Anișoara Laura MUSTEȚIU RECENZIE DE CARTE: „PRINTRE UMBRELE BUCUREȘTILOR”

SECLAMAN Stefan PUB cop1Ștefan Șeclăman - Printre umbrele Bucureștilor - Editura Creator, 2019

Oamenii mor, dar istoria unui popor, deși însângerată, rămâne în viață, spunea odată profesorul și poetul Petre Strihan. Așa și istoria zbuciumată a românilor, trăiește adânc înrădăcinată în inima lor, oriunde s-ar afla ei în lume. Unul dintre acești români iubitori de istorie și cultură este Ștefan Șeclăman, autorul cărții „Printre umbrele Bucureștilor”, care a reînviat vremurile cetății București din anul 1821, într-o creație literară însuflețită cu vise de oameni și fapte de neuitat. Aici, spiritul autorului se dedică cu pasiune oamenilor, locurilor și faptelor, amintindu-ne că „fondul literaturii adevărate nu e de loc egoismul, ci altruismul” (Raicu Ionescu-Rion), care este reflectat în abundență nu numai în cartea „Printre umbrele Bucureștilor” dar și în următorul său roman publicat în anul 2020, „La răscurucea timpului”. S-ar putea spune că atmosfera cărților scrise de Ștefan Șeclaman reamintește de magia lăsată de Rodica Ojog-Braşoveanu în „Agentul secret al lui Altîn-Bey” sau „Vulturul dincolo de cornul lunii”.

În „Printre umbrele Bucureștilor”, ‘orașul colinelor’ este pictat cu minuțiozitate, Ștefan Șeclaman comparându-l cu un „imens cirochine de strugure,” cu un oraș care atrage oamenii ca „mierea pe urs,” dar care face o impresie grandioasă numai până când „cizmele ating țărâna ulițelor”. Locurile sunt desenate în cuvinte plastice, casele au „cerdacuri lucrate cu măiestrie, spoite cu păcură”, râuri „cu apă nebună ce-și schimbă cursul după bunul plac”, mahalale sunt locuite de mahalagii care „înrădăcinează ură în sufletul nenorociților”, unde „porcii sunt lăsați liberi” și „dulăii fioroși sunt legați în lanțuri de fier.” Locurile se încarcă cu tensiune atunci când „nori negri cu burțile pline de apă așteaptă să se deșerte”, când „cupola cerului fierbe și fulgerele crestează întunericul” și „tunetele gonesc păsările speriate, aruncîndu-le printre tufele orașului.” Narațiunea se desfășoară în valuri abundente de descrieri ce declanșează scântei de curiozitate și care atrag cititorul tot mai adânc în inima faptelor.

Citește mai mult:Anișoara Laura MUSTEȚIU   RECENZIE DE CARTE: „PRINTRE UMBRELE BUCUREȘTILOR”

Veronica BALAJ: LUCETTE - VIATA DINCOLO DE IMUNITATE ZERO

COSMISIAN LUCETTE COP1Volumul „Lucette, viața dincolo de imunitate zero” ( Editura Siono, București, 2021), cel de-al doilea semnat de Cosmisian, continuă o traiectorie personală. Un fel de a scrie care nu uzează de tiparele știute. O formulă personală, cu atingere a zonei dexpresivităților moderne. Coperta, la orice carte, face parte dintr-o simbolistică pe care cititorul o descifrează blitz. O acceptă sau... o respinge. Se creează din prima o legătură între autor, textul propus și beneficiarul înțelesurilor înscrise în pagini. În cazul de față, se merge fix pe prima variantă.

Structura epică: Nu este lipsit de interes a spune că montarea în pagină este făcută la rang de profesionalitate. Și acest element desigur contează. Dacă ne-am întoarce privirile spre vechile cărți păstrate ca opere de artă caligrafică în aceasta intrând și coperta, conchidem cât de importantă a fost dintotdeauna condiția grafică a unei cărți. Din acest punct pornind, se stabilește de la bun început o complicitate între autor și cititor.

„Lucette” este o carte despre iubire și destin, despre durere și circuit karmic, despre speranța devenită realitate învingătoare. „Lucette”? O carte poliedrică. Aș defini-o chiar cu vorbele autorului care se implică și el în legarea secvențelor epice, ca personaj: „Lucette” era un cub Rubik. Ai crede că destinul unui cub Rubik este acela de a se uniformiza cromatic pe fiecare fațetă. Destinul unui cub Rubik este acela de a te obliga să îți amesteci viața cu fiecare combinație pe care o faci să ajungă la finalul unui cub uniformizat ca apoi să te oblige din nou ca într-o secundă să amesteci perfecțiunea în culorile ce o compun. Sau o descompun, pentru a fi accesibilă omului.

