destăinuie prin aceste poezii pe sine însăşi, e o carte de destăinuiri interioare. Pornind de la o profesie nobilă, cea de asistent medical, după ce a depus Jurământul lui Hipocrate, adaugă şi o terapie a sufletului”, a precizat pr. Protopop Dorel Octavian Rus. Momentul de lansare a fost presărat cu momente muzicale şi recitări de poezie, susţinute de Alexandrina Chelu şi Florian Chelu, Alexandru Sfârlea etc.

De asemenea, despre autoare şi opera ei au luat cuvântul Maria Vesa Aursulesei, respectiv prof. Anca Tomoioagă. „Sabina Măduţa scrie o poezie plină de dragoste de poezie. În primele volume abundă împlinira în poezie, când autoarea are inocenţa îndrăgostitului. Sabiana Măduţa se simte bine în liniştea pastelului, se simte în siguranţă în preajma sonetului”, a precizat prof. Anca Tomoioagă.

Cristina PUŞCAŞ
http://komunikator.ro
Oradea, aprilie 2015

Dorina STOICA: PENTRU CAMELIA CRISTEA „E VREMEA ZBORULUI”

CRISTEA Camelia FERESTRE DESCHISE cop wbMi s-a aşezat în faţă un cristal cu o sută de feţe. Poezia Cameliei Cristea, poetă cu nume de Crist şi prenume de floare. Un cristal, prin care am privit şi am văzut sufletul metamorfozat din fluture, înger în zbor lin spre celest, căutând dar şi găsind acea iubire pură născută şi renăscută din Lumina necreată a dumnezeirii. Lectura acestor poeme m-a ajutat să cred (daca mai era nevoie) că, din cand în când ne este dat să întâlnim oameni trimişi parcă de undeva din astral, să vestească prin Cuvânt o lume cu mult mai curată, mai bună ce va să vină, ori chiar a venit pentru acei care o caută si vor să o vadă.

O carte ce încă nu a văzut lumina tiparului este asemenea unei încăperi în care nu-i este permis oricui să pătrundă. Câţiva privilegiaţi, aleşi după criterii doar de autor ştiute, sunt invitaţi să o împodobească cu picătura lor de har, pentru ca apoi să fie dăruită iubitorilor de frumos. Camelia C. m-a invitat să-mi aduc contribuţia prin acest eseu la desavârşirea cărţii sale. În acel moment mi-au răsunat în minte cunvintele din Canonul Sfântului Andrei Criteanul, ascultate în prima săptămână a Marelui Post al Învireii, “Cămara Ta, Mântuitorul meu,/ O văd împodobită/ Şi îmbrăcăminte nu am/ Ca să intru întrâ-însa”.

În pragul de primavară a firii, ce tocmai se naşte, cartea de debut a Cameliei Cristea ce poartă numele “Ferestre deschise”, este cămară construită din iubire, din alergare prin anotimpuri, înflorire, naştere şi renaştere din apă şi Duh Sfânt, din Euharistie din credinţă şi căutare, din plecări şi reveniri dar şi din facere şi scriere, din Răstignire şi Înviere, din Înălţare şi multă rugăciune cu lacrimi.

Aşadar, „sărut mâna cer“-ului, croindu-mi “cărare pe rază de soare”! Şi pentru că “Avem nevoie de iubire/ din cuvinte”, intru în univesul poezie sale, din care este pe cale să ne dăruiască prin acest prim volum, doar o mica parte, croşetată într-o dantelărie fină dar bogată, aşa cum aş putea denumi creaţia sa, pe care o cunosc, şi din care mă înfrupt de câte ori mi se (şi ni se) oferă spre lectură pe pagini virtuale.

