Cristina PUŞCAŞ: O NOUĂ APARIŢIE EDITORIALĂ SEMNATĂ DE SABINA MĂDUŢA

MADUTA S NICIODATA LIMAN copx1„Niciodată Liman” un volum despre dragostea de poezie

Într-o atmosferă caldă şi prietenească a avut lansarea celui de-al cincilea volum de poezii al poetei Sabina Măduţa, intitulat „Niciodată Liman”, un volum selectiv, care va reuni şi numeroase poezii noi.

Evenimentul a fost organizat în sala de festivităţi de la Căminul Preoţesc, de pe strada Roman Ciorogariu, în prezenţa protopopului ortodox de la Oradea, pr. Dorel Octavian Rusu.

Sabina Măduţa s-a născut la 3 martie 1937, în satul Gepiş, comuna Lăzăreni, Bihor. Absolventă a Şcolii Medii Tehnice Medicale din Oradea şi a Institutului pedagogic din Bucureşti, unde se stabileşte. Revine la Oradea după pensionare. Publică poezie şi eseuri din anul 1984, iar în anul 1994 înfiinţează editura „Florile dalbe”, editând scriitori importanţi ca Valeriu Anania, Panait Istrati, Lena Constante etc. Este membră a Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România din anul 1990. De asemenea, este membră şi a Uniunii Ziariştilor Profesionişti.

Volumul „Niciodată Liman” care a văzut lumina tiparului, în acest an, la Editura Aureo, este structurat pe opt capitole, în primele cinci regăsindu-se poezii deja publicate, în schimb, capitolele „Mirii făgăduinţei”, „Panta rhei” şi „Psalmii Mamei” grupează poezii scrise începând cu anul 2006 şi nepublicate până în prezent.

„Sabina Măduţa este o scriitoare consacrată care se destăinuie prin aceste poezii pe sine însăşi, e o carte de destăinuiri interioare. Pornind de la o profesie nobilă, cea de asistent medical, după ce a depus Jurământul lui Hipocrate, adaugă şi o terapie a sufletului”, a precizat pr. Protopop Dorel Octavian Rus. Momentul de lansare a fost presărat cu momente muzicale şi recitări de poezie, susţinute de Alexandrina Chelu şi Florian Chelu, Alexandru Sfârlea etc.

De asemenea, despre autoare şi opera ei au luat cuvântul Maria Vesa Aursulesei, respectiv prof. Anca Tomoioagă. „Sabina Măduţa scrie o poezie plină de dragoste de poezie. În primele volume abundă împlinira în poezie, când autoarea are inocenţa îndrăgostitului. Sabiana Măduţa se simte bine în liniştea pastelului, se simte în siguranţă în preajma sonetului”, a precizat prof. Anca Tomoioagă.

Cristina PUŞCAŞ
http://komunikator.ro
Oradea, aprilie 2015

Dorina STOICA: PENTRU CAMELIA CRISTEA „E VREMEA ZBORULUI”

CRISTEA Camelia FERESTRE DESCHISE cop wbMi s-a aşezat în faţă un cristal cu o sută de feţe. Poezia Cameliei Cristea, poetă cu nume de Crist şi prenume de floare. Un cristal, prin care am privit şi am văzut sufletul metamorfozat din fluture, înger în zbor lin spre celest, căutând dar şi găsind acea iubire pură născută şi renăscută din Lumina necreată a dumnezeirii. Lectura acestor poeme m-a ajutat să cred (daca mai era nevoie) că, din cand în când ne este dat să întâlnim oameni trimişi parcă de undeva din astral, să vestească prin Cuvânt o lume cu mult mai curată, mai bună ce va să vină, ori chiar a venit pentru acei care o caută si vor să o vadă.

O carte ce încă nu a văzut lumina tiparului este asemenea unei încăperi în care nu-i este permis oricui să pătrundă. Câţiva privilegiaţi, aleşi după criterii doar de autor ştiute, sunt invitaţi să o împodobească cu picătura lor de har, pentru ca apoi să fie dăruită iubitorilor de frumos. Camelia C. m-a invitat să-mi aduc contribuţia prin acest eseu la desavârşirea cărţii sale. În acel moment mi-au răsunat în minte cunvintele din Canonul Sfântului Andrei Criteanul, ascultate în prima săptămână a Marelui Post al Învireii, “Cămara Ta, Mântuitorul meu,/ O văd împodobită/ Şi îmbrăcăminte nu am/ Ca să intru întrâ-însa”.