Citește mai mult:Veronica BALAJ:  LUCETTE - VIATA DINCOLO DE IMUNITATE ZERO

Ioan MICLĂU-GEPIANU (Cringila, Wollongong, Australia): GÂNDURI CARE TOT REVIN...!

RUSU CARAGIOIU Melania EP COP1Motto:„...Fiecare suntem o oglindă în care ne privim;zâmbim sau ne strâmbăm, dar așa cu distinsă delicatețe, pentru că orgoliul oamenilor nu prea admite să fie criticați!”(I.M.Gepianu)

„...Tocmai despre asta doresc să scriu acum, despre aceste gânduri care deseori ne asaltează, tot revin, dar fiind deseori fără prea mare importanță, le nesocotim. Unele cei drept pot fi și nonsensuri, dar totuși ne atrag. Eu bunăoară mă tot gândeam la aceste haruri/daruri cu care poeții și prozatorii sunt dăruiți. Poezia și proza sunt genuri literare care diferă doar prin forma de prezentare, dar etica sau estetica tematicilor rămânând identice, sub cupola artelor literare, beletristice sau teatrale.

Unii consideră pe scriitorul de vers mult mai dăruit,oricând fiind apt a scrie o proză bună, iar scriitorul bun la proză, mai greu va scrie versuri! Nu știu adâncimile acestor daruri înăscute ființei umane, poate fi acea transcendență genetică, sau mai simplu zis daruri dăruite de divinitatea lui Dumnezeu, fiindcă toți copiii sunt îngeri la naștere, și, apoi mediul natural și social de viață în care se ridic, cresc, aduce opera în sine. Las însă problematica celor de specialitate, nu din orgoliu, ci zâmbind în sinceritatea mea, de vechi breslaș al scrisului care încă pe mine nu mă cunosc bine. Și să nu mă întind cu vorba, fiind de o formație autodidactică, am căutat a învăța căile artei literare dintr-o voință pe care iar încerc ai găsi izvorul.

Fericirea a făcut să întâlnesc în lumea asta literară o doamnă poetă excelentă, dar și excelentă prozatoare în același timp, doamna Melania Rusu Caragioiu, o româncă trăitoare în Canada. Din cărțile dăruite bibliotecii familiei mele australiene, descopăr un lucru deosebit, de fapt un dar/har care pentru domnia s-a este ceva natural a scrie versuri, proză și epigrame pe deasupra.

Citește mai mult:Ioan MICLĂU-GEPIANU (Cringila, Wollongong, Australia):  GÂNDURI CARE TOT REVIN...!

