Dorel SCHOR: LIVIU LĂZĂRESCU O EXPOZIŢIE RETROSPECTIVĂ

LAZARESCU Liviu PARLAMENT IAN2017APrimesc de la pictorul Liviu Lăzărescu invitaţia la expoziţia retrospectivă a creaţiilor sale, al cărei vernisaj are loc la Palatul Parlamentului din capitala României, în sala Constantin Brâncuşi. Locul obligă, onoarea e mare, dar pe mine nu mă miră pentru că, în ciuda modestiei sale, Liviu Lăzărescu este astăzi unul din cei mai reprezentativi exponenţi ai artelor vizuale româneşti.

Absolvent al Institutului Nicolae Grigorescu, clasa Corneliu Baba, asistent universitar, lector, conferenţiar şi apoi profesor universitar, a iniţiat şi întrodus în învăţământul de specialitate cursuri de cromatologie, pentru ca, nu peste multă vreme să primească titlul de profesor emeritus. A fost mâna dreaptă a maestrului Corneliu Baba şi, continuatorul acestuia, mai ales în materie de portrete. Printre cărţile publicate de el, se numără „Culoarea în artă", „Tehnica picturii în ulei" şi, în colaborare „Dicţionarul de artă".

Critici competenţi s-au pronunţat despre scrierile lui: „Structurate într-un studiu amplu şi dens, cursul profesorului-pictor trece dincolo de amfiteatrele universităţii". Dar profesorul a rămas în primul rând un peisagist, portretist, autor de compoziţii, cunoscător al sufletului uman şi creator al unui univers fabulos din care nu lipsesc esenţializările cu încărcătură filozofică.

Citește mai mult:Dorel SCHOR:  LIVIU LĂZĂRESCU  O EXPOZIŢIE RETROSPECTIVĂ

Paul SPIRESCU: DOUĂ-TREI ZILE DIN ISTORIA MISTICĂ A UNUI NEAM

BOTEZ Aadrian OFITERUL cop1Cred că nu va mira pe nimeni afirmaţia că Adrian Botez este un scriitor, pe cât de profund şi de prolific, pe atât de derutant. În orice zonă s-ar afla, a prozei, poeziei, eseisticii, hermeneuticii, Adrian Botez reuşeşte, întotdeauna, performanţa de a fi el însuşi şi de a nu semăna niciodată cu alţii. Premeditare sau destin?

Nuvela „Ofiţerul”, apărută anul acesta, la EDITURA „Ateneul Scriitorilor” din Bacău şi închinată: „Tatălui meu, Ioan, ofiţer aviator şi erou al celui de-al doilea război mondial”, nu avea cum să facă excepţie, de la această paradigmă. Cartea se focusează, de fapt, doar pe un segment de trei zile din istoria modernă a neamului românesc, perioada 22 – 24 august 1944, dar autorul are grija şi mijloacele artistice necesare pentru a absorbi, în acest scurt segment temporal, aproape întreaga noastră istorie, dar nu aceea a succesiunii unor evenimente exterioare, ci aceea a unei matrici spiritual-mistice care, în credinţa autorului, o transcende şi o predetermină pe cea dintâi.

De altfel, în toate scrierile sale, Adrian Botez nu precupeţeşte niciun efort în a demonstra această credinţă: istoria exterioară, aceea pe care o citim din manualele şi studiile de specialitate, nu este decât o umbră (în sens platonician) a unei esenţe profunde, de natură mistică. La care nu putem ajunge prin operaţiile obişnuite ale raţiunii discursive, ci prin avatarurile iluminate ale Credinţei vizionare. Adrian Botez nu-şi pierde timpul cu “mărunţişurile” evenimenţiale ale istoriei, decât dacă acestea pot fi privite şi înţelese ca ilustrări exterioare ale unui sens ascuns şi incomprehensibil.

