NĂSTASE MARIN: LINIȘTEA, ca izvor și liman de (ne)liniști

aTrecerea prin viață nu este o cale netedă și triumfală, ci o cursă cu obstacole pe un drum sinuos, cu multe suișuri și coborâșuri, uneori abrupte. Pe această cale toți oamenii aleargă într-o întrecere nebună, fiecare cu fiecare sau toți cu toți. Și toți sunt puși în mișcare, nu numai de nevoile existențiale (materiale și spirituale), dar și de viața din fiecare etapă, stabilită de condițiile conviețuirii, de părinți și de fiecare individ ajuns în faza de adult.
În toate fazele de trăire, starea normală a omului este STAREA DE LINIȘTE, când obiectivele de viață sunt realizate. Dar atunci se fixează alte obiective cu termene de realizare, care creează stările de neliniște, stresante, până la îndeplinire. Și tot așa... în toată viața, până se termină și nu știi de ce ai trăit-o și cum trebuia să o trăiești. Mereu alergi în căutarea LINIȘTII – starea normală, fiind mereu stresat până ajungi la ea. Iar când ajungi în starea de LINIȘTE, îți propui alte obiective de viață, din care curg neliniștile cu stresul lor până... chiar, până când? Până la liniștea finală. Și asta se cheamă VIAȚA OMULUI, o curgere permanentă de griji, temeri, eforturi și încrâncenări să facem CEVA, apoi să ne fixăm altceva, cu alt lanț de griji, temeri etc. Mereu vrem să ne scăpăm de stress, dar prin obiectivele și acțiunile noastre mereu ne afundăm în el, și asta se cheamă TRĂIRE.
Asupra misterelor și mecanismelor acestui fenomen, precum și a efectelor sale în sufletele oamenilor, poetul Gh. A. Stroia și-a aplecat nobilul său talent, inspirându-se pentru realizarea unui buchet de poeme, cuprinse într-un volum, intitulat sugestiv „LINIȘTE” (publicat în anul 2018 la editura „Armonii Culturale”). Sensibilul și generosul său suflet a învăluit calea vieții omului cu un inefabil voal de iubire pe care a structurat-o în trăirile față de cei dragi lui (părinți, soție, prieten, patrie) în anumite doze, simțite în efuziuni poetice deosebit de originale. Cu ocazia unor momente aniversare speciale sau comemorarea plecării părinților din viață, vulcanul sufletului său erupe în șuvoaie poetice de iubire față de cei dragi, realizând poeme-nestemate de iubire impresionante, denumite: iubirea de mamă, iubirea de tată, iubirea de soție, iubirea de prieten și iubirea de patrie.


Aceste poeme au sclipiri de metafore cu adânci înțelesuri, iar structura versurilor și cadența lor ritmică ascund melodii emoționante ce se cer cântate nostalgic sau elegiaic. Aceste străluciri nostalgice sau elegiace sunt date de cadența repetițiilor stilistice care picură în stropi grei, apăsători, sfâșiind sufletul cititorului cu emoții de tristețe cu parfum de romanță.
Picăturile repetitive diferă de la un poem la altul, în funcție de plinul de iubire acordat celui drag. Astfel, în poezia „Străine”, picătura de iubire este „mă uit”, care cade în fiecare strofă pe diferitele părți ale „străinului”: ochi, chip, păr, lacrimi, suflet. În poezia „De ce nu-mi scrii?” picătura dragostea de mama plecată Dincolo este chiar întrebarea retorică „de ce nu-mi scrii?” repetată zadarnic și sfâșâitor. În poezia „De-i noapte ori e zi”, din sufletul poetului picură dorințe triste, de suferință, altele ajunse în stare de disperare, dorințe încărcate cu plumbul regretelor după pierderea mamei.
Dar fluviul iubirii poetului nu mai picură în poezia dedicată soției. Ea se revarsă în repetate cascade de bucurie și dragoste copleșitoare prin suita de strofe care încep cu versul leit-motiv: „de-aș fi” până la contopirea cu iubita sa din strofa finală: „dar eu sunt TU/ și tu ești EU.../ Tu ești visare/ Eu sunt vis...”
Există în acest volum o poezie-concluzie, purtătoare de mesaje, care ar fi trebuit să fie plasată la sfârșit, ca un liman pentru (ne)liniștile poetului. A intitulat-o chiar așa: „Liniște...” A considerat că nu poate fi ultima, poate prima și mesajele ei să fie prezente în toate poemele din volum. Pentru că... în „Liniște” picătura repetată este cuvântul dor: „de dorul dorului/ din Dorul de El...” Da, poetul a vrut să ne spună că liniștea, cu toate (ne)liniștile din viața noastră este dată de acest „dor din Dorul de El”. Omniprezența iubirii Lui (și de) Dumnezeu ne va alina neliniștile și ne va da Liniștea sufletească, acea stare de normalitate și echilibru în viață, pe care ne-o dorim cu toții. Prea plinul de iubire dăruită de Dumnezeu trebuie să-l revărsăm și noi asupra celor dragi, dar și asupra celor din jurul nostru. Iată cum vom găsi liniștea cea normală și vom primi cu seninătate liniștea cea finală, când vom spune celor din jurul nostru, în loc de „adio!”, doar „la revedere!” Superb mesaj, care dă valoare tuturor poemelor din acest volum. Poeme care merită a fi citite pentru că, prin frumusețea versurilor și bogăția mesajelor înalță sufletul cititorului, apropiindu-l de Dumnezeu.

Năstase Marin – Galați
(Notă de lectură la volumul LINIȘTE/SILENCE de Gheorghe A. Stroia, Armonii Culturale, Adjud, 2018, traducere în limba engleză Elena Angelica Androni)

Web Analytics