REFLECTIONS BY VAVILA POPOVICI

Cugetari Reflections 2021.lulu .website 278x450Pentru români, depărtarea este întotdeauna locul din care se întorc acasă. Cei mai mulți își descoperă pe drum grăuntele de înțelegere superioară și, chiar dacă, fizic, țara în care s-au născut nu le mai este accesibilă ca la început, vor reveni aici, la fiecare răscruce sufletească. Vor reveni găsind brusc ceva ce uitaseră că au păstrat: cuvinte simple, proverbe, zicători, aforisme, un model de gândire și de raportare la viață, dobândit odată cu laptele supt la sânul mamei.
În acest spirit am receptat eu noua carte bilingvă, de cugetări a scriitoarei Vavila Popovici, care trăiește în SUA, care s-a integrat în paradigma culturală americană, dar care continuă să simtă românește. Reflecțiile doamnei Vavila Popovici sunt oglinda unei experiențe admirabile. Timpul, dragostea, omul și societatea, singurătatea, prietenia, familia și căminul, fericirea, relația inimă-gând, relația conștiință-faptă/atitudine sunt temele generoase, în jurul cărora și-a structurat volumul.
Tonul reflecțiilor este blând și împăcat. Doamna Vavila nu te constrânge să crezi, te invită să gândești pe cont propriu și să compari cu propria realitate. Este multă liniște de-a lungul acestor serpentine de trăire concentrată, așa cum se și cuvine, atunci când îți dorești cu adevărat să împărtășești: ”După sufletul cărților, și soarta lor: fericită sau nefericită”; ”Sunt prea mulți cei care ne fură iubirea și, din păcate, nu pentru a o avea, ci pentru a ne distruge și a ne lăsa”; ”Analizează-te, nu-ți trece cu vederea greșelile și iartă-te! În numele binelui să te ierți! Regretul din sufletul tău bun te va ajuta să-ți ierți vorbele și faptele greșite. Cu voință, imaginile care-ți evocă auto-învinovățirea vor fi înlăturate din minte. Cere iertare în fața unei icoane și spune sufletului tău: ÎMI PARE RĂU!”; ”Oare animalul nu are ținere de minte pentru nedreptățile pe care i le facem sau are o putere de iertare pe care noi nu o înțelegem?”; ”Când vrei să schimbi convingerea cuiva - în bine, desigur - fii ca un înger trimis de Dumnezeu pentru el. Fă lumină în mintea lui”.
Am terminat de citit volumul doamnei Vavila Popovici, a cinci zeci și noua carte editată, ferm încredințat că am în față un îndreptar, în sensul vechi și frumos al termenului. Un îndreptar valabil, în aceste vremuri noi, într-o măsură mai mare decât în timpurile ordonate. Dincolo de terapia prin cuvânt – asupra mea a funcționat, o spun cu mâna pe inimă – cartea de cugetări a doamnei Vavila Popovici trasează o cale, luminează un drum prăpăstios și adâncit în neguri. Simțim toți că valorile care ne-au format se clatină. Dar nu pentru că n-ar mai avea consistență sau duh, ci pentru că războaiele care se duc împotriva lor sunt mai perfide decât am știut, nu sunt la vedere, inamicul nu are chip, inamicul acționează ca un strigoi. Am fost obișnuiți să înaintăm prin viață logic, să luptăm logic, să ne fixăm ținte logice. Acum, țintele sunt mișcătoare, când nu sunt absurde și, absurde fiind, nu trezesc suspiciuni. Rațiunea e neputincioasă, iar intuiția, dacă nu ești, cum spuneam, strigoi, nu-ți folosește prea mult. Am ajuns să tragem în noi înșine și în copiii noștri.

Citește mai mult:REFLECTIONS  BY  VAVILA  POPOVICI

Nicolae DINA: FERVOAREA ȘI CANDOAREA UNUI VETERAN AL SONETULUI

MERTICARU M BRAUL AFRODITEI cop1„Să-ți asculți întotdeauna bătăile inimii”, mă îndemna bunicul meu, un bătrân înțelept și sfătos, fiindcă, zicea tot el, „ritmul lor îți marchează liniștea sau zbuciumul sufletului, dar îți arată și frumusețile firii înconjurătoare în mijlocul căreia descoperi lumea, mai bună sau mai puțin bună, cu bucuriile sau neîmplinirile ei”.

Mi-am amintit aceste vorbe înțelepte citind o mărturisire a poetului MIHAI MERTICARU, căruia Eutherpe, muza liricii, o „steluță dulce, fără de prihană”, i-a dăruit harul artistic ca o adevărată „făcătoare de minuni icoană”, moment trăit plenar, căci, spune el, „vrăjitu-m-a-ntruparea-ți adorată/și te-am sorbit cu lăcomia-n priviri/cum nu s-a mai întâmplat niciodată” („Sonetul primei muze”).

Indiscutabil, muza este un laitmotiv în opera lui Mihai Merticaru, fiind invocată și în volumul „Vis și abis” (2018): „Sub ceru-nalt al vămilor de gând,/Zeiță, vino tu și mă inspiră,/Mai acordează-mi coardele la liră”, pentru că numai Eutherpe îl poate ajuta să creeze tipul de poezie preferat: „Sonetu-mi, doar tu-l poți face să zboare/Spre lumina de azi și cea viitoare” („Sonetul muzei”).

