Omagiu înțelepciunii

Cugetări Reflections 2020 copertă simplăȘi în acest proaspăt volum de Cugetări, Reflections, al cincilea dintr-un ciclu care, în mod sigur, nu se va opri aici, Made în USA – LULU ENTREPRISES (2020), scriitoarea Vavila Popovici adaugă noi tușe menite să împlinească un portret de personaj prea puțin luat în seamă, tocmai de cei care îl au în propria alcătuire: Creierul. Dacă are multe circumvoluțiuni și multă materie cenușie, creierul uman devine cel mai mare producător de bogăție: Mintea, Inteligența – la rândul lor, acestea punând pe certificatul de existență pecetea valorii. Căci omul nu prin sine dovedește că a trăit, ci prin urmele pe care le lasă, adică prin faptele sale.
Vavila Popovici este un gânditor care scrie. Dar și care a citit mult din cele păstrate de la marii condeieri ai tuturor timpurilor. Scria în vremurile vechi grecul Democrit: ,,Din înțelepciune provin trei lucruri: gândire justă, vorbire fără greș și acțiune dreaptă. Iar ceva mai încoace, controversatul Machiavelli scria și el: ,,Sunt trei feluri de minți: una înțelege de la sine; a doua pricepe ce gândește altul; iar a treia nu (se) înțelege nici pe sine nici pe altul; prima este cea excelentă, a doua excelentă, a treia inutilă.”
Intrând parcă în dialog cu aceste personalități, Vavila Popovici își exprimă propriile opinii. Iar acestea se armonizează cu cele ale partenerilor: ,,Fiecare trebuie să se instruiască și să gândească cu mintea sa, dacă nu vrea să fie cucerit de minți pervertite”. Sau: ,,Așa cum având libertatea cunoașterii nu înseamnă că ai ajuns la adevărata cunoaștere, tot așa având libertatea vieții nu înseamnă că trăiești adevărata viață”.
Înțelepciunea nu este un concept descoperit / inventat de marii gânditori. Este o realitate natural / divină care îl separă pe om de celelalte viețuitoare. ,,Natura, dar al lui Dumnezeu, încredințată omului spre păstrare!” constată autoarea cărții. Cu o condiție însă, omul să fie conștient de rosturile sale, căci: ,,Conștiința ta trebuie să fie trează! Să nu lenevească și nici să adoarmă!” De unde se poate înțelege că toate cele țin, în mod esențial, de acel har dumnezeiesc numit inteligență - ,,Facultatea de a înțelege ușor și bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior” – cum se spune prin tratatele de specialitate.

De unde se deduce un aspect foarte important: inteligența trebuie neapărat susținută prin știință de carte. Altfel, vorba glumețului inteligent: ,,Dacă ai cap, ce-ți mai trebuie minte?!... [,,Dă, Doamne, omului mintea cea de pe urmă” ] – se spune în popor. Dar și multe altele se spun într-un popor care a fost dintotdeauna socotit ca fiind unul inteligent. Se înțelege din această carte că Vavila Popovici le cunoaște și le valorifică în felul ei. De exemplu, punând în antiteză cei doi termeni care numesc realități vădit antagonice – inteligența și prostia – se constată că ,,Prostia nu scapă omul de la sărăcie”, de aceea îl și sfătuiește: ,,De ești prost, mai bine taci decât să vorbești. S-or găsi și unii care vor crede că ești prea deștept de nu vorbești.” Subiect care a născut, de-a lungul timpului, multe ziceri înțelepte - ,,Tăcerea-i de aur”, ,,Vorba-i vânt, tăcerea-i veșnicie...” De remarcat faptul că autoarea nu ocolește petele întunecate de pe cerul omenirii. Ea nu vede starea de tăcere ca pe o retragere într-o lume moartă. Stai și taci, cu mintea golită de gânduri și inima secătuită de sentimente. Căderea pe gânduri este, în opinia ei, egală cu pătrunderea într-un univers viu, în care mintea și inima sunt active, trăiesc la cea mai mare intensitate. ,,Omul când gândește lucrează sau creează”. De unde și îndemnul ei generos uman: ,,Îmbogățește-ți spiritul dacă vrei să mori împăcat!”. Cum însă viața e mai importantă, Vavila Popovici îl sfătuiește pe om: ,,Nu-ți ucide sentimentele, ci cunună-le cu rațiunea ta”. Pentru că: ,,Bogăția gândurilor tale nu ți-o poate fura nimeni, doar singur timpul când își poate pierde răbdarea cu tine...”
În încheierea acestei succinte considerații despre o carte care se impune prin sine atenției cititorilor, nu mă rabdă inima să nu redau doar câteva picături dintr-o ploaie binefăcătoare rodului minții și inimii omenești. O fac și la îndemnul nerostit dar implicit al autoarei, care constată că ,,Bătăile inimii tale se integrează în zgomotul neperceput al pământului”, iar ,,Pământul e comoara cu suflet care ți se deschide și căruia i te deschizi fără regrete”, ,,Oftatul lung e smuls din durerea tăcută a sufletului”, în vreme ce ,,Mângâierea este o artă a sufletului, făcută cu palmele mâinilor prin care curge iubirea...” Dincolo de toate acestea, ,,Înțelepciunea este floarea minunată pe care o obții în grădina minții tale, dacă ai cultivat-o și a prins rădăcini”, precum și ,,Înțelepciunea e filtrul cunoștințelor tale despre viață”. ,,Viața cu speranță o hrănim, de când ne naștem și până murim...” ,,Ca viața ta să fie o reușită, trebuie să-ți pui ,,la bătaie” toate posibilitățile fizice și intelectuale”.
Concluzia, nu numai metaforică, a autoarei, care nu este doar o cugetătoare, ci și o prozatoare și poetă intrată de mai mult timp în memoria oamenilor de literatură și a cititorilor de carte: ,,Mai bine să rămânem ,,trestii gânditoare”, decât să ne transformăm în ,,fiare”.

Vasile Filip – Iași, august 2020

Web Analytics