În pragul de primavară a firii, ce tocmai se naşte, cartea de debut a Cameliei Cristea ce poartă numele “Ferestre deschise”, este cămară construită din iubire, din alergare prin anotimpuri, înflorire, naştere şi renaştere din apă şi Duh Sfânt, din Euharistie din credinţă şi căutare, din plecări şi reveniri dar şi din facere şi scriere, din Răstignire şi Înviere, din Înălţare şi multă rugăciune cu lacrimi.

Aşadar, „sărut mâna cer“-ului, croindu-mi “cărare pe rază de soare”! Şi pentru că “Avem nevoie de iubire/ din cuvinte”, intru în univesul poezie sale, din care este pe cale să ne dăruiască prin acest prim volum, doar o mica parte, croşetată într-o dantelărie fină dar bogată, aşa cum aş putea denumi creaţia sa, pe care o cunosc, şi din care mă înfrupt de câte ori mi se (şi ni se) oferă spre lectură pe pagini virtuale.

Citește mai mult:Dorina STOICA:  PENTRU CAMELIA CRISTEA „E VREMEA ZBORULUI”

Florian CHELU MADEVA: LANSAREA VOLUMULUI „SONET – NUMAI RETROGRADUS”

AC FCM SONET NUMAI RETROGRADUS wbCartea de faţă era, dintru început, concepută ca o recunoştinţă faţă de cel care ne-a fost frate şi unchi, scriitorul orădean Marin Chelu – astfel o carte intimă, de familie. Preocupaţi în genere de muzică, opera noastră centrându-se pe ideea de sonet muzical, abordarea noastră a căpătat, iată, o imagine desprinsă dintr-o altă dimensiune culturală. Sonetul literar – inventat cu 800 de ani în urmă de italieni, dominând prin idee şi formă – a fost îmbrăţişat de mai toate valorile lumii, indiferent de ocupaţiile sau profesiile autorilor. Întâlnim, astfel, nume precum J.W.Goethe, Leonardo Da Vinci, Michelangelo Buonarroti sau Galileo Galilei, valori culturale care au ales să scrie sonet, iar timp de secole, această formă fixă de poezie a fost abordată de aproape toţi scriitorii, ca un reper în lirica universală. În timp, sonetul a căpătat diferite forme de exprimare, devenind retrogradus, inversat, dublu, cu coadă etc, iar rigorile acestuia, legate de numărul de versuri, măsură, rimă sau ritm, au provocat numeroşi poeţi, dornici să atingă treptele perfecţiunii.

Oradea vine, iată, prin Florian Chelu Madeva – cu o nouă formă fixă de exprimare prin sonet: muzicală – revenind, astfel, uşor, la origini (sonetul fiind, în antichitate – cântecel). Sonetele muzicale sunt scrise pe doar două măsuri din J.S.Bach – măsurile 169/170 ale fugii din Sonata a III-a pentru vioară, realizându-se astfel similitudinea formă fixă literară – formă fixă muzicală şi sonet literar – sonet muzical. Preocupaţi mereu de construcţii şi forme (de această dată literare, nu muzicale), căci „să cauţi forme noi e-o datorie“, spre a ne exprima cu Goethe, am ajuns la noi forme de exprimare artistică, întru sonet: sonetul retrogradus. Astfel, se pare că venim cu prima propunere la nivel naţional de sonet retrogradus, într-un volum întreg, tată-fiică. Despre această carte ne vorbeşte în mod absolut maiestuos scriitorul Radu Cârneci, pe coperta IV a volumului:

"...Dorinţa - dublată de o nobilă ambiţie - de a zidi o asemenea carte de sonete (numai retrogradus, lucru deloc uşor!) face din cei doi autori, Alexandrina Chelu şi Florian Chelu Madeva, o pereche paternal-filială exemplară, demnă de admiraţie. Cunoscându-le strădania însumată întru crearea sonetelor muzicale pe textele unor poeţi români (dar şi ale unor celebri creatori din afară), mă entuziasmează dăruirea coautorilor - orădeni de elită - în suişul către împliniri artistice superioare. Ei se înscriu, de altfel, în mişcarea de înnoire a poeziei cu formă fixă sonoră într-un context modern, contemporan, care-şi arată deja roadele.