De această dată, muza se află la originea celui de al 23-lea volum al său de versuri, „Brâul Afroditei” (Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2020), unul în care reflexivitatea, sinceritatea și sensibilitatea poetului se concretizează în fermecătoare sonete, poezii cu formă fixă abordate cu temeritate în șapte volume. Este o întreprindere în care autorul nemțean apare ca un reprezentativ continuator al tradiției românești ilustrate de Mihai Eminescu, „prieten drag” căruia îi dedică un sonet văzându-l ca „înger de pază” al țării căreia, „când e-n primejdie, să-i dea de veste” și ca „Luceafăr” care „pe boltă luminează/să țină națiunea mereu trează” („Sonetul unui prieten drag”), dar și de Vasile Voiculescu, pentru a-i aminti doar pe cei mai străluciți sonetiști, eludând cu bună știință toate experimentele moderniste, cunoscute într-o viață de avizat octogenar, trăită în curățenie sufletească, având și acum dorința de a crea: „80 de ierni, Doamne, mi-ai pus în spate,/Picioarele-mi parcă-s pietre de moară,/Nimic nu mai e ca odinioară,/ […] /Zidește-n mine inimă curată,/Cu-a Ta prezență, vino și mă-mbată/Să-mi fie clipa binecuvântată!” („Sonetul smereniei”). De altfel, însuși poetul recunoștea că rămâne „un romantic autentic, în mare măsură neoclasic, puțin modernist și mai puțin postmodernist, care se simte confortabil numai în apele dulcelui stil clasic”.

Citește mai mult:Nicolae DINA:  FERVOAREA ȘI CANDOAREA UNUI VETERAN AL SONETULUI

Cezarina ADAMESCU: ÎNCORONAREA POETULUI ÎNTR-UN TĂRÂM DE PARADISURI

BPC SECRETUL IMPLINIRILOR cop1Cristian Petru BĂLAN
Secretul împlinirilor
Editura STEF, Iași, 2021

Puţini sunt autorii care se hotărăsc să destăinuie celorlalţi, secretul împlinirilor, al succeselor care i-au purtat de-a lungul anilor, din victorie în victorie. Poate dintr-o superstiţie, poate din alte considerente, majoritatea păstrează taina creaţiei lor şi ceea ce i-a determinat să persevereze, pentru a-şi desăvârşi creaţiile şi a le răspândi în lume. Unul din aceşti autori prodigioşi, este Cristian Petru Bălan, semnatar a numeroase lucrări de versuri, proză, eseistică, pictor şi sculptor român de mare impact în cele două ţări, România, ţara în care s-a născut şi America, ţara de adopţie.
Volumul de faţă se circumscrie în aria poeziei clasice de care este ataşat autorul şi este cel mai recent din şirul generos de cărţi pe care le-a înnobilat cu propria semnătură. Chiar din primele versuri, autorul afirmă că l-au susţinut în demersul său liric, „luminile iubirii”, fără de care nu şi-ar fi putut desăvârşi opera. Călăuzit de aceste lumini care i-au adus raiul în suflet, poetul s-a lăsat copleşit de ademenirile muzelor şi artelor frumoase care l-au purtat pe tărâmul închipuirii şi al fanteziei, în raiul visat de creatori, pentru care se pregătesc asiduu întreaga viaţă. El vorbeşte despre suflete ferice, amoruri negre, cununi de-eternitate, ploi de nestemate care cad din înălţimi divine, îndrăgostiţii sunt scafandri-n fericiri, al căror prezent e un „imperiu de-mpliniri”, dar peste toate guvernează „puterile iubirii”. Amurgul e plin de „mistere sfinte”, „Eternitatea vorbeşte fără grai”.

Citește mai mult:Cezarina ADAMESCU: ÎNCORONAREA POETULUI ÎNTR-UN TĂRÂM DE PARADISURI

Eva HALUS: COTIDIENE PARIZIENE ȘI VIZIUNEA POETICĂ A VERONICĂI BALAJ - FLUX SOLAR ÎN POEZIE

BALAJ Veronica CP cop1Versurile Veronicăi Balaj, țesute dintr-o fibră aleasă, metaforică, par la prima vedere, reminiscent parnasiene. Poeta dă un impuls sentimentelor, simțirilor și te poartă de la o stare la alta cu repeziciune, prin fața personajelor și peisajelor citadine iscate dintr-o pană iscusită, (scriere bazată pe observații reale, pe parcursul călătoriilor întreprinse în întreaga lume), pe marginea tematicii alese, anume: Cotidiene parisiene. Dar, imposibil să nu remarcăm că aceste poezii sunt străbătute de un flux solar și astral în care abundă îngerii, făpturi de lumină, care se intersectează și se amestecă în lumea noastră, orânduită la scară umană, cotidiană, fapt care face ca acest volum de poezii să se demarce prin construcția sa conceptuală, asemănându-se cu un oracol (poetic) care enunță destine, iubiri, vieți ce se desfășoară în planul cotidian care este intersectat de planul astral, mitologic și mistic în același timp.

