Zenovie CÂRLUGEA: VERONICA BALAJ - TATUAJ INTERIOR

BALAJ Veronica TATUAJ INTERIOR cop1BALAJ Veronica TATUAJ INTERIOR - Editura „Castrum de Thymes” 2021, 187 p.

Poet, prozator, jurnalist și promotor cultural, timișoreanca Veronica Bălaj și-a edificat în ultimele trei decenii de susținută activitate un destin literar distinct, de convingătoare polifonii și proteică inventivitate, recunoscute îndeobște de cititor și breaslă, chiar cu frecvente ieșiri și lansări de cărți, saloane etc. la românii din spații culturale euro-atlantice. „Risipei se dedă florarul”, conchide în prezentarea de pe aripioara copertei întâi criticul literar Alex Ștefănescu, intuind exact polivalența unui spirit creator îmbrățișând deopotrivă și zone mai largi ale literaturii așa-zis de frontieră.

Prozatoarea, căci despre aceasta vom vorbi acum, a debutat cu volumul de proză scurtă „Ne tirez plus!” (prezentat la Bruxelles în 1993), căruia i-au urmat „Puzzle venețian” și altul de proză poetică „Între noi, soarele nordic” (2008), pentru ca să revină cu volumul de proză scurtă română-spaniolă „Mătase și cafea rece elvețiană – Seda e café suizo frio” (prezentată la Universitatea Alcala de Henares din Madrid (2016). S-au adăugat al acestea, în timp, romanele „Baltazara” (prezentat la Viena, 2001), „Carnavalul damelor” (2008) și „Amiază nevindecată” (2019).

Cunoscând proza ficțională a autoarei, vom constata, însă, că recentul volum, „Tatuaj interior” (Editura Castrum de Thymes”, col. Corindon, Gioroc, 2021, 187 p.) este un jurnal al anului de pandemie 2020, început la 23 februarie (ziua în care, „după șaptesprezece ore de la plecarea din Ottawa, am aterizat la Timișoara, luni 23 februarie, ora prânzului, cursa de München”)” și încheiat „Sâmbătă, 12 Decembrie 2020.”, ziua în care este anunțată că a fost premiată de Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul „Restituiri culturale bănățene” (2019), căruia noi înșine i-am acordat o amplă cronică în „Portal-MĂIASTRA” (Nr. 1-2/ 66-67, p. 50), o carte despre „lumea cunoscutå sau necunoscutå a literaturii din Banat” (Cornel Ungureanu, prezentare pe cop. IV).

Deși totdeauna am dezavuat „arta” tatuării (cebăluirea primitivist-epatantă a unor anonimi), exhibând-o azi pe micul ecran inși lipsiți totalmente de calități dar insistent mediatizați de televiziunile comercial-jemanfișiste, de îndoielnice moravuri, în trend cu aiureala de aiurea (și asta venind desigur din agresiv-globalizanta campanie neomarxistă political correctness!), vom preciza de la bun început că nu de o înzorzonare cu pielo-arabescuri graffiti-ene este vorba, ci de un discomfort sufletesc („tatuaj interior”) generat de starea de pandemie cu Covid-19 pe care am trăit-o și încă o trăim cu toții, iată, din iarna lui 2020 până acum, în vara lui 2021, când se întrevăd zorii ieșirii din ciuma chineză, pentru care nu știm încă dacă e pe care a se constitui un Tribunal Internațional de aducere pe banca acuzaților a principalilor vinovați pentru uciderea și îmbolnăvirea a sute și sute de milioane de oameni de pe toate meridianele... Sub această teroare a ingineriilor criminale, patronate de eminențe politice de la cele mai înalte niveluri statale, a intrat Omenirea în Mileniul al III-lea, și șansele ca ea să redevină cum a fost sunt încă departe...
Revenind la „jurnalul” d-nei Veronica Bălaj, vom constata cum încet-încet autoarea se pune în temă cu tot ceea ce va avea să se întâmple, evocând mai întâi primele semne de la sosirea în țară (imaginea măștilor pe care le poartă "din precauție" personalul aeroportului de la Timișoara, cum i s-a răspuns!) până la atestarea primului infectat cu Covid 19, la un fost călător prin Italia, într-o comună din Gorj. Libertatea presei i-a permis diaristei să afle despre virusul scăpat dintr-un laborator chinez (Wuhan), care face ravagii mai întâi în China și fulgerător în diferite locuri ale mapamondului. Organizația Internațională a Sănătății intră în joc, de asemenea conducerile marilor țări ale lumii. Tot felul de teorii bulversează lumea, îndeosebi cele conspiraționiste, privind un plan ocult bine pus la punct de scădere a populației de pe glob. Mulți cred că informațiile tot mai grupate de pe „toboganul alarmant” al publicității (brack-news-uri în cascadă), inclusiv pe rețelele de socializare (cu atât impact în timpul domiciliului impus!) sunt făcute numai și numai pentru rating. Multă lume refuză, însă, complotul cu suspiciunile de tot soiul, considerând că la mijloc „este o scorneală, interese mari, exagerări”, implicat fiind „sistemul financiar al lumii”: „Nu ne prostesc ei chiar așa de ușor pe toți.” Unii mai curajoși consideră virusul „un fleac”: „Să fim, deci, rezonabili!”... Totuși „virusul are o istorie”, pentru noi „nouă și agresivă”, anunțat fiind, printr-un „Pandemic Exercice” ce a avut loc la New York, încă din 18 octombrie 2019, simulându-se chiar „o pandemie de coronavirus pornită din China și, apoi, răspândită în toată lumea, demonstrând care sunt costurile economice și de vieți umane dacă ar fi infecția cu acest virus” (Strigătul lui Icar. Sâmbătă, 14 Martie).