Sonet - cartea de faţă - cu titlul lapidar-provocator, se reclamă de la iubirea de iubire, cuprinzând o multitudine de stări esenţiale, temeinice în conţinut, armonioase în exprimarea lirică. Este, într-adevăr, o izbândă ce merită a fi cunoscută şi considerată. Mă bucur de acest sonet şi vi-l recomand cu preţuire colegială. Este o carte aleasă!..."

„Mângâiaţi de dulceaţa acestei glorii, nu ne pasă de surghiun“ – Dante Alighieri

Evenimentul va avea loc miercuri, 1 Aprilie, ora 18:00, la Sala Traian Moşoiu a Primăriei Municipiului Oradea. Vă aşteptăm cu drag.
-------------------------------------------------------
Florian Chelu Madeva şi Alexandrina Chelu
Oradea, 30 martie 2015

Dumitru ANGHEL: LAUDATIO – LA ANIVERSARĂ „101 POEME – OPERA OMNIA – DE AUREL M. BURICEA

101 SONETE BMA wbDintre cele 19 cărţi publicate, de la debutul editorial din 1977, scriitorul Aurel M. Buricea îşi contabilizează 9 volume în exclusivitate de Sonete, specie literară lirică, de formă fixă, care îi asigură o poziţie confortabilă şi convingătoare printre poeţii români. Primul volum, „Sonete Pascale”, îi apare în 1999, la Editura Danubiu, urmat de „Povestea unui suflet”, la aceeaşi editură, în 2002; „Scara din Ulm”, la Editura Scrisul Românesc, în 2003; „Între număr şi cuvânt”, în 2004; „Masca unui înger”, în 2006; „Vama din rod”, în 2007; „Umbra de vise”, în 2008; „Cântecul reginei”, în 2009, toate la Editura Danubiu; şi ultima carte de sonete, până la antologia pe care a lansat-o de curând, „Crucea din muguri”, Editura Semne, Bucureşti, 2012.

Cea de a douăzecea carte, cifră rotundă, ca şi vârsta poetului, rotundă şi ea – 70 de ani de la naştere, 27 octombrie 1943, în localitatea Ulmu, judeţul Brăila - volumul de lirică „101 poeme”, Editura Semne, Bucureşti, 2013, 110 pagini, mă îndeamnă să-i urez „La mulţi ani!” şi „La mai multe cărţi!” domnului Aurel M. Buricea, personalitate emblematică pentru cultura şi literatura din arealul dunărean al Bărăganului, pe care l-au nemurit cu un veritabil brand artistic maeştrii scrisului brăilean Panait Istrati, Mihail Sebastian şi Fănuş Neagu.

„101 sonete – Opera omnia”, o veritabilă antologie de poeme din specia lirică a Sonetului,se păstrează pe o constantă lirică existenţial-nostalgică, pentru că poetul Aurel M. Buricea are dorul, nostalgia câmpiei largi a Bărăganului cu cumpene de fântână, care împung Cerul cu semeţii de „coloană infinită” brâncuşiană; îşi acordează bătăile inimii şi zvâcurile sufletului său generos în cântec de dropie; îşi reglează ritmul profesional de intelectual rasat şi de elev al lui Pitagora, doar după cântecul cucului, când ţăranul român a ştiut dintotdeauna că poate ieşi la arat, la praşilă şi la mireasmă de pământ reavăn; nu şi-a părăsit satul natal, părinţii, amintirile şi idealurile... şi a zăbovit la Ulmu, intuind parcă, asemenea ilustrului său înaintaş, că „veşnicia s-a născut la sat”.

De altfel, toată opera sa literară vine într-un fel sau altul din, dinspre sau spre Ulmu, satul-simbol, satul-legendă, unde un poet autentic, sensibil şi talentat, a crezut că trebuie să rămână, chiar şi atunci când i s-a spus că poate visa pe partituri molto-vivace de speranţe şi succes social, şi a realizat un fel de... monografie lirică şi sentimentală, asemenea contemporanului său, Marin Sorescu, în „La Lilieci”. De aceea, poate, concetăţenii săi ar trebui să-i atribuie titlul şi calitatea meritate de... „Cetăţean de Onoare al comunei Ulmu” (aşa cum au făcut oamenii Deltei de la Măraşu, care l-au gratulat pe scriitorul Nicolae Grigore-Mărăşanu cu acest titlu onorific...), ba chiar ar merita ca o stradă din Ulmu să se numească „Aurel M. Buricea”..., pentru stabilitatea sa sentimental-edilitară!