Citește mai mult:Paul SPIRESCU:  DOUĂ-TREI  ZILE DIN ISTORIA MISTICĂ  A UNUI NEAM

BOTEZ Adrian - O CARTE PENTRU COPII TRAGAND CU OCHIUL SPRE OAMENII MARI

SPIRESCU Evronia INOROGUL ROSU cop1Fevronia Spirescu;Inorogul Roşu;Editura Docucenter; Bacău, 2016

Doamna prof. FEVRONIA SPIRESCU dovedeşte, din nou, prin proaspăt editatul volum „Inorogul roşu”, că nu este doar o pictoriţă şi graficiană de excepţie (coperţile, precum şi toate paginile de superbă grafică, precum şi tehnoredactarea, îi aparţin!), ci şi o autoare (extrem de sensibilă şi vizionară!) de BASME – adresate copiilor, dar indicate a fi citite şi de aşa-zişii „oameni mari”. Noi zicem chiar că „musai” ca „oamenii mari” (din politica valahă, dar nu numai!) să „tragă cu ochiul” spre paginile acestui superb basm...! De fapt, „trasul cu ochiul”, între „cartea de faţă” şi „oamenii mari”, s-ar cuveni să fie reciproc...

De ce îndrăznim a face această afirmaţie, care, în contextul socio-politic actual, ar putea să pară nu doar „ciudat”, ci de-a dreptul „primejdios”? Pentru că basmul FEVRONIEI SPIRESCU pune, în planul central ideatic, noţiunea de „SACRIFICIU”. Şi nu falsifică deloc terminologia: nu e vorba de a asasina vreo găină, ori altă biată orătanie, pentru binele (şi „sărbătoarea”!) burdihanului „propriu şi personal”... – ci este vorba de a-ţi jertfi, TU însuţi, viaţa, existenţa, condiţia sacră! - pentru interesul sacru al unei lumi întregi, al unei comunităţi vaste, cât un cosmos!

FEVRONIA SPIRESCU imaginează două lumi, „în oglindă”, antagonice: I- PĂDUREA FERMECATĂ (devenită, prin circumstanţe vitrege, ba chiar violente, „PĂDUREA ALBĂ”), lume condusă DOMNIŢA CURCUBEU („blândă, senină şi plină de voie bună”) - şi II-MOŞIA ÎNTUNERICULUI, diriguită de DOMNIŢA NEAGRĂ („pe Moşia Întunericului era umbră, frig şi tristeţe”, iar DOMNIŢA NEAGRĂ era, cum altfel: „tristă, încruntată şi rece la suflet”...ceva ce ar putea fi numit, eventual, cu un termen generic şi sintetizator: „iohannică”...).

Citește mai mult:BOTEZ Adrian - O CARTE PENTRU COPII TRAGAND CU OCHIUL SPRE OAMENII MARI

Gelu DRAGOŞ: ÎNDEMN LA LECTURĂ

INDEMN LA LECTURACu ocazia decernării Premiilor naţionale eCreator, ediţia I, am primit câteva cărţi, cu autograf, de la mulţii scriitori prezenţi la manifestarea organizată de scriitorul Ioan Romeo Roşiianu la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare. Spre a vă îndemna la lectură, mai ales că avem timp berechet cu ocazia sărbătorilor de iarnă, am să fac un scurt comentariu la acestea.

Ştefan Aurel Drăgan, din Bârsăul de Jos, licenţiat în drept, ne propune proza „Haita”, apărută la Editura din Şiria, „Azbest Publishing”, 2016. Despre scriitorul ardelean, Nicolae Goja afirmă: „Proza lui Ştefan Aurel Drăgan conţine lungi monologuri interioare şi relatări indirecte, în stilul lui Augustin Buzura, cu o anumită preţiozitate (...) Digresiunile prozaice sunt acoperite de originalitatea temei.” iar Horia Muntenuş concluzionează că autorul este: „Un prozator bun a cărei tehnică literară şi al cărui spirit de investigaţie psihologică revendică o evoluţie romanescă”.