Dar cu virusul Covid 19 nu este de glumă, cazurile se înmulțesc în lume și la noi, imaginile difuzate cu spitale care nu mai au locuri, cu frigorifice pline de cadavre, cu înhumări în masă, cu sinistrele salvări și mai sinistrele „izolete” purtate de cadre medicale și brancardieri îmbrăcați în costume de cosmonauți, cu miile și zeci de miile de oameni decedați în Italia, Spania, Statele Unite ale Americii, India ș.a.m.d. La 15 martie (un martie „cu mască bleu”), după „o săptămână de coșmar” și accentuarea „ordinelor de izolare în casă”.

Mare parte din românii aflați la lucru în diferite țări se întorc acasă, în prima jumătate a lunii martie numărul celor reveniți trece de 56.000 (printre ei și Larisa, fiica unei prietene, care va intra în carantina de 14 zile cu „cazare și masă pe banii statului”, ca alte mii de români, aduși de la graniță cu mașini speciale și carantinați în localități la sute de kilometri). Revenirea românilor care „au bântuit ani de zile prin străinătățuri face parte dintr-un spectacol cu scene mereu noi”...

„Cuvântul Covid 19 este unul singur în comparație cu nenumăratele cuvinte rostite pe mapamond și, totuși, are forța să distrugă pacea interioară a întregii omeniri. Și să facă praf echilibrul sinelui. Sădind și în celula umană frica de dispariție.
„Ne frisonează imaginile cu oameni ajunși la terapie intensivă, fixați sub măștile de oxigen oșezate pe figură, sedați, că nu mai știu nimic din tot ce-a fost sau este încă parte din existența lor. Terifiantul a devenit cotidian.” (Starea lui Icar, p. 32).
„Din starea de urgență, - scrie diarista cu o amară indignare colorată de frică - direct, rapid, se poate experimenta starea lui Icar. Drumuri spre ceruri e liber. Cum n-a mai fost de mult.”