Statornic rămâne poetul şi în latura construcţiei lirice, într-o vreme când poezia este bântuită de... „furtuni” înnoitoare, când nu se mai respectă nicio regulă prozodică iar o indecentă siluire a limbii române este luată drept mare şi modernă literatură când, de fapt, nu este decât o tevatură erotică de poezie destrăbălată, grobiană, fetidă, naturalist-indecentă, cu un vocabular dur, licenţios în cel mai nevinovat sens, o semantică de mahala cu accent pe cuvinte porcoase, rezultată dintr-un misoginism patologic!

Citește mai mult:Dumitru ANGHEL:  LAUDATIO –  LA ANIVERSARĂ „101 POEME – OPERA OMNIA – DE AUREL M. BURICEA

Simion BOGDĂNESCU: MAICĂ POEZIE

STOICA Dorina CAND NU TE IUBEAM cop1wbAntologia de autor „Când nu Te iubeam” semnată de poeta bârlădeancă Dorina Stoica şi apărută pe piaţa literartă prin generoasa lucrare a Editurii „Pim” din Iaşi 2014, selectează , aşa cum se menţionează, poezii din cărţile „De la poezie la rugăciune” Editura „Sfera”, Bârlad, 2010, „Daruri” Editura „Cronica”, Iaşi 2009, „Izvorul îndepărtat”, Editura „Pim” Iaşi 2011, la care s-au adăugat creaţii lirice apărute în reviste şi în Antologii dintre care amintim doar „Simbioze lirice” de la Editura „Anamarol” patronată de scriitoarea Rodica Elena Lupu.

Ad iniţio, constatăm că forma şi esenţa acestor creaţii, profesiunea de credinţă sau misia se înscrie în poezia religioasă, cu atât de mulţi reprezentanţi (pornind doar de le Roman Melodul), încât dacă ar fi antologaţi s-ar constitui într-o încăpătoare biserică sau însingurată mănăstire. Aş aminti aici doar câţiva poeţi excepţionali, cum ar fi Rainer Maria Rilke, Octavian Goga, Tudor Arghezi, Dosoftei, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Ioan Alexandru, Daniel Tulcea, Virgil Mazilescu.

Poezia religioasă ( şi implicit poeţii religioşi) este ( sunt de două feluri):
-explicită ( în sensul că autorii îşi asumă la modul exterior tematica, motivele, imaginistica, sensurile, ipostazele, în fine, toată recuzita, tot lexicul specific religios).
-implicită ( în sensul asumării unui fior liric metafizic existenţial), mult mai profundă şi mai dificil de înţeles. Şi în această ipostază poezia „Odă în metru antic” de Mihai Eminescu este mai valoroasă decât orice altă rugăciune a lumii.

Dorina Stoica s-a îndreptat către starea de penitanţă a Psalmistului, a aceluia care, considerându-se păcătos, lut şi ţărână, se roagă lui Dumnezeu, pe care îl caută arghezian spre a ascede în tărâmul Luminii, în Raiul propovăduit de Sfinţii Parinţi ai religiei creştin ortodoxe „Te caut în îngeri apăruţi din Lumină,/ Te caut în Cer şi Te caut în tină./ Caut în ţărmul ce se scufundă,/ Caut în moarte şi caut în nuntă. / Caut în tot şi caut în toate,/ în puritate-n crediţă şi în păcate./ Şi obosită de-atâta căutare,/ Caut odihnă în căutare./ Eşti Cel ce eşti şi Cel ce va veni,/ Eşti tot ce mă poate surpa sau zidi,/ Eşti plinul ce umple golul din mine,/ Eşti sensul cuvântului Bine).// Nu te-aş căuta dacă nu Te-aş fi găsit,/ Între cei doi tâlhari din inima mea Rastignit.”