Citește mai mult:Dorina STOICA:  PENTRU CAMELIA CRISTEA „E VREMEA ZBORULUI”

Florian CHELU MADEVA: LANSAREA VOLUMULUI „SONET – NUMAI RETROGRADUS”

AC FCM SONET NUMAI RETROGRADUS wbCartea de faţă era, dintru început, concepută ca o recunoştinţă faţă de cel care ne-a fost frate şi unchi, scriitorul orădean Marin Chelu – astfel o carte intimă, de familie. Preocupaţi în genere de muzică, opera noastră centrându-se pe ideea de sonet muzical, abordarea noastră a căpătat, iată, o imagine desprinsă dintr-o altă dimensiune culturală. Sonetul literar – inventat cu 800 de ani în urmă de italieni, dominând prin idee şi formă – a fost îmbrăţişat de mai toate valorile lumii, indiferent de ocupaţiile sau profesiile autorilor. Întâlnim, astfel, nume precum J.W.Goethe, Leonardo Da Vinci, Michelangelo Buonarroti sau Galileo Galilei, valori culturale care au ales să scrie sonet, iar timp de secole, această formă fixă de poezie a fost abordată de aproape toţi scriitorii, ca un reper în lirica universală. În timp, sonetul a căpătat diferite forme de exprimare, devenind retrogradus, inversat, dublu, cu coadă etc, iar rigorile acestuia, legate de numărul de versuri, măsură, rimă sau ritm, au provocat numeroşi poeţi, dornici să atingă treptele perfecţiunii.

Oradea vine, iată, prin Florian Chelu Madeva – cu o nouă formă fixă de exprimare prin sonet: muzicală – revenind, astfel, uşor, la origini (sonetul fiind, în antichitate – cântecel). Sonetele muzicale sunt scrise pe doar două măsuri din J.S.Bach – măsurile 169/170 ale fugii din Sonata a III-a pentru vioară, realizându-se astfel similitudinea formă fixă literară – formă fixă muzicală şi sonet literar – sonet muzical. Preocupaţi mereu de construcţii şi forme (de această dată literare, nu muzicale), căci „să cauţi forme noi e-o datorie“, spre a ne exprima cu Goethe, am ajuns la noi forme de exprimare artistică, întru sonet: sonetul retrogradus. Astfel, se pare că venim cu prima propunere la nivel naţional de sonet retrogradus, într-un volum întreg, tată-fiică. Despre această carte ne vorbeşte în mod absolut maiestuos scriitorul Radu Cârneci, pe coperta IV a volumului:

"...Dorinţa - dublată de o nobilă ambiţie - de a zidi o asemenea carte de sonete (numai retrogradus, lucru deloc uşor!) face din cei doi autori, Alexandrina Chelu şi Florian Chelu Madeva, o pereche paternal-filială exemplară, demnă de admiraţie. Cunoscându-le strădania însumată întru crearea sonetelor muzicale pe textele unor poeţi români (dar şi ale unor celebri creatori din afară), mă entuziasmează dăruirea coautorilor - orădeni de elită - în suişul către împliniri artistice superioare. Ei se înscriu, de altfel, în mişcarea de înnoire a poeziei cu formă fixă sonoră într-un context modern, contemporan, care-şi arată deja roadele.

Sonet - cartea de faţă - cu titlul lapidar-provocator, se reclamă de la iubirea de iubire, cuprinzând o multitudine de stări esenţiale, temeinice în conţinut, armonioase în exprimarea lirică. Este, într-adevăr, o izbândă ce merită a fi cunoscută şi considerată. Mă bucur de acest sonet şi vi-l recomand cu preţuire colegială. Este o carte aleasă!..."

„Mângâiaţi de dulceaţa acestei glorii, nu ne pasă de surghiun“ – Dante Alighieri

Evenimentul va avea loc miercuri, 1 Aprilie, ora 18:00, la Sala Traian Moşoiu a Primăriei Municipiului Oradea. Vă aşteptăm cu drag.
-------------------------------------------------------
Florian Chelu Madeva şi Alexandrina Chelu
Oradea, 30 martie 2015