Izolată în casă, protagonista-autoare privește pe fereastra, în care „bate o stranietate ca un pustiu”, existența pustie a orașului, zidurile lui Iulius Mall, cu reclame sclipind într-o vreme, „luna albă și un câine”, vântul ca un clown în crengile cangrenate, mașina Poliției cu girofare aprinse non stop... „Îngroziții de pandemie stau încartiruiți în case”, orașul este, în general, un spațiu de coșmar, de frică pătrunsă în oase... Deseori, autoarea își punctează textele un unele pasaje lirice, scrise cu italice, de felul: „Afară luna s-a mai depărtat de casa mea, dar tot e albă de parcă-a fost dată cu var. Vântul are un joc istovit.” Sau: „Luna își alungește razele până la buzele mele tăcute.”// „Închid ochii și mă rog în grabă. Dumnezeu știe că sunt mereu grăbită și mă va ierta.”// „În pandemie, cum n-am mai trăit-văzut așa cva, și păcatele sunt altfel.”// „Poate acum descoperim în noi adâncul dragostei. Ar fi salvator?/ Mă-ntreb și merg de partea cealaltă a casei, unde luna albă s-a prelins deja pe toate geamurile desenând figurine despre ziua de mâine.” (Luna albă și un câine. Text pentru revista „Lumina” din Novi Sad și revista „Cuvânt românesc”, Madrid”, pp. 97-101).

Astfel de sublinieri, de pasaje scrise cu litere italice sunt, evident, un fel de pandant liric la consemnările în alb-negru determinate de izolarea pandemică, de recluziunea într-o stare disforică, de sufocantă frică existențială. O întreagă filosofie care schimbă total spectrul ontologic al ființei supusă naturii vizibile care-l mărginește și Timpului măcinător de existențe, fără excepție...

Totul, de la un timp, se mută în spațiul virtual, cum titrează o secvență „Cafea-online, teatru on-line, școală on-line”: „Conversațiile on-line sunt varianta cea mai accesibilă. Și la modă. Și eficientă.” Nevoia irepresibilă de confesare/ de comunicare a oamenilor este uriașă: „Omul are în gena lui nevoia de comunicare. În plan mental, verbal, scris, comunică oricum, numai să se simtă în relaționare cu ceilalți. Ajunge la Creator, comunică și cu Dumnezeu, de obicei cerându-i ceva. Existența trece prin ani ca un fir al Ariadnei. Datorită comunicării, cuvintele ne leagă prin istorii...” (Viața on-line, 1 Aprilie în derulare, pp. 82-83).

Luarea unor măsuri categorice, precum distanțarea fizică, purtarea obligatorie a măștii, restricționarea circulației, izolarea la domiciliu etc. au determinat o parte din populație să refuze acest tratament, cazurile acestea fiind alimentate de anumite atitudini ale unor instituții și politicieni, care în loc de a acționa solidar cu măsurile guvernamentale, au incitat, alimentând revolte și fapte necugetate. Partidele aflate în opoziție, Avocatul Poporului, ba însăși Curtea Constituțională – instituții cu coloratură politică – au jucat un rol negativ. E adevărat că s-au făcut afaceri pe linie medicală, cu achiziția de măști, dar acelea sunt cazuri ce pot fi instrumentate de organele de cercetare cu tot profesionalismul, și nu pretext de rebeliune și incitare publică...

Când se va scrie istoria Pandemiei de Coronavirus 19 în România, toate aceste aspecte își vor găsi reflectarea sine ira et studio, așa cum îi stă bine unei cercetări care să rămână în Istorie drept învățătură, cu cimitirele de vinovați ridicați în țepe, ca să ne vindecăm odată de virusul suspiciunii, minciunilor de cârdășie și manipulărilor de tot soiul, îndeosebi de cele politicianiste, al căror scop e de a reveni la putere, chiar călcând peste cadavre, mii, sute, milioane, nu contează câte...

Cartea dnei Veronica Bălaj, trăită de noi toți în anul de grație 2020 și încă, este una zguduitoare pentru cel care va afla, peste ani, de ceea ce a trăit omenirea în anii pandemici 2020-2021. Diarista consemnează, în tablouri emoționante, toată această frică trăită și în somn, marcându-i onto-existența. În fluxul consemnării sale diaristice autoarea reține peisaje și figuri umane, îndeosebi lumea scriitoricească, din Timișoara, dar și de peste fruntarii, bunăoară din Banatul sârbesc, unde are mulți prieteni literați, dar și cea din Canada, la Montreal, unde făcuse nu mai puțin douăzeci de drumuri. Peste tot ochiul descoperă temerea de moarte, frica înrădăcinată în oameni, de aceea fiecare consemnare este atentă și la ceva mai special, consemnat cu aldine, un fel de vibrație a sinelui poetic-meditativ, conform cu îndemnul lui Constantin Noica: „Fiți atenți la noul fiecărei zile și veți vedea cum se naște miracolul.” (În camuflajul poveștilor. Duminică, 8 Martie).