Citește mai mult:Simion BOGDĂNESCU:  MAICĂ POEZIE

Florica Gh. CEAPOIU: ÎNTRU „TIHNA PELERINULUI” CITIND „CUVINTE DE MĂTASE”

STUPARU Ioana TIHNA PELERINULUI wb3 februarie 2015. Când, după mai multe săptămâni reci şi mohorâte, soarele ne-a zâmbit binevoitor, ne-am întâlnit încă o dată pentru a ne încălzi sufletele, într-un popas prietenesc, spre Tihna pelerinului, la căldura Cuvintelor de mătase ale scriitoarei Ioana Stuparu, pentru ca printre Autori şi atitudini să înţelegem mai bine taina devenirii prin scris. Romancieră, scriitoare de proză scurtă, cronicar literar şi poet, Ioana Stuparu ne uimeşte şi de această dată prin generozitatea şi blândeţea sufletului său ales, prin şoapta ei calmă şi alinătoare, adevărat balsam pentru cei din preajma domniei sale.

Pornind de la convingerea că două dintre tainele care guvernează rezultatul creaţiei literare sunt „sensibilitatea dăruită scriitorului de către Dumnezeu” şi „înzestrarea de către divinitate a scriitorului cu arta de a transpune în cuvinte tablouri pictate imaginar” şi sentimente cutremurătoare, volumul Tihna pelerinului – cronică literară, exegeze, portrete, omagii, apărut la Editura Semne, 2014, se deschide, nu întâmplător, cu „Invocarea divinului în creaţia literară”, cu referire concretă la Antologia Sonetului Românesc. Lucrare în trei volume, realizată de poetul-cărturar Radu Cârneci şi editată de Muzeul Naţional al Literaturii Române, între anii 2007-2009, cu sprijinului Ministerului Culturii şi Cultelor, prin Fondul Cultural Naţional, antologia cuprinde un volum copleşitor de muncă, dar „se impunea ca o necesitate de istorie culturală, spre a demonstra că, într-o perioadă relativ scurtă (de nici două sute de ani!), poezia românească, în principal sonetul, au parcurs o distanţă spirituală pe care alte culturi au împlinit-o într-un mileniu, aproape”.

Marea bogăţie literară, oferită de această lucrare, care cuprinde în paginile sale peste 450 de autori români adunaţi din toate provinciile istorice, dar şi de pe meleaguri străine, totalizând mai bine de 1300 de titluri de sonete, precum şi spectrul larg al modului în care poeţii invocă divinitatea: rugă, mulţumire, năzuinţă, iertare, slavă, mărturisire etc., i-au dat scriitoarei Ioana Stuparu posibilitatea se ne reamintească o parte dintre sonetele religioase scrise de-a lungul vremii, începând cu Timotei Cipariu, Cezar Boliac şi Crişan V. Muşeţeanu şi continuând cu Tudor Opriş, Radu Cârneci, Petru Demetru Popescu, Florian Saioc, Alexandru I. Rotaru, Ion Butnaru, Dumitru Bălăeţ, Marin Sorescu, Florica Gh. Ceapoiu şi Cezarina Adamescu.

Citește mai mult:Florica  Gh. CEAPOIU:  ÎNTRU „TIHNA PELERINULUI” CITIND „CUVINTE DE MĂTASE”

Protejarea patrimoniului arheologic din România. Despre situri și monumente arheologice din perspectiva evoluției cadrului legislativ în context european

unnamedMiercuri, 11 martie 2015, cu începere de la ora 12.00, în Sala Lapidarium a Muzeului Național de Istorie a României, Calea Victoriei nr. 12, sector 3, Bucureşti,va avea loc lansarea acestui nou volum, apărut în cadrul seriei Monografii a muzeului amintit. Accesul la eveniment este gratuit.

Evenimentul va fi moderat de dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general al Muzeului Național de Istorie a României. Volumul va fi prezentat de prof. univ. dr. Ioan Opriș, prof. univ. Alexandru Barnea și dr. Paul Damian, director adjunct al Muzeului Național de Istorie a României.

Volumul reprezintă un demers de cercetare întreprins de autoare în contextul stagiului de studii doctorale. În ultimele două decenii și mai bine, chestiunile referitoare la protejarea patrimoniului arheologic din România se dovedesc a fi teme de actualitate, ce necesită deopotrivă recuperări şi actualizări de ordin conceptual, o reconsiderare majoră a cadrului juridic național de referință, dar şi raportarea la norme de bună practică și acțiuni concrete întreprinse —în acest domeniu— la nivel internaţional. În cuprinsul patrimoniului cultural național per ansamblu, patrimoniul arheologic al României deţine un loc central, prin ponderea numerică și materială, valoarea istorică şi științifică, dar și prin mai îndelungata sa tradiţie în privinţa cercetării şi recunoaşterii sale.