Nici nu se putea mai bine da o voce POEZIEI decât prin adăugarea acestei supra-dimensiuni, care are de altfel, rădăcini adânci în subconștientul uman, coordonată invizibilă la lumina zilei, dar care, odată lăsată „mintea să zburde” și când sufletul este eliberat din chingile cotidianului în care unghiurile drepte sunt citite întocmai, atunci pentru ochiul și sufletul experiemntat apare o lume fantastică, care, oarecum, se suprapune cu realitatea, dar poate fi descifrată de visători, poeți, artiști și...călători. Lucru observat și de Ada D. Cruceanu chiar din primul paragraf cu care se deschide postfața cărții: Cotidiene pariziene, un volum de poeme – prozo-poeme, le numește autoarea – care îndeamnă (și) la o reflecție asupra a ceea ce ar mai putea fi astăzi „fantasticul” și cât din el a mai rămas în limitele ficțiunii, cât a trecut în lumea de zi cu zi? Cât din „a fost odată...” (și toate derivatele, se subînțelege) a intrat în cotidian? .Și dacă a intrat – cu siguranță, a făcut-o, de la „ochiul magic”, gata să te urmărească pretu-tindeni, (nanoparticula organică sau nonorganică!), gata să-ți invadeze viața și, după unele spuse, să-ți controleze „trecerea” –, ce îi mai rămâne scriitorului/ artistului din „lumea” peste care, altădată, era doar el stăpân de drept și de fapt?

Citește mai mult:Eva HALUS:  COTIDIENE PARIZIENE ȘI VIZIUNEA POETICĂ A VERONICĂI BALAJ - FLUX SOLAR ÎN POEZIE

Irina AIRINEI: MARIA GĂITAN MOZES - ISRAEL, LIIMANUL CU DRAGOSTE

GAITAN MOZES Maria SCCIUTDOH cop1„Stimată și dragă Poetă, mulțumiri pentru volumele atât de vii, vibrante, închinate iubirii de viață și poezie adică Iubirii. Exilarea în Tara Exilaților v-a priit, cred, dacă mă iau nu după superba declarație patetică de pe copertă ci după paginile în care a rodit cuvântul românesc cu atâta farmec și căldură. Vă doresc tot binele alături de Omul predestinat și în poezia din care v-ați făcut DESTIN. Cu toată Afecțiunea, Norman Manea”
O scrisoare care m-a tulburat. Da, cuvântul românesc a rodit în Țara Sfântă, Țara Exilaților, limanul cu dragoste al atâtor și atâtor creatori români în căutarea unei vieți care înseamnă speranță, lumină, o mare familie… Maria Găitan Mozes și soțul ei iubitor de carte, primul ei critic, au pășit pe acest liman unde ajunseseră, înaintea lor, atâția mari scriitori și cărturari evrei plecați din România și care au făcut din Israel o nouă grădină, paradisiacă, mult visată, a culturii și literaturii româno-israeliene. Lor li se datorează aducerea noastră aminte, scriitorilor, jurnaliștilor care au primit-o cu brațele deschise pe Maria, în atmosfera Cenaclului „Punct”, a Editurii și revistei „Minimum”, mai târziu a Editurii „Familia”.

Așa cum îmi spunea marele scriitor Amos Oz în locuința sa din Ramat Gan, în Tel Aviv-ul unde Fania Oz mi-a fost ghid: „Este un cântec naiv, popular, cunoscut diverselor generații de pionieri, părinților lui Nilly, părinților mei și care spune că: «Aici, în țara strămoșilor noștri, toate visurile noastre se vor împlini»”.

Israelul este, într-adevăr, îndeplinirea unui vis. Un vis străvechi readus și azi, cu recunoștință și durere la Zidul Plângerii. Această carte este ofranda lirică a autoarei către Țara care a primit-o cu dragoste. Limanul ei cu dragoste al ei și al tuturor celor care au făcut alya,au urcat către acest vis. Al tuturor celor care, încă de la 1882, veniți din România, desțeleneau pământul sfânt cu sângele lor, îl udau cu lacrimile lor, îl încălzeau cu inimile lor. Rosh Pina, Zikhron Ya'akov, rădăcini românești, lupte, muncă, vis… Maria Găitan Mozes intră cu evlavie, cu pași de poezie, în acest vis…Un vis numit Israel, limanul cu dragoste al tuturor acestor visători…O țară dăruită mai departe, copiilor, de generații și generații de soldați… Ofrandă de viers românesc adusă Israelului care se dorește a fi citită de un public internațional cât mai larg. Alătur buchetului de poezii al autoarei, urarea mea de suflet: „Binecuvântat fii, Israel!”