Citește mai mult:Gelu DRAGOŞ:  ÎNDEMN LA LECTURĂ

Al Florin ŢENE: SINCERITATEA EPICULUI ÎNTR-O PICTURĂ A SPERANŢEI

HEIDEL Ioana DDO copConvingătoare în volumul de debut, Ioana Heidel, prin romanul „Dicolo de orizont”, apărut la Editura Ecou Transivan, Cluj-Napoca, 2016, ne introduce în lumea sa, autobiografică, secvenţă cu secvenţă, de-o sinceritate dezarmantă şi o plasticitate originală. Încă din titlu autoarea, o olteancă zbătătoare, ne introduce în orizontul cunoscut numai de ea, prin trăiri, încă din perioada prunciei, adică din „anii de care nu-mi amintesc“, aşa cum îşi intitulează prima secvenţă din tomul de 439 de pagini.

Romanul, este scris matur, robust, de o formulă insolită, cu o scriitură sigură, din care răzbate nostalgia tinereţii, chiar dacă personajul a trecut prin vicistitudinile unui regim totalitar cu lipsuri de tot felul. Ioana Heidel, prin acest roman,se afirmă ca un prozator excelent, cu experienţă de viaţă, dar şi cu exerciţiu stilistic deosebit, stăpân pe materia epică. Totuşi, nu în autobiografie şi în citadinism stă interesul acestui roman, ci în sinceritatea destăinuirii, în abilitatea lui tehnică prin care autoarea scoate la lumina tiparului cromatica unei pânze pline de senzaţii, dureri şi amintiri.

Romanul este format din scurte povestiri ce oglindesc etape diferite ale vieţii autoarei, toate coagulându-se într-o construcţie romanescă unde firul roşu al naraţiunii dezvoltă ideea alienării unui popor aflat sub cisma comunismului criminal. Cartea se constituie din suma realităţii directe şi al prototipului autoarei, personaj principal, acţiunea desfăşurându-se de la primii ani de şcoală, trecând prin trăirile dramatice ale familiei sale şi a ţăranului din Oltenia în perioada colectivizării, colorând acţiunea cu obiceiuri şi tradiţii din zona ce se află între Jiu şi Olt, perioada studenţiei din Regie, continuând cu repartiţia într-o comună din zona Sighişoarei, unde cunoaşte familia jumătăţii mitologice, a soţului. Viaţa de studentă, dar şi vacanţele verilor când căldura juca în aer, sau prima vizită , marcată de tensiune, la părinţii lui Seven din Sighişoara, conversaţiile în limba săsească, mai ales a bunicii Jeje, care nu o înţelegea, stânjenind-o, sunt adevărate tablouri ale unei trăiri autentice.

Citește mai mult:Al Florin ŢENE:  SINCERITATEA EPICULUI ÎNTR-O PICTURĂ A SPERANŢEI

Dorel SCHOR: MAESTRUL ELRON – DOUĂ CĂRŢI DE ARTĂ LA MADRID ŞI LA MOSCOVA

ELRON 10 ANIVERSARYLa trecerea a zece ani de când ne-a părăsit pictorul Baruch Elron, la cele două capete ale continentului european au văzut lumina tiparului cărţi omagiale închinate operei, vieţii şi memoriei lui. Publicată în capitala Spaniei, la Madrid, una din cărţile album se întitulează "Maestro Elron" şi in afară de reproducerile de bună calitate ale unor tablouri, însumeză sub coordonarea lui Hector Martinez Sanz, opiniile competente ale unor doctori în filosofie, istorici ai artelor şi artişti vizuali spanioli. Nume cunoscute ca Pedro Ortego Ventureira, Ivan Miedho, Rocio Garcia Beas si Carla BlackStar scriu cu admiraţie despre acel pe care îl numesc maestro. Textele lor reunite în acest volum oferă o largă perspectivă a operei artistului româno-israelian Baruch Elron.
Criticii de artă spanioli remarcă stilul pictorului, încadrat ca realism magic, pe care îl consideră ca fiind precis dar cu elemente improbabile, predominant realiste. Ei consideră întreaga operă a lui Elron ca fiind fascinantă şi unică, remarcând uneori cu surprindere admirativă simbolistica sa.