Cartea constituie —deopotrivă— o sinteză și o analiză cu privire la modalitățile de ordin legislativ și instituțional în baza cărora a fost gestionată începând cu jumătatea secolului al XIX-lea și până în prezent problematica protejării patrimoniului arheologic, în special cu privire la siturile și monumentele arheologice, cu alte cuvinte asupra bunurilor imobile care constituie o parte însemnată a patrimoniului arheologic. Abordarea temei este una comparativă, pe de o parte având în vedere evoluția din România, iar pe de alta situația de referință la nivelul unor state europene și, mai apoi, al Uniunii Europene.

De asemenea, volumul este —dincolo de aspectele sale teoretice— o invitație la reflecție și dezbatere, pe diverse coordonate, cu privire la situația actuală a cunoașterii, salvgardării, gestionării și punerii în valoare a patrimoniului arheologic din România. Un asemenea dialog —de altfel foarte necesar— ar putea fi inițiat ținând cont de politicile moderne formulate la nivelul Uniunii Europene referitoare la patrimoniul cultural, recunoscând mutaţia survenită în fundamentarea acestora prin schimbarea de paradigmă determinată de reconsiderarea modului „Cum şi prin ce mijloace putem să conservăm patrimoniul?” către o abordare axată pe un răspuns coerent și viabil la întrebarea „De ce trebuie să-i sporim valoarea şi pentru cine?”.

Elena BUICĂ DORA ALINA ROMANESCU – „SINGUR PRIN VIAŢĂ”

DAR SINGUR PRIN VIATA cop wbApariţia volumului „Singur prin viaţă" semnat de autoarea Dora Alina Romanescu pune în evidenţă o romancieră care se mistuie pe altarul creaţiei numeroaselor sale romane publicate într-un răstimp foarte scurt. Bună cunoscătoare a mentalităţilor sociale şi a multor subtilităţi de viaţă, în creaţiile sale s-a apropiat cu căldură şi înţelegere de oamenii simpli, de oamenii obişnuiţi, cărora le relevă viaţa cotidiană într-un registru afectiv şi în acelaşi timp, realist. Viaţa pulsează în scrierile sale aşa cum o vedem şi noi în fiecare zi, cu toate ale ei, cu bucuriile, tristeţile, cu visele împlinite sau năruite, cu întâmplările aparent simple lăsându-ţi impresia la prima vedere că nimic nu ai de descoperit, dar mai apoi se întipăresc în memorie şi te invită la meditaţie cu trimiteri la poveţele şlefuite de străvechime. Multe sensuri subtile şi inteligente se pot desprinde din diferite pasaje . "Fiecare suflet are o poveste, noteaza autoarea. Poveştile au viaţă şi ele, trăiesc în fiecare dintre noi, în tot ce ne înconjoară, în tot ce ne face mai buni, mai frumoşi, mai înţelepţi, mai senini, dacă ştim să le ascultăm cu sufletul".

Romanciera are o disponibilitate inepuizabilă de a da viaţă personajelor şi
a le face să se mişte confortabil printre paginile cărţii. Aşterne cu lejeritate năvala de idei şi trăiri cu care îşi înzestrează personajele. Vorbind despre scrierile sale, mărturiseşte: „Scriu despre oameni şi locuri dragi. Scriu cu uşurintã, văd cu ochii minţii evenimentele şi faptele descrise, trãiesc cu sufletul sentimentele eroilor mei".