Dr. Irina Airinei,
12 decembrie 2020, București
Președintele Asociației interetnice ANIMA FORI

***

Citește mai mult:Irina AIRINEI:  MARIA GĂITAN MOZES - ISRAEL, LIIMANUL CU DRAGOSTE

Petru IOAN: CARTE - EVENIMENT DATORATĂ UNUI DASCĂL DIN ÎNVĂŢĂMÎNTUL GIMNAZIAL PERIHUŞEAN

MERLAN Vicu DACIA ESOTERICA V1 cop1Pe cînd se afla de trei ani la moşia Dimitrovska (din preajma Moscovei), în exilul impus de otomani (după înfrîngerea de la marginea Stănileştilor), fostului domnitor Dimitrie Cantemir, Academia de Științe din Berlin (în care tocmai devenise membru) îi adresează rugămintea de a-şi face mai bine cunoscută, printr-o scriere, patria în care se născuse şi domnise. Aşa a ajuns marele cărturar din zona est - carpatică (născut la Iaşi, dar foarte legat de Ţinutul Fălciului prin vacanţele petrecute la moşia Silişteni, nu departe de centrul episcopal al Huşilor), la vremea respectivă prinţ onorific în două împărăţii (a Habsburgilor, respectiv a Romanovilor), dar şi sfătuitor de taină al ţarului Petru cel Mare, să redacteze, între 1714 şi 1716, „Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae” (pe scurt Descriptio Moldaviae), lucrare rămasă în manuscris pînă la publicarea traducerii în germană (la Frankfurt şi Leipzig, 1771),urmată de ediţii în rusă, în greacă și, desigur, în română.

La mai bine de trei veacuri distanţă, un alt moldovean, Vicu Merlan, ivit pe lume în satul Isaiia şi trecut prin primele cicluri şcolare în Bohotin (la circa 60 km distanţă de moşia Cantemireştilor), astăzi profesor la Şcoala Generală din satul Pădureni (situat la aproximativ 10 km sud de reşedinţa perihuşeană a lui „Vodă Constantin“), ne surprinde printr-un dar de zile mari: o „Descriere“ sui generis a patriei străbune. Dacia esoterică se numeşte cea de-a 16-a carte purtînd semnătura profesorului de gimnaziu cu doctorat în arheologie, iar ea a apărut la Editura „Ganesha“ din Bucureşti, în două volume, ce desfăşoară (prin cele 951 pagini) 12 capitole cu 121 subcapitole, structurate la rîndul lor într-un şuvoi de subdiviziuni şi compartimentări aferente.

Apariţia în vreme de război pandemic a monumentalei sinteze, ce readuce în actualitate informaţii lăsate moştenire de Iordanes (istoric got din secolul al VI - lea) în „De origine actibusque Getarum” (pe scurt Getica), de umanistul Bonaventura Vulcanius (1538 - 1614), în „De literis et lingua getarum, sive gothorum item de notis lombardicis, quibus accesserunt specimina variarum lingua, quarum indicem pagina quae praesationem sequitur ostendit” (Lugdunum [Lyon], 1597), de politicianul şi istoricul Carlo Troya (1784 - 1858), în „Argumente pentru rescrierea istoriei europene. Despre istoria şi arhitectura Geto-Goţilor” (Bucureşti, 2015), de către diplomatul francez Félix Colson (în „De l'etat présent et de l'avenir des Principautes de Moldavie et de Valachie, suivi des traitės de la Turquie avec les Puissances Europėens et d'une carte des Pays Roumains”, „A. Pougin“, Paris, 1839), de juristul şi istoricul Nicolae Densuşianu (1846 - 1911) în „Dacia preistorică” (Bucureşti, 1913), de arheologul, epigrafistul, istoricul și eseistul Vasile Pârvan (1882 - 1927), în „Getica, o protoistorie a Daciei” (Bucureşti, 1926) şi de încă foarte mulţi alţi cărturari de pînă-n zilele noastre.

Citește mai mult:Petru IOAN:   CARTE - EVENIMENT DATORATĂ UNUI DASCĂL DIN ÎNVĂŢĂMÎNTUL GIMNAZIAL PERIHUŞEAN

Web Analytics