Citește mai mult:Dorel SCHOR: MAESTRUL ELRON –  DOUĂ CĂRŢI DE ARTĂ  LA MADRID ŞI LA MOSCOVA

BECART Valentina - RECENZIE – DINCOLO DE LUNTREA VISULUI – POEME DE IRINA LUCIA MIHALCA

MIHALCA IRINA DDL wb„din umbră, înspre lumină lunecă luntrea...
ca visul din vis, ca ochiul din lacrimă,/
Viaţa-i o poveste, o stare, o emoţie, un vis!”

Înainte de a pătrunde în universul liric al poetei Irina Lucia Mihalca, voi face o mică prezentare a drumului său spre cetatea cuvântului. Mă voi opri asupra unor publicaţii (selectiv), lăsând cititorului bucuria de a descoperi „întregul”. „Aliteraţia timpului - Irina Lucia Mihalca”, volum de poezii on-line, Însemne Culturale, 2012; „Însemnele unei tăceri”- antologie de poezie, Editura Rovimed Publishers, Bacău; Autograf pentru m(â)ine”, Antologie „Însemne culturale”, Adjud, Armonii culturale; Antologia de poezie „Arta sfâşiată” -73 poeţi contemporani - coordonator Valentina Becart, Editura ARHIP ART – Sibiu. Publicaţii în reviste: Armonii culturale; Basarabia literară; Caiete silvane; Cronica; Constelaţii diamantine: Ex Ponto; Melidonium; Izvoare codrene etc. Volumul de poeme

„Dincolo de luntrea visului” a apărut la editura Muşatinia, Roman, în anul 2016. Iată ce ne spune doamna Adina Dumitrescu în prefaţa cărţii: „Scrierile Irinei Lucia Mihalca sunt curajoase nu prin părăsirea rimelor stas, ci prin miza metafizică, morală şi aş putea spune, esoterică a lor. Stilul ei reflectă o dăruire intelectuală ce liază suflete, eliberându-se de dogmatismul laicului, dar şi de stridenţele, vulgarităţile moderniste şi postmoderniste.” Versurile din acest volum ne aşează în faţa ochilor un univers variat de sentimente, de simboluri, de taine ascunse în strigătul unei conştiinţe care duce o luptă inegală cu destinul, mereu răvăşită de neliniştile existenţiale. „ Toate mor. Pe unde vei trece noaptea/ vei auzi şoaptele străzilor pustii,/ a caselor părăsite, a ferestrelor nedeschise.” (Într-un cuvânt încape întreaga lume).

Citește mai mult:BECART Valentina - RECENZIE – DINCOLO DE LUNTREA VISULUI – POEME DE IRINA LUCIA MIHALCA

DUMITRESCU Stefan - CRONICA DE INTAMPINARE LA CARTEA SCRIITOAREI ELENA BUICA

BUICA PE CARARILE VIETII COPX1Motto: „Există oameni sărbătoare şi cărţi care îţi vindecă sufletul”

Nu mai ştiu a câta carte a doamnei Elena Buică-Buni este cea pe care o citesc în vederea scrierii „Cronicii de întâmpinare” pe care îmi doresc s-o citesc la lansarea cărţii „Pe cărările vieţii”, lansare care va avea loc pe 8 octombrie la Clubul Jean Luis Calderon, unde cu doi ani în urmă mi-am lansat şi eu cele cinci cărţi apărute în anul acela. Am lecturat fără să mă ridic din faţa ecranului aproape jumătate din carte, şi ceea ce am trăit în timpul lecturii a fost o bucurie plenară, ca atunci când ai înspira un elixir hrănitor. De fapt stau în faţa computerului de cinci ore şi nu aş mai pleca, deşi este trecut de miezul nopţii. Am această senzaţie, acest sentiment că ultima carte a doamnei Buni mă îmbogăţeşte, îmi dă greutate fiinţei, îmi spune că sunt pe drumul cel bun al întoarcerii acasă… Cu siguranţă această trăire calmă, profundă, caldă o vor avea mulţi cititori în timpul lecturii cărţii şi după lectură…