Romanul "Singur prin viaţă", aşa cum ne spune autoarea în "Cuvânt înainte", a avut ca izvor de inspiraţie destăinuirile unui cunoscut. Astfel, a plecat de la fapte reale, dar drumul până la creaţie a fost străbătut de autoare cu harul ce l-a primit de la Pronia Cerească şi a dat naştere unui roman de ficţiune. Alcătuit din două părţi, romanul prezintă două destine umane aflate parcă sub blestem, doar cu câteva episoade mai luminoase în viaţa lor. Prima parte poartă titlul "Eugenia - o iubire pierdută" şi partea a doua, "David - în furtuna vieţii". Aceste personaje, cu toate că au personalitate diferită, au totuşi în comun multe asemănări. Fiecare păşeşte de la lumina solară a speranţelor în cea a umbrelor întunecate ale neşanselor deznădejduitoare, sub presiunea unor întâmplări, situaţii, hotărâri care vor shimba profund direcţia lor de viaţă. Ambele personaje îşi caută refugiul în faţa alienării sociale în viaţa de familie, dar rămân cu inima zdrobită scurgându-li-se zilele într-o înfrigurată însingurare sufletească. Deşi soarta le-a fost potrivnică, ambele personaje rămân neclintite în aspiraţia împlinirii vieţii lor numai în familie, considerată coordonata fundamentală a vieţii, chiar dacă fiecare se conduce după reguli proprii de comportament.

Citește mai mult:Elena BUICĂ  DORA ALINA ROMANESCU – „SINGUR PRIN VIAŢĂ”

Elena BUICĂ: TATIANA DABIJA - PLASA UNEI ILUZII

DABIJA Tatiana PLASA UNEI ILUZII cop wbCunoscând câteva date biografice ale poetei Tatiana Dabija, te întrebi, ce o determină să se risipească în poezii, ca apoi să se adune pentru a le dărui semenilor săi? Ce altceva ar putea să o determine, fiind un om împlinit, cu facultatea de drept terminată, acum doctor în drept, cu o bogată activitate ştiintifică, cu un seviciu onorabil, căsătorită cu un creator de frumos, Nicolae Dabija, scriitor, istoric literar, om politic şi tribun al Basarabiei, cu doi copii minunaţi, dacă nu setea de lumină izvorâtă din artă împletită cu dorinţa de a-şi căuta un loc de taină, aşa cum poate oferi numai poezia, loc în care să-şi poată regăsi sinele?

Urmărind cazna izbăvitoare a creaţiei sale, remarcăm că poeta Tatiana Dabija se hrăneşte din cuvânt, slujind poezia cu dăruire. Înzestrată de Pronia Cerească cu multe daruri de suflet, a reuşit să împletească înţelepciunea cu o cumpătare controlată şi să împărtăşească prinosul de har, sensibilitate şi putere de creaţie celor care rezonează la asemenea daruri. Recunoscându-i-se aceste daruri, a fost răsplătită cu mai multe premii şi diplome şi face parte din mai multe antologii şi culegeri de poezii.

Cu volumul de poezii „Plasa unei iluzii", apărut bilingv, român-englez, autoarea nu se află la primul său volum. A fost precedat de placheta de versuri Taina sufletului 1993 şi Tăceri suspendate 2011.Volumul Plasa unei iluzii, un monolog interior abia şoptit, este o oglindire a unui sistem de valori pe care poeta şi l-a sedimentat pe parcursul unei vieţi de trăiri, după structura sufletească şi concepţiile proprii, sau despre felul cum stabileşte relaţii noi între lucruri, între eul său şi lumea înconjurătoare Mintea sa iscoditoare este mereu în căutarea unui tărâm al împlinirilor interioare.

Volumul cuprinde un spectru larg al temelor care o preocupă pe autoare. Cum altfel ar putea fi un poet, dacă nu ar fi preocupat să surprindă o mare diversitate de trăiri interioare precum iubirea, neliniştea, tristeţea, durerea, regretul, sentimentul religios, dragostea de ţară şi de limba română, ori aspecte din viaţa societăţii în care trăieşte, frumuseţea naturii, în genere, teme şi motive poetice ale oricărui creator de frumos, teme pe care le întâlnim şi în acest volum.

Deschizând cartea, chiar din primele pagini, observăm că se strecoară o notă gravă, de melancolie, sau de zbucium sufletesc, de trăire în şi pentru iubire. Ilustrativ este chiar catrenul Clipa cu care se deschide volumul: „Să mă iubeşti cum iubeşte un pictor pânza sa albă –/ Din lumea întreagă să-ţi fiu cea mai dragă/ Şi orice mi-ar aminti inima mea rănită,/ Îţi voi deschide în grabă uşa de aşteptări ruginită...//"

Citește mai mult:Elena BUICĂ:  TATIANA DABIJA - PLASA UNEI ILUZII 

Web Analytics