Coșmarul izolării în casă a unui diarist, a cărui rațiune de sine este comunicarea cu oamenii, se simte de peste tot. Protagonista plecase la 11 decembrie 2019 la Ottawa și se întorcea acasă, la Timișoara, la 23 februarie, răstimp în care trăise pe propria-i piele coșmarul pandemic, singura bucurie fiind scrisul și premierea cărții de interviuri amintite, cu personalități de renume din cultura bănăneață și românească, în general.

„Acum – scrie ea la 11 decembrie 2020 – nu pot decât să-mi imaginez avioanele oprite la sol. În toată Europa este carantină totală. Nu se călătorește nicăieri. În România, în afara unor restricții de circulație pe timp de noapte și în afara localităților carantinate, ne mai putem deplasa. Privesc, iată, pe fereastra dinspre Mall. Umbrele copacilor se desprind într-o valsare la invitația vântului. Sirena unei salvări SMURD taie aerul și echilibrul fragil din sufletul meu. Suntem în mijlocul unui ocean de viruși, de pericole. Nu pot face abstracție. Și cu toate astea, am îndrăznit să fiu bucuroasă chiar azi. Odată cu un colet trimis de fete, cadou pentru Crăciunul care se apropie, mi-a fost dată și vestea că volumul de la Junimea a intrat pe ultima etapă. Săptămâna viitoare îl voi primi.
Viața, o, da, viața este, la urma urmei, un lanț de minuni. Să-i mulțumim Creatorului!”
(Printre puncte cardinale, p.186).

Între timp, reușitul volum de prozo-poeme „Cotidiene pariziene”, a apărut, cumulând multe cronici pozitive în presa literar-culturală, ba despre el pronunțându-ne și noi într-un amănunțit comentariu în care evidențiam „un dolorism melodic reținut, dezvăluind o sensibilitate de real freamăt sufletesc și asociativ, totodată o situare lucidă în context evocativ.” („Portal-MĂIASTRA”, an XVII, nr. 1-2/ 66-67, 2021, pp.48-49).

Raportând lumea prozo-poemelor la actuala „situare lucidă în context evocativ”, cu toate etapele de restricții prin care protagonista-autoare a trecut, de la coduri și stări de „alertă” la cele „de urgență”, vom observa în cadrul actualului „jurnal” nu numai „diarism” adus în pagină cu urgența consemnării specifice (în general „orașul, care nu poate fi o axă abstractă, ruptă de viața noastră /.../ cuibărit definitiv în iluziile, în simțămintele noastre”, amestecându-se uneori grav cu „frica prezentă”), ci și maniera unei reflexivități acute, asupra aproape a tot ceea ce autoarea vede și trăiește, descoperind încet-încet în orice ființă „chestiunea rezistenței lăuntrice” și punându-și o întrebare onto-gnoseologică: „Dacă-i recitim pe clasici, învățăm oare noua renunțare?”

Însuși finalul cărții sugerează încrederea în viață, care „este, la urma urmei, un lanț de minuni”, pentru care îi mulțumește Creatorului... Cu siguranță, „jurnalul” tatuajului interior pricinuit de criza pandemică nu se va opri aici, bănuim că autoarea își va augmenta lucrarea, - bogată în idei, în evocări de locuri și oameni, trăiri sufletești și reflecții asupra lumii, vieții și existenței – cu o urmare la fel de incitantă ca atitudine și interesantă ca document de viață scriitoricească. Deocamdată, „Tatuaj interior” se așază cu cinste și distincție pe raftul mereu în creștere al operelor inspirate din anii nenorocitei pandemii (despre câteva am scris și noi, recent despre admirabilul roman „Ars expectandi” al Magdei Ursache), care a întors Omenirea pe dos, fiind departe de inextricabila previziune globalistă a...redresării și rezilienței!
---------------------------
Zenovie CÂRLUGEA
Târgu Jiu, 5 iunie 2021

Web Analytics