Dumitru ANGHEL: LAUDATIO – LA ANIVERSARĂ „101 POEME – OPERA OMNIA – DE AUREL M. BURICEA

101 SONETE BMA wbDintre cele 19 cărţi publicate, de la debutul editorial din 1977, scriitorul Aurel M. Buricea îşi contabilizează 9 volume în exclusivitate de Sonete, specie literară lirică, de formă fixă, care îi asigură o poziţie confortabilă şi convingătoare printre poeţii români. Primul volum, „Sonete Pascale”, îi apare în 1999, la Editura Danubiu, urmat de „Povestea unui suflet”, la aceeaşi editură, în 2002; „Scara din Ulm”, la Editura Scrisul Românesc, în 2003; „Între număr şi cuvânt”, în 2004; „Masca unui înger”, în 2006; „Vama din rod”, în 2007; „Umbra de vise”, în 2008; „Cântecul reginei”, în 2009, toate la Editura Danubiu; şi ultima carte de sonete, până la antologia pe care a lansat-o de curând, „Crucea din muguri”, Editura Semne, Bucureşti, 2012.

Cea de a douăzecea carte, cifră rotundă, ca şi vârsta poetului, rotundă şi ea – 70 de ani de la naştere, 27 octombrie 1943, în localitatea Ulmu, judeţul Brăila - volumul de lirică „101 poeme”, Editura Semne, Bucureşti, 2013, 110 pagini, mă îndeamnă să-i urez „La mulţi ani!” şi „La mai multe cărţi!” domnului Aurel M. Buricea, personalitate emblematică pentru cultura şi literatura din arealul dunărean al Bărăganului, pe care l-au nemurit cu un veritabil brand artistic maeştrii scrisului brăilean Panait Istrati, Mihail Sebastian şi Fănuş Neagu.

„101 sonete – Opera omnia”, o veritabilă antologie de poeme din specia lirică a Sonetului,se păstrează pe o constantă lirică existenţial-nostalgică, pentru că poetul Aurel M. Buricea are dorul, nostalgia câmpiei largi a Bărăganului cu cumpene de fântână, care împung Cerul cu semeţii de „coloană infinită” brâncuşiană; îşi acordează bătăile inimii şi zvâcurile sufletului său generos în cântec de dropie; îşi reglează ritmul profesional de intelectual rasat şi de elev al lui Pitagora, doar după cântecul cucului, când ţăranul român a ştiut dintotdeauna că poate ieşi la arat, la praşilă şi la mireasmă de pământ reavăn; nu şi-a părăsit satul natal, părinţii, amintirile şi idealurile... şi a zăbovit la Ulmu, intuind parcă, asemenea ilustrului său înaintaş, că „veşnicia s-a născut la sat”.

De altfel, toată opera sa literară vine într-un fel sau altul din, dinspre sau spre Ulmu, satul-simbol, satul-legendă, unde un poet autentic, sensibil şi talentat, a crezut că trebuie să rămână, chiar şi atunci când i s-a spus că poate visa pe partituri molto-vivace de speranţe şi succes social, şi a realizat un fel de... monografie lirică şi sentimentală, asemenea contemporanului său, Marin Sorescu, în „La Lilieci”. De aceea, poate, concetăţenii săi ar trebui să-i atribuie titlul şi calitatea meritate de... „Cetăţean de Onoare al comunei Ulmu” (aşa cum au făcut oamenii Deltei de la Măraşu, care l-au gratulat pe scriitorul Nicolae Grigore-Mărăşanu cu acest titlu onorific...), ba chiar ar merita ca o stradă din Ulmu să se numească „Aurel M. Buricea”..., pentru stabilitatea sa sentimental-edilitară!

Statornic rămâne poetul şi în latura construcţiei lirice, într-o vreme când poezia este bântuită de... „furtuni” înnoitoare, când nu se mai respectă nicio regulă prozodică iar o indecentă siluire a limbii române este luată drept mare şi modernă literatură când, de fapt, nu este decât o tevatură erotică de poezie destrăbălată, grobiană, fetidă, naturalist-indecentă, cu un vocabular dur, licenţios în cel mai nevinovat sens, o semantică de mahala cu accent pe cuvinte porcoase, rezultată dintr-un misoginism patologic!

Citește mai mult:Dumitru ANGHEL:  LAUDATIO –  LA ANIVERSARĂ „101 POEME – OPERA OMNIA – DE AUREL M. BURICEA

Web Analytics