Nu ştiu cu câţi ani în urmă am citit un fragment dintr-un roman al doamnei Buică într-o Antologie de proză, antologie pe care am recenzat-o elogios, editată de editorul şi omul minunat care este doamna Rodica Elena Lupu şi în care era şi autorul acestui text… Atunci am avut revelaţia miracolului. Aici trebuie să mă explic. Prozatoarea descria grădina casei în care a copilărit, florile, locul natal. Iar ceea ce reuşea să-mi transmită mie ca lector era un lucru atât de rar, de mare şi de profund pe care numai marii prozatori reuşesc să îl redea: este vorba de sufletul locului… Marele prozator Thomas Mann este mare pentru că a reuşit să redea în opera lui ”spiritul germanic”. Ei bine, doamna Elena Buică reda cu o acuitate, cu o prospeţime şi cu un talent înnăscut sufletul locului. Şi mai redă altceva care creşte din sufletul locului, este ceea ce eu numesc ”spiritul românesc”… La Eminescu şi la Creangă mai întâlnim acest har, şi la Sadoveanu , în povestirile lui de început. Este mare lucru, şi numai dacă eşti dăruit de Domnul cu har, reuşeşti acest lucru, să redai spiritul românesc… Dacă m-ar ajuta Domnul eu numai spiritul românesc în toată profunzimea, căldura şi inefabilul lui aş vrea să-l prind şi să-l redau în cărţile mele.

Citește mai mult:DUMITRESCU Stefan - CRONICA DE INTAMPINARE LA CARTEA SCRIITOAREI ELENA BUICA

Ion DOBREANU: CÂND A RIDICAT ROMAN VODĂ CETATE DE SCAUN, ACOLO UNDE MOLDOVA SE VARSĂ ÎN SIRET

NEAGU AG TARANTULA cop1Ruinele cetăţii muşatine de la confluenţa Siretului cu Moldova, pe unde-şi va fi purtat paşii Andrei Gh. Neagu, adolescent fiind şi elev la Colegiul „Roman Vodă”, l-au făcut s-o reconstruiască imaginar, văzând-o cetate de scaun cu divan domnesc în vremea primilor domni din stârpea muşatină, fraţii Petru, Roman şi Ştefan. Aşa s-a născut romanul „Tarantula”, care a cunoscut până acum trei ediţii.

Titlul romanului este o metaforă de o mare forţă de sugestie. Tarantula este, după cum ne spune „Dicţionarul explicativ al limbii române”, o specie de păianjen mare din ţările meridionale cu patru ochi mari şi numeroşi ochi mai mici, care îşi sapă galerii în pământ şi a cărui înţepătură e veninoasă. Figurat, ne spune dicţionarul, „e ceva care se manifestă cu violenţă, aspru, grav, jicnitor, insultător, cu forţă, cu intensitate, cu putere”, aşa cum au fost atâtea încleştări dramatice ale atâtor bătălii pe care le-au purtat voievozii din principate, basarabi şi muşatini, cu turcii, tătarii, cu leşii ori cu ungurii, dar mai ales expansiunea otomană care atrăgea pe rând în plasa imperiului statele creştine din Balcani.

Ajutat mai puţin de documente istorice atât de rare despre aceste vremi învăluite în negură, despre acest timp dramatic, autorul dă frâu liber imaginaţiei reconstituind fapte de vitejie ale unor bărbaţi din alte vremi, portrete de domnitori, de căpitani de oşti ce descind din baladă, ceremonii de curte, scene bahice ospeţe, nunţi domneşti, înmormântări şi procesiuni de înscăunare a voievozilor, incursiuni de pradă ale hoardelor tătăreşti, toate realizate într-o limbă aşezată în spiritul epocii.

Citește mai mult:Ion DOBREANU:  CÂND A RIDICAT ROMAN VODĂ CETATE  DE SCAUN, ACOLO UNDE MOLDOVA SE VARSĂ ÎN SIRET

Web Analytics